Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 487/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ nr. 487/R/2008

Ședința publică din 18 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Soane Laura

JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela

JUDECĂTOR 3: Groza Gheorghe G - președintele instanței

Grefier:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de partea responsabilă civilmente SC VIENNA INSURANCE SA - SUCURSALA S, cu sediul în S M, 25 Octombrie T8, împotriva deciziei penale nr.95/A din 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar unic, decizie care desființează în parte pe latura civilă, sentința penală nr.1488/P din 20 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar unic, privind pe inculpatul intimat, în comuna Viile S M,-, județul S M, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art.184 alin.2 și 4 din Codul penal.

La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.

Ministerul Publica fost reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de partea responsabilă civilmente și menținerea ca legală și temeinică a deciziei pronunțată de Tribunalul Satu Mare, apreciind că în mod corect s-a reținut că despăgubirile solicitate de către părțile vătămate au fost dovedite, fiind reale și că obligarea inculpatului la plata acestor despăgubiri în solidar cu asiguratorul este legală și temeinică.

CURTEA DE APEL

IBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1488/20.09.2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, n baza art. 184 alin.2 si 4 Cod penal fost condamnat inculpatul, cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, la pedeapsa de 1(un) an închisoare; în baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 Cod penal, stabilindu-se 3 ani termen de încercare; în baza art.359 Cod de procedură penală, s-a învederat inculpatului consecințele dispozițiilor art. 83 Cod penal pe durata executării pedepsei.

In baza art. 14, alin.3 lit. b, art.346 Cod de procedură penală, art. 998 și urm. cod civil a obligat pe inculpat în solidar cu asiguratorul SC SA Sucursala S M, să plătească părții vătămate, suma de 8531 lei RON, daune materiale și 2000 lei daune morale, în total 10531 lei, câte 5265,5 lei RON, fiecare.

În baza art.191 al. 1 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, iar în baza art.15 alin.1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile S M, suma de 78 lei RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare efectuată de Spitalul Judetean S M, in cursul lunii septembrie 2005 pentru partea vătămată.

În baza art. 193 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate suma de 1513,50 lei reprezentând cheltuieli judiciare cauzate de acesta,numitului, respectiv onorariu avocațial, si cheltuieli ocazionate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în data de 9.09.2004, in jurul orele 6,50 inculpatul in timp ce conducea autoturismul proprietate personala in S M, neacordând prioritate părții vătămate a lovit pe partea vătămată cu partea dreapta față autoturismului partea vătămată a circula cu bicicleta însă înainte a consumat alcool, inculpatul a avut intenția sa vireze la stânga pe str. - din S Nu a acordat prioritate părții vătămate care a circulat din sens opus.

In fata instanței inculpatul așa cum a rezultat din fila 64 de la dosar a recunoscut și a regreta fapta arătând că a virat spre stânga, l-a văzut pe partea vătămată că venea cu biciclete din sens opus dar considerat că are destul timp sa treacă cu autoturismul și nu a crezut că acesta v-a intra în el. A menționat că este de acord să recupereze o parte din prejudiciu, că estre de acord să plătească 20 milioane in plus față de cele ce va primi de la asigurator.

Partea vătămată în fata instanței de fond s-a constituit ca parte civilă solicitând obligarea inculpatului in solidar cu asiguratorul la plata următoarelor sume: 77.400,333 lei (7740 ron) diferența dintre media salariului și pensia primita pe perioada de 2 ani; diferența dintre sumele cuvenite cu titlul de salariu si cele primate ca indemnizație de boală pe cele 3 luni de concediu medical: 5.568.ooo ROL(556,8 RON): suma 1.290.ooo(129 RON)contravaloare ședința terapie. Suma de 105.72 RON explicată mai sus. că aceste sume sunt explicate in notele de ședință depusa in 23.02.2005.Partea civilă solicită daune morale; 200 milioane lei(20000 ron).motivând că suferința este greu apreciabilă din punct de vedere pecuniar, considera ca spitalizarea lui de 3 luni, cei doi ani de invaliditate, tratamentele la care a fost supus sunt încercări fizice si psihice care justifica suma cerută,face referire la nota asiguratorului care arată ca suma ceruta de partea vătămată este modică, Depune in scris practica judiciară din 2004 unde pentru 75 de zile de îngrijiri s-au acordat 50.milioane lei. La capitolul cheltuieli judiciare, partea vătămată a solicitat ca inculpatul să fie obligat la următoarele sume, ll3,50 ron reprezentând contravaloarea expertizei solicitate in cauză, suma de 100 ron contravaloarea transportului dus-întors la C N, 600 ron, ce reprezintă transportul la instanță a avocatului la 10 termen de judecată din M, plus onorariile avocațiale in faza de urmărire penală și fază de judecată potrivit celor două delegații existente la dosar.

În fața instanței de fond Casa de Asigurator SMs - constituit parte civilă cu suma de 78 ron reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare efectuat de Spitalul Jud. S M in cursul lunii septembrie 2004, pentru partea vătămată in urma agresiunilor comise de inculpat in cauză, ceea ce atestă calculul efectuat de Spitalul jud. SMp entru serviciile medicale de care a beneficiat partea vătămată.

SC SA - Sucursala S M, a solicitat dovedirea prejudiciului cauzat în ceea ce privește tratamentul prin chitanța achitată de reclamant pentru prestațiile medicale, respectiv pentru achiziționare medicamentației ceea ce există la dosar, în ceea ce privește despăgubirile echivalente unui eventual prejudiciu nepatrimoniale suferit de partea vătămate le considera exagerate în raport cu prejudiciul suferit de victimă. S-a mai arătat că dauna morală vizează un prejudiciu care nu se pretează strict vorbind, la o evaluare bănească, in acest sens pronunțându-se o parte din doctrina precum și Consiliul Europei prin recomandările care au influențat jurisprudența a Curții Europene a Drepturile Omului, a solicitat să fie apreciat prejudicial moral in raport de criteriul echității la evaluarea despăgubirilor, pentru stabilirea cuantumului indemnizației iar potrivit Codului civil trebuie sa existe o echivalenta intre valoarea prejudiciului și valoarea despăgubirii, numai suferințele importante grave, justifica acordarea unei indemnizații de reparare, pentru care solicită diminuarea despăgubirilor civile acordate cu titlul de daune morale intr-un cuantum care sa reflectă o echivalenta intre suferința victimei și suma solicitată cu titlul de despăgubire morală.

In ceea ce privește latura penală având in vedere evenimentul rutier produs la data menționată in care a fost implicat inculpatul și partea vătămată care circula regulamentar cu bicicleta iar inculpatul cu autoturismul menționat in Rechizitoriul care este asigurat RCA la SC SA prin Polita Q A nr. - valabilă la data producerii accidentului

Acest eveniment rutier, de producerea căruia se face vinovat inculpatul așa cum este descris in rechizitoriu, s-a soldat cu vătămarea corporală a părții vătămate. Din expertiza medicală efectuată s-a stabilit că acesta avea nevoie pentru vindecare 55-60 zile de îngrijiri medicale. Apoi prin suplimentul de expertiza efectuat s-a stabilit că sunt necesare 90 de zile de îngrijiri medicale.

Instanța de fond având în vedere cele de mai sus, declarațiile părților a constatat că în speță sunt întrunite toate elementele constituite ale săvârșirii infracțiunii reținute, a infracțiunii de vătămare corporală din culpă și având vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, l-a condamnat pe inculpat conform dispozitivului sentinței atacate.

În ceea ce privește latura civilă instanța de fond a reținut că, cu ocazia evenimentului rutier din 9.09.2004, in care au fost implicat părțile se face vinovat inculpatul, in ceea ce privește această latură civilă in urma expertizelor medicale efectuate s-au stabilit pentru partea vătămate 90 de zile îngrijiri medicale, cheltuieli de spitalizare, tratament conform prescripțiilor medicale, deci cheltuieli prilejuite de accident sunt probate cu documente justificative și in măsura in care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale. Prejudiciul cauzat și solicitat in ceea ce privește tratamentul prin chitanțe achitate au fost dovedite, au fost dovedite prestațiile medicale etc.

Cu privire la suma solicitata de partea vătămată și acordată de instanța de fond, a avut în vedere de consecințele negative suferite de cel in cauza in plan psihic si fizic, importanta valorilor morale lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Instanța de fond a mai avut in vedere la acordarea pretențiilor solicitate de partea vătămată și faptul că dauna morală constă in atingerea adusa valorii care definește personalitatea umană, valoare care se refera la existenta fizica a omului sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiul profesional și alte valori similare. La acordarea daunelor morale s-a avut în vedere motivarea si dovedirea despăgubirilor bănești reclamate cu titlul de daune, astfel încât sa se justifice acordarea unei indemnizații de reparare, si raportat la probatoriul administrat in cauză, instanța de fond a apreciat că suma de 20 mii lei solicitată de partea vătămată nu este justificată, neexistând o echivalente intre valoarea prejudiciului și valoarea despăgubirii solicitate raportat la suferințele importante, grave care justifica acordarea unei indemnizații de reparare, considerente pentru care, instanța de fond a admis în parte pretențiile părții vătămate, considerând că partea vătămată este îndreptățită la o sumă mai mică decât cele solicitate care reflectă o echivalență intre suferința victimei și suma solicitată cu titlul de despăgubire morală.

Împotriva prezentei sentințe penale, a declarat apel in termenul legal, sub aspectul laturii civile, partea civila, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate si in rejudecare, majorarea despăgubirilor civile cu titlu de daune morale.

In motivare, s-a arătat ca in urma accidentului a necesitat 90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, fiind încadrat in gardul II de invaliditate. Daunele morale acordate de prima instanța sunt infime raportat la încercările de ordin fizic si psihic prin care a trecut in cele 3 luni de zile de tratament si mai mult, declararea sa ca invalid, fiind in imposibilitate de a-si folosi mana dreapta, anterior fiind tâmplar, îi produce prejudicii nemăsurate.

Împotriva aceleiași sentințe penale a declarat apel in termenul legal inculpatul apelant, atât pe latura penala cat si pe latura civila.

Privitor la latura penala, critica adusa se raportează la cuantumul pedepsei aplicate, astfel ca, instanța de fond nu a reținut circumstanțe atenuante inculpatului care este in vârstă si se afla la primul incident cu legea penala. Prin urmare. A solicitat reținerea circumstanțelor atenuante si aplicarea unei pedepse sub minimul special, cu suspendare condiționata. în mod greșit, a stabilit obligația solidara in repararea prejudiciului a inculpatului și asiguratorului, solicitând a fi obligat acesta din urma la plata tuturor despăgubiri civile.

Prin decizia penală nr.95/Ap din 8 mai 2008, Tribunalul Satu Mareaadmis apelul formulat de apelantul - parte civila, cu. in S M,-, jud. S M, împotriva sentinței penale nr.1488 din 20.09.2007 pronunțata de Judecătoria Satu Mare, in dosar -, pe care a desființat-o în parte pe latură civila și în rejudecarea cauzei:

În baza art. 14 alin. 3 lit. b raportat la art. 346 Cod de procedură penală, coroborat cu art. 998 si urm. Cod civil, a obligat pe inculpatul, fiul lui si,ăscut la data de 03.01.1945, in loc., jud. S, - -, domiciliat in loc. Viile S M,-, jud. S M, alături de asigurătorul - Sucursala S M, cu sediul in S M, P-ta 25 Octombrie T8, jud. S M, la despăgubiri civile in cuantum total de 22727,72 lei din care: suma de 7727,72 lei cu titlu de daune materiale si suma de 15.000 lei cu de daune morale.

În baza art.193 alin.6 Cod de procedură penală a obligat pe inculpatul alături de asigurătorul - Sucursala S M, sa plătească pârtii civile, suma de 1513,50 lei, reprezentând cheltuieli făcute de aceasta cu ocazia judecării cauzei in prima instanța.

În baza art. 191 alin. l Cod de procedură penală obliga inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciareătre stat, ocazionate cu judecarea cauzei in prima instanța, menținând în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

În baza art.379 pct.l lit.b Cod de procedură penală a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat împotriva aceleiași sentințe, obligând apelantul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

În baza art. 192 al.3 Cod de procedură penală restul cheltuielilor judiciare din apel rămânând în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

În urma analizării actelor justificative in privința daunelor materiale, se constată că partea civilă a produs probe in sensul dovedirii diferenței dintre salariul obținut si indemnizația de boala primita pe parcursul concediului medical 09.02.2004-31.01.2005, în cuantum de 557 lei, reprezentând contravaloarea tichetelor de masa ce nu au fost primite in acesta perioada.( fila 35 dosar instanța fond).

Totodată partea civila a dovedit pretențiile bănești reprezentând diferența dintre salariul primit anterior accidentului si pensia de invaliditate primita pe timp de 2 ani, începând cu data de 22.12.2004, in cuantum total de 6936 lei. Astfel, media lunara a veniturilor obținute de către partea civila raportat la veniturile pe 6 luni anterioare accidentului este de 507 lei lunar, suma ce include si tichetele de masa (fila 36 dosar instanța fond).

Raportat la pensia efectiv primita de partea civila de 218 lei lunar (fila 25 dosar instanța fond), se constata o diferența totala fata de media lunara a salariului, pentru o perioada de 24 de luni de 6936 lei.

Totodată, partea civila a făcut dovada achitării costurilor ședințelor de fizio-terapie in valoare de 12900 lei si plata medicamentelor necesare tratamentului (filele 98-110).Prin urmare, se constata ca totalul sumelor probate cu titlu de daune materiale se ridica la suma de 7727, 72 lei.

Pe de alta parte, au fost dovedite următoarele sume reprezentând cheltuieli judiciare făcute de partea civila cu ocazia judecării cauzei: -113,50 lei expertiza medico-legala, -100 lei costul deplasării in vederea expertizării, - 700 lei reprezentând onorariul avocațial in favoarea av. din cadrul Baroului M in faza de urmărire penala si in faza de judecata la prima instanța, precum si suma de 600 lei ocazionata cu deplasarea apărătorului ales la instanța.

În privința daunelor morale s-a apreciat ca se impune majorarea a cuantumului daunelor morale de la suma de 2000 lei la suma de 15.000 lei.

Raportat la ansamblul elementelor evaluative specifice spetei, vârsta victimei, consecințele grave si cu caracter de permanenta produse asupra corpului acesteia, intervențiile medicale la care a fost supusa victima intr-o perioada relativ scurta de timp, imposibilitatea desfășurării în viitor a unor activități in munca care sa implice folosirea ambelor brațe, rămânând cu o deficienta permanenta la nivelul mâinii drepte cu consecința implicita a restrângerii posibilităților de a duce o viata normala, de a desfășura activități specifice vârstei, pregătirii profesionale și intereselor sale, precum si consecințele la nivel psiho - comportamental în prezent precum si tendințele evolutive ale acestora, s-a apreciat că aceasta suma este in măsura sa asigure o reparație echitabila, și să aline măcar parțial suferințele fizice si psihice încercate ca urmare a accidentului de circulație.

Împotriva hotărârii penale mai sus arătate a formulat recurs partea responsabilă civilmenteVienna Insurance A solicitând admiterea recursului,modificarea în parte a acesteia, în sensul diminuării daunelor morale acordate părții civile.

În motivarea recursului formulat s-a arătat că instanța de fond admis în mod nejustificat plata daunelor morale în sumă de 15.000 RON părții civile, deși din expertizele medico legale efectuate nu rezultă instalarea unor infirmități fizice permanente, ci pierderea capacității de muncă, încadrându-se în gradul II de pensionare.

Examinând hotărârea recurată din oficiu și prin prisma motivelor invocate, dat în limitele permise de lege, Curtea va reține că aceasta este legală și temeinică, având în vedere următoarele motive:

În mod corect a procedat instanța de apel la majorarea sumei acordate de prima instanță cu titlu de daune morale, din actele aflate la dosarul cauzei rezultând că la data de 9.09.2004, în jurul orelor 6,50, partea vătămată circula regulamentar cu bicicleta în S M, fiind accidentat de inculpatul, care a virat la stânga pe str. -, fără a-i acorda prioritate de trecere; în urma accidentului partea vătămată a suferit vătămări corporale care au necesitat spre vindecare 90 zile de îngrijiri medicale.

Chiar dacă, în raport de natura acestor daune, nepatrimoniale, stabilirea cuantumului lor presupune și luarea în considerare a unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii, ceea ce impune și existența unei anumite eventualități de aproximare, pentru limitarea efectelor unei atari eventualități este totuși necesar să fie avute în vedere anumite criterii de determinare a prejudiciului moral, cum sunt consecințele negative suportate sub aspect fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate și urmările produse prin lezarea lor, măsura în care a fost afectată viața victimei și situația profesională sau socială a acesteia.

Curtea apreciază că suma de 15000 lei acordată cu titlu de daune morale nu este exagerată raportat la vârsta victimei, consecințele grave și cu caracter permanent produse asupra corpului victimei, intervențiile medicale la care a fost supusă victima într-o perioadă relativ scurtă de timp, imposibilitatea desfășurării în viitor a unor activități care să implice folosirea ambelor brațe, restrângerea posibilităților de a duce o viață normală, de a desfășura activități specifice vârstei, pregătirii profesionale și intereselor sale, precum și consecințele la nivel psiho comportamental în prezent.

Pentru motivele mai sus arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de partea responsabilă civilmente Vienna Insurance A împotriva deciziei penale nr. 95 din 8 mai 2008 Tribunalului Satu Mare, pe care o va menține în întregime.

Fiind în culpă procesuală instanța îl va obliga pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs, conform art.192 alin.2 Cod de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit. "b" Cod procedură penală.

RESPINGEca nefondat recursul penal declaratde partea responsabilă civilmente SC VIENNA INSURANCE SA, împotriva deciziei penale nr.95 din 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Marepe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuielile judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 18 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. decizie /30.09.2008

Judecător apel -

Judecător fond

Tehnored. /30.09.2008

2 ex.

Președinte:Soane Laura
Judecători:Soane Laura, Pătrăuș Mihaela, Groza Gheorghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 487/2008. Curtea de Apel Oradea