Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 83/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ NR. 83
Ședința publică de la 28 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Pocovnicu Dumitru Patriche Gabriela
- -- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU
legal reprezentat prin - - - procuror
Pe rol fiind judecarea plângerii penale formulată de petentul
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul în stare de arest lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Instanța a adus la cunoștința petentului conținutul plângeri aflate pe rolul instanței și a întrebat părțile dacă sunt cereri de formulat.
Atât petentul cât și procurorul au învederat instanței că nu au de formulat cereri.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.300 al.1 Cod procedură penală, având în vedere dispozițiile art.264 al.1 Cod procedură penală referitoare la sesizarea instanței în sensul că actul de sesizare este rechizitoriul și dispozițiile art.222 al.7 Cod procedură penală referitoare la plângerea penală a pus în discuție regularitatea actului de sesizare a instanței și a acordat cuvântul părților.
Petentul având cuvântul a solicitat trimiterea cauzei la parchet pentru a se efectua cercetări în sensul celor reclamate prin cerere.
Procurorul având cuvântul a solicitat scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, competența aparținând acestei instituții.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin plângerea formulată de petentul-parte vătămată la data de 05.mai.2009, înregistrată sub nr-, s-a solicitat judecarea intimatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și "distrugerea probelor".
În motivarea plângerii petentul a susținut că în baza actelor de urmărire penale și a rechizitoriului întocmit de intimat, în calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, prin rechizitoriul nr.327/, a fost trimis în judecată și, apoi, prin sentința penală nr.90 din data de 19.06.1996, a fost condamnat de Tribunalul Bacău pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, la pedeapsa de 20 (douăzeci) de ani închisoare, pedeapsă în executarea căreia se află și în prezent.
La baza condamnării sale, se susține de petent, s-a avut în vedere și declarația martorei, dată în cursul urmăririi penale, care ar fi declarat că după săvârșirea infracțiunii ea ar fi spălat cămașa petentului, cămașă care era plină se sânge, aspect care nu corespunde adevărului, dar că audierea acestei martore în cursul urmăririi penale, dat fiind faptul că la data audierii era minoră, s-a făcut nesocotind dispozițiile art.81 Cod procedură penală, că s-a indicat în declarație, declarație care nu a fost scrisă de martoră, deși s-a consemnat că aceasta are 7 clase, o adresă la care nu locuia, fapt ce a făcut imposibilă audierea de instanța de fond.
Petentul arată că așa cum rezultă și dintr-o scrisoare primită de la, aceasta a arătat că nu știe nimic de infracțiunea de omor pentru care a fost condamnat petentul, apreciindu-se de acesta că declarația din dosarul de urmărire penală nu ar aparține acestei martore, fiind scrisă în numele acesteia de o altă persoană și introdusă la dosar de intimat pentru a dovedi vinovăția petentului.
În dosarul de urmărire penală, susține petentul, de la domiciliul său s-a ridicat o cămașă tip blug și un raiat, deoarece aceste bunuri ar fi fost îmbibate cu sânge și ar fi fost spălate de martora, că s-a respins proba cu expertiza medico-legală pentru a se stabili dacă acele haine erau pătate cu sânge și dacă sângele aparținea victimei, dar că această probă i-a fost respinsă, motivându-se că nu se poate efectua expertiza deoarece hainele au fost spălate și că atunci când a făcut dovada cu adrese de la instituțiile specializate că o astfel de expertiză pentru determinarea ADN se poate face chiar și în condițiile în care hainele ar fi fost spălate, proba a fost respinsă, motivându-se că hainele nu au fost ridicate de organele de urmărire penală.
În conformitate cu prevederile art.300 alin.1 Cod procedură penală, Curtea a procedat la verificarea regularității actului de sesizare a instanței.
În conformitate cu prevederile art.264 Cod procedură penală, instanța de judecată poate fi sesizată prin rechizitoriul procurorului.
Ori, în cauza dedusă judecății se constată că nu a fost efectuată urmărirea penală de organul de urmărire penală competent și instanța nu a fost investită cu judecarea pricinii prin rechizitoriu, astfel că, în temeiul art. 300 alin.1 Cod procedură penală, cu art.264 alin.1 Cod procedură penală și art.227 alin.7 Cod procedură penală, cu aplicarea art.209 alin.3 și 4 Cod procedură penală și art.40 alin.1 lit. b Cod procedură penală, se va dispune trimiterea plângerii penale formulată de petent, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 300 Cod procedură penală, cu art.264 alin.1 Cod procedură penală și art.227 alin.7 Cod procedură penală,trimite plângerea penală formulată de numitul, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru intimat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.05.2009, în prezența petentului.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.sent.
11.06./11.06.2009
Președinte:Pocovnicu Dumitru Patriche GabrielaJudecători:Pocovnicu Dumitru Patriche Gabriela