Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 211/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

(Număr în format vechi 2999/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALA NR. 211

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2010

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Corneliu Bogdan Ion Tudoran

JUDECĂTOR 2: Lavinia Lefterache

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea RECURSULUI declarat de petenta SC SRL împotriva sentinței penale nr. 997 din 03 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - secția II penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns recurenta - petentă SC SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca nefondat a recursului întrucât instanța de fond a apreciat în mod corect că cererea petentei nu se încadrează în dispozițiile art. 278 ind. 1 Cod procedură penală. A solicitat obligarea recurentei - petente SC SRL la plata cheltuielilor judiciare către stat.

CURTEA,

Deliberând asupra recursuluideclarat de petenta SC SRL împotriva sentinței penale nr. 997 din 03 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, în dosarul nr-, constată:

Prin sentința penală nr. 997 /3.12.2009, Tribunalul București, în baza art. 29 alin. 6 din Legea nr.47/1992, a respins - ca inadmisibilă - excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 3, art.2781alin. 8 lit.a, alin. 7 Cod procedură penală.

În baza art. 2781alin. 1 Cod procedură penală, a fost respinsă plângerea formulată de petenta, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva rezoluției nr. 721/II-2/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, ca inadmisibilă.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligată petenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 18.05.2009, sub nr-, petenta a formulat plângere împotriva Rezoluției prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 721/11-2/2009, din data de 08.04.2009, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că motivarea rezoluției din data de 20.02.2009 este extrem de vagă și contradictorie și că solicitarea sa de administrare de probe inserată în cererea din 05.09.2008 este pe deplin justificată, probele fiind legale, utile si concludente.

În dovedirea plângerii, s-a depus la dosarul cauzei copia Rezoluției prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 721/II-2/2009 din data de 08. 04. 2009 și a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 786/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

La termenul din 03.12.2009, instanța, în baza art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, a respins - ca inadmisibilă - excepția de neconstituționalitate invocată de petenta a art. 278 alin. 3, art.2781alin. 8 lit.a, alin. 7 Cod procedură penală, având în vedere că aceste dispoziții nu au legătură cu obiectul cauzei, plângerea nefiind formulată împotriva unei dispoziții de netrimitere în judecată.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că, la data de 07.07.2008, GRUP B, în calitate de parte vătămată în dosarul penal nr.786/P/2007, a solicitat admiterea ca probă și atașarea la dosar a raportului de expertiză extrajudiciară în domeniul dreptului de autor, cerere admisă prin rezoluția 1677/VIII-l/ 2008 din 14.08.2008.

Ulterior, partea vătămată a solicitat, în completare, administrarea de noi probe, cerere respinsă prin rezoluția 1677/VIII- l/2008 din 20.02.2009.

Împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 1677/VIII-l/ 2008 din 20. 09. 2009 formulat plângere, arătând că probele pe care le-a solicitat sunt utile și concludente, fapt pentru care a solicitat admiterea cererii sale și dispunerea extinderii cercetărilor în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 786/P/2007.

Prin rezoluția nr. 721/II-2/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a respins - ca neîntemeiată, plângerea formulată de împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 1677/VIII-1/2008 din 20.02. 2009, cu motivarea că probele a căror administrare se solicită au mai fost propuse de petent anterior, în cereri ce au fost respinse argumentat de procuror.

Potrivit art. 2781alin. 1 Cod procedură penală, pot fi atacate cu plângere adresată instanței de judecată rezoluțiile, ordonanțele sau dispozițiile din rechizitoriu prin care se dispun soluții de netrimitere în judecată. Această plângere presupune parcurgerea și finalizarea fazei procesuale a cercetării/urmăririi penale în urma căreia se pronunța o soluție, alta decât cea de trimitere în judecată. Aceasta dispoziție legală nu permite accesul părților la instanță cât timp cercetările nu sunt finalizate, la acest moment procurorul fiind sigurul competent să aprecieze cu privire la utilitatea, pertinența și concludența probelor ce urmează a fi administrate.

Având în vedere ca petenta a formulat plângerea împotriva unei rezoluții prin care s-a respins cererea de administrare a unei probe, o astfel de rezoluție neintrând în domeniul de aplicare a art.2781Cod procedură penală, Tribunalul a respins-o, ca inadmisibilă.

Soluția este în sensul interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. LVII/24.09.2007, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căreia plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 alin. 1 din Codul d e procedură penală, este inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta, fără a-l motiva.

Ministerul Public nu a invederat cazuri nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate, solicitând respingerea recursului și obligarea petentei la cheltuieli judiciare către stat.

Analizând hotărârea instanței de fond, Conform art 385 /9 alin 3 Cod procedură penală, Curtea conform art. 385/15 pct. 1 litera b Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a apreciat în mod corect că cererea petentei, plângere împotriva actelor procurorului de respingere a probelor într-o cauză în care urmărirea penală nu era finalizată, nu se încadrează în dispozițiile art. 278 ind. 1 Cod procedură penală.

Conform dispozițiilor procedurale în vigoare (art.2781alin.1 Cod procedură penală), după respingerea plângerii făcute conform art.275-278, împotrivarezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale,date de procuror, persoana vătămată poate face plângere în termen de 20 zile, de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare potrivit art.277 și art.278 Cod procedură penală la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Doar soluțiile prin care procurorul dispune asupra fondului cauzei ( neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale) sunt susceptibile de calea de atac prevăzută de art.278/1 Cod procedură penală, nu și acele soluții prin care se admite sau se respinge o probă în cursul urmăririi penale.

Apreciind soluția instanței de fond ca legală și temeinică, Curtea va face aplicarea art.192 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta Omnis împotriva

Obligă petenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

Red.

Dact.

Ex.2

Red.--II.

Președinte:Corneliu Bogdan Ion Tudoran
Judecători:Corneliu Bogdan Ion Tudoran, Lavinia Lefterache

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 211/2010. Curtea de Apel Bucuresti