Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 632/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 632/

Ședința publică din 15 iunie 2009

PREȘEDINTE: G -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky

JUDECĂTOR 2: Constantin Costea

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petentul - împotriva deciziei penale nr.1002/R/10.12.2007 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsește petentul și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Procurorul pune concluzii de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat de petent.

C A,

Deliberând, constată următoarele:

Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr. 1887/24.09.2007, pronunțată în dosar nr-, în temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală, a respins plângerea formulată de către petentul, și a menținut rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 4613/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara privind pe intimatul.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, l-a obligat pe petent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Petentul a înregistrat plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 4613/P/2006 la Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara la data de 11.05.2007 (data rezoluției procurorului de serviciu) și 14.05.2007 data ștampilei Parchetului. Prin urmare, de la acea dată se calculează termenul de rezolvare al plângerii - de 20 de zile. Întrucât plângerea nu a fost soluționată de Prim-procuror în termenul de 20 de zile, prev. de art. 277.C.P.P. petentul trebuia să se adreseze instanței în următoarele 20 de zile - situația fiind expres reglementată de lege (termenul prev. de art. 2781alin. 2.C.P.P. fiind un termen imperativ, de decădere, și nu o opțiune pentru petent).

La data de 18 iulie 2007, peste cele 40 de zile calculate în modalitatea mai sus expusă, petentul a înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara plângerea în baza art. 2781.C.P.P. împotriva rezoluțiilor procurorului.

Conform disp. art. 185.C.P.P. când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul, solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii pronunțate de Judecătoria Timișoara, deoarece hotărârea pronunțată de către această instanță este nelegală.

Prin decizia penală nr. 1002/R din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 1887/24.09.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. petentul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timișa reținut următoarele:

Prima instanță a constatat că plângerea formulată de recurent, în temeiul art. 2781.C.P.P. este tardivă, întrucât s-au încălcat prevederile art. 2781alin. 2.C.P.P. termen imperativ, și a fost adresată instanței la data de 18.07.1007, peste cele 40 de zile calculate de la data înregistrării plângerii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva rezoluției Prim-procurorului parchetului.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs petentul, arătând că recursul formulat și care a fost soluționat la Tribunalul Timiș nu este tardiv, solicitând în final casarea deciziei nr. 1002/R/2007 a Tribunalului Timiș și ca instanța să dispună restituirea microbuzului de către intimatul, precum și suma aferentă contractului.

Examinând recursul formulat de către petentul, instanța apreciază că acesta este inadmisibil, deoarece prezentul recurs vizează decizia nr. 1002/R/10.12.2007 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosarul nr-, prin care s-a respins ca nefondat recursul petentului împotriva sentinței penale nr. 1887/2007 a Judecătoriei Timișoara, adică o hotărâre definitivă.

Potrivit normelor procesual penale aflate în vigoare, calea de atac a recursului nu poate fi folosită împotriva unei hotărâri definitive, astfel că petentul a folosit această cale de atac fără a exista un suport legal, fiind incidentă excepția inadmisibilității recursului formulat de către acesta.

Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să respingă ca inadmisibil recursul formulat de către petentul și nu va mai analiza pe fond aspectele invocate de către acesta, respectiv modalitatea de soluționare a cauzei în recurs de către Tribunalul Timiș.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2.C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385 ind.15 pct. 1 lit. a C.P.P. respinge ca inadmisibil, recursul formulat de petentul - împotriva deciziei penale nr. 1002/R/10 decembrie 2007 Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-.

În baza art. 192 al. 2.C.P.P. obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

G - - - - -

GREFIER,

- -

Red. Gh./18.06.2009

Tehnored./2 ex./19.06.2009

Prima instanță:

Inst. de apel:,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 632/

Ședința publică din 15 iunie 2009

În baza art. 385 ind.15 pct. 1 lit. a C.P.P. respinge ca inadmisibil, recursul formulat de petentul - împotriva deciziei penale nr. 1002/R/10 decembrie 2007 Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-.

În baza art. 192 al. 2.C.P.P. obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G - - - - -

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 632/2009. Curtea de Apel Timisoara