Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 490/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ nr.490/R/2008
Ședința publică din 18 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Soane Laura
JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 3: Groza Gheorghe G - președintele instanței
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de petenta,domiciliată în comuna,- și S M,-, -. 1,. 6, județul S M, împotriva deciziei penale nr. 100/R din 16 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar unic, decizie care a menținut sentința penală nr.44 din 14 martie 2008, pronunțată de Judecătoria O, având ca obiect plângere împotriva actelor procurorului, conform prevederilor art.278/1 Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru petenta și intimatul, lipsă fiind intimatul G.
Ministerul Public este reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Intimatul depune la dosar o notă privind cheltuielile de judecată, copia sentinței civile nr.584/22.05.2008 a Judecătoriei Negrești Oaș și copia minutei deciziei civile nr.462/R/28.08.2008 a Tribunalului Satu Mare.
I n st anța pune în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de către petenta.
Petenta apreciază că recursul declarat în cauză este admisibil și solicită admiterea lui pentru motivele arătate în scris.
Intimatul arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi pronunțată.
Reprezentantul parchetului consideră întemeiată excepția și, ca atare solicită respingerea recursului ca fiind inadmisibil, acesta fiind declarat împotriva unei hotărârii definitive.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra plângerii penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 44/14.03.2008 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr. unic de mai sus, în baza art. 278 indice 1 alin. 8 lit. a Cod de procedură penală a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenta în contradictoriu cu intimații și G împotriva rezoluției din data de 28.11.2007 pronunțată în dosar nr. 730/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești O a ș, menținând rezoluția atacată.
În baza art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală petenta a fost obligată să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rezoluția adoptată la 16.01.2007 în dosar nr. 730/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești O a ș, procurorul a confirmat propunerea organului de cercetare penală de a nu fi începută urmărirea penală împotriva intimaților și G pentru săvârșirea infracțiunilor - de tulburare de posesie prevăzută și pedepsită art. 220 alin. 1 Cod penal, distrugere prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. 1 Cod penal și furt prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 Cod penal.
această soluție procurorul a reținut că prin plângerile formulate la data de 08.08.2005 și apoi la data de 22.08.2005, petenta a reclamat că intimatul i-ar fi ocupat fără drept un teren aflat în proprietatea ei situat în locul numit "" din comuna, ar fi tăiat arbori și de vie de pe acest teren și ar fi dărâmat gardul ce împrejmuia terenul.
Plângerea formulată de petentă la data de 08.08.2005 a fost adresată Judecătoriei care prin Sentința penală nr. 248/21.10.2005 a trimis-o Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș .
Procurorul a reținut că nu este întrunită condiția laturii obiective specifică infracțiunilor reclamate de petentă. Constatarea procurorului se întemeiază pe faptul ce rezultă din expertiza tehnică întocmită de expertul (40) că petenta deține 720 mp vie, deci mai mult decât s-a stabilit prin Sentința civilă nr. 920/31.08.2005, precum și pe faptul că actele săvârșite de intimați nu relevă intenția lor de ocupare a terenului și au fost efectuate pe un teren în suprafață de 214 mp ce excede suprafeței de 700 mp cu care partea vătămată a fost pusă în posesie.
Instanța de fond a avut în vedere, în primul rând, faptul că pentru a fi îndeplinită condiția existenței laturii obiective specifică infracțiunilor de tulburare de posesie și furt se cere ca bunul ce face obiectul material al acestor infracțiuni (în speță terenul și vegetația defrișată de pe teren) să se fi aflat în posesia persoanei vătămate după cum bunul ce face obiectul material al infracțiunii de distrugere (în speță gardul) trebuie să aparțină persoanei vătămate.
Procurorul a reținut în mod corect că actele premergătoare efectuate în cauză nu pot conduce la concluzia aflării în posesia petentei a obiectului material specific infracțiunilor reclamate de aceasta.
Din declarațiile părților și înscrisurile aflate la dosarul penal în care s-a pronunțat rezoluția atacată prin plângere rezultă că petenta anterior promovării împotriva intimatului a plângerilor soluționate prin rezoluția procurorului a promovat împotriva intimatului o acțiune posesorie. Aceasta s-a soluționat prin Sentința civilă nr. 920/31.08.2005 pronunțată în dosar nr. 1105/2005 al Judecătoriei Negrești Oaș (filele 37 - 38 din dosarul penal).
Din considerentele acestei hotărâri rezultă că petenta a susținut, adresându-se instanței cu acțiunea ei posesorie, că are în posesie un teren în suprafață de 7 ari situat în locul numit "" din comuna și că intimatul la data de 06.07.2005 a săvârșit acte de natură a-i conturba această posesie.
Acțiunea posesorie promovată de petentă împotriva intimatului a fost admisă și intimatul a fost obligat să-i lase petentei în folosință și posesie terenul în suprafață de 7 ari, situat în locul numit "" din comuna.
Formele de executare a dispozitivului acestei hotărâri au fost anulate prin Sentința civilă nr. 934/2006 pronunțată în dosarul nr. 1982/2005 al Judecătoriei Negrești Oaș .
Din considerentele acestei ultime hotărâri se reține că pe baza raportului de expertiză tehnică topografică întocmită de expertul judiciar ing. s-a constatat că petenta se află în posesia unei suprafețe de 720 mp teren cultivat cu vie și pretinde că litigiul civil s-a purtat asupra unei suprafețe de 214 mp, teren situat în prelungirea terenului cultivat cu vie.
Cum nici dispozitivul hotărârii și nici procesul verbal de punere în executare a hotărârii nu conțineau suficiente date de identificare a terenului în suprafață de 7 ari la care ar fi trebuit să se refere punerea în posesie a petentei nu s-a putut stabili dacă în suprafața de 7 ari teren la care se referă hotărârea pronunțată asupra acțiunii posesorii este sau nu inclusă și suprafața de 214 mp teren, asupra căreia aceasta pretinde că a purtat litigiul civil.
De asemenea, prima instanță a reținut din declarațiile părților că intimații recunosc și respectă posesia exercitată de petentă asupra terenului în suprafață de 720 mp cultivat cu de vie situată în locul numit "" din comuna și că starea conflictuală dintre părți are la origine un teren în suprafață de 214 mp situat în prelungirea celui cultivat cu vie.
Totodată părțile recunosc că terenul în suprafață de 214 mp este acoperit cu vegetație sălbatică ce înconjoară două bazine de captare a apei unor izvoare de la care sunt alimentate cu apă gospodăriile mai multor familii din comuna și care au fost amenajate pe acest teren.
De regulă actele de posesiune exercitate asupra unui imobil teren se concretizează în lucrări efectuate de titularii posesiei, adecvate destinației terenului.
Cum terenul din speță este acoperit de câțiva ani cu vegetație sălbatică (fapt ce se observă și din planșa fotografică aflată la dosarul cauzei) este clar că nici una din părți n-a efectuat pe acest teren lucrări care să releve intenția lor de a poseda terenul.
În atare situație este imposibil de înlăturat echivocul referitor la titularul posesiei la data când intimații au executat actele ce le sunt imputate și pe care de altfel acestea le recunosc (defrișări de arbuști și mărăcini de pe teren), în condițiile în care fiecare parte pretinde că era titularul posesiei. Ori, numai o posesie neechivocă și suficient de bine caracterizată se poate bucura de protecția instituită prin dispozițiile art. 220 Cod penal.
Pentru rațiuni identice nu s-a putut reține ca fiind întrunită nici condiția aflării în posesia petentei a vegetației defrișate de intimați de pe teren și pe care petenta pretinde că intimații și-au însușit-o, motiv pentru care nu este îndeplinită condiția laturii obiective specifică infracțiunii de furt.
De asemenea instanța a reținut că intimații nu recunosc că la data când au efectuat actele de defrișare terenul ar fi fost împrejmuit cu gard pe care el l-ar fi distrus iar actele premergătoare efectuate în cauză nu probează susținerea petentei, ce conduce la concluzia că fapta de distrugere nu există.
Pentru considerentele ce preced prima instanță a apreciat că soluția dată de procuror prin rezoluția atacată este legală și temeinică, plângerea petentei fiind respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta, apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Prin decizia penală nr.100/R, pronunțată la data de 16 mai 2008, Tribunalul Satu Marea respins ca tardiv recursul declarat de petenta, domiciliată în,- și S M,-, -. 1,. 6, împotriva Sentinței penale nr. 44/14.03.2008 pronunțată de Judecătoria Negrești O a ș, obligând recurenta să plătească 150 lei cheltuieli judiciare către stat, în recurs.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Satu Mare a reținut că recursul declarat de petentă este tardiv, întrucât la data pronunțării sentinței penală nr. 44/14.03.2008 de către Judecătoria Negrești O a ș, petenta a fost prezentă la dezbaterea în fond a cauzei.
Potrivit art. 385 indice 3 Cod de procedură penală termenul de recurs este de 10 zile și, potrivit art. 363 pct. 3 Cod de procedură penală acest termen curge de la pronunțare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare.
În speță, petenta fiind prezentă la dezbaterea în fond a cauzei, termenul de 10 zile de declarare a recursului curge de la pronunțare.
Petenta a formulat recursul și l-a expediat prin poștă la data de 26.03.2008 - conform plicului existent la fila 3 din dosar, cu o zi peste termenul legal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petenta, solicitând admiterea acesteia, casarea și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii, pentru motivele arătate în scris.
Examinând decizia recurată în limitele legii, curtea în baza dispozițiilor art. 385/15 pct.1 lit. "a" Cod de procedură penală va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petenta, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, decizia pronunțată de Tribunal în recurs, negăsindu-se printre hotărârile care sunt supuse recursului, prevăzute de art.385/1 Cod de procedură penală.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit. "a" Cod procedură penală.
RESPINGEca inadmisibil recursul penal declarat depetenta,domiciliată în S M,-/6, județul SMî mpotriva deciziei penale nr. 100/R din 16 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 100 lei, cheltuielile judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 18 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. decizie /01.10.2008
Judecător recurs -
Judecător fond
Tehnored. /01.10.2008
2 ex.
Președinte:Soane LauraJudecători:Soane Laura, Pătrăuș Mihaela, Groza Gheorghe