Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 541/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 541/2009
Ședința publică din 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă
JUDECĂTOR 3: Maria Elena
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 133/A/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, avocat, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și în rejudecare achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 lit. d Cod procedură penală, întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. Arată că din probele administrate nu rezultă ca inculpatul să fi săvârșit infracțiunea.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor atacate ca temeinice și legale. Apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. Arată că un element hotărâtor pentru dovedirea relei credințe rezultă și din aspectul că deși își susține nevinovăția, inculpatul nu a achitat suma de 5.000 euro primită ca avans.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 92/2008, Judecătoria Hațega condamnat pe inculpatul -, la:
- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin.3 Cod penal raportat la alin. 1 Cod penal.
În baza art. 81, 82 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 6 luni, ce constituie termen de încercare pentru inculpat.
A privat pe inculpat de exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.
In baza art.71 al.5 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
A respins cererea de despăgubiri civile solicitată de părțile civile și.
În baza art. 191 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 380 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 14.06.2005, între Italia, prin reprezentant și de a H, prin administrator - fost încheiat contractul comercial nr. 5. având ca obiect vânzarea cumpărarea de materiale din mase plastice de tipul PE, PVC, PP, PA, folii presate, etc. (filele 18-19).
Ca urmare a încheierii contractului sus-menționat, inculpatul, în numele societății de a, a emis factura proformă nr. 15/18.16.2005 (fila 23) prin care a solicitat achitarea unui avans în sumă de 5000 Euro, sumă ce a fost achitată de către cu ordin de plată, în data de 23.06.2005 (fila 24).
Conform art.215 Cod penal înșelăciunea este fapta persoanei care, în scopul de a obține pentru ea sau pentru altul un folos material injust induce în eroare o altă persoană prin amăgiri, cauzându-i în acest fel o pagubă materială.
Sub aspectul laturii obiective, din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul a realizat acțiunea de inducere în eroare prev. de art. 215 alin.3 Cod penal, fiind îndeplinite și cerințele esențiale care constau în aceea că, inducerea în eroare s-a produs cu prilejul încheierii contractului între părți, iar inducerea în eroare a fost de așa natură încât, fără acea eroare partea vătămată nu ar fi încheiat contractul în condițiile stipulate.
Practic inculpatul nu i-a adus la cunoștință părții vătămate că nu deține autorizația necesară desfășurării activității specifice pentru care partea vătămată a încheiat contractul, lăsându-l pe acesta să creadă că posedă toate autorizațiile necesare.
În cazul înșelăciunii este suficientă și menținerea în eroare a unei persoane.
Această menținere în eroare a fost hotărâtoare pentru luarea deciziei de a încheia contractul fără de care partea vătămată nu ar fi făcut acest lucru.
Ca urmare a încheierii contractului prin acțiunea de înșelare s-a produs și o pagubă părții vătămate, iar între acestea două există o legătură de cauzalitate.
Pentru a reține această stare de fapt, instanța a avut în vedere declarațiile inculpatului care a recunoscut că nu a deținut autorizația și ale părții civile, cât și depoziția martorei -- audiată atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești.
Sub aspectul laturii subiective, acțiunea de înșelare se comite atât cu intenție directă și indirectă și constă în aceea că făptuitorul să urmărească a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, prin conștientizarea și reprezentarea de către făptuitor a acțiunii sale și a consecințelor acesteia sau acceptarea producerii urmărilor fără să-l urmărească.
Prima variantă caracterizează intenția directă, care devine astfel o vinovăție calificată prin scopul urmărit de infractor.
Prin prisma celor prezentate a rezultat că inculpatul cu bună știință, deci cu intenție directă (vinovăție) a ascuns părții vătămate faptul că nu posedă autorizația necesară legalei încheieri și derulări a contractului, menținându-l astfel în eroare.
Împotriva acestei sentințe, în termen și motivat, a declarat apel inculpatul.
Motivul de apel, depus prin memoriu separat, vizează netemeinicia sentinței atacate sub aspectul condamnării inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 215 al. 1 și 3.Cod Penal, solicitându-se achitarea acestuia în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit."a" rap.C.P.P. la art. 10 lit."d".
C.P.P.În dezvoltarea motivului de apel se arată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune sub aspectul laturii subiective întrucât inculpatul nu a intenționat să o inducă în eroare pe partea vătămată și nu i-a ascuns cu intenție faptul că nu deținea autorizația de valorificare a deșeurilor, neștiind nici el că legea prevede necesitatea unei asemenea autorizații.
Mai mult, desfășurarea activității de valorificare a deșeurilor fără deținerea acestei autorizații constituie, potrivit legii, contravenție (art. 13 din nr.OG 16/2001).
Se mai arată că este lipsită de relevanță sub aspectul infracțiunii existența autorizației de valorificare a deșeurilor în condițiile în care, la rândul ei, firma italiană era obligată să aibă aprobarea autorităților competente din țara importatoare.
Prin decizia penală nr. 133/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- a fost admis apelul inculpatului, privind conținutul pedepsei accesorii, și în rejudecare au fost înlăturate din pedeapsa accesorie interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a teza a I-a Cod penal, fiind menținute celelalte dispoziții din hotărârea penală atacată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:
La data de 14.06.2005, între Italia, reprezentată de dl., și de a H, reprezentată de inculpatul, a fost încheiat contractul comercial nr. 5 având ca obiect vânzarea-cumpărarea de materiale din mase plastice de tipul PE, PVC, PP, PA, folii presante etc.
Prealabil încheierii contractului reprezentantul societății italiene s-a întâlnit personal cu inculpatul și a depus diligențe în sensul verificării capacității tehnice a firmei reprezentate de inculpat de a a-și îndeplini obligațiile asumate printr-un eventual contract, mandatând-o în acest sens pe martora -.
După încheierea contractului, inculpatul, în numele societății pe care o administra, a emis factura proformă nr. 15/18.06.2005 prin care solicita achitarea în avans a sumei de 5000 euro,potrivit clauzelor contractuale, sumă care a fost achitată de SC SRL prin ordin de plată la data de 23.06.2005.
După două luni, la data de 23.08.2005, inculpatul a informat-o pe martora -, în calitate de mandatară a SC SRL că s-ar fi rupt accidental cuțitele de la moara de măcinat. Ulterior, inculpatul a comunicat, prin internet, că nu mai are nici bani, nici materie primă pentru a-și îndeplini obligațiile contractuale asumate.
Potrivit adresei nr. -/12.11.2007 a Ministerului Economiei și Finanțelor (51 ) rezultă că societatea administrată de inculpat și în numele căreia a încheiat contractul cu societatea italiană, nu a fost autorizată de Ministerul Economiei și Comerțului - Comisia Națională pentru a Materialelor, să desfășoare activități de valorificare a deșeurilor industriale reciclabile.
Mai mult, firma administrată de inculpat nu avea nici act de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, potrivit adresei 9307//17.10.2007 al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, autorizație de mediu care-i era necesară inculpatului pentru obținerea autorizației de colectare, așa cum prevede art. 7 din OUG nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile.
Inculpatul se apără și spune că nu a intenționat să-l înșele pe cetățeanul italian, că neîndeplinirea obligațiilor contractule au fost cauzate de motive obiective și independente de voința sa iar neîndeplinirea condițiilor legale pentru exercitarea activității de colectare a deșeurilor constituie cel mult contravenție și nu pot fundamenta, sub aspect al laturii subiective, intenția, apărări care însă nu au putut fi însușite de către instanța de apel.
Astfel, în condițiile în care reprezentantul societății italiene ar fi știut despre neîndeplinirea condițiilor legale pentru exercitarea activității de către firma administrată de inculpat, acesta ar fi putut să decidă în cunoștință de cauză cu privire la încheierea contractului.
-l, în mod intenționat, pe reprezentantul părții civile de informații esențiale la încheierea contractului, este evident că inculpatul a săvârșit fapta care este reținută în sarcina sa și nu se poate prevala de necunoașterea legii în ceea ce privește obligația deținerii autorizației de colectare a deșeurilor.
De remarcat, că deși inculpatul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale nu a restituit nici suma de 5000 de euro și nici nu a depus diligențe în acest sens, chiar dacă pentru această sumă există și un titlu executoriu. (sentința arbitrală nr. 5/23.01.2006), fapt care nu face decât să întărească convingerea instanței cu privire la intenția inculpatului.
Nici apărarea inculpatului cu privire la deținerea unei autorizații de către firma italiană nu a apărut ca pertinentă în condițiile în care firma sa nu a fost prejudiciată în nici un fel de către firma italiană iar în cauză nu este pusă în discuție tragerea la răspundere ( de orice natură) a societății.
În aceste condiții, soluția de condamnare a inculpatului de către prima instanță a apărut ca temeinică, astfel că apărarea inculpatului în sensul achitării sale nu a putut fi reținută de către instanța de apel.
La analiza sub toate aspectele a cauzei, s-a constatat, însă, că prima instanță i-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit."a" teza I încălcând Cod Penal, astfel, principiul proporționalității consacrat de Constituție.
În susținerea acestui punct de vedere, trebuie constatat că un drept fundamental, prevăzut de Constituție în cuprinsul disp. art. 36, cu referire la dreptul de a alege, nu poate fi limitat decât în anumite condiții, limitativ prevăzute de disp. art. 53 din Constituție, și numai dacă acest fapt este necesar într-o societate democratică cu respectarea principiului proporționalității in raport cu situația care a determinat limitarea. În condițiile date, raportat la natura faptei săvârșite, interzicerea dreptului de a alege este excesivă astfel că urmează a fi înlăturata.
Nu același lucru se poate spune și despre dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dat fiind că pentru ocuparea unor asemenea funcții, pe lângă criterii de competență candidatul trebuie să îndeplinească și condiții morale, condiții care sunt anulate de o condamnare penală.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs inculpatul.
În motivarea recursului inculpatul a criticat hotărârea atacată, sub aspect penal, susținând că instanțele au comis o gravă eroare de fapt, care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, deoarece nu a știut că este necesară existența unei autorizații de valorificare a deșeurilor, fiind nevinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. 1 pct. 10, 171și 18 Cod procedură penală.
Cazul de casare prevăzut de pct. 17 a fost abrogat, iar pct. 10 nu a fost dezvoltat.
Din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 3859alin. 1 pct. 10 și 18, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța apreciază că acestea sunt nefondate din următoarele considerente:
Instanțele au administrat probele necesare elucidării laturii obiective și subiective a cauzei, reținând corect starea de fapt, din care rezultă că inculpatul, în calitate de reprezentant al SC de a SRL H, la 14.06.2005, l-a indus în eroare pe, reprezentantul SC SRL Italia, cu ocazia încheierii contractului comercial nr. 5, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de mase plastice, susținând că își poate îndeplini obligațiile contractuale, deși nu avea autorizație de valorificare a deșeurilor industriale reciclabile, esențială pentru derularea raporturilor comerciale, iar cel înșelat a executat contractul în condițiile stipulate, avansând suma de 5000 Euro în avans pentru achitarea facturii proforma nr. 15/18.06.2005.
Potrivit adresei nr. -/12.11.2007 a Ministerului Economiei și Finanțelor (51 ) rezultă că societatea administrată de inculpat și în numele căreia a încheiat contractul cu societatea italiană, nu a fost autorizată de Ministerul Economiei și Comerțului - Comisia Națională pentru a Materialelor, să desfășoare activități de valorificare a deșeurilor industriale reciclabile.
Mai mult, firma administrată de inculpat nu avea nici act de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, potrivit adresei 9307//17.10.2007 al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, autorizație de mediu care-i era necesară inculpatului pentru obținerea autorizației de colectare, așa cum prevede art. 7 din OUG nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile.
Inculpatul s-a apărat și a spus că nu a intenționat să-l înșele pe cetățeanul italian, că neîndeplinirea obligațiilor contractule au fost cauzate de motive obiective și independente de voința sa iar neîndeplinirea condițiilor legale pentru exercitarea activității de colectare a deșeurilor constituie cel mult contravenție și nu pot fundamenta, sub aspect al laturii subiective, intenția, apărări care însă nu au putut fi însușite de către instanță.
Astfel, în condițiile în care reprezentantul societății italiene ar fi știut despre neîndeplinirea condițiilor legale pentru exercitarea activității de către firma administrată de inculpat, acesta ar fi putut să decidă în cunoștință de cauză cu privire la încheierea contractului.
-l, în mod intenționat, pe reprezentantul părții civile de informații esențiale la încheierea contractului, este evident că inculpatul a săvârșit fapta care este reținută în sarcina sa și nu se poate prevala de necunoașterea legii în ceea ce privește obligația deținerii autorizației de colectare a deșeurilor.
De remarcat, că deși inculpatul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale nu a restituit nici suma de 5000 de euro și nici nu a depus diligențe în acest sens, chiar dacă pentru această sumă există și un titlu executoriu (sentința arbitrală nr. 5/23.01.2006), fapt care nu a făcut decât să întărească convingerea instanței cu privire la intenția inculpatului.
Raportat la starea de fapt reținută instanțele au făcut o justă încadrare juridică a faptei și o judicioasă individualizare judiciară a pedepsei.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală, între ceea ce spune hotărârea prin conținutul ei și ceea ce spune dosarul prin scriptele lui nu există o contradicție evidentă, de necontroversat, de natură a determina o eroare esențială, gravă, care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.
Privind invocarea cazului de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 10 Cod procedură penală, instanța de apel s-a pronunțat asupra probelor administrate, din adresa nr. -/12.11.2007 a Direcției a Materialelor din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor (f 53 dup) și adresa nr. 9307//17.10.2007 a Agenției Protecției Mediului H (f 51 dup), rezultând că societatea administrată de inculpat nu a fost autorizată să desfășoare activități de valorificare a deșeurilor industriale reciclabile și nu a posedat un act de reglementare din punct de vedere al protecției mediului emis de
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515alin.1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, instanța va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de inculpatul recurent.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.133/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul d e Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.09.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./07.10.2009
jud. apel,
jud. fond
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Alina Lodoabă, Maria Elena
