Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 184/2010. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 184/

Ședința publică din 18 februarie 2010

PREȘEDINTE: G -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpata împotriva încheierii penale din 29.01.2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpata recurentă personal, în stare de arest, asistată de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocatul din oficiu solicită admiterea recursului declarat de inculpată, casarea încheierii și revocarea mandatului de arestare preventivă, nemaisubzistând temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive.

Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului formulat de inculpată și susține că în cauză subzistă temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive a acesteia, astfel că nu se impune revocarea mandatului de arestare preventivă.

Inculpata recurentă depune la dosar un memoriu, solicită revocarea mandatului de arestare preventivă și arată că nu are antecedente penale.

Deliberând, constată următoarele:

Prin încheierea penală din 29.01.2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în temeiul art. 300 ind. 2 Cpp raportat la art. 160 ind. b Cpp, s-a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpații: G, A și (), arestată preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 99/23.11.2007 emis de Tribunalului Timiș,

S-a menținut starea de arest preventiv a acestora, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 zile.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timișa apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpați subzistă și în prezent, iar măsura arestării preventive a fost luată și menținută cu respectarea dispozițiilor legale, fiind îndeplinite, atât condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, cât și cele prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, de la ultima verificare a măsurii arestării preventive și până în prezent, neintervenind nici o modificare sau schimbare în ceea ce privește temeiurile arestării preventive.

În ceea ce privește durata privării preventive de libertate, plecând de la criteriile ce rezultă din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, tribunalul consideră că, față de complexitatea deosebită a cauzei și comportamentul autorităților judiciare, care nu au manifestat, în nici un moment, pasivitate în instrumentarea cauzei, aceasta se înscrie în limite rezonabile. În același sens, tribunalul este obligat să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte, și interesul public, de protecție, a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților, precum și din consecințele acestora.

De asemenea, tribunalul a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să justifice fie încetarea, fie modificarea temeiurilor ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpați, astfel încât, în temeiul art. 300 ind. 2 Cpp raportat la art. 160 ind. b Cpp, va menține starea de arest preventiv a inculpaților, urmând ca legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.

Împotriva încheierii penale din 29.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpata solicitând judecarea sa în stare de libertate.

În motivarea recursului, inculpata a învederat că nu are antecedente penale și nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, respectiv că are o situație familială precară întrucât nu și-a văzut părinții care sunt foarte bolnavi și nu se pot deplasa să o viziteze. Totodată, a susținut că are probleme medicale și că fiicele sale sunt în plasament la o familie care nu le aduce în vizită la tatăl lor.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 385⁶alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 300².C.P.P. și 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de recurs constată că din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual rezultă că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpata, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de declarațiile inculpaților și părților civile, expertizelor contabile efectuate în cauză. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 68¹.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatei continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, implicare inculpatului, conduita ulterioară comiterii infracțiunii). Astfel, prin rechizitoriul înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr- inculpata a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 al.1-5.Cod Penal, existând indicii că singură sau împreună cu alte persoane inculpata, în calitate de administrator la SC Grup SRL, prin folosire de instrumente de plată fără acoperire, a înșelat mai multe societăți comerciale, cauzând un prejudiciu total de 1.809.129 lei.

În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă; însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatei și din consecințele acesteia. Este evident că raportat la modalitatea în care se pare că inculpata a comis faptele, care conduce la ideea unei premeditări a activității infracționale, inculpata adoptând un model pe care l-a urmat de fiecare dată prin intermediul unei alte societăți comerciale, la natura acestora, la amploarea activității infracționale, actele materiale reținute în sarcina inculpatei desfășurându-se pe o arie teritorială foarte largă, pe raza a 11 județe, ceea ce justifică și dificultatea efectuării cu celeritate a cercetării judecătorești, se poate observa faptul că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Infracțiunea imputată inculpatei prin actul de sesizare a instanței aduce atingere sentimentului de încredere în buna credință care trebuie să guverneze actele juridice, în securitatea circuitului civil, cu impact social deosebit într-o economie de piață, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. Aceasta atrage și obligația pozitivă a statului, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a drepturilor persoanelor, măsuri rezonabile și adecvate. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează patrimoniul și prevalează încă în raport cu interesul inculpatei de a fi judecată în stare de libertate.

Potrivit art. 1 36 alin. 8.C.P.P. alegerea măsurii preventive aplicate inculpatului trebuie să aibă în vedere scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În raport cu aceste criterii, precum și cu aspectele anterior analizate, instanța de recurs constată că măsura arestării preventive își menține în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru siguranța publică. Aspectele de ordin familial invocate de inculpată în memoriul depus la dosar nu sunt în măsură să diminueze pericolul pe care îl constituie pentru ordinea publică punerea sa în libertate; față de copiii acesteia fiind luate măsurile speciale de protecție așa cum chiar inculpata a afirmat, iar starea de sănătate precară a părinților săi nu este probată și nu rezultă în ce mod ar fi ameliorată prin prezența acesteia.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva încheierii penale din 29.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. constatând culpa procesuală a inculpatei în declararea unei căi de atac nefondate, o va obliga la plata sumei de 160 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b respinge C.P.P. recursul declarat de inculpata împotriva încheierii penale din 29.01.2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpata la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul Timiș, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 18.02.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

G - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /18.02.2010

Tehnored./2 ex./22.02.2010

Prima instanță: