Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 448/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
2989/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
ÎNCHEIEREA NR.448/
Ședința publică din data de 22 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Viorel Adrian Podar
JUDECĂTOR 2: Mihai Oprescu
JUDECĂTOR 3: Antoaneta
GREFIER:
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii din data de 18.12.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat -, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător desemnat din oficiu - avocat, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului, recurentul-inculpat -, fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului - solicită casarea încheierii din data de 18.12.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu și rejudecând, pe fond, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive și continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate. Solicită a se avea în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, în sensul că inculpatul a săvârșit fapta pe fondul unui conflict spontan, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, în sensul că a recunoscut săvârșirea faptei și nu este cunoscut cu antecedente penale. Apreciază că lăsarea în libertatea a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, nu ar influența buna desfășurare a cercetării penale; la momentul producerii faptei, inculpatul era minor.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea inculpatului de a nu părăsii localitatea, potrivit art.145 p Cod Penal, având în vedere că acesta are un domiciliu stabil.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, întrucât în mod legal a fost dispusă prelungirea măsurii arestării preventive, în condițiile în care, temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri subzistă în prezenta cauză, iar urmărirea penală nu este finalizată.
Recurentul-inculpat -, având ultimul cuvânt, arată că recunoaște și regretă săvârșirea faptei și solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu de la 18 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală (dosar nr-), a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, privind prelungirea arestării preventive a inculpatului -.
În baza art. 155 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului -, cu 20 de zile, începând cu data de 23.12.2009 și până la data de 11.01.2010, inclusiv.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, s-a arătat că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală.
De asemenea, Tribunalul a reținut că sunt îndeplinite și cerințele prev.de art.148 lit.f Cod procedură penală, pericolul concret pentru ordinea publică rezultând din pericolul social deosebit al faptei imputate - din impactul negativ deosebit în rândul opiniei publice pe care îl creează acestea, precum și din datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul --, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de parchet.
S-a arătat, în motivarea orală a recursului, că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, având în vedere că acesta a recunoscut și regretat fapta comisă, astfel că, lăsat în libertate, nu va impieta buna desfășurare a procesului penal.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu - potrivit art.3856alin.3 Cod procedură penală - sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. și ped. de art. 183 Cod penal, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, constând în aceea că, la data de 23.10.2009, în jurul orelor 19,00, în comuna Ghimpați, pe fondul unui conflict spontan, l-a izbit puternic cu piciorul în bărbie pe, care a fost proiectat cu capul de o alee asfaltată, ocazie cu care a suferit un traumatism cranio-cerebral grav, cu hematom extradural temporal drept, dilacerare cerebrală temporală dreapta, hematom subdural de emisfer drept, pentru care s-a intervenit operator.
La data de 1 noiembrie 2009, a decedat în spital, iar cu ocazia autopsiei s-a constatat că moartea acestuia a fost violentă și s-a datorat hemoragiei și dilacerării meningo-cerebrale, consecință a unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază craniană, iar leziunile s-au putut produce prin lovire activă urmată de căderea victimei cu impact cranian, în legătură de cauzalitate directă, necondiționată cu decesul.
Se mai reține că, după comiterea faptei, inculpatul s-a sustras urmăririi penale, s-a solicitat arestarea sa în lipsă, însă, la data de 13 noiembrie 2009, fost prins.
Împotriva inculpatului -- a fost luată măsura arestării preventive prin încheierea de ședință nr.29/UP/13.11.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală, în dosarul nr-, reținându-se ca temeiuri ale luării acestei măsuri dispozițiile art.148 lit.f și art.143 Cod procedură penală și emițându-se mandatul de arestare preventivă nr.35/UP/13.11.2009.
Potrivit art.155 alin.1 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Analizând materialul probator administrat în cauză până la acest moment procesual, Curtea constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul -- se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, în cauză există suficiente indicii temeinice care justifică presupunerea întemeiată că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, fiind astfel îndeplinite cerințele prev.de art.148 alin.1 rap.la art.143 Cod procedură penală; relevante în acest sens fiind probele administrate până la acest moment procesual, având în vedere și faptul că urmărirea penală nu a putut fi definitivată, din cauza necomunicării raportului medico-legal de autopsie al cadavrului victimei, pentru a se avea în vedere concluziile definitive privind leziunile traumatice ce au condus la decesul numitului.
Totodată, Curtea constată că sunt îndeplinite și cerințele prev.de art.148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani și există date certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Acest gen de pericol este pus în evidență de natura și gravitatea faptei, precum și de modalitatea de săvârșire a acesteia; în acest context, se remarcă violența deosebită de care a dat dovadă inculpatul în momentul în care a lovit victima, producându-se urmarea cea mai gravă - decesul.
Acest deznodământ nu poate crea decât un sentiment de nesiguranță în rândul membrilor comunității, un ecou ce generează temerea că, lăsat în libertate, inculpatul s-ar putea manifesta violent din nou, ceea ce determină, în mod real, o tulburare a ordinii publice.
În plus, Curtea apreciază că susținerile invocate de apărătorul inculpatului, referitoare la împrejurarea că inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, reprezintă mai mult circumstanțe agravante, dacă avem în vedere circumstanțele personale ale inculpatului - care deși la o vârstă fragedă, a dat dovada unui comportament violent, iar după comiterea presupusei fapte, s-a sustras urmăririi, arestarea acestuia dispunându-se în lipsă.
Oricum, recunoașterea și regretul faptelor presupus a fi comise exced cauzei deduse judecății în acest moment procesual ele urmând a fi valorificate în cadrul unui eventual proces de individualizare a pedepsei, dacă va fi găsit vinovat.
În consecință, reținând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și impun în continuare privarea acestuia de libertate, Curtea constată că, în mod întemeiat, instanța de fond a admis propunerea de prelungire formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, menținerea inculpatului în stare de arest preventiv fiind motivată și de necesitatea finalizării actelor de urmărire penală, astfel cum acestea sunt menționate în referatul Parchetului.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge - ca nefondat - recursul declarat de inculpat și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-inculpat - împotriva încheierii de ședință dată în Camera de Consiliu la 18 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2
Red.- Trib.
Președinte:Viorel Adrian PodarJudecători:Viorel Adrian Podar, Mihai Oprescu, Antoaneta