Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 362/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 362
Ședința publică de la 15 Mai 2008
PREȘEDINTE: Mihai Marin JUDECĂTOR 2: Membri Onița Dumitru
- - - - JUDECĂTOR 3: Mirela
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de intimații și - împotriva sentinței penale nr. 13 de la 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, prin care a fost admisă plângerea formulată de -" "România SA C și desființată ordonanța din 15 iunie 2007, dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj în dosarul nr. 975/P/2004 și prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a făptuitoarei, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin.1,3,5 cod penal și neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii,., - și, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 214 cod penal, 215 alin.1,3,5 cod penal, 2151alin.2 cod penal, 26 cod penal rap. la art. 2151alin.2 cod penal, 290, 291 și 246 cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat, apărător ales pentru intimata și avocat, apărător ales pentru petenta - ""România SA C, lipsind și intimatul -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei și întrucât nu se formulează alte cereri iar reprezentantul parchetului nu are obiecțiuni, în baza dispoz. art. 38515cod pr.penală, se acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat având cuvântul pentru recurenta intimată, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate iar pe fond menținerea soluției pronunțată de procuror.
având cuvântul pentru petenta intimată - ""România SA C, solicită respingerea recursului declarat ca fiind nefondat.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, în raport de motivul de recurs invocat de intimatul recurent -, pe cale de excepție și întrucât sentința îi vizează pe ambii intimați, care au desfășurat împreună activitățile pentru care au fost cercetați, pune concluzii de admiterea recursurilor, casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond, Tribunalul Dolj în vederea rejudecării plângerii formulată de petentă.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față;
În aplicarea dispoz. prev. de art. 38514cod pr.penală, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 13 din 21 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja admis plângerea formulată de - România SA C, cu sediul în C, str. - - sud - vest, nr.5, jud.
S-a desființat ordonanța din 15.06.2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj în dosarul de urmărire penală nr. 978/P/2004 și a fost trimisă cauza procurorului, în vederea redeschiderii urmăririi penale privind pe învinuita, sub aspectul comiterii infracțiunii prev.de art.215 alin.1,3,5 cod penal, respectiv pentru începerea urmăririi penale față de, cu domiciliul în C, str.-, - 15,.1,.6, jud.D, cu domiciliul în Curtea de A, nr.57, jud.A, domiciliat în C, cu domiciliul în C, -, domiciliat în B, B-dul -, nr.24,.8,.1, sector 3, și, cu domiciliul în C, jud.D, cercetați pentru infracțiunile prev.de art. 214, art.215 alin. 1,3,5 penal, art.215/1, alin.2 cod penal, art.26 rap.la art.215/1 alin.2 pen. art.290, art.291 și art.246 pen. și pentru a se pronunța o soluție și în ceea ce-l privește pe făptuitorul care a fost omis deși petenta a formulat plângere penală și împotriva acestuia.
În completarea urmăririi penale, a dispus a se stabili următoarele:
- se vor verifica apărările învinuitei în sensul că înregistrarea ordinelor de compensare care nu au avut la bază datorii reale s-ar fi făcut în contabilitatea - SA după plecarea acestuia din unitate precum și faptul că avut cunoștință că aceeași marfă a fost facturată de două ori, invocând că numai atunci când se primea marfă se proceda la achitarea ei prin ordine de plată.
În acest sens se va proceda confruntarea învinuitei, cu făptuitorul precum și cu persoanele angajate la aceea dată, la serviciul de contabilitate al societății petente, care vor fi audiați și ca martori.
- să se suplimenteze probatoriile, pentru a se stabili cu certitudine dacă în perioada derulării acelor circuite de compensare, există sau nu la - SA C, fostă - GLUCOZĂ, registru de evidență documentelor contabile care intrau în societate, dacă s-au încălcat prevederile legislației financiar contabile în acest sens și persoanele vinovate audiindu-se în acest sens martori care vor fi confruntați cu învinuita.
- să se stabilească cu certitudine dacă a fost efectiv împuternicit de învinuita să semneze din partea - SA procesele verbale de compensare la Institutul de Management și Informatică B raportându-se și la declarația învinuitei, că putea accesa singură site-ul Institutului( cunoscând parola societății)
pentru a introduce ordinele de compensare și avându-se în vedere că nu s-a găsit originalul acelei împuterniciri.
- să se stabilească dacă în relațiile dintre societatea petentă și - Grup SRL Curtea de A și - General Distribuțion Curtea de au fost emise facturi pentru livrarea de produse( inclusiv din cele prevăzute în circuitele de compensare) dacă au fost înregistrate în contabilitatea celor trei societăți implicate în procesul de compensare sau facturile au fost ulterior anulate( sens în care se vor confrunta învinuita și făptuitorii care au reprezentat societățile din Curtea de A, luându-se în considerare și concluziile actului de control întocmit la 17 octombrie 2003 de garda Financiară Curtea de
- se vor reaprecia totodată probele administrate în cauză, inclusiv concluziile raportului de expertiză contabilă și suplimentul la raport, indicându-se argumentele de fapt și de drept care determină înlăturarea acestor concluzii și se vor administra orice alte probatorii necesare pentru stabilirea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Cheltuielile judiciare efectuate în cauză au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt că la 7 august 2007, - ""România SA C, a formulat plângere împotriva ordonanței din 15 iunie 2007, dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj în dosarul nr. 975/P/2007 și a rezoluției nr. 1279/II/2/2007 din 18 iulie 2007 dispusă de primul procuror al acestui parchet și prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a făptuitoarei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin.1,3,5 cod penal și neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii, - și, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 214 cod penal, 215 alin.1,3,5 cod penal, 2151alin.2 cod penal, 26 cod penal rap. la art. 2151alin.2 cod penal, 290, 291 și 246 cod penal, solicitând desființarea ordonanței și începerea, respectiv deschiderea urmăririi penale, arătând că în cursul anului 2002, făptuitorii, pe parcursul derulării unor tranzacții comerciale, au realizat un circuit financiar cu compensări fictive, prin folosirea unor înscrisuri contabile neoficiale ce nu pot avea atributul unor documente contabile valabile și ca urmare, a fost prejudiciată cu suma de 6.424.859.213 ROL, în același timp, făptuitorul reprezentant al - " Grup "SRL Curtea de Aag arantat o creanță de peste 2 miliarde lei prin emiterea în favoarea petentei a 6 file CEC deși, societatea făptuitorului se afla în interdicție bancară, fără a avea disponibil în cont.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs în termen, intimații făptuitori și -, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, acesta din urmă, invocând pe cale de excepție, soluționarea cauzei de către instanța de fond cu lipsă de procedură în ceea ce-l privește.
Recursurile sunt fondate sub acest aspect.
Analizând probatoriile administrate în cauză, de hotărârea pronunțată, în raport de motivul de recurs invocat pe cale de excepție de către recurentul -, Curtea reține că acesta a fost citat în fața instanței de fond la adresa din B,-, etaj 8,.1, sector B, adresă unde i-a fost comunicat și dispozitivul sentinței, deși în realitate locuiește în sectorul nr. 1 astfel că, nu a avut cunoștință de desfășurarea procesului și nu și-a putut formula apărările în cauză.
Potrivit dispozițiilor prev. de art. 3859alin.1 cod pr.penală, hotărârile sunt supuse casării în cazurile expres prevăzute de la 1 la 21, respectiv, acesta din urmă, când judecata în primă instanță sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți, sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința despre această imposibilitate.
Cum în speță recurentul intimat nu a fost legal citat și nu a avut cunoștință despre desfășurarea procesului penal, ne aflăm sub incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct. 21 cod pr.penală, sentința atacată fiind lovită de nulitate absolută prev. de art. 197 alin.4 cod pr.penală, anularea actului fiind necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, astfel că în conformitate cu dispoz. prev. de art. 38515pct. 2 lit. c cod pr.penală. va fi casată sentința atacată și va fi trimisă cauza la aceeași instanță de fond Tribunalul Dolj, în vederea rejudecării cu privire la ambii făptuitori recurenți, având în vedere că aceștia au desfășurat activități împreună și la aceeași societate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Admite recursurile declarate de intimații făptuitori și - împotriva sentinței penale nr. 13 de la 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, prin care a fost admisă plângerea formulată de -" "România SA C și desființată ordonanța din 15 iunie 2007, dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj în dosarul nr. 975/P/2004 și prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a făptuitoarei, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin.1,3,5 cod penal și neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii,., - și, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 214 cod penal, 215 alin.1,3,5 cod penal, 2151alin.2 cod penal, 26 cod penal rap. la art. 2151alin.2 cod penal, 290, 291 și 246 cod penal.
Casează sentința și trimite cauza la instanța de fond în vederea rejudecării.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 mai 2008.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.
.
IB/20.05.2008
Președinte:Mihai MarinJudecători:Mihai Marin, Membri Onița Dumitru, Mirela