Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 968/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 968/
Ședința publică din 12 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
Grefier: - -
Ministerul Public - IC. - Serviciul Teritorial Timișoara - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii de ședință din data de 07.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul intimat -, în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul apreciază că încheierea Tribunalului Timiș este nelegală și netemeinică, că în mod greșit instanța a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, în condițiile de inculpatul și de grupul infracțional din care acesta face parte prezintă un grad ridicat de pericol social deoarece prin natura și prin modul de săvârșire precum și prin frecvența lor creează un puternic sentiment de insecuritate opiniei publice în ansamblu și a unei anumite colectivități în particular. Astfel, apreciază că în cauză se menține temeiurile arestării, existând nu numai motive verosimile de a se bănui că inculpatul a săvârșit fapte penale, ci și dovezi certe, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii și menținerea arestului preventiv.
Apărătorul ales al inculpatului intimat solicită respingerea recursului formulat de parchet, arătând că de la momentul luării măsurii arestării preventive și până în prezent, nu au apărut în dosar nici un fel de probe noi sau de indicii care să conducă la concluzia că inculpatul a comis vreo infracțiune. Cât privește convorbirile telefonice, acestea nu relevă nimic cu privire la activitatea infracțională, nu rezultă că inculpatul a efectuat acte materiale care să fi realizat conținutul constitutiv al vreuneia din infracțiunile pentru care este trimis în judecată.
Inculpatul intimat -, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului parchetului, arătând că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 7 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș, în baza art. 139 alin.1 a C.P.P. dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul -.
În baza art. 145 alin.1 ind. 1.C.P.P. a obligat inculpatul să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței,
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
Deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpatului, instanța a constatat că temeiurile care au impus luarea și menținerea acestei măsuri nu mai subzistă.
Pentru această fază procesuală se impuneau probe evidente că inculpatul a săvârșit infracțiunile de care este învinuit, însă dosarul cauzei cuprinde doar indicii cu caracter general.
De aceea, vinovăția sau nevinovăția inculpatului urmează a fi cercetată de către instanță cu inculpatul în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât nu există nici un element din care să rezulte că acesta ar putea tulbura în mod real ordinea publică.
Neexistând probe evidente în sensul vinovăției inculpatului la infracțiunile reținute în sarcina sa și nici elemente care să ducă la concluzia că prin cercetarea sa în stare de libertate s-ar tulbura ordinea publică, respectiv punerea în primejdie a funcționării normale a instituțiilor statului, perturbarea liniștii cetățenilor, tribunalul a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu aceea a obligării de a nu părăsi țara.
Împotriva încheierii Tribunalului Timișa declarat recurs - Serviciul Teritorial Timișoara pentru netemeinicie, pe motiv că în mod greșit s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, având în vedere gradul ridicat de pericol social pe care îl prezintă faptele pentru care inculpatul - este trimis în judecată.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele, conform prev. art. 3854al.3 Cpp, se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Din actele de la dosar rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 282 al.1 și 2 Cp și art.7 din legea 39/2003, reținându-se că în cursul anului 2008, în județul T s-a constituit un grup infracțional din care a făcut parte și inculpatul, care au falsificat monedă națională și apoi a fost pusă în circulație în mai multe zone ale țării.
În cursul urmăririi penale inculpatul a fost arestat preventiv și această măsură a fost prelungită, iar după trimiterea în judecată a inculpatului a fost menținută de Tribunalul Timiș, instanța investită să soluționeze cauza pe fond.
Potrivit prev. art. 139 al.1 cpp "măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luării măsurii".
În dosarul de față se reține că la data de 07 septembrie 2009, prin încheiere Tribunalul Timișa constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și a dispus menținerea acesteia pe o durată de 60 de zile.
De la această dată și până la pronunțarea încheierii recurate, potrivit actelor de la dosar, nu s-a dovedit că a apărut o împrejurare nouă care să ducă la concluzia că motivele care au determinat arestarea s-au schimbat, conform prev. art. 139 al.1 cpp.
Doar audierea inculpatului, în acest interval de timp, nu poate constitui un argument precum că temeiurile arestării s-au schimbat.
Motivarea instanței de fond că vinovăția inculpatului nu este dovedită, pentru faptele reținute în sarcina sa, nu poate fi însușită întrucât aceasta poate fi stabilită numai după administrarea probelor propuse în actul de acuzare și de către inculpat în apărare, ceea ce nu s-a întâmplat până în prezent, cercetarea judecătorească fiind abia la început.
Prin urmare, în baza art. 38515, pct. 2 lit.d Cpp, va fi admis recursul, se va casa încheierea recurată și rejudecând cauza în baza art. 3002, rap. la art. 160 Cpp se va menține starea de arest a inculpatului -, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile.
Văzând și prev. art. 192 al.3 cpp,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct.2 lit. d Cpp admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii penale pronunțată de Tribunalul Timiș la data de 07.10.2009 în dosarul nr-.
Casează încheierea recurată și rejudecând cauza, în baza art. 3002rap. la art. 160 Cpp menține starea de arest a inculpatului -, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificate înainte de expirarea termenului de 60 de zile.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - G - - -
GREFIER
- -
Red. /15.10.09
Tehnored. /27.10.09
PI. - - Trib. T
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu