Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 7/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 48279.4/3/2009
2974/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
ÎNCHEIERE NR. 7
Ședința publică din data de 07 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Găgescu Risantea
JUDECĂTOR 2: Bădescu Liliana
JUDECĂTOR 3: Ilie Ioana
GREFIER: G
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de către recurenții-inculpați și împotriva Încheierii de ședință din data de 09.12.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-inculpați, personal, în stare de libertate și personal, aflat în stare de arest, asistați de apărător ales cu delegație depusă în dosarul Tribunalului București la fila 41.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 223/D/P/2009.
Nefiind cereri de formulat probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Recurentul-inculpat arată că își retrage recursul formulat în cauză.
Apărătorul ales pentru recurentul-inculpat solicită admiterea recursului formulat împotriva Încheierii de ședință din data de 09.12.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a penală, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică având în vedere că temeiurile care au stat la baza arestări preventive nu mai subzistă și nu au apărut temeiuri noi care să impună menținerea stării de arest a inculpatului.
- se aibă în vedere și faptul că Tribunalul Bucureștia dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În ceea ce-l privește pe inculpatul arată că a fost trimis în judecată pentru că acesta vindea pastile de slăbit fiind singurul care se mai află în stare de arest.
Referitor la pericolul social concret arată că inculpatul este absolvent de facultate, desfășura o activitate infracțională, a avut un comportament foarte bun în societate, fiind la prima abatere de la legea penală, are o familie, un copil, iar față de aceste element inculpatul nu ar putea influența în nici un fel urmărirea penală.
În concluzie solicită admiterea recursului, casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate, iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de manifestarea de voință a inculpatului de retragere a recursului.
Cu privire la recursul inculpatului solicită respingerea ca nefondat considerând încheierea Tribunalului București ca fiind legală și temeinică având în vedere că temeiurile care au stat la baza arestări preventive nu s-au schimbat, față de natura și gravitatea faptei săvârșite, activitatea infracțională este deosebit de gravă, existând posibilitatea să pună în pericol sănătatea persoanelor consumatoare a pastilelor de slăbit. Nu se știe exact dacă inculpații cunoșteau de faptul că conținea substanța numită sibutramina derivat al amfetaminei.
De asemenea apreciază că activitatea infracțională a inculpaților nu se limitează doar la introducerea în țară a pastilei de slăbit, percheziția informatică a fost finalizată și relevă aspecte cum că inculpații s-ar fi ocupat cu activități infracționale din 2005.
Pe aceste considerente solicită respingerea recursului ca nefundat, considerând încheierea Tribunalului București va fiind legală și temeinică.
Apărătorul ales, având cuvântul în replică arată că este imposibil ca inculpații să facă importuri încă din anul 2005, având în vedere că firma este din 2008.
Referitor la substanța sibutramina pe care o conține de slăbit, arată că în prospectul acestor pastile nu era menționată această substanță, iar inculpatul nu avea cum să știe de conținutul pastilei.
Față de aceste considerente solicită admiterea recursului și punerea inculpatului în libertate.
Recurentul-inculpat arată că este de acord cu concluziile avocatului ales și solicită judecarea în stare ed libertate arătând că nu cunoștea că pastilele de slăbit conținea acea substanță.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 09.012.2009 s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, și pe o perioadă de 30 de zile de la 11.12.2009 până la 09.01.2010, inclusiv.
Au rost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpați, ca neîntemeiate.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În raport de dispozițiile art. 681Cod procedură penală se constată că Parchetul impută inculpaților săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev de art. 7 alin. 1 din legea nr. 39/2003 și pedepsita cu închisoarea de la 5 la 20 de ani, concurență neloială prev de art. 5 lit. a și b din legea nr. 11/1991 și pedepsita cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda de la 2500 la 5000 lei, infracțiunea de contrafacere, prev de art.52 al.1 cu referire la art.30 din legea nr. 129/1992 cu mod. ulterioare și pedepsita cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, evaziune fiscală și respectiv complicitate la evaziune fiscală în cazul inculpatului prev. de art.9 lit.b din Legea nr.241/2005 și respectiv de art.26 Cp. rap. la art.9 lit.b din Legea nr. 241/2005 și pedepsita cu închisoarea de la 2 ani la 8 ani și falsificarea de alimente sau alte produse prev de art. 313 al.1, 2 Cp. și pedepsita cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani cu aplic art. 33 lit. a Cp.
În ceea ce privește ultima condiție impusă de disp. art. 148 lit.f C.P.P. respectiv, Tribunalul a avut în vedere periculozitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, dată de natura, și gravitatea acestora, importanța relațiilor sociale cărora li s-a adus atingere precum și atitudinea inculpaților ce minimalizează amploarea activității lor infracționale și consecințele produse sau care s-ar fi putut produce. în același sens, în analiza circumstanțelor reale existente în cauză se remarcă faptul că în executarea rezoluțiilor infracționale, inculpații au adus atingere unui număr ridicat de valori sociale ocrotite penalmente, săvârșind astfel mai multe infracțiuni în concurs, atitudine ce denotă un potențial criminogen ridicat.
În consecință, faptele săvârșite justifică aprecierea că lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate în rândul persoanelor care respectă valorile sociale ocrotite de lege.
Totodată, Tribunalul a constatat că arestarea inculpaților corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1.C.P.P. impunându-se pentru o bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până la acest moment.
Într-adevăr, potrivit articolului 5 par.(3) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privarea de libertate nu trebuie să depășească un termen rezonabil. Curtea a menționat în repetate rânduri că:
"Continuarea încarcerării nu se justifică, într-o speță concretă, decât dacă indici concreți manifestă o adevărată exigență a interesului public ce prevalează, în pofida prezumției nevinovăției, asupra regulei de respectare a libertății individuale" (Neumeister Austria).
motivelor rezonabile de a presupune că persoana arestată a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a legalității menținerii în detenție, dar nu este suficientă; Curtea trebuie să mai stabilească dacă și alte motive invocate de autoritățile judecătorești continuă să legitimeze privarea de libertate. Când ele se dovedesc a fi "pertinente" și "suficiente", ea verifică în plus dacă autoritățile naționale competente au manifestat o "promtitudine particulară" la administrarea procesului (Assenov Bulgaria).
. perioadei de detenție luată în considerare de judecătorii de la Strasbourg corespunde momentului reținerii și se încheie în momentul eliberării. Conform judecătorilor de la Strasbourg, noțiunea de "termen rezonabil" trebuie să fie interpretată în lumina datelor concrete ale fiecărui caz și nu trebuie să depindă de un termen maximal fixat in abstracto.
Tribunalul a constatat că, în cauză, inculpații au fost privați de libertate în data de 25.11.2009, organelor judiciare investite cu soluționarea prezentei cauze dând dovadă de diligentă sporită în administrarea probatoriului necesar justei soluționări a cauzei.
Ținând seama și de prevederile art. 136.C.P.P. existând motive temeinice a se crede în necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal prin crearea posibilității administrării tuturor probelor necesare in vederea aflării adevărului, Tribunalul a admis, propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, inculpatul, prin apărător, a susținut că nu mai subzistă temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive - art. 148 lit. f Cod procedură penală - și nu au apărut temeiuri noi care să impună privarea de libertate, motiv pentru care a solicitat aplicarea art. 145 Cod procedură penală.
Referitor la lipsa pericolului concret pentru ordinea publică ce reclamă înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, apărarea a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului și anume: lipsa antecedentelor penale și totodată că este absolvent de studii superioare cu un copil minor în întreținere.
La termenul de astăzi 07.01.2010, inculpatul a declarat că își retrage recursul formulat.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Din verificare actelor și lucrărilor dosarului rezultă că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 155 Cod procedură penală pentru a se prelungi măsura arestării preventive a inculpatului, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.
Se constată că procurorul a cerut prelungirea arestării preventive a inculpatului pe motiv că "infracțiunile săvârșite - prev. de art. 52 alin. 1 cu referire la art. 30 din Legea nr. 129/1992 cu modificările ulterioare, art. 313 alin. 1 și 2 Cod penal și art. 273 din Legea nr. 86/2006, aflate în indivizibilitate cu infracțiunile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 și art. 273 din Legea nr. 86/2006, aduc atingere relațiilor de conviețuire socială care privesc sănătatea publică.
Deasemenea, procurorul a mai arătat în referatul de propunere a prelungirii arestării preventive și existența intenției directe în săvârșirea infracțiunilor de către inculpatul care a introdus în România produse naturiste ce conțin "sibutramină", cunoscând că sunt contrafăcute.
Or, față de această solicitare a prelungirii arestării preventive se constată că s-a încălcat de către procuror principiul prezumției de nevinovăție prev. de art. 5 Cod procedură penală și art. 6 paragraful 2 din CEDO, ce a fost ignorat de către instanței de fond.
În ceea ce privește arestarea preventivă a inculpatului se constată că aceasta a fost dispusă de către judecător la data de 27.11.2009.
Opinia instanței de fond în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului ar crea un sentiment de insecuritate în rândul persoanelor care respectă valorile sociale ocrotite de lege nu este îmbrățișată de către instanța de recurs atâta timp cât procurorul nu și-a motivat cererea de prelungire a arestării preventive.
Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul că instanțele naționale au obligația analizării, pe de o parte dacă temeiurile invocate sunt suficiente pentru a justifica privarea de libertate și totodată că trebuie să depună "o diligență specială" în desfășurarea procedurii în vederea evitării prelungirii acesteia cu perioade în care detenția putea fi evitată.
Or, modalitatea în care a fost cerută și prelungită de către instanță măsura arestării preventive a inculpatului duce la încălcarea art. 5 paragraful 3 din CEDO.
Deasemenea, se constată că instanța de fond nu a avut în vedere existența unor măsuri alternative, având în vedere la pronunțarea hotărârii numai gravitatea infracțiunilor.
Cum infracțiunile mai sus reținute pentru care inculpatul este cercetat penal nu reclamă o periculozitate deosebită, acesta bucurându-se pe parcursul procesului penal de prezumția de nevinovăție, Curtea apreciază că înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, este una din măsurile alternative avute în vedere de Curtea Europeană.
Se au în vedere la luarea acestei măsuri împrejurările săvârșirii presupuselor fapte de către inculpatul - cu privire la cunoașterea sau nu a existenței sibutraminei în componența produselor naturiste de slăbit cât și faptul că acesta este la primul conflict cu legea penală.
Așa fiind, Curtea în conformitate cu art. 38515pct. 2 lit. Cod procedură penală va admite recursul declarat de inculpatul.
- casa, în parte, încheierea recurată și rejudecând în fond:
- respinge propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpatului formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT.
- dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului, cu măsura obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile.
- pune în vedere inculpatului prev. de art.145 alin. 11.
- atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.1451rap. la art. 145 alin.3 Cod procedură penală.
- dispune punerea, de îndată, în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Se va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul în conformitate cu art. 3854rap. la art. 369 Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din 9 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Casează, în parte, încheierea recurată și rejudecând în fond:
Respinge propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpatului formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT.
Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului, cu măsura obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, impune inculpatului respectarea următoarelor obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază, desemnat cu supravegherea acestuia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau, ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.1451rap. la art. 145 alin.3 Cod procedură penală.
Dispune punerea, de îndată, în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul.
Obligă pe recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
G
Red.
Dact./23.02.2010
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Găgescu RisanteaJudecători:Găgescu Risantea, Bădescu Liliana, Ilie Ioana
