Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 233/2008. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 233/

Ședința publică din 28 februarie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Milan Danilov

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol este judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 22.02.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat, din cadrul Baroului T

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, trimiterea dosarului la Curtea Constituțională și suspendarea judecății cauzei.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate, arătând că tribunalul s-a pronunțat în sensul că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, trimiterea cauzei la Curtea Constituțională; în cauză fiind îndeplinite dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

R A

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală de ședință din 22 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad, s-a respins cererea privind audierea în calitate de martor a numitului.

S-a respins cererea formulată de inculpatul pentru audierea în calitate de părți vătămate a martorilor sub altă identitate, și.

S-a respins cererile de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații și.

S-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul.

Pentru a hotărâ astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Față de cererea depusă de inculpatul prin avocat, în sensul citării martorilor scu și scu s-a constatat că la termenul de judecată din data de 10 ianuarie 2008 fost încuviințat doar martorul scu, sens în care s-a cita acest martor la adresa indicată.

Cu privire la cererea formulată de inculpatul în sensul audierii martorului cu privire la împrejurarea în care partea vătămată a formulat plângerea penală, instanța a constatat că la termenul de judecată din data 28 septembrie 2007 s-a dispus respingerea cererii de audiere în calitate de martor a numitului propus și la acel termen pentru aceleași împrejurări, sens în care a respins cererea.

Cu privire la cererea de probațiune formulată de inculpatul în sensul audierii în calitate de parte vătămată a martorilor sub altă identitate, și în temeiul art. 76 al. 1, art. 77 Cod procedură penală și art. 6 pct. 3 lit. d) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, s-a reținut următoarele:

Potrivit art. 24 alin. 1 Cod procedură penală, persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, se numește parte vătămată.

Astfel, partea vătămată în procesul penal devine numai persoana vătămată care își exprimă voința în acest sens sau care efectuează acte specifice susținerii laturii penale a procesului penal în calitate de parte vătămată.

În legătură cu constituirea părții vătămate în procesul penal, organele judiciare au conform art. 76 Cod procedură penală obligația să cheme persoana vătămată prin infracțiune și să o întrebe dacă înțelege să se constituie parte vătămată, sau după caz parte civilă.

Art. 77¹Cod procedură penală reglementează modalitățile speciale de ascultare a părții vătămate și părții civile.

În conformitate cu dispozițiile art. 82 Cod procedură penală, persoana vătămată poate fi ascultată ca martor, dacă nu este constituită parte civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată.

Art. 86¹Cod procedură penală intitulat "protecția datelor de identificare a martorului" reglementează situațiile și modalitățile în care martorului i se poate atribui o altă identitate sub care să apară în fața organului judiciar.

În rechizitoriul nr. 51D/P/2006 al DIICOT A se precizează la fila 21 că persoanele vătămate - martori sub altă identitate, și nu doresc să participe în procesul penal în calitate de părți vătămate.

Astfel, în declarația martorului (vol. II 5-7u.p. ), respectiv declarația martorului (vol. III 5-6 ) este menționată solicitarea acestora de a fi audiați în condițiile art. 86¹Cod procedură penală și nu în condițiile art. 77¹Cod procedură penală de unde rezultă în mod logic că aceste persoane vătămate au înțeles să fie audiate în calitate de martori, calitate pe care le-o conferă art. 82 Cod procedură penală.

În declarația martorilor (vol. II 8-11 ), respectiv declarația martorului (vol. II 13-17) pe lângă solicitarea acestora de a fi audiați în condițiile art. 86¹Cod procedură penală se regăsește și mențiunea expresă a acestora în sensul că nu se constituie părți vătămate în cauză.

În concluzie, instanța a constatat că în conformitate cu dispozițiile art. 76 Cod procedură penală persoanele menționate mai sus și-au manifestat în faza de urmărire penală intenția de a nu participa în proces ca și părți vătămate. Mai mult, au solicitat să fie audiate în calitate de martori și sub o altă identitate. În acest sens persoanele vătămate au dobândit calitatea de martori în faza de urmărire penală conform art. 82 Cod procedură penală fapt pentru care dispozițiile art. 76 al. 1 cu referire la instanță, respectiv art. 291 Cod procedură penală invocate nu sunt incidente în cauză ceea ce impune respingerea cererii de probațiune, respectiv de audiere în calitate de părți vătămate a martorilor sub altă identitate, și.

Art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenție prevede că "orice acuzat are în special dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

Acest paragraf reglementează două drepturi.

Astfel, dreptul de a pune întrebări martorilor acuzării presupune ca probele incriminatorii să fie administrate în prezența acuzatului, în ședința publică în vederea unei dezbateri contradictorii.

În speță, inculpatul și-a exercitat dreptul de a pune întrebări în mod direct martorilor care au fost audiați în instanță sub altă identitate printre care, și.

C de-al doilea drept prevăzut de textul citat anterior presupune dreptul de a cita și de a audia martorii apărării în condiții similare celor acordate acuzării, sub rezerva aprecierii instanței cu privire la pertinența unei mărturii pentru aflarea adevărului în cauză. Astfel inculpatul a propus audierea martorilor, martori care au fost încuviințați de instanță și care au fost audiați în ședință publică, în prezența inculpatului.

Analizând cererile de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații și, tribunalul reține dispozițiile art. 139 al. 2 Cod procedură penală teza a II-a, respectiv măsura preventivă se revocă din oficiu sau la cerere când nu mai există vreun temei care să justifice această măsură.

S-a apreciat că la acest moment procesual măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea impusă celor doi inculpați este justificată de incidența dispozițiilor art. 143 al. 1 Cod procedură penală. Situația personală a inculpaților respectiv problemele de natură familială expuse în susținerea cererii nu sunt în măsură să justifice revocarea măsurii preventive neputându-se face abstracție de celelalte criterii enumerate de art. 136 al. 8 Cod procedură penală, motive pentru care instanța a respins cererile de revocare.

Cu privire la excepția neconstituționalitate invocată:

Analizând art. 29 din Legea 47/1992 s-a reținut ca și condiții de admisibilitate a excepției următoarele:

- excepția să vizeze o lege, ordonanță sau dispoziție dintr-o lege sau ordonanță care are legătură cu soluționarea cauzei.

- excepția să fie ridicată de părți sau din oficiu de către instanță.

Obiectul excepției să nu se refere la prevederi legale constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Art. 24 din Constituție, cu denumirea marginală "Dreptul la apărare" prevăd:

1.Dreptul la apărare este garantat.

2.În tot cursul procesului penal, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu.

Art. 6 Cod procedură penală cu denumirea marginală "Garantarea dreptului la apărare" este o transpunere pe planul particular, respectiv procedural penal a prevederilor Constituționale enunțate mai sus și unul din principiile de bază ale procesului penal.

Art. 6 alin. 3 Cod procedură penală a cărei neconstituționalitate s-a invocat are următorul cuprins:

(3)Organele judiciare au obligația să-l încunoștințeze, de îndată și mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și să-i asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării.

Principiile de bază ale procesului penal între care se înscriu și dispozițiile art. 6 Cod procedură penală sunt reguli cu caracter general în temeiul cărora este reglementată întreaga desfășurare a procesului penal.

Astfel, noțiunea. de principiu fundamental al procesului penal poate fi reținută numai în sensul de regulă care stă la baza întregii activități procesuale și care determină structura raporturilor procesuale ale unui sistem procesual și caracteristicile acestuia.

Prevederile art. 6 Cod procedură penală se regăsesc în art. 70 Cod procedură penală, 129 Cod procedură penală, 291 Cod procedură penală, 250 Cod procedură penală, 340 Cod procedură penală, 362 Cod procedură penală și care valorifică componentele dreptului la apărare în toate fazele procesului penal.

În acest context s-a apreciat că nu se poate invoca neconstituționalitatea prevederilor art. 6 Cod procedură penală ci eventual a dispozițiilor de procedură penală în care se materializează acest principiu.

Astfel și în decizia 1086/20.11.2007 pronunțată de Curtea Constituțională și invocată de inculpat în susținerea prezentei excepții, disp. art. 172 al. 1 Cod procedură penală au fost analizate prin raportare la disp. art. 24 din Constituție și art. 6 Cod procedură penală ca transpunere pe planul procesul penal a dispozițiilor constituționale.

În acest sens s-a apreciat că art. 6 Cod procedură penală care dezvoltă prev. art. 24 din Constituție nu se circumscrie termenului de "dispoziție" în sensul art. 29 din Legea 47/1992 fapt pentru care instanța va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru a se verifica înregistrarea privind declarația martorului și a se acorda inculpatului posibilitatea să studieze dosarul;

Față de lipsa martorilor, Lada și, pentru citarea acestora cu mandat de aducere;

Văzând lipsa nejustificată a martorilor, Lada și și dispozițiile art. 198 al. 2 Cod procedură penală; și pentru citarea martorului la adresa indicată s-au dispus conform dispozitivului încheierii mai sus redat.

Împotriva încheierii penale de ședință din 22 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad, a declarat recurs inculpatul, cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 385⁶alin. 3.pr.pen. instanța constată că recursul declarat de inculpatul este nefondat întrucât soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este legală și temeinică pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 modificată: "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Prin urmare, o condiție de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate o constituie împrejurarea că dispoziția legală invocată trebuie să influențeze soluționarea cauzei. Inculpatul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. 3 din Codul d e procedură penală care prevăd că " Organele judiciare au obligația să-l încunoștințeze, de îndată și mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și să-i asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării". Această dispoziție legală se materializează, astfel cum a arătat și prima instanță, prin exercitarea unor drepturi în anumite momente procesuale, respectiv cele reglementate de art. 70.C.P.P. art. 237 alin. 2.C.P.P. art. 250 alin. 2 și următoarele C.P.P. art. 318.C.P.P. și art. 322.C.P.P. Prin urmare, s-ar putea constata că dispozițiile art. 6 alin. 3.C.P.P. ar putea influența soluționarea cauzei dacă aceasta s-ar afla într-unul dintre momentele procesuale sus menționate sau dacă s-ar fi invocat de către inculpat nulitate vreunui act procesual îndeplinit de organele judiciare fără respectarea acestei prevederi legale. La acest moment procesual, cauza se află în cursul cercetării judecătorești, respectiv al audierii martorilor, fiind audiați inculpații și neinvocându-se nerespectarea art. 6.

C.P.P.

Pe de altă parte, critica inculpatului nu vizează de fapt neconstituționalitatea textului legal, nemulțumirea acestuia privind modul de aplicare a art. 6 alin. 3.C.P.P. În acest sens, trebuie reținut că, în mod constant, în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că neconstituționalitatea este o problemă intrinsecă textului legal, că modul de aplicare a dispozițiilor legale este de competența instanței de judecată, iar pe de altă parte că aceasta nu se poate substitui legiuitorului pentru modificarea reglementărilor adoptate, nefiind de resortul contenciosului constituțional.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, întrucât în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 modificată, ca dispoziția legală contestată să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385¹⁵, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 22.02.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 20 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 28.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. LB /18.03.2008

Tehnored. AA

Ex. 2/ 31.03.2008

Prima instanță: