Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 415/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- -Art.2781p-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 415
Ședința publică de la 21 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon
- - - - JUDECĂTOR 3: Valentina Trifănescu
- - - - Judecător
Grefier -
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, soluționarea apelului declarat de petentul împotriva sentinței penale nr.130 din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul, în stare de detenție, lipsă fiind intimatul Dna.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nefiind formulate cereri ori excepții s- constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Petentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței și judecarea agentului de poliție reclamat deoarece acesta și-a recunoscut faptele imputate.
Dezbaterile fiind închise,
CURTEA
Asupra apelului penal de față;
Constată că prin sentința penală nr. 130 din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în cadrul nr-, în baza art. 2781alin.8 lit. a Cod procedură penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul - fiul lui și, născut la 218 februarie 1965 în - D, în prezent aflat în Penitenciarul Craiova, împotriva rezoluției procurorului de la 17 decembrie 2008, menținută prin rezoluția prim procurorului din data de 19 ianuarie 2009m de neîncepere a rmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal, față de agentul de poliție.
S-a menținut soluția adoptată de procuror ca fiind legală și temeinică și a fost obligat petentul la 160 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, petentul a formulat plângere împotriva rezoluției din 17.12.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, respectiv soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.246 p de către agentul de poliția, menținută prin rezoluția din 19.-01.2009 prim procurorului conf. disp. art. 2781
C.P.P.În plângerea sa, petentul a arătat că soluția adoptată de procuror este nelegală și netemeinică, întrucât organul de urmărire penală, ținând cont de actele strânse la dosarul cauzei, se impune să dispună începerea urmării penale față de agentul de poliție judiciar.
Prima instanță a constatat că la data de 11.12.2008 a fost înregistrată, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, plângerea formulată de prin care acesta reclama faptul că în anul 2007, sesizase Postul de Poliție, în concret pe pretinsul făptuitor, cu privire la faptul că în perioada aceluiași an, în timp ce fusese plecat la lucru în altă localitate din țară, fratele său și tatăl concubinei fratelui său, i-ar fi răpit copilul, respectiv pe minora.
S-a mai reținut de prima instanță, că din cercetările efectuate, a rezultat însă că, în perioada anilor 2005 - 2008, la Postul de Poliție nu a fost înregistrată nici o sesizare scrisă ori verbală a petentului cu privire la vreo faptă de lipsire de libertate săvârșită asupra fiicei sale minore, iar pe de altă parte, din actele premergătoare strânse la dosarul cauzei, a mai rezultat că minora se afla la data respectivă în plasament familial în grija familiei ( fratele petentului) și (fiica lui ).
Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a concluzionat că organul de urmărire penală a dispus neînceperea urmăririi penale, în mod legal și temeinic, sub aspectul săvârșirii de către agentul de poliție a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei sub incidența art.228 rap l art. 10lit.a C.P.P. fapta reclamată neexistând în materialitatea ei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie deoarece din actele premergătoare ar rezulta existența faptelor și a vinovăției polițistului reclamat.
Recursul este nefundat și va fi respins cu următoarea motivare:
Din actele premergătoare începerii urmăririi penale, respectiv din adresa Direcției generale de asistență socială și protecția copilului D, copia rechizitoriului nr. 644/P/2007, din susținerile polițistului reclamat și din declarația numitului, rezultă că minorul nu a fost răpit ci a fost dat în plasament familial prin asistența organismelor abilitate, pentru a fi protejat de abuzurile petentului, acesta fiind acuzat și de comiterea unui omor asupra unui membru al familiei.
Cum din susținerile agentului de poliție nu rezultă că acesta ar recunoaște comiterea vreunei fapte prevăzută de legea penală se apreciază că soluția de netrimitere în judecată a acestuia este legală și temeinică, deoarece probatoriul este complet administrat iar el nu atestă existența vreunei infracțiuni.
Cu motivarea reținută, neexistând motivul de casare invocat potrivit art. 3856alin 3 Cod proc. penală și neconstatându-se din oficiu motive de fapt și de drept care să impună casarea sentinței, în baza art, 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod proc. penală, recursul va fi respins ca nefundat.
Văzând și dispoz ar. 192 alin. 2 Cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul inculpatul împotriva sentinței penale nr.130 din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în cadrul nr-.
Obligă petentul la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 aprilie 2009.
- - - - - -
Grefier
Red.jud/-
F/
IB/
Președinte:George CiobanuJudecători:George Ciobanu, Doru Filimon, Valentina Trifănescu