Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 748/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 748/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15 iulie 2009
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
S-a luat în examinare recursul declarat de petentul G împotriva sentinței penale nr. 141 din 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc petentul G și intimata.
Procedură de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri, se trece la dezbaterea recursului.
Procurorul solicită respingerea recursului declarat de petent ca nefondat și de menținere a hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 141 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a respins plângerea formulată de petentul G, împotriva ordonanței dată de procuror în 09.09.2008 în dosar nr. 186/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și împotriva rezoluției prim-procurorului din 04.12.2008 dată în dosar nr. 447/II/2/2008 al aceluiași parchet.
S-au menținut soluțiile atacate.
Pentru a hotărâ astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad la data de 19.12.2008, petentul Gaf ormulat o plângere împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale dată în dosar nr. 186/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, din data de 09.09.2008.
În motivarea plângerii petentul arată că în esență faptul că urmărirea penală nu este completă fiind necesară efectuarea mai multor acte de urmărire penală, în privind audierii unor persoane.
Prin sentința penală nr. 335/09.02.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- în baza art. 41 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 2781alin. 13 Cod procedură penală, s-a declinat în favoarea Tribunalului Arad competența de soluționare a plângerii formulată de petentul G împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale dată în dosar nr. 186/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad din 09.09.2008.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 10.03.2009.
Analizând actele și lucrările dosarelor 447/II/2/2008, 186/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, 5365/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad și dosar 154/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, tribunalul a reținut următoarele:
Prin ordonanța dată de procuror în data de 03.06.2008 în dosar 154/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoaras -a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal, art. 257 Cod penal și art. 288 Cod penal și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 192 Cod penal, 193 Cod penal, art. 246 Cod penal și art. 257 Cod penal în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Prin ordonața dată de procuror în data de 09.09.2008 în dosar nr. 186/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arads -a dispus neînceperea urmăririi penale față de sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 257 Cod penal și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 192, 193, 246 Cod penal.
Pentru a pronunța această soluție, procurorul a reținut în fapt că prin înscrisul olograf intitulat "Plângere penală", înregistrat la A la data de 14.03.2008, sub numărul -, Gas olicitat tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc pentru infracțiunile de trafic de influență, fals în înscrisuri oficiale și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și doar cu ocazia audierii sale de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, în dosarul nr. 2064/II/5/2008, a precizat că solicită cercetarea și a numitei pentru infracțiunile de trafic de influență. Fals în înscrisuri oficiale, abuz în serviciu contra intereselor persoanei, fără însă a preciza, în detaliu, în ce anume constau aceste fapte. Plângerea penală formulată nu întrunea cuprinsul arătat de art. 222 alin. 2 Cod procedură penală și nici după ce a fost chemat să dea lămuriri cu privire la obiectul plângerii sale, petentul nu a putut individualiza faptele săvârșite de persoanele reclamate, fapte care să poată fi apreciate ca infracțiuni.
Procurorul a apreciat că din actele premergătoare administrate în cauză nu se constată existența unor elemente de fapt care să poată constitui date sau indicii temeinice de săvârșire a unei astfel de infracțiuni. Astfel, chiar dacă intimata, domiciliată în, jud. C S, a devenit adjudecatara unui imobil în municipiul A, ce i-a aparținut, inițial, persoanei vătămate G, ca urmare a actului de adjudecare din 14.02.2006, încheiat în dosarul execuțional nr. 267/2005, al biroului executorului judecătoresc, fapt ce a și dat naștere conflictului juridic dintre aceste persoane și reclamant, acest fapt nu constituie un indiciu al comiterii infracțiunii de trafic de influență, ce presupune, în esență, un acte de "intermediere", între un cumpărător de influență și un funcționar public. Altfel spus, nu se poate susține că ar fi pretins bani, bunuri sau alte foloase, de la o persoană, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra executorului judecătoresc, pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act care intră în atribuțiile sale de serviciu, câtă vreme ea însăși este adjudecatarul bunului în litigiu.
Împotriva acestei ordonanțe petentul a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Prin rezoluția din 04.12.2008 dată de prim-procuror în dosarul nr. 447/II/2/2008 s-a dispus respingerea plângerii petentului G formulată împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale și de declinare a competenței din data de 09.09.2008, dată în dosarul nr. 186/P/2008, ca neîntemeiată.
Prim-procurorul a apreciat că soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost adoptată ca urmare a faptului că infracțiunea de trafic de influență nu există (art. 10 lit. a) Cod procedură penală), iar în al doilea rând, petentul, în plângerea penală, nu a precizat în ce constă fapta reclamată și nici un mijloc de probă a susținerilor sale.
Împotriva acestor soluții petentul a formulat plângere la instanță.
Analizând soluțiile procurorului, respectiv prim-procurorului, pe baza actelor și lucrărilor existente la dosarul cauzei, tribunalul constată că acestea sunt legale și temeinice.
Astfel, la biroul notarului public s-a autentificat sub nr. 1104/14.03.2004 contractul de împrumut prin care soții G și au împrumutat de la numitul suma de 32.000 Euro.
Prin încheierea din 6 iunie 2005 pronunțată de Judecătoria Arads -a admis cererea formulată de creditorul și s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu, respectiv contractul de împrumut cu garanție imobiliară nr. 1104/2005 asupra bunurilor proprietatea debitorilor G și pentru creanța de 32.000 Euro.
La data de 14 februarie 2006, executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a imobilului proprietatea debitorilor, care a fost adjudecat prin licitație publică de numita cu suma de 15000 Ron.
Ca urmare a plângerilor formulate de către petentul G au fost audiați executorul judecătoresc și adjudecatara imobilului. De asemenea, la dosarul cauzei se află depuse și hotărârile judecătorești civile ca urmare a litigiilor existente între petent și adjudecatară în procedura executării silite. Toate aceste declarații, acte și hotărâri judecătorești au fost avute în vedere de procurorul care a dat ordonanța din 09.09.2008 în dosarul nr. 186/P/2008.
Petentul nu a fost în măsură să arate în ce ar consta infracțiunea de trafic de influență săvârșită de către numita.
Potrivit disp. art. 257 Cod penal constituie infracțiune de trafic de influență, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.
Astfel, din actele dosarului nu se poate reține cu privire la adjudecatara imobilului existența unor cesiuni de primire, pretindere sau acceptare de promisiuni de daruri, direct sau indirect în vederea determinării unui funcționat să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, sens în care fapta reclamată nu există.
Pentru aceste motive, instanța, în baza art. 2781al. 8 lit. a) Cod procedură penală a respins plângerea formulată de petentul G, împotriva ordonanței dată de procuror în 09.09.2008 în dosar nr. 186/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și împotriva rezoluției prim-procurorului din 04.12.2008 dată în dosar nr. 447/II/2/2008 al aceluiași parchet.
A menținut soluțiile atacate.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a obligat petentul la plata către stat a sumei de 50 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva sentinței Tribunalului Arada declarat recurs petentul G care nu a fost motivat în scris.
Examinând cauza sub toate aspectele, conform prev. art.3856, al.3 cpp, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală și nu există nici un motiv de casare a acesteia.
Din actele de la dosar se reține că petentul a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și, fals în înscrisuri oficiale și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor precum și a intimatei pentru aceleași infracțiuni.
Petentul nu a precizat în detaliu în ce constă faptele pentru care solicită tragerea la răspundere penală a intimaților și nici după ce a fost chemat pentru a da lămuriri cu privire la obiectul plângerii sale petentul nu putut individualiza faptele săvârșite de persoanele menționate.
De asemenea deși petentul a formulat recurs împotriva sentinței Tribunalului Arad, prin care s-a soluționat plângerea sa formulată împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, acesta nu a fost motivat.
Se mai reține că petentul a mai formulat plângeri împotriva intimaților, cu diferite nuanțări, care au făcut obiectul dosarelor224/P/2007 și 478/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în ambele s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc.
Prin urmare recursul petentului este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 38515, pct.1.lit.b cpp.
Văzând și prev. art.192 al.2 cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit.b) p Cod Penal respinge recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr.141 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, ca nefondat.
În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 50 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 15.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./17.07.2009
Tehnored. CP
Ex. 2/ 23.07.2009
Primă instanță
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 748/
În baza art.38515pct.1 lit.b) p Cod Penal respinge recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr.141 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, ca nefondat.
În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 50 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 15.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Victor Ionescu, Constantin Costea