Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 970/2009. Curtea de Apel Timisoara

Comentarii

0

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 970/

Ședința publică din 12 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Constantin Costea

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -

JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

Grefier: - -

Ministerul Public - - Serviciul Teritorial Timișoara - este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea recursurilor declarate de Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații, A, împotriva încheierii penale nr. 134/CC din data de 9.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpata recurentă, în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales, inculpatul recurent A, în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales A, inculpatul recurent, în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales, inculpații recurenți, în stare de arest preventiv și asistați de avocat din oficiu, inculpații recurenți, în stare de arest preventiv și asistați de avocat din oficiu, inculpatele intimate, M, personal și asistate de avocat ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocatul depune la dosarul cauzei acte de stare civilă ale inculpatului, iar avocatul din oficiu depune acte medicale ale inculpatului.

Instanța procedează la ascultarea inculpaților, A, M, ale căror declarații sunt consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public învederează instanței că recursul formulat de privește pe inculpatele M și și arată că printre infracțiunile reținute în sarcina celor două inculpate se numără și cea de abuz în serviciu, constând în faptul că au încălcat cu bună-știință atribuțiile de serviciu, în sensul că, în aprobarea creditelor, cele două inculpate aveau rolul principal în primirea și verificarea documentației de credit depusă de persoanele interesate, fără activitatea acestora nefiind posibilă cea de a doua etapă - cea a aprobării creditelor; în mod greșit a apreciat instanța că cele două inculpate nu au obținut vreun folos în urma activităților presupus infracționale, deoarece infracțiunile reținute în sarcina acestora fie sunt infracțiuni de pericol care nu condiționează întrunirea elementelor constitutive de existența sau producerea unui prejudiciu, iar în cazul infracțiunii prev. de art. 215 Cp fiind suficientă producerea unei pagube chiar și dacă acea pagubă a folosit altei persoane și nu autorului sau participanților; raportat la numărul M de persoane participante, la actele pregătitoare întreprinse de aceștia, la modul de comitere a faptei, apreciază că se impune admiterea recursului, casarea încheierii recurate și luarea măsurii arestării preventive față de cele două inculpate. Referitor la recursul formulat de inculpați, având în vedere motivele care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, solicită respingerea recursului și menținerea acestei măsuri.

Apărătorul inculpatei recurente, av. apreciază încheierea tribunalului ca nelegală din două puncte de vedere: în primul rând cel legat de necompetența organului de urmărire penală - întrucât în cauză nu se poate reține infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 246, 248¹Cp, împreună cu infracțiunea de complicitate la înșelăciune, aceste infracțiuni excluzându-se una pe cealaltă. Totodată, reținându-se infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, fiind prevăzută și de art. 8 din Legea nr. 39, însă dacă această asociere a existat într-o perioadă lungă de timp, infracțiunea este pev. de art. 17 al aceleiași legi, în aceste condiții competența materială aparține În opinia parchetului, infracțiunea de complicitate la înșelăciune este cu consecințe deosebit de grave, întrucât autori ai infracțiuni ar fi inculpații care, în calitate de angajatori au beneficiat de sumele de bani, însă în opinia apărării, autor al înșelăciunii este cel care se prezintă la ghișeu cu actele de false și ridică banii; în aceste condiții, angajatorii ar putea fi instigatori, iar inculpata, cel mult complice. Pe fondul propunerii de arestare, se arată că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit.f Cpp, reținut ca temei de drept, neproducându-se nicio tulburare a opiniei publice, din luna martie 2008, dată la care au început cercetările, și până în momentul arestării, inculpații prezentându-se de fiecare dată când au fost solicitați de organele judiciare, neexistând nici un moment temerea în colectivitate că lăsarea inculpaților în libertate ar prejudicia ordinea și liniștea publică. De asemenea, mărimea prejudiciului nu constituie un temei de arestare, ci se poate reflecta în pedeapsa ce urmează a fi aplicată, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților nu trebuie confundată cu pericolul pentru ordinea publică. Astfel, apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile procedurale pentru arestarea inculpaților, neexistând pericolul pentru ordinea publică.

Apărătorul inculpatelor intimate și M, av. solicită respingerea recursului și menținerea încheierii Tribunalului Timiș prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă a celor două inculpate, arătând că valoarea prejudiciului nu poate constitui un motiv de arestare preventivă și nici de recurs. Referitor la motivul de recurs legat de infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 Cp, arată că s-a creat o confuzie între noțiunea de prejudiciu despre care se susține că a fost creat băncii și folosul material pe care trebuia să-l obțină inculpatele, neexistând nici o referință legat de faptul că cele două inculpate ar fi obținut vreun folos. În al treilea motiv de recurs se susține faptul că starea de sănătate a inculpatelor, atitudinea procesuală a acestora nu ar trebui avute în vedere la momentul discutării arestării acestora, ci eventual, ca circumstanțe atenuante la eventuala individualizarea pedepsei, încălcându-se astfel disp. art. 136 alin.8 Cpp. În ceea ce privește temeiul de drept al propunerii de arestare - art. 148 lit.f Cpp - în mod corect a arătat prima instanță că nu există un pericol concret pentru ordinea publică, inculpatele prezentându-se de fiecare dată când au fost chemate în fața organelor de urmărire penală, iar situația lor familială și profesională nu recomandă în nici un fel luarea măsurii arestării preventive.

Apărătorul ales al inculpatului, av. apreciază că atât propunerea de arestare, cât și încheierea Tribunalului Timiș sunt nelegale, însușindu-și critica adusă de avocatul privind lipsa competenței materiale a, arătând că lipsesc motivele individuale pe baza cărora s-a propus și s-a admis propunerea de arestare preventivă a inculpaților, care să ducă la concluzia că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit.f Cpp, confundându-se pericolul social al faptelor pentru care este cercetat inculpatului, cu pericolul concret pentru ordinea publică. La dosarul cauzei nu există nici o probă din care să rezulte că inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică în ipoteza lăsării sale în libertate, în condițiile în care, în timpul cercetărilor, s-a prezentat la fiecare solicitare a organelor de urmărire, a recunoscut și regretat fapta, este căsătorit și are doi copii în întreținere, astfel că solicită admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Apărătorul din oficiu al inculpaților recurenți și solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Timiș și cercetarea în stare de libertate a inculpaților, arătând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 148 lit.f Cpp. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Apărătorul din oficiu al inculpaților și solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Timiș și cercetarea în stare de libertate a inculpaților, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 148 lit.f teza a II-a Cpp, în sensul că nu există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Apărătorul inculpatului, av. A solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, respingerea propunerii de arestare preventivă, cu consecința cercetării în stare de libertate a inculpatului. Apreciază că inculpatul nu prezintă un pericol social așa cum prevede art. 148 lit.f Cpp pe care s-a fundamentat atât propunerea de arestare preventivă cât și încheierea instanței de fond, pe considerentul că actele premergătoare în acest dosar au început din luna martie, inculpatul prezentându-se la fiecare solicitare a organelor de cercetare, neavând antecedente penale.

Inculpații recurenți, A, având fiecare ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și cercetarea în stare de libertate.

Inculpatele intimate și M, având fiecare ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului parchetului, considerându-se nevinovate.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 134/CC din data de 9.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. în baza art. 149¹al.9 C.P.P. raportat la art. 143.C.P.P. și cu aplicarea art. 148 al. 1 lit. f C.P.P. a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, A, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 09.10.2009 până la data de 06.11.2009.

În baza art. 149¹al. 9.C.P.P. raportat la art. 143.C.P.P. și cu aplicarea art. 148 al. 1 lit. C.P.P. a fost respinsă propunerea formulată de Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara privind arestarea preventivă a inculpatelor și M.

În baza art. 149¹al. 12.C.P.P. raportat la art. 146 al. 11¹.C.P.P. s-a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpatele și M, pentru o perioadă de 30 zile, respectiv până la dat de 07.11.2009.

În baza art. 145¹al. 2.C.P.P. raportat la art. 145 al. 1¹și al. 1².C.P.P. s-a dispus ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatele și M să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la organele de urmărire penală sau instanța de judecată, ori de câte ori vor fi chemate;

- să se prezinte la organele de poliție din localitățile de domiciliu, căreia li se încredințează supravegherea, ori de câte ori vor fi chemate;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată sau procurorului;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

- să nu se apropie de ceilalți inculpați, învinuiți sau martori și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect;

- să nu exercite profesia de funcționar bancar.

În baza art. 145¹al. 2.C.P.P. raportat la art. 145 al. 3.C.P.P. s-a atras atenția inculpatelor și M asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara.

În baza art.149¹alin.12 raportat C.P.P. la art.146 alin.11¹s C.P.P.-a respins cererea inculpaților, și, formulată prin apărătorii lor, privind luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Prin ordonanța nr.23/P/2009 din data de 09.10.2009 Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoaraa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246.Cod Penal raportat la art. 248¹.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal în condițiile art. 258.Cod Penal, art. 26.Cod Penal rap. la art. 215 al. 1, 2, 5.Cod Penal cu aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal, art. 323 al. 1.Cod Penal, totul cu aplic. art. 33 lit. a

Cod Penal

În același timp, prin ordonanțele nr.23/P/2009 din data de 09.10.2009 Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoaraa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatele M pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246.Cod Penal raportat la art. 248¹.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal în condițiile art. 258.Cod Penal, art. 26.Cod Penal rap. la art. 215 al. 1, 2, 5.Cod Penal cu aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal, art. 323 al. 1.

Cod Penal

Totodată, prin ordonanțele nr.23/P/2009 din data de 09.10.2009 Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoaraa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații A, și pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 215 al. 1, 2, 5.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 288 al. 1.Cod Penal cu aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal, art. 290.Cod Penal cu aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal, art. 291.Cod Penal cu aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal și art. 323 al. 1.

Cod Penal

Prin ordonanța nr.23/P/2009 din data de 09.10.2009 Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoaraa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26.Cod Penal raportat la art. 215 al. 1, 2, 5.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal și art. 323.

Cod Penal

În sfârșit, prin ordonanța nr.23/P/2009 din data de 09.10.2009 Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoaraa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26.Cod Penal raportat la art. 215 al. 1, 2, 5.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 290.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal și art. 323 al. 1.

C.P.P.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpaților că, profitând de atribuțiile pe care le aveau și anume cele aferente funcției de director al Agenției BCR, prin încălcarea acelor atribuții, inculpata a acordat mai multor persoane credite bancare, fără ca în mod legal acele persoane să poată beneficia de credite, pe baza unor documente false, banii primiți de acele persoane fiind remiși administratorilor unor societăți comerciale care întocmiseră în fals actele necesare pentru ca acele persoane să poată accesa creditele pe care le obținuseră.

În acest sens, fiind contactată de inculpații, și, administratori ai, și, direct în cazul primilor doi inculpați și prin intermediul unei alte persoane în cazul celui de al treilea, deoarece acestora nu li se mai puteau aproba acordarea altor credite, la sugestia inculpatei, aceștia au contactat alte persoane care acceptau să solicite acordarea unor credite, urmând ca banii obținuți să îi remită celor trei inculpați, solicitanții creditelor urmând a primi pentru faptul că fuseseră de acord a solicita credite, diferite sume de bani cuprinse între câteva sute de lei și 1.000 Euro.

Pentru identificarea acelor persoane, tot la sugestia inculpatei, administratorii societăților comerciale anterior menționate au solicitat sprijinul angajaților firmelor ai căror administratori erau, solicitându-le acelor persoane angajarea unor credite bancare, angajându-se că vor achita ei ratele aferente acelor credite, deși puteau și aveau reprezentarea că posibilitatea achitării ratelor era peste capacitatea lor de rambursare, atâta timp cât cei trei inculpați și nici societățile comerciale ai căror administratori erau nu dispuneau de posibilitățile financiare și nici de veniturile necesare rambursării acelor credite.

Ulterior, după ce ceilalți angajați ai acelor societăți comerciale care nu solicitaseră credite nu au mai fost de acord să întocmească cereri de acordare a unor credite, tot la sugestia inculpatei, cei trei inculpați mai sus menționați, au căutat și identificat alte persoane care să fie de acord a solicita acordarea unor credite, iar banii obținuți în urma aprobării acelor credite să le revină, scop în care inculpații și au apelat la ajutorul inculpaților, și pentru găsirea altor persoane dispuse a solicita credite iar banii obținuți să îi remită administratorilor.

Deoarece numărul documentelor ce purtau ștampilele acelorași firme crescuse, la sugestia inculpatei, în activitatea de obținerea a creditelor a fost cooptat și angrenat și inculpatul A, administrator al Cons, firmă ai cărei angajați, fără forme legale, au solicitat credite, iar banii obținuți i-au remis inculpatului, inculpatul A desfășurând și activități menite a identifica noi persoane care să obțină credite și să remită sumele de bani obținute inculpatului.

În scopul obținerii acelor credite, administratorii celor trei societăți comerciale anterior menționate au întocmit în fals contracte de muncă fictive prin care au atestat în mod nereal că acele persoane erau angajați ai ale acelor societăți comerciale, sau, în cazul persoanelor angajate ale acelor firme, le-au falsificat contractele de muncă prin ștergerea salariului înscris și suprascrierea unui salariu mult superior, sens în care întocmeau adeverințe de salariu nereale în care au consemnat sume mult mai mari decât cele ce le primeau în realitate acele persoane cu titlul de venit.

În cadrul procesului penal, măsura arestării preventive poate fi dispusă atunci când există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și acesta se găsește într-una din situațiile expres și limitativ prevăzute de art.148 alin.1

C.P.P.

În primul rând instanța a reținut că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele și Murray contra Marea Britanie, luarea unei măsurii arestării preventive față de o persoană nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării. În consecință, chiar și legiuitorul român a prevăzut faptul că pentru a se putea dispune luarea măsurii arestului preventiv față de o persoană este suficientă existența unor indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, indicii care, potrivit dispozițiilor art.68¹sunt C.P.P. definite ca fiind orice date din care rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte de urmărire penală a săvârșit fapta. Ca atare, spre deosebire de condamnare, când instanța de judecată trebuie să dovedească fără echivoc vinovăția inculpatului, iar hotărârea de condamnare să se întemeieze pe probe, la luarea măsurii arestului preventiv sunt suficiente și anumite date care să conducă către o concluzie plauzibilă că persoana în cauză este posibil să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, care poate sau nu să fie o infracțiune. Rolul detenției preventive este tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor care planează asupra unei persoane, persoană care, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în baza prezumției de nevinovăție, este considerată nevinovată. Rolul detenției preventive este tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor care planează asupra unei persoane.

Pe de altă parte, art.5 alin.1 lit.a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului permite privarea de libertate a unei persoane atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Jecius contra Lituania că pentru a considera că există motive verosimile de a se aprecia că persoana față de care s-a luat o măsură preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală, este necesar ca faptele sau împrejurările pe care se întemeiază aceste motive să fie nu numai autentice și reale, ci trebuie să fie și în măsură să convingă un observator independent că persoana respectivă este posibil să fi săvârșit acea infracțiune.

Or, având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale instanța a considerat că în prezenta cauză există indicii cu privire la posibilitatea ca inculpații, și să fie implicați în comiterea unor fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoare mai M de 4 ani, indicii care să convingă un observator independent că persoanele în cauză este posibil să fi comis acele fapte.

Inculpata nu a recunoscut nici un moment săvârșirea faptelor, menționând că nu a cunoscut împrejurarea că documentele prezentate de cele aproximativ 200 de persoane, și care în final au condus la aprobarea creditelor, erau falsificate.

Declarațiile sale sunt însă contrazise în totalitate de declarațiile coinculpaților.

Astfel, inculpatul, în calitate de administrator al SC SRL, a arătat că inculpata este cea care i-a propus să contracteze mai multe credite pe numele unor persoane fizice. De asemenea, inculpata este cea care i-a comunicat documentele necesare, solicitându-i în schimb un procent de 10% din valoarea fiecărui credit aprobat. Inculpatul a menționat că, la început, a obținut astfel de credite doar pe numele angajaților firmei, cărora le-a mărit fictiv salariile. Ulterior însă, inculpatul a recunoscut faptul că a întocmit documente false și pentru alte persoane (aproximativ 40) în vederea obținerii de credite, având cunoștință și de împrejurarea că și alte firme au fost implicate în astfel de activități (SC SRL administrată de și SC Cons SRL administrată de ), administratorii acestor societăți procedând în aceeași manieră. Inculpatul a recunoscut și împrejurarea că personal i-a înmânat inculpatei, de mai multe ori, procentul de 10% din valoarea creditelor aprobate.

La rândul său, și inculpatul, administrator la SC Cons SRL, a recunoscut implicarea sa în desfășurarea pretinsei activități infracționale. Astfel, el a precizat că inițial, colaborând cu inculpatul, a obținut credite pentru el, dar ulterior, la solicitarea acestuia s-a implicat în găsirea unor potențiali clienți, cărora le-a întocmit contracte de muncă și adeverințe de venit fictive, în vederea obținerii unor credite.

Inculpatul a precizat că, în calitate de administrator al SC SRL, datorită unor probleme financiare, a cunoscut o contabilă pe nume "" despre care a aflat că ar avea cunoștințe la Agenția BCR și care l-ar putea ajuta să obțină credite. Această contabilă i-a transmis că este într-o relație bună cu un funcționar important de la această bancă și că trebuie să găsească persoane dispuse să contracteze creditele pe numele lor, urmând ca el să preia banii. Acestor persoane trebuia să le întocmească contracte de muncă fictive, iar din creditul obținut un procent de 10% trebuia înmânat funcționarului de la bancă. Inculpatul a menționat că a acceptat oferta și a găsit mai multe persoane pe numele cărora a luat credite.

Și inculpatul a recunoscut implicarea sa în activitatea ce formează obiectul prezentului dosar. El a precizat că inculpata este cea care i-a comunicat această modalitate de a obține credite. Tot inculpata este cea care i-a prezentat modul în care trebuie falsificate documentele, el conformându-se acestor solicitări. Totodată, inculpatul a menționat că mai multe persoane au obținut astfel creditele, dar ulterior, nu a mai găsit pe nimeni care să fie interesat, motiv pentru care a apelat la inculpatul, acesta ocupându-se, în continuare de această activitate.

Inculpatul a negat implicarea sa în presupusele acțiuni ilicite, dar declarațiile inculpatului pot fi coroborate cu declarațiile martorului, contabilul de la SC SRL, care a precizat că și inculpatul, deși era doar angajat al acestei firme, deținea o ștampilă a societății. Martorul a mai precizat că inculpatul a rugat mai multe persoane să contracteze credite, inclusiv pe prietenul său Stănel A, menționând și faptul că după obținerea creditelor firma a început să achiziționeze mai multe autoturisme în leasing deși, după cunoștințele sale, nu existau în conturile societății fonduri pentru astfel de achiziții. Mai mult decât atât, martorul a mai precizat că cei doi inculpați ( și ) depuneau mari sume de bani în conturile societății, fără a justifica proveniența acestora, banii fiind înregistrați în contabilitate ca împrumuturi din partea asociaților.

La rândul său, inculpatul a negat implicarea sa în desfășurarea activităților ilicite. Însă, așa cum rezultă din dovezile existente la dosar, la solicitarea inculpatului, care este unchiul său, inculpatul, alături de fratele său, au identificat mai multe persoane care, în schimbul unor sume de bani, au acceptat să li se întocmească documente justificative false pe care, ulterior, le-au prezentat la bancă în vederea obținerii unor credite. În acest sens pot fi observate declarațiile martorilor,.

Instanța a constatat că la dosarul de urmărire penală există și două rapoarte de constatare (din datele de 28.05.2009 și 09.06.2009) din care rezultă că nu mai puțin de 207 persoane au obținut credite de la Agenția BCR prin folosirea unor documente false, credite în valoare totală de 2.377.000 euro.

La dosarul cauzei există și numeroase declarații ale unor martori care confirmă implicarea inculpaților în obținerea unor credite frauduloase. În acest sens pot fi observate declarațiile martorilor, Cute, -ia, G, Liker, G,;, A, G, B, Stănel A, -, toți acești martori fiind persoane cărora li s-au întocmit de către inculpați contracte de muncă sau adeverințe de venit false, care ulterior au fost folosite pentru obținerea unor credite de la Agenția BCR.

Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că în prezenta cauză subzistă suficiente indicii cu privire la posibilitatea ca inculpații, și să fie implicați în comiterea unor fapte prevăzute de legea penală.

Pe de altă parte, raportându-se la împrejurările cauzei, instanța a apreciat că referitor la persoana celor șapte inculpați, lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

În acest sens instanța a reținut că noțiunea de "probe" că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, nu poate fi interpretată în sensul că ar avea ca obiect împrejurări petrecute sau pe cale să se petreacă cu certitudine, care duc la dovedirea vinovăției într-un proces penal. Inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Letellier contra Franței, a recunoscut posibilitatea ca, atunci când anumite infracțiuni, prin gravitatea lor sau prin efectul pe care îl au asupra opiniei publice, pot crea în cadrul societății o reacție de nesiguranță, de revoltă, să se poată dispune privarea de libertate a autorului, cel puțin pentru o perioadă de timp.

Este adevărat faptul că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff împotriva Germaniei. Însă, în momentul analizei necesității luării unei măsuri preventive împotriva inculpaților, instanța trebuie să țină seama de eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.

Instanța a reținut că, într-o societate democratică, dreptul oricărei persoane la integritatea patrimoniului reprezintă una dintre valorile fundamentale care trebuie protejate. În acest context, neluarea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în condițiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în mod repetat în încălcarea gravă a unuia dintre drepturile prin care se exprimă personalitatea umană (dreptul de proprietate, respectarea acestuia presupunând și buna credință a celor care intră în relațiile sociale cu caracter patrimonial), ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.

Instanța a constatat că potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria), detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai M decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.

Or, în prezenta cauză, un asemenea interes este evident. Cu privire la persoana inculpaților există suficiente suspiciuni legate de posibilitatea ca, în ciuda faptului că împotriva lor a fost începută urmărirea penală, ei să continue desfășurarea unor activități ilicite. În acest sens pot fi observate atât procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, din cuprinsul cărora se poate observa că inculpații continuă să discute pe tema obținerii unor credite, cât și procesele verbale de percheziție domiciliară, la unul dintre inculpați fiind descoperite contracte de credit în alb, precum și împrejurarea că unul dintre inculpați, deși a suferit o condamnare definitivă pentru același gen de fapte, nu a renunțat la realizarea unor acțiuni cu un caracter suspect.

De asemenea, la dosar există suficiente indicii referitoare la faptul că la desfășurarea activităților presupus infracționale au participat și alte persoane, care trebuie identificate și audiate, iar lăsarea în libertate a inculpaților nu ar face altceva decât să îngreuneze actele de urmărire penală. Concluzia instanței s-a întemeiat și pe împrejurarea că inculpații, așa cum rezultă din procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, s-au contactat între ei, încercând să realizeze o poziție comună față de învinuirile ce li se aduc, aspect care ar îngreuna considerabil desfășurarea urmăririi penale.

La luarea măsurii preventive împotriva inculpaților, instanța a avut în vedere și dispozițiile art.5 alin.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Letellier contra Franței, admițând posibilitatea detenției preventive a unei persoane în vederea protejării ordinii publice, atunci când, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, o anumită infracțiune poate suscita o tulburare a acestei ordini publice.

Or, în prezenta cauză, fiind vorba de implicarea mai multor persoane în comiterea unor fapte grave referitoare la păstrarea și respectarea patrimoniului persoanei, indiferent dacă este vorba despre o persoană fizică sau juridică, autoritățile fiind obligate să intervină de o manieră eficace pentru a asigura protecția acestui patrimoniu împotriva oricărei ingerințe neautorizate, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a celor 7 inculpați, prin gravitatea deosebită a activității acestora și prin reacția opiniei publice referitoare la persoanele implicate în asemenea acțiuni, este susceptibilă de a conduce la o tulburare a ordinii publice.

În consecință, raportându-se la datele existente în dosarul de urmărire penală, la numărul persoanelor implicate în activitatea presupus infracțională, la modalitatea în care acestea au acționat, la urmarea care s-a produs și care s-ar fi putut produce, instanța a apreciat că toate aceste împrejurări reprezintă tot atâtea elemente că lăsarea în libertate celor 7 inculpați va contribui doar la sporirea sentimentului de temere și insecuritate pentru ceilalți cetățeni, situație incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.

Pentru aceste considerente, în condițiile în care s-a apreciat că există suficiente indicii cu privire la săvârșirea de către inculpații, și a unor fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoarea mai M de 4 ani, iar raportat la modalitatea de comitere a faptelor și la persoana acestora, putându-se aprecia că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, instanța a admis cererea formulată și a dispus arestarea preventivă a celor 7 inculpați pe o perioadă de 29 zile.

În condițiile în care a apreciat că se impune arestarea preventivă a inculpaților, instanța a respins cererea inculpaților, și, formulată prin apărătorii lor, privind luarea față de inculpați a unei alte măsuri preventive.

În ceea ce le privește pe inculpatele și M, instanța a reținut că în ceea ce privește cazul prevăzut de art.148 alin.1 lit.f C.P.P. pentru a putea dispune arestarea preventivă a inculpatului pentru acest motiv, instanța este obligată ca, pe lângă indiciile sau probele cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, să constate că pedeapsa aplicabilă pentru acea infracțiune este închisoarea mai M de 4 ani și, în același timp, să constate existența unor probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la prima condiție, și anume existența unor indicii în legătură cu săvârșirea de către cele două inculpate a unei fapte prevăzute de legea penală, instanța a observat faptul că în prezenta cauză se poate reține îndeplinire acesteia. Deși atât inculpata, cât și inculpata M au negat implicarea lor în desfășurarea activității presupus infracționale, raportat la probele existente la dosar, la numărul persoanelor implicate, la împrejurările în care au fost creditele, inclusiv cele două inculpate aprobând multe dintre aceste contracte, instanța a apreciat că declarațiile acestora sunt puțin credibile. Este foarte greu de crezut că inculpata, în calitate de director al Agenției, ar fi avut posibilitatea să aprobe singură un număr de 207 contracte de credit, fără ca cele două inculpate să aibă cunoștință despre ceea ce se întâmplă în agenție.

Raportat la cea de-a doua condiție prevăzută de art.148 alin.1 lit.f însă C.P.P. instanța a reținut că aceasta nu este îndeplinită în prezenta cauză. Sub acest aspect este de menționat faptul că pericolul social pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. În aprecierea gradului de pericol social al lăsării în libertate a inculpatului, s-au avut în vedere alte elemente decât cele care privesc gradul de pericol social al faptei, respectiv persoana inculpatului, antecedentele sale, sau orice altă împrejurare care ar justifica temerea că lăsarea inculpatului în libertate ar putea provoca o tulburare a ordinii sociale. Or, în prezenta cauză, nu există nici un element care să justifice temerea că lăsarea celor două inculpate ar prezenta vreun pericol pentru ordinea publică. Din probele existente la dosar nu rezultă că inculpatele M și îi cunosc pe ceilalți inculpați, sau că acestea ar fi fost implicate în vreun fel în racolarea vreunei persoane interesate de obținerea unor credite frauduloase.

De asemenea, la dosar nu există date din care să rezulte că cele două inculpate ar fi obținut vreun folos în urma activităților presupus infracționale. În acest sens, se poate observa faptul că chiar și procurorul a reținut că inculpatele și M au avut calitatea de subordonate ale inculpatei, astfel că acestea au acționat la îndemnul și sub comanda inculpatei, într-o manieră care sfidează regulile de drept și buna desfășurare a relațiilor de serviciu (ele nu au mai verificat dosarele de credit, deoarece acele dosare le-au primit de la "șefa" lor, autoritate ierarhică față de care acestea au manifestat un respect deosebit).

Totodată, din analiza dosarului de urmărire penală, instanța a reținut că nu s-a putut constata în nici un fel vreo tulburare a bunei desfășurări a relațiilor sociale care să justifice o privare de libertate a celor două inculpate. Așa cum rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, inculpatele au refuzat contactul cu inculpata, iar în momentul de față ele sunt suspendate din funcție, astfel că posibilitatea reluării unor astfel de activități este puțin probabilă.

În consecință, raportându-se și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care în cauza Wemhoff împotriva Germaniei a statuat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a celor două inculpate, dată fiind și lipsa unor date din care să rezulte că, într-adevăr, acestea și-au exprimat acordul în vederea asocierii pentru fraudarea băncii la care lucrau, acord care presupunea implicarea lor activă și obținerea unor foloase de pe urma acestor activități, inclusiv procurorul concluzionând că au acționat la comanda șefului lor, nu prezintă niciun pericol pentru ordinea publică.

În același sens, măsurile preventive au un caracter de constrângere, prin ele încercându-se împiedicarea inculpatului să desfășoare anumite activități care s-ar putea răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal. Această caracteristică a măsurilor preventive rezultă chiar din dispozițiile art.136 C.P.P. unde se arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei.

Or, în prezenta cauză, organele de urmărire penală nu au motivat scopul pentru care se impune arestarea preventivă a celor două inculpate. Nu există nicio dovadă că lăsarea acestora în libertate s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal. Toate aspectele indicate în cuprinsul propunerii de arestare preventivă nu le privesc pe cele două inculpate, având legătura cu ceilalți 7 inculpați. În privința lor, după cum s-a arătat deja, procurorul a menționat doar că au acționat la comanda inculpatei, încălcând astfel regulile de drept și buna desfășurare a relațiilor de serviciu. Inculpatele s-au prezentat în fața organelor de urmărire atunci când au fost chemate, au oferit varianta lor referitoare la desfășurarea evenimentelor, astfel că revine organelor de urmărire penală obligația de a infirma susținerile acestora.

În sfârșit, instanța a apreciat că la dosar nu există elemente care să justifice temerea că, în privința inculpatelor M și, ar exista pericolul ca ele să dispară, cu atât mai mult cu cât s-au prezentat în fața organelor de urmărire penală atunci când au fost chemate, și nici date din care să rezulte posibilitatea ca inculpatele să încerce alterarea unor mijloace de probă, cele două persoane necunoscându-se cu ceilalți inculpați, învinuiți sau martori, astfel încât nu se impune privarea lor de libertate pentru acest motiv.

Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea Ministerului Public privind arestarea preventivă a celor două inculpate.

Însă, în condițiile în care prezenta cauză este foarte complexă, aflarea adevărului presupunând administrarea unor probe noi, inclusiv a unor confruntări, prezența personală a celor două inculpate putând fi necesară pentru lămurirea unor aspecte, pentru ca o eventuală plecare a numitelor și M din țară să nu se răsfrângă în mod negativ asupra desfășurării cu celeritate a urmăririi penale, instanța a luat față de acestea măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 zile.

Împotriva încheierii penale nr. 134/CC din data de 9.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat recurs inculpații, A, și - Serviciul Teritorial Timișoara.

Serviciul Teritorial Timișoaraa apreciat soluția ca netemeinică deoarece nu s-a dispus arestarea preventivă a inculpatelor M și, deși există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către acestea a infracțiunii reținute în sarcina lor.

Pentru inculpata s-a arătat că - Serviciul Teritorial Timișoara nu este competent să efectueze urmărirea penală, această competență revenind eventual Pe fond, s-a susținut că nu există pericol pentru ordinea publică ca să fie justificată arestarea preventivă conform art. 148 lit.f Cpp.

Pentru inculpatul s-a invocat la fel lipsa competenței, iar pe fond s-a arătat că nu există probe din care să rezulte pericolul concret pentru ordinea publică, astfel încât să fie justificată arestarea preventivă.

Pentru ceilalți inculpați s-a solicitat de către avocații desemnați din oficiu, cercetarea în stare de libertate, nefiind îndeplinite cerințele art. 148 lit.f Cpp, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu privi localitatea sau țara.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând hotărârea recurată în raport cu solicitările formulate în apărare precum și din oficiu, în condițiile art. 385⁹al.8 Cpp, se constată că instanța a apreciat corect probatoriul existent în acest moment al urmăririi penale, pericolul pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpații pentru care s-a dispus urmărirea penală și faptul că și celelalte cerințe prev. de art. 148 lit.f Cpp sunt întrunite.

Referitor la recursul declarat de se constată că instanța a apreciat în mod corect că, deși există indicii în legătură cu posibilitatea ca inculpatele și M să fi săvârșit faptele reținute în sarcina lor, nu există probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a celor două inculpate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Cele două inculpate au acționat la comanda șefului lor, iar în acest moment sunt suspendate din funcție, astfel că nu există riscul reluării unei activități de natură infracțională. De asemenea, inculpatele s-au prezentat în fața organelor de urmărire penală, astfel că lăsarea lor în libertate nu s-a răsfrânt în mod negativ asupra urmăririi penale, iar indicii că acestea s-ar sustrage de la urmărirea penală, nu există.

În consecință, Curtea apreciază că recursul declarat de către parchet cu privire la cele două inculpate nu este fondat, urmând a fi respins.

Referitor la recursurile declarate de inculpații și, se constată că la acest moment procesual, faptele pentru care sunt cercetați inculpații, atrag competența discuțiile cu privire la existența infracțiunilor reținute spre cercetare și faptul că infracțiunea de abuz în serviciu ar exclude existența infracțiunii de înșelăciune, sunt premature.

Față de ceilalți inculpați, raportat la natura și gravitatea faptelor, valorile sociale ocrotite de legea penală, se apreciază să sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea măsurii arestării preventive. Astfel, s-a constatat în mod corect că există indicii sau probe cu privire la posibilitatea săvârșirii de către inculpați a faptelor penale reținute în sarcina lor, că pedeapsa aplicabilă pentru aceste fapte este închisoare mai M de 4 ani închisoare și în același timp, lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.

Infracțiunile care se rețin în sarcina inculpaților, prin gravitatea lor și prin efectul pe care îl au asupra opiniei publice, pot să genereze în cadrul societății o stare de nesiguranță, astfel că pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru siguranța societății este justificată măsura arestării preventive, cel puțin pentru o perioadă de timp.

În consecință, se apreciază că la acest moment, măsura arestării preventive este justificată și nu se impune înlocuirea acesteia cu o măsură neprivativă de libertate cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.

Așa fiind, se constată că nu există temeiuri de fapt sau de drept care să conducă la modificarea hotărârii, urmând conducă la modificarea hotărârii, urmând ca în baza art. 385¹⁵pct.1 lit.b Cpp recursurile declarate să fie respinse ca nefondate.

Văzând și disp. art. 192 al.2 Cpp, inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar celelalte cheltuieli vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 385¹⁵pct.1 lit.b Cpp respinge recursurile declarate de inculpații, A, și - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii penale nr. 134/CC din data de 9.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, ca nefondate.

Dispune plata sumei de 1000 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru inculpații, și.

În baza art. 192 al.2 Cpp obligă pe inculpații, și la plata sumei de 300 lei fiecare, iar pe inculpații și la câte 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică azi, 12 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - G - - -

GREFIER

- -

Red. /23.10.09

Tehnored. /30.10.09

PI. - - Trib. T

Președinte:Constantin Costea
Judecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 966/2009. Curtea de Apel Timisoara Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 967/2009. Curtea de Apel Timisoara Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 968/2009. Curtea de Apel Timisoara Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 969/2009. Curtea de Apel Timisoara Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 971/2009. Curtea de Apel Timisoara Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 973/2009. Curtea de Apel Timisoara