Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 148/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 148
Ședința publică din data de 3.10.2008
PREȘEDINTE: Ion Stelian
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul, domiciliat în mun.B, Bd.-,.6C,.2, județul B, împotriva rezoluțiilor nr. 51/P/2004 și nr. 983/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe intimații - comisar in cadrul Poliției Rm. S, - comisar în cadrul Poliției mun.B, - agent în cadrul Poliției Rm. S, - agent în cadrul Postului de Poliție, - agent în cadrul B - Serviciul Poliției Rutiere și - agent în cadrul Poliției mun.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații - făptuitori, și, personal, lipsă fiind petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se învederează instanței că s-a atașat dosarul de urmărire penală nr. 51/P/2004 și lucrarea nr. 983/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Intimații - făptuitori, și, având cuvântul pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Intimații - făptuitori, și, având cuvântul pe rând, solicită instanței respingerea plângerii formulate de petent și menținerea rezoluțiilor atacate întrucât sunt legale și temeinice, faptele pentru care s-a formulat plângere de către acesta fiind prescrise.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingerea plângerii formulate de petent, întrucât în cauza de față s-a împlinit termenul de prescripție pentru faptele reclamate.
CURTEA,
- 2 -
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Petentul - parte vătămată a formulat plângere pentru nelegalitate și netemeinicie împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești din 14 iunie 2005 dată în dosarul nr.51/P/2004 și nr.1963/II/2/23 iunie 2005 dispusă în dosarul nr.2025/II/2/2005 față de făptuitorii: G, și pentru infracțiunile prev.de art.250 alin.2 Cod penal și art.267/1 Cod penal, solicitând desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la procuror pentru redeschiderea urmăririi penale în sensul administrării probelor necesare trimiterii în judecată a sus - numiților.
În motivarea plângerii, petentul a susținut că în noaptea de 25/26 ianuarie 2000 în jurul orelor 01,30 în incinta restaurantului "" de pe raza comunei Merei, județul B, unde era însoțit de și, a fost bătut cu bestialitate, prin aplicarea de lovituri cu pumnii, picioarele și bastoanele, de către membrii Forței de Intervenție rapidă don cadrul IPJ B, condusă de subcomisarul G, după care a fost urcat în autodubă și a continuat să fie supus la același tratament, fiind maltratat, înțepat, sugrumat până când și-a pierdut cunoștința, cauzându-i dureri fizice și psihice foarte mari datorită tratamentului inuman și degradant suportat. A fost necesară internarea sa la Spitalul Județean B - Secția reanimare, de unde a fost transferat și internat la Spitalul Clinic de Urgență "" B, stabilindu-se inițial un număr de 16 - 18 zile de îngrijiri medicale pentru refacerea sănătății, după care a fost internat în repetate rânduri în secții de neuropsihiatrie, pentru afecțiuni psihice,
Petentul a mai arătat că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva căreia a formulat prezenta plângere nu face referire la vreo probă administrată în cauză, fiind o simplă expunere sumară a faptelor, soluția nesprijinindu-se pe un probatoriu analizat.
S-a mai arătat că, prin sentința penală nr.47 din 10 iulie 2003, Curtea de Apel București - Secția penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.830 din 11 februarie 2004 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală a fost admisă plângerea sa împotriva rezoluției din 07 mai 2001 Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial B pe care a desființat-o, dispunându-se trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău pentru începerea și continuarea urmăririi penale față de făptuitori sub aspectul infracțiunilor prev.de art.250 alin.1 și art.267/1 alin.1 și 2 Cod penal, și de aproximativ 2 ani organele de urmărire penală nu au administrat nicio probă în cauză pentru dovedirea vinovăției persoanelor care l-au maltratat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 14 iulie 2005 sub nr.6387/2005.
Prin sentința penală nr.50 din 21 septembrie 2005 pronunțată în dosarul nr.6387/2005, Curtea de Apel Ploieștia admis plângerea formulată de petentul - parte vătămată împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești din 14 iunie 2005 dispusă în dosarul nr.51/P/2004 și menținută de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
- 3 -
prin rezoluția din 15 iulie 2005 dispusă în dosarul nr.2273/II/2/2005 privind neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii: G - subcomisar, - agent principal, - agent, - agent principal, - agent și - agent din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B și a desființat rezoluțiile cu trimiterea cauzei la procuror pentru redeschiderea urmăririi penale, în sensul:
- audierii tuturor persoanelor care se aflau în noaptea de 25/26 ianuarie 2000 în barul "" situat pe raza comunei Merei, județul B;
- efectuarea de confruntări între martorii cu declarații contradictorii, între aceștia și petentul, pentru stabilirea contribuției fiecărei persoane implicate (intimat - făptuitor) în acest incident și gradul de vinovăție;
- să se lămurească cine este vinovat pentru leziunile produse victimei prin comprimări și loviri repetate cu corpuri dure și vârf ascuțit, așa cum rezultă din raportul medico-legal nr.A1/3969/23 martie 2001 întocmit de INML " Minovici" B, prin suplimentarea probelor necesara;
- să se stabilească numărul total de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru refacerea sănătății, ținându-se seama de actele medicale noi depuse de petentul - parte vătămată la dosar, în cursul soluționării plângerilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în primul rând cu referire la excepțiile invocate în fața instanței de judecată de intimatul G, privind inadmisibilitatea plângerii și necompetența materială a acestei instanțe în soluționarea prezentei cauze că susținerea intimatului este neîntemeiată.
Astfel, susținerea intimatului că plângerea petentului este inadmisibilă deoarece acesta nu a parcurs etapele prevăzute de art.278 Cod procedură penală, întrucât a formulat plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale a intimaților, indicând dosarul penal nr.51/P/2005, care privește o altă persoană și nu dosarul nr.51/P/2004 cum era corect și de asemenea, rezoluția nr.1963/II/2/23 iunie 2005 care i-a fost comunicată se referă la o altă persoană, fiind dată în dosarul nr.2025/II/2/2005 nu este fondat întrucât, așa cum se poate constata, petentul a indicat în conținutul plângerii în mod clar și expres numele făptuitorilor și faptele pentru care a înțeles să se plângă, iar împrejurarea că nu a indicat corect barul, ci numai numărul dosarului, nu poate să conducă la admiterea unei astfel de excepții.
Petentul, cunoscând că a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 14 iunie 2005 și primind comunicarea Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a adresat instanței cu prezenta plângere în mod legal și cu respectarea prevederilor art.278 Cod procedură penală, procurorul ierarhic superior soluționând plângerea prin rezoluția din data de 15 iulie 2005, dispusă în dosarul nr.2273/II/2/2005. strecurate din eroare în plângerea petentului, adresată procurorului ierarhic superior, constând în indicarea corectă numai a numărului de dosar, iar nu și a anului, nu poate conduce la ideea că plângerea adresată instanței este prematură, atâta timp cât se constată eroare și din partea organelor de urmărire penală care au atașat plângerea la un alt dosar, astfel că această situație nefiind imputabilă petentului, excepția inadmisibilității este vădit nefondată.
- 4 -
În ceea ce privește excepția de necompetență materială a instanței, Curtea a constatat că anterior datei de 01 ianuarie 2004, intimatul Gaa vut calitatea de ofițer - fiind comandantul grupei II a Forței de Intervenție rapidă din cadrul IPJ B - iar după această dată a fost desemnat ca organ de cercetare penală în cadrul Poliției Judiciare prin dispoziția nr.4140/11 aprilie 2005 IGPR, avizată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr.1030/C/2005 (conform adresei aflată la fila 37 dosar).
Astfel, potrivit disp.art.IX pct.1 din Legea nr.281/2003, de modificare și completare a Codului d e procedură penală și a unor dispoziții din legi speciale, care a modificat dispozițiile Legii nr.218/2002 - privind organizarea și funcționarea Poliției Române și a Legii nr.360/2002 - privind statutul polițistului, prin abrogarea art.64 din această ultimă lege, față de Ordinul nr.617/29 decembrie 2002 al Ministerului Administrației și Internelor care a fost avizat favorabil de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind desemnarea organelor de cercetare penală a Poliției Judiciare, competența să judece plângerea formulată, în raport de calitatea intimatului de organ de cercetare penală din cadrul poliției Judiciare, revine Curții de Apel, motiv pentru care și această excepție se privește ca neîntemeiată.
Verificând temeinicia și legalitatea rezoluției dispusă de parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr.51/P/2004, Curtea a considerat că soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prev.de art.267/1 Cod penal, față de făptuitori nu se raportează la probele existente, nu se analizează în nici un fel susținerile petentului, care să justifice o atare soluție, ci se referă numai la faptul că făptuitorii nu au provocat părții vătămate, cu intenție, o durere sau o suferință fizică ori psihică, în scopul de a obține de la aceasta sau de la o persoană terță informații ori mărturii și că faptele nu sunt de natură să constituie latura obiectivă a infracțiunii de tortură prev.de art.267/1 Cod penal.
Din lucrările dosarului, rezultă că prin sentința penală nr.47/10 iulie 2003 Curții de Apel București - secția penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.830/11 februarie 2004 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, s-a admis plângerea petentului - așa cum de altfel s-a arătat mai sus - împotriva rezoluției din 07 mai 2001 Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial B prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale față de intimați, care a fost desființată iar cauza a fost trimisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău pentru începerea și continuarea urmăririi penale a făptuitorilor sub aspectul infracțiunilor prev.de art.250 alin.2 Cod penal și art.267/1 alin.1 și 2 Cod penal.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău prin ordonanța din 04 martie 2004 dată în dosarul nr.241/, având în vedere modificările Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului prin abrogarea art.64 și modificării Legii nr.218/2002 și a dispozițiilor art.IX pct.1 din Legea nr.281/2003, a declinat competența de efectuare a urmăririi penale în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, fără ca acesta să dea curs dispozițiilor legale prin efectuarea actelor de urmărire penală.
Cum, prin rezoluția criticată soluția de neîncepere a urmăririi penale nu se bazează pe un probatoriu temeinic administrat și interpretat, Curtea a constatat că plângerea petentului este întemeiată și pe cale de consecință a admis-o, a desființat rezoluția și a trimis cauza procurorului pentru redeschiderea urmăririi penale în
- 5 -
sensul suplimentării probatoriilor pentru stabilirea contribuției fiecărei persoane implicate în incidentul din noaptea de 25/26 ianuarie 2000, gradului de vinovăție, prin audierea tuturor persoanelor care se aflau în acea noapte în barul unde s-au petrecut faptele, efectuarea de confruntări între martorii care au dat declarații contradictorii, precum și între aceștia și petent.
În același timp s-a apreciat că este necesar a se stabili cine se face vinovat de leziunile prezentate de petentul - parte vătămată, întrucât din expertiza medico-legală nr.A1/3969/23 martie 2001 INML" Minovici" B, rezultă că leziunile acesteia s-au putut produce la data de 26 ianuarie 2000, prin loviri repetate cu corp dur alungit și prin comprimare, fără să se lămurească însă care dintre participanții la incident este vinovat și gradul de vinovăție, precum și existența raportului de cauzalitate dintre leziunile constatate medico-legal și pretinsele acțiuni violente ale făptuitorilor.
S-a mai reținut că în perioada 2000 - 2004, plângerile formulate de petent împotriva făptuitorilor, adresată parchetelor militare și instanțelor, au fost însoțite de numeroase acte medicale, eliberate de unități spitalicești unde petentul a fost internat în urma pretinselor fapte comise de intimați, fără însă ca organele de urmărire penală să administreze probatoriile pe baza cărora să se poată stabili cu certitudine numărul total de zile de îngrijiri medicale necesar pentru refacerea sănătății petentului.
Cât privește infracțiunea prev.de art.250 Cod penal, Curtea a constatat că în mod legal, organul de urmărire penală a stabilit că termenul de prescripție a răspunderii penale stabilit prin art.122 lit.d Cod penal, acela de 5 ani, s-a împlinit în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs G, criticând-o pentru nerespectarea principiului legalității, al aflării adevărului, al rolului activ al instanței, al garantării apărării. S-a solicitat casarea sentinței și menținerea rezoluției de neurmărire penală iar în subsidiar s-a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.
Prin decizia penală nr.4047/23 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr- (număr vechi 5941/2005) recursul declarat de petentul G împotriva sentinței penale nr.50 din 21 septembrie 2005 Curții de Apel Ploieștia fost respins ca nefondat.
S-a apreciat că în mod corect instanța de fond a decis desființarea rezoluției de neurmărire penală și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în vederea începerii urmăririi penale, urmând să aprecieze și asupra incidenței art.123 - 134 din Codul penal.
După administrarea probatoriilor dispuse de Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția nr.51/P/2004 din 07 mai 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații - comisar în cadrul Poliției Rm.S, - comisar în cadrul Poliției municipiului B, - agent în cadrul Poliției Rm.S, - agent în cadrul Postului de Poliție, - agent în cadrul IPJ B - Serviciul Poliției Rutiere și - agent în cadrul Poliției municipiului B, pentru săvârșirea infracțiunilor de purtare abuzivă prev.de art.250 alin.2 Cod penal și tortură prev.de art.267/1 alin.1 și 2 Cod penal.
- 6 -
S-a reținut în esență că acțiunea penală nu mai poate fi în prezent pusă în mișcare față de nici unul dintre cei șase făptuitori pentru infracțiunile prev.de art.250 alin.2 Cod penal și respectiv art.267/1 alin.1 și 2 Cod penal, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale.
S-a mai reținut că în raport cu data săvârșirii pretinselor fapte și limitele de pedeapsă asociate celor două încadrări juridice, acte de a fi luate în discuție, prescripția răspunderii penale a intervenit la data de 26 ianuarie 2005 pentru infracțiunea de purtare abuzivă prev.de art.250 alin.2 Cod penal și respectiv la data de 26 ianuarie 2008 pentru infracțiunea de tortură (în ambele modalități), prev.de art.267/1 Cod penal.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, arătând că este nemulțumit de modul privind soluționarea petiției cu atât mai mult cu cât termenul de prescripție al răspunderii penale s-a împlinit în timp ce dosarul era arhivat "din eroare" și că procurorul nu s-a conformat celor dispuse de instanța de judecată prin sentința penală nr.50/21 septembrie 2005 Curții de Apel Ploiești, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin rezoluția nr.983/II/2/2008 din 10 iunie 2008 Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr.51/P/2004 din 07 mai 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia fost respinsă ca neîntemeiată.
S-a reținut, în esență, că într-adevăr pentru ambele fapte pretins a fi săvârșite de intimați s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, așa cum de altfel s-a menționat pe larg în rezoluția nr.51/P/2004 din 07 mai 2008 aceluiași parchet.
Împotriva ambelor rezoluții a formulat plângere petentul în temeiul art.278/1 Cod procedură penală, apreciind că termenul de prescripție al răspunderii penale s-a împlinit în timp ce dosarul era arhivat "din eroare" iar procurorul de caz nu s-a conformat celor dispuse de Curtea de Apel Ploiești prin sentința penală nr.50/21 septembrie 2005.
Apreciază că această situație nu-i poate fi imputată cu atât mai mult cu cât a întreprins numeroase demersuri de a afla stadiul cercetărilor.
Din oficiu, s-a dispus atașarea dosarului de urmărire penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține situația de fapt mai sus expusă și constată că într-adevăr, acțiunea penală nu mai poate fi în prezent pusă în mișcare față de nici unul dintre cei șase intimați pentru infracțiunile de purtare abuzivă prev.de art.250 alin.2 Cod penal și tortură prev.de art.267/1 alin.1 și 2 Cod penal, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale.
În raport cu data săvârșirii pretinselor infracțiuni, limitele de pedeapsă asociate celor două încadrări juridice apte de a fi luate în discuție în cauză erau următoarele: de la 6 luni la 5 ani pentru infracțiunea prev.de art.250 alin.2 Cod penal, de la 2 la 7 ani pentru infracțiunea prev.de art.267/1 alin.1 Cod penal și de la 3 la 10 ani pentru infracțiunea prev.de art.267/1 alin.2 Cod penal.
Pentru prima infracțiune (prev.de art.250 alin.2 Cod penal) termenul de prescripție al răspunderii penale este de 5 ani de la data săvârșirii pretinsei fapte (25/26 ianuarie 2000), în timp ce pentru celelalte două infracțiuni (prev.de art.267/1
- 7 -
alin.1 și art.267/1 alin.2 Cod penal) termenul de prescripție al răspunderii penale este de 8 ani de la data săvârșirii pretinsei fapte (25/26 ianuarie 2000).
În atare situație, prescripția răspunderii penale a intervenit la data de 26 ianuarie 2005 pentru infracțiunea de purtare abuzivă și respectiv la data de 26 ianuarie 2008 pentru infracțiunea de tortură (în ambele modalități).
Așa fiind, pe cale de consecință plângerea formulată de petentul urmează a fi respinsă ca nefondată.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul, domiciliat în municipiul B, Bd.-,.6C,.2, județul B, împotriva rezoluțiilor nr. 51/P/2004 și nr. 983/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe intimații - comisar in cadrul Poliției Rm. S, - comisar în cadrul Poliției municipiului B, - agent în cadrul Poliției Rm. S, - agent în cadrul Postului de Poliție, - agent în cadrul B - Serviciul Poliției Rutiere și - agent în cadrul Poliției mun.
Obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru petentul de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 octombrie 2008.
Președinte, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./15.10.2008
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3116/2666
Președinte:Ion StelianJudecători:Ion Stelian
