Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 729/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 729

Ședința publică de la 26 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Arin Alexandru Mengoni

JUDECĂTOR 2: Silviu Anti

JUDECĂTOR 3: Bogdan

*

GREFIER - A

***

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -

legal reprezentant de

PROCUROR -

La ordine a venit soluționarea recursului declarat de contestatoarea prin PROCURATOR împotriva deciziei penale nr.445/RP din 16.10.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat procuratorul și intimații, C și.

Procedura - completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Au fost identificate părțile.

Procuratorul, domiciliat în,-, CNP - -, a prezentat seria - nr.-, eliberată de SPCLEP la 07.03.2007. A depus xerocopii de pe înscrisuri.

Intimata, domiciliată în P N,-, -.2,.A,.10, a prezentat seria - nr.- eliberată de Mun.P N la 31.07.2000.

Intimata, domiciliată în Satul de, comuna, județul N, a prezentat seria - nr.- eliberată de Tg.N la 18.11.2009.

Intimatul C, domiciliat în,-, județul N, CNP -, a prezentat seria - nr.- eliberat de orașul.

Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului declarat de contestatoare.

Procuratorul, având cuvântul pentru recurenta-contestatoare, a invocat art.386 lit.

Intimata, având cuvântul, a lăsat soluția la aprecierea instanței, precizând că nu știe de ce a fost chemată în judecată.

Intimatul C, având cuvântul, a precizat de asemenea că nu site pentru ce a fost chemat la instanță.

Intimata, având cuvântul, a învederat că nu cunoaște motivul chemării în fața instanței.

Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, acesta fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive.

S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prin decizia penală nr. 445/RP/16.10.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul penal nr- a fost respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 386 contestația în anulare formulată de contestatoarea prin procurator împotriva deciziei penale nr. 285/RP din 15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț

Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere că:

Potrivit dispozițiilor art. 386 alin.1 Cod procedură penală, contestația în anularea hotărârilor penale definitive se poate face în următoarele cazuri: când procedura de citare a părții, pentru termenul la care s-a judecat cauza de instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare, când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f - i, cu privire la care existau probe în dosar, când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie, potrivit art. 38514alin. 1 ori art. 38516alin. 1.

Contestația în anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanțe care a pronunțat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală și să revină, în totul sau în parte, asupra soluțiilor date.

Potrivit dispozițiilor art. 386 Cod procedură penală, contestația în anulare împotriva hotărârilor definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute de aceste dispoziții, condiția comună fiind aceea ca hotărârea atacată să fie definitivă.

În cadrul procedurii de soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art. 391 Cod procedură penală, să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) Cod procedură penală, ocazie cu care constată dacă cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut în art. 388 Cod procedură penală, dacă motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute în art. 386 Cod procedură penală, și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar.

Prin urmare, în această fază prealabilă, instanța se limitează numai la verificarea cererii de contestație în anulare sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor legale de folosire a acestei căi de atac extraordinare, judecata fiind una de admisibilitate în principiu.

În cauza de față tribunalul a constatat că, deși contestația în anulare a fost introdusă de contestator, în termenul prevăzut în art. 388 alin. 1 Cod procedură penală, motivele de contestație invocate nu sunt întemeiate.

Contestatoarea nu a invocat nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul de lege sus arătat, ci a susținut motive de fond, care au fost avute în vedere, de instanța de recurs, la soluționarea fondului cauzei.

Împotriva deciziei a formulat recurs contestatoarea prin procurator.

Procedând la analiza cu prioritate a excepției inadmisibilității recursului, invocată din oficiu de către instanță, Curtea reține următoarele:

Cererea de contestație în anulare a fost formulată de recurenta - contestatoare împotriva unei decizii pronunțate în recurs de către Tribunalul Neamț, respectiv decizia penală nr. 285 din 15.05.2009.

Decizia prin care a fost soluționată contestația în anulare este definitivă, Codul d e procedură penală neprevăzând o cale de atac pentru aceasta.

Împrejurarea exercitării unei căi de atac neprevăzute de lege atrage în mod firesc inadmisibilitatea acesteia, cu consecința neexaminării cauzei pe fondul acesteia.

În consecință va fi admisă excepția și va fi respins recursul ca inadmisibil, urmând a fi obligată recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192al. 2.

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a p Cod Penal. respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta - contestatoare prin procurator împotriva deciziei penale nr. 445/RP/16.10.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 al. 2.C.P.P. obligă recurenta să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2009

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

a

Red.dec.fond / /

Red.dec.recurs -

Tehnored. - 2 ex.

9.12.2009

Președinte:Arin Alexandru Mengoni
Judecători:Arin Alexandru Mengoni, Silviu Anti, Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 729/2009. Curtea de Apel Bacau