Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 544/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 544/2009
Ședința publică din 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă
JUDECĂTOR 3: Maria Elena
Grefier ia
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de petentul împotriva deciziei penale nr. 150/22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns petentul recurent, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care petentul depune un set de înscrisuri.
Instanța, din oficiu, pune în discuția părților admisibilitatea recursului.
Reprezentanta Parchetului învederează instanței faptul că recursul este inadmisibil, a fost declarat împotriva unei hotărâri definitive, care nu mai poate fi atacată cu recurs.
Petentul recurent învederează instanței faptul că dosarul s-a judecat în lipsa sa.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 150/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- a fost admis recursul formulat de petentul împotriva sentinței penale nr. 20 din 08.04.2009 a Judecătoriei S pe care a casat-o și în rejudecare:
A fost respinsă plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței din dosarul 505/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecători S, pe care o menține.
A fost respins recursul formulat de intimatul împotriva aceleași sentințe.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. a fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în sumă de 80 lei, iar în baza art. 192 alin. 3.C.P.P. restul cheltuielilor judiciare în recurs au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 20 din 08.04.2009 a Judecătoriei S, prima instanță a admis plângerea formulată de petentul, domiciliat în S,-, județul Sibiu, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în S,-, județul Sibiu, împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria S, dispusă în dosarul penal nr. 505/P/2008, la data de 05.02.2009, și în consecință: a desființat ordonanța atacată și a trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale față de petent pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 193 Cod penal.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut în esență următoarele:
La data de 08.10.2008 intimatul a depus la Poliția Sop lângere penală prealabilă, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 193 Cod penal, de către numitul. În susținerea plângerii s-a invocat faptul că, începând din urmă cu o lună de zile, numitul îi adresează în mod constant, cuvinte și expresii jignitoare, precum și amenințări în legătură cu distrugerea prin incendiere a punctului de lucru situat în S,-, județul Sibiu, unde deține un de rachiu, autorizat pentru a funcționa.
După ce în cauză l-a audiat pe învinuitul, în prealabil fiind începută urmărirea penală față de acesta, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 193 Cod penal, prin rezoluția din 24.12.2008, precum și martorii -, și, apreciind că probatoriul administrat confirmă fără urme de dubiu comiterea infracțiunii de amenințare de către învinuit și că, totuși, activitatea sa nu a avut nicio consecință, de fapt este lipsită de importanță, că fapta, în conținutul ei concret, nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii, că nu există prejudiciu în cauză și, în final, că scopul educativ se poate realiza și fără aplicarea unei pedepse penal. Prin ordonanța din 05.02.2009, făcându-se aplicarea prevederilor art. 10 lit.1C.P.P. procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 193 alin.1 Cod penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv amendă în cuantum de 1.000 lei, petentului.
La data de 12.02.2009, petentul a formulat plângere împotriva acestei ordonanțe, fiind înregistrată la parchet sub numărul dosar 7/II/2/2009.
Apreciind că plângere este netemeinică și că soluția este legală, prin rezoluția din 26.02.2009, Prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sad ispus respingerea plângerii.
Ulterior, urmând procedura instituită de art. 2781.C.P.P. petentul s-a adresat instanței cu plângere împotriva soluției procurorului, această din urmă plângere făcând obiectul prezentei cauze.
Verificând ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, instanța a constatat că soluția procurorului este criticabilă sub două aspecte.
În primul rând, procurorul nu a avut în vedere împrejurarea reglementată de prevederile art. 90 alin. 2 Cod penal, potrivit căruia înlocuirea răspunderii penale nu se poate dispune dacă făptuitorul a mai fost anterior condamnat, cu excepția cazului în care sunt incidente prevederile art. 38 Cod penal.
Astfel, din lecturarea fișei de antecedente penale a făptuitorului, respectiv petentul, rezultă că acesta a fost condamnat de mai multe ori pentru comiterea de fapte penale, ultima condamnare intervenind la data de 27.09.2005, în privința căreia termenul de reabilitarea nu s-a împlinit, pentru a intra sub incidența prevederilor art. 38 Cod penal, fapt care constituie un impediment pentru a beneficia de înlocuirea răspunderii penale.
În al doilea rând, deși a procedat a admiterea probei testimoniale, procurorul a omis a verifica dacă faptele petentului de a amenința familia intimatului au fost de natură să o alarmeze pe acesta, element esențiale pentru a putea aprecia asupra întrunirii tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 193 Cod penal.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că plângerea formulată de către petentă este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul art. 2781alin. 2 lit. b C.P.P. a procedat la admiterea acesteia și pe cale de consecință a desființat ordonanța atacată, cu trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 193 Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul și intimatul, însă ambii nu s-au prezentat la dezbateri pentru susținerea căii de ataca promovate.
La cererea scrisă de promovarea a recursului, petentul (fila 2 dosar), a invocat faptul că martorii propuși au declarat neadevăruri și apoi a invocat judecarea cauzei la fond fără ca el să fie prezent.
Intimatul, nu a motivat în nici un fel pentru ce a considerat că sentința este netemeinică și nelegală ( fila 3 dosar).
Examinând hotărârea de față prin prisma actelor dosarului, instanța a constatat că hotărârea instanței de fond este criticabilă sub mai multe aspecte și anume:
Un prim aspect de nelegalitate a hotărârii îl reprezintă faptul că a fost înfrânt principiul neagravării situației în propria cale de atac, soluția de desființare a ordonanței procurorului și de redeschidere a urmăririi penale pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 193 Cod penal. Ori, procurorul constatând existența acestei infracțiunii de amenințare, a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, conform art. 91 Cod penal raportat la art. 181Cod penal, tinzându-se astfel prin reluarea cercetărilor dispuse de instanța de fond, la o eventuală agravarea a situației petentului și posibila de trimitere în judecată, în condițiile în care el a fost cel care a atacat soluția și nu partea vătămată.
Hotărârea este nelegală și din alt punct de vedere și anume, a faptului că, instanța de fond a făcut o confuzie a două instituții juridice și anume: instituția înlocuirii răspunderii penale, prevăzută de art. 90 Cod penal și cea prevăzută de art. 181Cod penal raportat la art. 91 Cod penal, a inexistenței infracțiunii prin atingerea minimă adusă uneia valori apărate de lege și care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Așa fiind, instanța de fond a greșit atunci când făcut referire la dispozițiile art. 90 alin. 2 Cod penal, atâta vreme cât procurorul nu a înlăturat răspunderea penală a făptuitorului, ci a constat că fapta comisă de către acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Împrejurarea că în ambele situații atât în cea a înlocuirii răspunderii penale (art. 90 Cod penal) cât și în cea a constatării inexistenței unei infracțiunii prin lipsa pericolului social concret (art. 181Cod penal), sancțiunile care se pot aplica sunt cele de la art. 91 Cod penal, nu poate conduce la confundare celor două instituții juridice, întrucât acestea se aplică la situații diferite.
În cazul înlocuirii răspunderii penale, trebuia să fie în discuție o infracțiune dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 90 lit.1Cod penal, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 208, art. 213, art. 215 alin. 1, art. 2151alin. 1, art. 217, art. 219, art. 249 Cod penal, iar valoarea pagubei să nu depășească 50 de lei.
Or, fapta dedusă judecății era o infracțiune de amenințare prevăzută de art. 193 Cod penal, infracțiune ce nu intră sub incidența condițiilor cumulative prevăzute la art. 90 alin. 1 Cod penal, ceea ce în mod corect nu l-a condus pe procuror la obligativitatea respectării dispoziției cuprinse la aliniatul 2 din același articol.
Cum soluția procurorului nu a fost una de înlocuire a răspunderii penale a învinuitului, acesta nu trebuia să se conformeze sau să aibă în vedere prevederea referitoare la lipsa antecedentelor penale a făptuitorului, prevăzută de art. 90 alin. 2 Cod penal, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Tribunalul a reținut că, soluția procurorului, înregistrată sub dosar 505/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria S, este una legală și temeinică, aprecierea făcută de acesta referitoare la lipsa pericolului social concret a infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 193 Cod penal comisă de și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, față de împrejurările concrete ale comiterii și pentru argumentele inserate în cuprinsul ordonanței atacate, este legală și temeinică, pentru acest motiv ea ar fi trebuit menținută de către instanța de fond și nu desființată cu trimiterea cauzei la parchet întrucât o astfel de soluție este greșită, deoarece petentului i s-a înrăutățit situația în propria cale de atac.
Având în vedere că sancțiunea administrativă aplicată făptuitorului este una legală și oportună, că acestuia nu-i putea fi îngreunată situația în propria cale de atac, că instanța de fond nu a procedat la indicarea concretă a probelor pe care procurorul ar trebui să le administreze după redeschiderea urmăririi penale, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b și C.P.P. respectiv arat. 38515pct. 2 lit. d C.P.P. s-a admis recursul formulat de împotriva sentinței penale nr. 20 din 08.04.2009 a Judecătoriei S, care a fost casată și în rejudecare, s-a respins plângerea formulată de acesta împotriva ordonanței din dosar 505/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria S, care a fost menținută.
Totodată, pentru motivele din oficiu arătate și pentru că nu a motivat calea de atac promovată precum și pentru faptul că soluția procurorului este una legală și temeinică, s-a respins recursul formulat de intimatul împotriva aceleași hotărâri.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs a declarat recurs inculpatul.
Recursul a fost declarat în termen.
În motivarea recursului inculpatul a criticat hotărârea atacată, susținând că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de care este acuzat.
Recursul inculpatului este inadmisibil din următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituția României revizuită prin Legea din 18 2003 împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii.
O hotărâre pronunțată de instanța de recurs este definitivă și nu poate fi atacată cu recurs.
Recursul inadmisibil, la fel ca și recursul tardiv, este considerat inexistent, ceea ce înseamnă că nu produce nici un efect.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. a Cod procedură penală instanța va respinge recursul petentului ca inadmisibil.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de inculpatul recurent.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul împotriva deciziei penale nr.150/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală obligă pe petent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.09.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
ia
Red.
Tehnored.
2 ex./06.10.2009
jud. recurs,
jud. fond
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Alina Lodoabă, Maria Elena
