Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 630/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 630/
Ședința publică din 15 iunie 2009
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul și partea civilă - T împotriva deciziei penale nr. 324/A/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsește inculpatul recurent, pentru care se prezintă avocat ales din cadrul Baroului T, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind și partea civilă recurentă -
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Procurorul susține recursul declarat de parchet și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris, casarea hotărârii primei instanțe și a instanței de apel și în rejudecare, să se înlăture circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului, ca fiind nejustificate, și majorarea pedepselor aplicate acestuia, întrucât scopul pedepsei care trebuie să asigure constrângerea și reeducarea inculpatului nu se poate realiza prin aplicarea unei pedepse de numai 2 luni închisoare.
Avocat depune la dosar copie după chitanțele de plată a prejudiciului la care inculpatul a fost obligat de prima instanță și solicită respingerea recursurilor declarate de parchet și de partea civilă. Solicită admiterea recursului declarat de inculpat și în rejudecare să se dispună achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit.1avându C.P.P.-se în vedere valoarea mică a prejudiciului și faptul că fapta nu prezintă pericol social, inculpatul nefolosindu-se de metode dolosive pentru a se sustrage de la plata TVA. De asemenea, arată că nu se impune înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului, întrucât acesta a avut o atitudine sinceră în faza de urmărire penală și înainte de săvârșirea faptei, a achitat prejudiciul stabilit.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului declarat de partea civilă ca nefondat, prejudiciul fiind stabilit în mod corect. Totodată, pune concluzii de respingere, ca nefondat, și a recursului formulat de inculpat, fapta comisă de acesta prezentând pericol social și conținând elementele constitutive ale unei infracțiuni, care au dus la crearea unui prejudiciu.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 963/14.04.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în temeiul art.344 pr.pen. a fost schimbată încadrarea juridică a celei de a doua fapte reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, din infracțiunea prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991 republicată rap. la art. 290.pen. cu aplic. art. 41 al. 2.pen. în infracțiunea prev. de art. 290.pen. cu aplic. art. 41 al. 2.pen.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 41 al. 2.pen. art. 13. pen. art. 74 al. 1 lit. a și c și art. 76 al.1 lit.1pen. a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 2 luni închisoare.
În baza art. 290. pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. art. 74 al. 1 lit. a și c și art. 76 al.1 lit.1pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b pen, au fost contopite cele două pedepse și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 luni închisoare.
În baza art. 71.pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza II, b și c pen. respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a fi administrator al unei societății comerciale.
În temeiul art. 81 și art. 82.pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 2 luni închisoare.
În temeiul art. 71 al. 5.pen. a fost suspendată pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 359 al. 1.pr.pen. i s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83.pen. respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.
În baza art. 14 și art. 346.pr.pen. coroborat cu art. 998.civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Statul Român prin - Tas umei de 3.319 lei cu titlu de impozit către stat plus TVA, la care se adaugă dobânda legală și penalitățile de întârziere eferente.
În temeiul art. 191 al. 1 și 2.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 7685/P/2004, înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr-, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 din Legea 87/1994 și art. 37 din Legea nr. 82/1991 republicată rap. la art. 290.pen. ambele cu aplic. art. 41 al. 2.pen. și art. 33 lit. a pen.
În expunerea stării de fapt, prin actul de inculpare s-a reținut că inculpatul a fost angajat în funcția de director general la T în perioada 2002-2004, iar în cursul anului 2003, profitând de relația comercială pe care societatea menționată o avea cu principalul său furnizor, a comandat marfă la această din urmă societate în numele firmei la care avea funcție de conducere, marfă care, în fapt nu a ajuns în depozitul, fiind comercializată "la negru" de către inculpat.
Ulterior, s-a stabilit că inculpatul a solicitat de la marfă în valoare de 233.775,7019 lei, conform următoarelor facturi: factura nr. -/13.05.2003 în valoare de 321.799.943 ROL (din care valoare 51.379.823 ROL); factura nr. -/19.05.2003 în valoare de 297.962.910 ROL (din care valoare 47.573.910 ROL); factura nr. -/29.05.2003 în valoare de 274.782.008 ROL (din care valoare 43.872.758 ROL); factura nr. -/20.08.2003 în valoare de 134.268.462 ROL (din care valoare 21.437.822 ROL); factura nr. -/21.08.2003 în valoare de 112.645.600 ROL (din care valoare 1.755.600 ROL); factura nr. -/21.08.2003 în valoare de 180.184.683 ROL (din care valoare 28.768.983 ROL); factura nr. -/25.11.2003 în valoare de 280.937.828 ROL (din care valoare 44.855.620 ROL); factura nr. -/27.11.2003 în valoare de 233.052.342 ROL (din care valoare 37.210.038 ROL); factura nr. -/12.12.2003 în valoare de 55.951.058 ROL (din care valoare 8.933.362 ROL); factura nr. -/16.12.2003 în valoare de 163.762.483 ROL (din care valoare 26.146.951 ROL); factura nr. -/10.01.2004 în valoare de 25.201.580 ROL (din care valoare 4.023.782 ROL); factura nr. -/19.01.2004 în valoare de 12.015.905 ROL (din care valoare 1.918.506 ROL); factura nr. -/20.01.2004 în valoare de 65.374.102 ROL (din care valoare 10.437.882 ROL); factura nr. -/24.01.2004 în valoare de 26.393.951 ROL (din care valoare 4.214.160 ROL); factura nr. -/24.01.2004 în valoare de 153.424.164 ROL (din care valoare 24.496.295 ROL).
A rezultat o valoare totală de 2.337.757.019 ROL din care 1.980.731.527 ROL valoare fără și 357.025.492 ROL - valoare; marfă recepționată 191.834.020 ROL (161.205.059 ROL valoare fără și 30.628.961 valoare ) și marfă nerecepționată în valoare totală de 2.145.922.999 ROL (1.819.526.468 ROL valoare fără și 326.396.531 ROL valoare ).
La sfârșitul anului 2003, începutul anului 2004, în urma punctajului efectuat între cele două firme respectiv: și, s-a constatat că marfa menționată în aceste facturi nu a fost recepționată în depozitul, și mai mult decât atât, în contabilitatea nu erau înregistrate decât două din cele 15 facturi fiscale. Reprezentanții au solicitat stornarea acestor facturi întrucât marfa nu ajunsese în societate.
Reprezentanții au fost de acord cu stornarea facturilor, dar au solicitat inițial ca acestea să fie achitate integral. Întrucât inculpatul a participat la negocieri, acesta s-a obligat să achite integral debitul către O parte din acest debit fusese achitat anterior de către inculpat că acesta a achitat prin depuneri de numerar în contul (pentru debitul reprezentând marfa nerecepționată). Inculpatul a achitat debitul datorat prin ordine de plată și foi de vărsământ.
Pentru ca să poată regla în contabilitate conturile, după stornarea facturilor inițiale trebuia să întocmească facturi de ieșire pentru marfa mai sus menționată, astfel că inculpatul le-a solicitat reprezentanților să emită facturi fiscale pentru cărui asociat unic fusese inculpatul și ale cărei părți sociale le cesionase la data de 03.12.2002 numitului.
La data de 15.03.2004, reprezentanții au emis un număr de 15 facturi fiscale având aceeași marfă și aceleași valori către, facturile fiind ștampilate cu ștampila și semnate la rubrica "semnătură de primire" de către inculpatul.
În urma sesizării organelor de poliție de către Parchetul Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, s-a dispus efectuarea unui control la sediul cel firmei de către
Prin procesele verbale nr. 4780/29.07.2005 și nr. 4781/29.07.2005, reprezentanții T au constatat că prejudiciul cauzat bugetului de stat de către prin operațiile mai sus descrise, a fost de 34.434,8339 lei, la care se adaugă penal dobânzi în valoare de 13.782 lei, defalcat acesta se prezintă astfel: impozit pe profit în valoare de 2.501,8489 lei și TVA în valoare de 34.434,8339 lei.
Întrucât inculpatul nu a fost de acord cu debitele calculate de către reprezentanții, acesta a solicitat în cursul urmăririi penale, efectuarea unei expertize contabile. Expertiza a fost efectuată de către expert contabil, iar din raportul de expertiză contabilă efectuat de către aceasta s-au reținut următoarele:
1. În ceea ce privește prejudiciul creat de către bugetului de stat prin neînregistrarea celor 12 facturi în contabilitate, acesta este de 34.434,8339 lei, defalcat după cum urmează: impozit pe profit în valoare de 2.501,8489 lei; TVA in valoare de 34.434,8339 lei, sume pentru care s-au calculat dobânzi și penalități în sumă de 13.782 lei până la data de 25.07.2005.
2. În ceea ce privește prejudiciul creat de către și, expertul a apreciat că acesta nu există întrucât operațiunea de stornare este nulă și astfel drept consecință și operațiunea de re-facturare către este nulă.
S-a concluzionat că debitul produs bugetului de stat este localizat doar la
Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut faptul că a fost facturată fictiv marfa, dar că l-a anunțat anterior pe numitul, acesta din urmă trimițându-i și ștampila societății.
De asemenea inculpatul a declarat că marfa înscrisă în facturile menționate, nu a fost vândută "la negru" de către el, ci a fost marfa care a dispărut din depozit, susținerile inculpatului fiind infirmate însă de depunerile repetate de bani în contul, în numele, în numele inculpatului, depuneri ce încep în cursul lunii iunie 2003, fiind ilogic ca cineva să achite o marfă despre care nu știe că a cumpărat-o (facturile nu erau înregistrate în contabilitatea ) și care nu-i aparținea, marfa fiind cumpărată în numele, dar achitată din banii personali ai inculpatului înainte de a se descoperi lipsa acesteia din depozit de către asociatul unic.
Fiind audiat în faza de cercetare judecătorească în fața primei instanțe, inculpatul a declarat că a aflat după aproximativ 5-6 luni de facturile emise și a efectuat plățile fără a cunoaște ce s-a întâmplat cu marfa.
În faza cercetării judecătorești, partea vătămată Statul Român prin - Taf ormulat cerere de constituire de parte civilă cu suma totală de 167.021 lei (filele 22-23 dosar).
Instanța de fond a încuviințat inculpatului audierea martorului, sub prestare de jurământ, depoziția acestuia fiind consemnată la dosar (fila 58) și efectuarea unei expertize contabile. Expertul contabil a concluzionat că inculpatul a valorificat o marfă pe care a achitat-o furnizorului, deși nu el era cumpărătorul înscris pe facturi iar din operațiunile de comerț efectuate a obținut un venit net de 11.610 lei pentru care impozitul este de 2.757 lei plus 562 lei, reprezentând A, rezultând că inculpatul ar avea obligații bugetare în cuantum de 3.319 lei. Față de concluziile primei expertize efectuată în faza de urmărire penală, expertul a conchis că, în mod eronat s-a considerat că marfa din cele 12 facturi neînregistrate de a fost valorificată de către această firmă și că inculpatul a fost cel care a valorificat și livrat marfa, iar nu a avut nici scriptic nici faptic vreo obligație față de și nici față de bugetul statului. Expertul a fost chemat în fața instanței pentru a da lămuriri cu privire la raportul de expertiză întocmit, ascultarea acestuia făcându-se sub prestare de jurământ iar declarația fiind consemnată și atașată la dosar (filele 126-127).
Analizând probatoriul administrat în cauză, înscrisuri, depozițiile de martor, declarațiile date de inculpat și cele două rapoarte de expertiză contabilă din cursul urmăririi penale și din faza de cercetare judecătorească, prima instanță a reținut în fapt că inculpatul, având calitate de director general la a comandat în cursul anului 2003 marfă de la în numele firmei la care era angajat. Marfa, în valoare de 233.775,7019 lei, a fost livrată de succesiv între 13.05.2003 și 24.01.2004 pe bază de facturi fiscale în număr de 15 însă inculpatul nu a înregistrat în contabilitatea decât 3 facturi fiscale, marfa vizată de restul facturilor fiscale fiind comercializată de către acesta.
Urmare efectuării unei operațiuni de punctaj între cele două societății și urmare constatării faptului că marfa livrată nu a fost recepționată în depozitul, reprezentanții celor două societăți au căzut de acord cu stornarea facturilor fiscale de către cu condiția ca prețul mărfurilor vizate de cele 12 facturi fiscale neînregistrate de inculpat în contabilitatea societății să fie achitat integral.
Inculpatul a achitat în numerar, prin bilete la ordin și foi de vărsământ, în contul pentru, debitul reprezentând marfa nerecepționată.
În realizarea operațiunii de stornare, la data 15.03.2004 reprezentanții au emis către un număr de 15 facturi fiscale vizând aceeași marfă și aceleași valorii, facturile fiind ștampilate cu ștampila și semnate la rubrica "semnătură de primire" de către inculpat, care fusese asociat unic la această societate până la data de 02.12.2002.
În drept, prima instanță a constatat că fapta inculpatului care, în calitate de director general la, la diferite intervale de timp, în perioada 13.05.2003 și 24.01.2004, în baza aceleași rezoluții infracționale, cu intenție directă nu a înregistrat în evidența contabilă a societății un număr de 12 facturi fiscale vizând mărfurile livrate de pentru, și nu a înregistrat veniturile obținute din vânzarea acestor mărfuri, având ca urmare neplata impozitului și a TVA-ului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994, cu aplic. art.41 al.2 pen.
Instanța de fond a reținut această încadrare în condițiile art.13 pen. având în vedere că de la data săvârșirii faptei și până în prezent au intervenit mai multe modificării în materie, cea mai favorabilă fiind reglementarea legală de la data săvârșirii faptei, 24.01.2004, data ultimului act material al infracțiunii continuate săvârșite de inculpat.
Nu a fost reținută apărarea inculpatului sub aspectul faptului că la data trimiterii în judecată, disp. art. 13 din Legea nr. 87/1994 era abrogat de aproape 2 ani de Legea nr. 241/2005, aspect care nu echivalează cu o dezincriminare a faptei întrucât este lesne de observat că deși art. 13 din Legea nr. 87/1994 a fost abrogat prin modificarea adusă de Legea nr. 241/2005, legiuitorul a menținut această modalitate de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală în art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, respectiv "omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate", fiind fără echivoc că noul text legal prevede într-o formă îmbunătățită, elementele constitutive ale infracțiunii săvârșite de inculpat.
Ca atare, abrogarea textului legal nu a dus și la scoaterea din vigoare a dispoziției legale prin care fapta era incriminată, ea fiind preluată într-un text legal nou, reformulat, astfel că nu poate fi vorba de lipsa unei trăsături esențiale a infracțiunii și anume, prevederea ei în legea penală.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut apărarea inculpatului în sensul că nu a vândut marfa livrată de către, ci aceasta a dispărut din depozit, apărarea fiind o simplă afirmație, făcută pro causa, fără a naște măcar o prezumție că elementul de fapt susținut are corespondent în realitate. Pe de o parte, dispariția unei cantități de marfă de o valoare foarte mare, 2.145.922.999 ROL, nu poate duce la indiferență, la inexistența unei cercetării prealabile sau a sesizării a organelor abilitate în drept să efectueze cercetării cu privire la o eventuală infracțiune or, inculpatul nu a produs nici o probă în acest sens, că ar fi sesizat într-un fel dispariția acestei cantității de marfă. Pe de altă parte, faptul că inculpatul a achitat toată marfa livrată de L prezumă fără echivocă că acesta a comercializat-o, atitudinea inculpatului neputând fi interpretată ca având la bază o incertitudine în privința obiectului plății așa cum încearcă să acrediteze, fiind imposibil de acceptat lipsa unei evidențe clare a operațiunilor comerciale efectuate.
De asemenea, instanța de fond a mai constatat că fapta inculpatului care în baza aceleași rezoluții infracționale, cu intenție directă a semnat la rubrica "semnătură de primire" și a ștampilat cu ștampila, un număr de 15 facturi fiscale emise de, fără a avea calitatea de asociat la, sau a fi angajat la această societate, folosind aceste facturi fiscale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 290.pen. cu aplic. art. 41 al.2.pen. și nu infracțiunea prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 290.pen. cu aplic. art. 41 al. 2.pen. dispunând schimbarea încadrării juridice în acest sens, conform art. 344.pr.pen.
Astfel, potrivit art. 37 din Legea nr. 82/1991, constituie infracțiune "Efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii."
Totodată, potrivit art. 1 al. 1 din lege "Societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice cu scop lucrativ au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității." iar potrivit art. 6 al. 1 din lege "Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ".
Coroborând aceste prevederi legale, instanța de fond a apreciat că în cazul societăților comerciale, subiectul activ al infracțiuni prevăzute de art. 37 din Legea nr. 82/1991, nu poate fi decât o persoană fizică care are legătură cu societatea, are atribuții ce privesc evidențierea în documentele contabile oficiale a operațiunilor economico-financiare și care poate avea fie calitatea de asociat, fie calitatea de administrator, fie șeful compartimentului contabil, fie o altă persoană din structura acestui compartiment, fie contabilul angajat pe bază de contract de prestări servicii, etc.
În speță, deși inculpatul a fost asociat unic la, la data de 03.12.2002 a cesionat cel 20 părți sociale către, astfel că la data semnării în numele a facturilor fiscale emise, martie 2004, acesta era un terț față de societate, actele sale materiale reprezentând astfel teza prevăzută de art.290 pen. falsificarea unor înscrisuri sub semnătură privată (facturi fiscale) prin contrafacere (crearea unei semnături ce ar fi aparținut unui reprezentant legal al ) și folosirea lor (înregistrarea acestor documente fiscale în contabilitatea ).
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere pericolul social concret al celor două fapte, împrejurările în care au fost săvârșite, lipsa antecedentelor penale, atitudinea relativ sinceră a inculpatului în cursul procesului penal.
Față de circumstanțele personale favorabile, prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 al. 1 lit. a și c pen. iar în temeiul art. 76 al. 1 lit.1pen. a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, stabilind-o în funcție și de celelalte criterii prev. de art. 72.pen. la 2 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 41 al. 2.pen. art. 13.pen. și la 2 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 290.pen. cu aplic. art. 41 al. 2.pen.
A făcut aplicarea art. 33 lit. a și art. 34 lit. b pen, contopind cele două pedepse și aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 luni închisoare.
În privința pedepsei accesorii, instanța de fond a reținut că prin hotărârea pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii, 06.10.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot al deținuților, indiferent de durata pedepsei principale și independent de natura și gravitatea infracțiunii pe care a comis-o și de situația lor personală, este incompatibilă cu art. 3 din protocolul 1 la convenție și prin urmare, nu va interzice inculpatului decât dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prev. de art. 64 lit. a teza II și b pen. reținând că față de natura infracțiunilor nu se impune și interzicerea dreptului de a alege, prev. de art. 64 lit. a teza I pen.
În ce privește interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c pen. în contextul faptelor săvârșite de inculpat, s-a constatat că față de natura acestora și de împrejurările în care au fost săvârșite, se impune a interzice inculpatului dreptul de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor, respectiv dreptul de a fi administrator al unei societății comerciale.
Prin urmare, în temeiul art. 71.pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza II, b și c pen.
Constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 81 al.1 lit. a și b pen. și considerând, față de circumstanțele personale și atitudinea inculpatului, că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, instanța a suspendat condiționat executarea ei, pe un termen de încercare stabilit potrivit art. 82.pen. de 2 ani și 2 luni.
Suspendând executarea pedepsei principale, instanța a dispus în temeiul art. 71 al. 5.pen. și suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 359 al. 1.pr.pen. a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83.pen.
Fiind învestită cu soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, instanța de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 998.civ. care prevede că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Din probatoriul administrat în cauză, îndeosebi cele două expertize contabile, s-a reținut că doar prima infracțiune săvârșită de inculpat a produs un prejudiciu bugetului de stat iar cuantumul acestuia este de 3.319 lei, cu titlu de impozit către stat plus TVA, pentru argumentele care vor fi expuse mai jos.
Astfel, neînregistrarea de către inculpat în evidența contabilă a a unui număr de 12 facturi fiscale vizând marfă livrată de și neînregistrarea veniturilor obținute din vânzarea acestor mărfuri, nu putea produce o obligație fiscală (și implicit un prejudiciu bugetului de stat prin săvârșirea unei fapte penale) și în sarcina întrucât aceasta a primit integral prețul mărfurilor, fiind înregistrată în actele contabile cu o operațiune comercială finalizată din care decurg obligațiile fiscale corelative însă nu ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de către inculpat ci ca urmare a unui raport juridic comercial perfect valabil pe care se grefează raportul juridic de drept fiscal, creditorul fiind Statul Român iar debitorul.
De asemenea, operațiunea de stornare efectuată de și refacturarea către nu a produs nici un efect juridic prin redirijare, operațiunea fiind nulă, negenerând obligații fiscale pentru că nu a existat o operațiune comercială reală, de predare și înregistrare a mărfurilor vizate de cele 15 facturi fiscale emise de către
În această situație, s-a apreciat că nu s-a născut un drept de creanță fiscală și o obligație fiscală corelativă astfel că nici și nici nu au obligații fiscale către stat și nu au produs un prejudiciu bugetului de stat, aspect care rezultă fără echivoc din interpretarea sistematică și gramaticală a dispozițiile codului fiscal reglementat de Legea nr. 571/2005.
Potrivit art. 41 lit. a, sunt supuse impozitului pe venit, veniturile din activități independente (printre care și cele comerciale conform art. 46 al. 1) iar potrivit art. 46 al. 2 " Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor, din prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la alin. (3), precum și din practicarea unei meserii.".
Așadar, o condiție esențială pentru incidența impozitului pe venit este existența unor fapte de comerț or, în cauză nu există fapte de comerț reale săvârșite de și de, ci doar fictive, scriptice, ce nu pot intra sub incidența impozitului pe venit, nu pot genera o răspunderea fiscală.
În ce privește întinderea prejudiciului generat de inculpat, instanța a apreciat că acesta este în sumă de 33.185.342 ROL (3.319 lei), reprezentând impozit către stat în cuantum de 27.561.692 ROL plus TVA în cuantum de 5.623.650 ROL, valori calculate la venitul net realizat de inculpat în cuantum de 116.096.349 ROL.
Aceste limite ale prejudiciului au în vedere faptul că, fapta de comerț efectuată de inculpat, revânzarea mărfurilor cumpărate de la și plata integrală a acestora, a fost efectuată de acesta ca persoană fizică,în nume propriu ci nu în numele, societate care nu are o obligație către bugetul de stat în condițiile în care în contabilitatea sa nu a fost înregistrată marfa livrată de prin 12 facturi fiscale.
Prejudiciul produs bugetului de stat este prin urmare cel cauzat de inculpat ca și comerciant persoană fizică independentă care a făcut fapte de comerț fără autorizație.
Față de acest considerente, în temeiul art. 14 și 346.pr.pen. coroborat cu art. 998.civ. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 3.319 lei către partea civilă Statul Român prin - T cu titlu de impozit către stat plus TVA la care se adaugă dobânda legală și penalitățile de întârziere eferente.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, inculpatul și partea civilă ANAF B prin DGFP T, apeluri care au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș la data de 30.06.2008 sub același număr unic de dosar.
Ministerul Publica criticat sentința judecătoriei pentru netemeinicie, apreciind că prima instanță a reținut în mod greșit circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și a coborât pedeapsa aplicată acestuia sub limita minimă prevăzută de textul de lege, fără a ține seama de faptul că inculpatul a denaturat adevărul, a indus în eroare instanța prin indicarea greșită a modului de plată a prejudiciului și a momentului la care a achitat prejudiciul cauzat. Astfel, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului, majorarea corespunzătoare a pedepsei aplicate acestuia.
Partea civilă a criticat sentința apelată pentru netemeinicie, apreciind că în cauză se impunea obligarea inculpatului la plata întregii sume stabilite de organele de control ca reprezentând obligații fiscale ale inculpatului, conform proceselor-verbale întocmite de acestea. Totodată, s-a arătat că prima instanță nu a evidențiat modul în care a procedat pentru a stabili în sarcina inculpatului doar plata sumei de 3.319 lei cu titlu de impozit și TVA către stat, la care se adaugă dobânda legală, în condițiile în care cele trei procese-verbale întocmite de organele de control evidențiau în total un prejudiciu de 167.021 lei.
Inculpatul, deși nu a motivat în scris apelul declarat, prin apărător ales a solicitat admiterea apelului declarat de acesta, desființarea sentinței apelate și rejudecarea cauzei în sensul achitării inculpatului, în temeiul art. 10 lit. b ind. 1 Cod procedură penală, arătând că prejudiciul reținut a fi fost cauzat de către inculpat este relativ redus, după cum reiese din expertiza contabilă efectuată în cursul cercetării judecătorești, că inculpatul a achitat personal facturile respective și a cerut stornarea pentru a putea fi evidențiate în contabilitate și pentru că nu se poate calcula impozitul pe profit și TVA-ul la întreaga sumă, ci doar la diferența de preț. Mai arată că inculpatul a vrut să achite prejudiciul stabilit prin expertiză, respectiv suma de 33 de milioane de lei, însă ANAF nu dorește să-i încaseze această sumă până la rămânerea definitivă a sentinței de condamnare.
Prin decizia penală nr. 324/A/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpatul, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și DGFP T împotriva sentinței penale 963/ 14 04 2008 Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosar -.
Inculpatul apelant și DGFP T au fost obligați să achite în favoarea statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.
Tribunalul a examinat sentința apelata în limita criticilor formulate dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 371 Cod pr. pen. apreciind ca aceasta este temeinică și legală.
S-a reținut că în mod corect prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a ultimei fapte reținute în actul de acuzare, respectiv aceea de a semna în fals la rubrica "semnătura de primire" un număr de 15 facturi emise de SC SRL fără a mai avea calitatea de asociat sau de persoana abilitată să semneze în cadrul societății beneficiare SC SRL din prevederile art. 37 din Legea 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în prevederile art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Judecătoria a stabilit vinovăția inculpatului pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, și a dispus efectuarea unei expertize contabile în vederea dezlegării acțiunii civile.
Pedepsele aplicate corespund cerințelor art. 72 Cod penal cu privire la individualizarea acestora, respectiv au fost respectate limitele legale din textul incriminator, s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 13 Cod penal cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile.
Tribunalul a apreciat ca nefondată critica formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara cu privire la modul de individualizare a pedepsei întrucât față de conduita inculpatului anterior săvârșirii faptei, concretizată în lipsa antecedentelor penale, față de atitudinea sinceră cu privire la săvârșirea faptelor atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății, în mod corect au fost reținute în favoarea sa circumstanțele atenuante legale prevăzute de art. 74 lit. a și c Cod penal, cu consecința coborârii pedepsei sub limita minimă a textelor de mai sus. Aspectele invocate de acuzare, respectiv că a încercat să inducă instanței ideea că sumele de bani neachitate furnizorului au fost achitate în nume personal, în condițiile în care din probe rezultă că au fost achitate prin bilete la ordin și foi de vărsământ în calitate de nereal administrator al SC SRL, sunt elemente care țin de împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunilor astfel cum au fost descrise de inculpat, și nu combat existența circumstanțelor atenuante arătate mai sus.
În ceea ce privește critica formulata de DGFP T în numele ANAF, cu privire la modul de soluționare a laturii civile și la prejudiciul cauzat bugetului de stat de inculpat, tribunalul a confirmat punctul de vedere al judecătoriei că, din pluralitatea de infracțiuni care a făcut obiectul cercetării, doar infracțiunea prev. de art. 13 din Legea 87/1994 este o infracțiune de rezultat și doar aceasta a produs un prejudiciu bugetului de stat. În ce privește modalitatea de calcul a prejudiciului, judecătoria și-a format părerea din concluziile celor doua expertize contabile și lămuririle date de expert în fața instanței, și a stabilit că prejudiciul rezultat este mult mai mic decât cel constatat de organele de control. Tribunalul a confirmat acest punct de vedere, concluzionând că în mod corect prima instanță a stabilit că inculpatul nemaiavând calitatea de administrator al SC SRL și semnând în fals acele facturi în numele societății, nu poate da naștere unei obligații bugetare în sarcina acesteia.
De asemenea, în mod corect judecătoria a stabilit că acțiunea inculpatului de neînregistrare în evidența contabilă a SC SRL, societatea la care era director, a unui număr de 12 facturi fiscale reprezentând contravaloarea mărfii livrate de SC SRL, marfă pe care a valorificat-o în nume propriu, a cauzat un prejudiciul bugetului de stat constând în neplata impozitului pe venit și TVA ce ar fi fost plătit urmare a acestei înregistrări, însă nu se poate reține că și societatea emitentă a facturilor, respectiv SC SRL, a produs un prejudiciu bugetului de stat prin aceeași modalitate, întrucât această societate a înregistrat operațiunile contabile efectuate, a livrat marfa și a primit prețul.
Tribunalul Timișa fost de acord cu părerea judecătoriei că stornarea facturilor emise pentru SRL a fost o operațiune ulterioară, tranzacție efectuată inițial, și a avut drept scop regularizarea documentelor contabile urmare a faptei săvârșite de inculpat și nu este de natură a angaja răspunderea SC SRL față de bugetul de stat.
Față de considerentele expuse mai sus, Tribunalul Timișa stabilit că apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și DGFP sunt nefondate, și a dispus respingerea lor ca atare.
De asemenea, tribunalul a reținut că nu sunt întemeiate nici criticile inculpatului prin apărător, constând în aceea că fapta nu are pericolul social al unei infracțiuni, întrucât este evident, din modalitatea de săvârșire a faptelor și poziția subiectivă a inculpatului, că activitatea sa ilicită se circumscrie în sfera ilicitului penal, încadrându-se în condițiile prevăzute de textele de incriminare pentru cele două infracțiuni, neexistând motive reale de a se face aplicarea prevederilor art. 18 indice 1 Cod penal, iar în consecință, tribunalul a respins ca nefondat și apelul formulat de inculpat.
Împotriva deciziei Tribunalului Timiș au declarat recurs inculpatul, partea civilă ANAF-DGFPS T și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Inculpatul nu a motivat recursul în scris, dar acesta a fost susținut oral de către apărătorul său ales, care a solicitat achitarea pentru lipsa de pericol social al infracțiunii, având în vedere valoarea prejudiciului și conduita inculpatului, care a recuperat prejudiciul prin plata către partea civilă a sumei de 3319 lei.
Partea civilă a criticat decizia recurată pe motiv că nu s-a motivat reducerea prejudiciului reținut în sarcina inculpatului și la care a fost obligat la plată.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa criticat decizia pentru netemeinicie, pe motiv că raportat la pericolul social al faptelor săvârșite și la persoana inculpatului, pedepsele aplicate sunt mici și nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și din oficiu, conform prev. art. 38510, al. 21.C.P.P. se constată că decizia recurată și sentința instanței de fond sunt temeinice și legale și nu există nici un motiv de casare.
Din actele de la dosar se reține că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată pe baza probelor administrate, respectiv procese verbale încheiate de DGFP T, acte contabile, raport de expertiză contabilă. În mod judicios prima instanță a analizat și interpretat probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată, probe în temeiul cărora a procedat la aplicarea pedepsei de 2 luni închisoare.
Pedeapsa aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de apel este corect individualizată, raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor reglementate de art. 72.pen.
În conformitate cu dispozițiile art. 72.pen. la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.
Prin urmare, în mod corect s-a aplicat pedeapsa și în privința modului de executare, reținându-se în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a și c Cod Penal, reducând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita acestuia în timpul procesului, valoarea relativ mică a prejudiciului, care a și fost achitat în totalitate cu ocazia soluționării cauzei în recurs, astfel că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea acesteia în detenție.
De asemenea, în mod întemeiat s-a reținut de cele două instanțe că faptele inculpatului, prin conținutul lor concret și având în vedere modalitatea în care au fost comise, prezintă pericolul social al unei infracțiuni, astfel că nu pot fi reținute motivele de recurs invocate de inculpat.
Referitor la recursul părții civile, se constată că prejudiciul reținut în sarcina inculpatului a fost stabilit prin expertiza contabilă efectuată în cursul cercetării judecătorești de către expertul contabil, care a apreciat că obligațiile bugetare a inculpatului sunt de 3319 lei.
Acest expert a explicat, atât prin expertiză cât și personal în fața instanței de judecată, cum se justifică reducerea prejudiciului față de cel stabilit în cursul urmăririi penale prin actul de control și prin o altă expertiză efectuată de expert,. S-a arătat astfel că, în mod eronat s-a considerat că marfa din cele 12 facturi neînregistrate de SC SRL a fost valorificată de această societate. Din acte rezultă că marfa a fost achitată cu numerar, prin depuneri directe în contul furnizorului SC SRL de către sau în numele inculpatului. C care a valorificat marfa livrată conform celor 12 facturi a fost inculpatul și personalul care a manipulat și preluat efectiv marfa de la SC SRL și a vândut-o direct la diverși agenți economici de la care a încasat contravaloarea ei. Din aceste operațiuni, SC SRL nu a mai avut, nici scriptic și nici faptic, vreo obligație față de SC SRL și nici față de bugetul statului.
Așadar, recursurile formulate în cauză sunt nefondate și urmează a fi respinse, în baza art. 38515, pct. 1 lit. b
C.P.P.Văzând și prev. art. 192 al. 2.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul și partea civilă ANAF - DGFP T împotriva deciziei penale nr. 324/A/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă inculpatul și partea civilă DGFP T la câte 100 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /17.06.2009
Tehnored./2 ex./23.06.2009
Prima instanță:
Inst. de apel:,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 630/
Ședința publică din 15 iunie 2009
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul și partea civilă ANAF - DGFP T împotriva deciziei penale nr. 324/A/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă inculpatul și partea civilă DGFP T la câte 100 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G - - - - -
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea, Victor Ionescu
