Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 971/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 971/
Ședința publică din 12 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER: BECHE
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale nr. 57 din 09.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent personal, în stare de arest, asistat de avocat ales G din cadrul Baroului A, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului recurent depune la dosar motive de recurs, pe care le susține și oral în fața instanței, solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului, fiind exclusă suspiciunea că inculpatul ar putea influența în vreun fel martorii care urmează să fie audiați, că inculpatul nu a avut abateri până în prezent și nici probleme cu legea penală, că urmează să se căsătorească, lucrează ca ziler la o fabrică de mobilă din, nu prezintă pericol pentru ordinea publică, că el a fost cel atacat de victimă și a dorit să se apere de acesta și dacă va fi pus în libertate se va prezenta în fața autorităților ori de câte ori va fi nevoie.
Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului formulat de inculpat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, urmărirea penală nefiind terminată, infracțiunea de care acesta este învinuit fiind una gravă și prelungirea măsurii arestării preventive s-a luat în mod judicios de către tribunal.
Inculpatul recurent solicită admiterea recursului.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 57 din 09.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și s-a prelungit durata arestării preventive a inculpatului, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13.10.2009 până la data de 11.11.2009 inclusiv, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arada reținut următoarele:
Prin referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive nr. 447/P/1009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, înregistrat la 8.10.2009, s-a solicitat prelungirea arestării preventive a inculpatului cu 30 zile, începând cu data de 13.10.2009.
În motivarea propunerii s-a arătat că se impune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, întrucât urmărirea penală nu este finalizată, urmând a se întocmi raportul medico-legal de autopsie a cadavrului victimei.
Prin rezoluția procurorului din 13.09.2009 s-a început urmărirea penală față de inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183.Cod Penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1.Cod Penal, cu aplic. art. 33 lit. a și Cod Penal art. 75 lit. a Cod Penal, constând în aceea că în dimineața zilei de 13 septembrie 2009, în jurul orelor 3 - 3,30, în zona parcării de a barului "La " SRL, aflat pe DN 79/A, pe fondul unui scandal spontan, inculpatul împreună cu învinuiții, și, au aplicat victimei - cetățean ceh, lovituri cu sticle de bere, cu pumnii și picioarele, în zona capului și în toate părțile corpului. În urma agresiunii, victima a decedat.
Prin ordonanța din 14 septembrie 2009 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 183.Cod Penal și art. 321 alin. 1.Cod Penal cu aplic. art. 33 lit. a și Cod Penal art. 75 lit. a
Cod PenalParchetul de pe lângă Tribunalul Arada emis ordonanța din 13.09.2009, dispunând reținerea inculpatului pe timp de 24 ore, până la data de 14.09.2009, orele 12,30.
Prin încheierea nr. 49 din 14.09.2009, Tribunalul Arada dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 14.09.2009 până la 12.10.2009 inclusiv.
Măsura arestării preventive s-a dispus față de inculpat în temeiul art. 143 alin.1 rap. la art. 148 alin. 1 lit. f
C.P.P.Potrivit art. 155 alin. 1.C.P.P. arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate, sau există temeiuri noi care să o justifice.
Tribunalul Arada reținut că din actele și lucrările dosarului de urmărire penală rezultă că temeiurile avute în vedere de judecător la luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat. Astfel, s-a avut în vedere că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, iar cercetarea acestuia în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, derivat din gravitatea acuzațiilor și din necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, din perspectiva administrării în condiții legale a probelor și din cea de asigurare a publicului cu menținerea ordinii de drept prin luarea celor mai ferme măsuri față de persoane care prin comportamentul lor aduc atingere gravă relațiilor sociale ce protejează integritatea fizică și psihică a persoanei.
Pe lângă cele arătate, s-a constatat că urmărirea penală nu a fost finalizată, în cauză nefiind întocmit raportul medico-legal în urma autopsierii cadavrului victimei.
Așadar, văzând că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului, respectiv art. 143 și art. 148 lit. f C.P.P. impun în continuare privarea de libertate a acestuia, și văzând dispozițiile legale mai sus menționate, Tribunalul Arada admis sesizarea procurorului și a prelungit arestarea preventivă a inculpatului cu 30 de zile.
Împotriva încheierii penale nr. 57 din 09.10.2009 a Tribunalului Arad pronunțată în dosarul nr-, a declarat recurs inculpatul, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 12.10.2009, sub nr-.
În motivarea recursului inculpatul a arătat că nu are antecedente penale, a fost sincer pe toată perioada cercetării penale, martorii acuzării au fost audiați, astfel încât este exclusă suspiciunea că inculpatul i-ar putea influența în vreun fel.
A mai arătat inculpatul că a fost provocat de către victimă, are o situație familială bună și este de acord cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul Arad reținând corect că persistă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapte grave, periculoase pentru viața și siguranța cetățenilor.
Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul și-a desfășurat activitatea infracțională, la locul și timpul comiterii faptelor reținute în sarcina acestuia.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene, la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.
Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan contra Marii Britanii,din jurisprudența CEDO).
Nu trebuie stabilită, așadar, vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (cauza Italiei). De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârșită o infracțiune sau că persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
De asemenea, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața și sănătatea cetățenilor.
Totodată, se constată că menținerea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale în cursul urmăririi penale, motiv pentru care nu se poate considera că prelungirea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.
Nu au fost analizate apărările inculpatului cu privire la vinovăția acestuia raportat la faptele imputate, deoarece aceste aspecte pot fi puse în discuție la soluționarea acțiunii penale și nu cu ocazia soluționării prelungirii măsurii arestării preventive.
De asemenea faptul că inculpatul nu are antecedente penale, are o situație familială și materială bună nu este de natură să determine punerea sa în libertate sau înlocuirea măsurii arestării fiind dovedit pericolul concret pentru ordinea publică.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. pr. pen va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Împotriva încheierii penale nr. 57 din 09.10.2009 a Tribunalului Arad pronunțată în dosarul nr-.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuielile judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale nr. 57/09 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul-recurent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
BECHE
Red. /13.10.2009
Tehnored./2 ex./15.10.2009
Prima instanță:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA ÎNCHEIERII PENALE NR. 971/
Ședința publică din 12 octombrie 2009
În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale nr. 57/09 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul-recurent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- 15 octombrie 2009
CĂTRE,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARAD
Vă restituim alăturat dosarul dvs. de urmărire penală nr. 447/P/2009, privind pe inculpatul, care conține 117 file, nemaifiindu-ne necesar.
Vă facem cunoscut că prin încheierea penală nr. 971/R din 12.10.2009, definitivă, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 57 din 09.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
PREȘEDINTE SECȚIE, GREFIER,
- - BECHE
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- 15 octombrie 2009
CĂTRE,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARAD
Vă restituim alăturat dosarul dvs. de urmărire penală nr. 447/P/2009, privind pe inculpatul, care conține 117 file, nemaifiindu-ne necesar.
Vă facem cunoscut că prin încheierea penală nr. 971/R din 12.10.2009, definitivă, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 57 din 09.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
PREȘEDINTE SECȚIE, GREFIER,
- - BECHE
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- 12 octombrie 2009
CĂTRE,
ARESTUL A
Vă facem cunoscut că prin încheierea penală nr. 57 din 9 octombrie 2009 Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr-, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului - născut la 14.08.1982, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13.10.2009 până la data de 11.11.2009.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, care a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 971/R din 12.10.2009, definitivă, a Curții de APEL TIMIȘOARA.
JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - BECHE
Tehnored.
2 ex./12.10.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- 12 octombrie 2009
CĂTRE,
ARESTUL A
Vă facem cunoscut că prin încheierea penală nr. 57 din 9 octombrie 2009 Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr-, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului - născut la 14.08.1982, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13.10.2009 până la data de 11.11.2009.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, care a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 971/R din 12.10.2009, definitivă, a Curții de APEL TIMIȘOARA.
JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - BECHE
Tehnored.
2 ex./12.10.2009
Președinte:Codrina Iosana MartinJudecători:Codrina Iosana Martin, Ion Dincă, Anca