Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 1152/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - propunere măsură arestare preventivă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.1152

Ședința publică de la 20 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon

- - JUDECĂTOR 3: Valentina Trifănescu

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, împotriva încheierii din 9 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, privind pe inculpatul.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, instanța a pus în discuție admisibilitatea recursului declarat în raport cu dispozițiile art.141 Cod pr.penală.

Reprezentantul Parchetului a arătat că recursul formulat este admisibil, întrucât potrivit dispozițiilor art.141 Cod pr.penală, încheierea poate fi atacată cu recurs.

A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara.

A arătat că se impune luarea măsurii arestării preventive, având în vedere dispozițiile art.136 Cod pr.penală, privind scopul măsurilor preventive, pentru a se asigura o mai bună desfășurare a procesului penal, precizând că, datorită inculpatului, dosarul a suferit mai multe amânări.

Avocat pentru inculpat a arătat că recursul este inadmisibil, că încheierea pronunțată este legală și temeinică, astfel că nu se impune luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara.

Intimatul inculpat a arătat că își însușește concluziile apărătorului ales.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin încheierea din 9 noiembrie 2009, Tribunalul O l t, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de Ministerul Public, privind luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul - fiul lui și, născut la 16 martie 1966, în S,-, -B 25.C.1, județul

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul nr.264/PA/2009 din data de 30.06.2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt inculpatul a fost trimis in judecata în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită prev.de art 255 alin.1 rap Cod Penal la art.7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că la data de 15.06.2009 a oferit agentului de poliție, șef de post suma de 400 lei pentru ca acesta să efectueze și să finalizeze cercetările împotriva fiului său -, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev.și ped.de art.208 alin.1 rap.la art.209 alin.1 lit.e, g, i Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, intr-un mod favorabil prin aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ.

Inculpatul audiat nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis in judecată, înțelegând totuși să se prezinte la instanță și să fie audiat în conformitate cu dispoz.art.70 alin.2 Pe C.P.P. de altă parte, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și este angajat la S fiind căsătorit și având 2 copii, unul minor.

Conform art.136 C.P.P."în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, judecată ori executarea pedepsei se poate lua față de acesta măsura obligării de a nu părăsi țara".

Conform art.145 alin.1 care C.P.P. se aplică și în raport cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, aceste măsuri preventive pot fi luate dacă sunt întrunite condițiile art.143 după C.P.P. ascultarea acestuia, respectiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că a fost săvârșită o faptă prevăzută de legea penală.

În cauza dedusă judecății instanța a constatat că în acest moment procesual sunt indicii temeinice că a fost săvârșită o faptă prevăzută de legea penală, putând fi deci luată o măsură preventivă din cele prev.de art.145 respectiv 1451Cod pr.penală, însă s-a apreciat că nu se impune restrângerea libertății de mișcare a inculpatului întrucât nu este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal și nici chiar pentru a împiedica inculpatul de la judecată ori executarea pedepsei, ce i s-ar aplica acestuia.

În condițiile în care în cauză a fost administrat în mare măsură materialul probator, fiind audiat inculpatul și cei trei martori din acte, cauza urmând a fi amânată tocmai la cererea inculpatului, formulată prin apărătorul ales, pentru a depune acte în circumstanțiere și a se audia martorul, în apărarea acestuia, s-a constatat că nu există nici un impediment cu privire la buna desfășurare a procesului penal, poziția de nerecunoaștere a faptei manifestată de inculpat fiind circumscrisă dreptului său de a fi audiat în proces și de a da declarații cu privire la învinuirea ce i se aduce.

S-a mai reținut nici că inculpatul nu s-a sustras de la judecată în condițiile în care s-a prezentat la proces, a înțeles să dea declarație și-a angajat avocat ales, în scopul exercitării unui drept la apărare, efectiv, fiind absolut interesat de modul în care este efectuată cercetarea judecătorească.

În raport cu toate circumstanțele cauzei, dar și cu dispozițiile art.136 alin.8 potrivita C.P.P. cărora "alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele si alte situații privind persoana inculpatului", instanța a constatat că nu există niciun temei pentru a se dispune față de inculpatul măsura preventivă solicitată.

Împrejurarea că nu este afectată posibilitatea inculpatului de a-și trata afecțiunile de care suferă, acesta putându-se deplasa neîngrădit, în țară, în acest scop, nu poate constitui un argument pentru luarea măsurii preventive în condițiile în care nu este îndeplinită cerința legii privitoare la impunerea unei asemenea interdicții, conform art.136 și C.P.P. 143.C.P.P. și anume, necesitatea asigurării scopului procesului penal ori împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată, câtă vreme nu există nici un indiciu cu privire la aceste aspecte, în acest moment procesual.

Instanța a apreciat că cererea este netemeinică și că ar putea fi reiterată la un alt termen de judecată, și admisă în condițiile în care s-ar constata îndeplinite cerințele legale, pentru luarea măsurii preventive solicitată, acesta, fiind și raționamentul pentru care prezenta încheiere, în raport cu soluția de respingere a cererii de luare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsii țara poate fi atacată la instanța de control judiciar o dată cu hotărârea pronunțată asupra fondului.

Și aceasta, întrucât potrivit art.141 alin.1 C.P.P."încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare pentru cei lipsă".

Conform art.385 ind.1 alin.2 C.P.P."încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs".

În raport cu dispozițiile legale invocate și interpretând per a contrario dispozițiile art.141 alin.1 C.P.P. nu pot fi atacate cu recurs încheierile prin care prima instanța ori instanța de apel nu dispune luarea măsurii preventive solicitată ci o respinge, ele putând fi atacate numai odată cu fondul și după rezolvarea cauzei în primă instanță.

Împotriva încheierii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, criticând încheierea ca nelegală și netemeinică.

Instanța de judecată a motivat respingerea cererii de luare a măsurii obligării de nu părăsi țara pe gradul scăzut de pericol social al infracțiunii comise și circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, este încadrat în muncă și are în întreținere un copil minor.

Instanța trebuia să aibă în vedere fapta comisă și contextul în care aceasta a fost săvârșită. Inculpatul, în contextual cercetării fiul său, - pentru furt în dosarul nr.20/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș aflat în lucru la agentul de poliție, șeful Postului de Poliție, i-a oferit acestuia suma de 400 lei pentru ca dosarul să fie finalizat cu propunerea de aplicare a unei amenzi cu caracter administrativ.

În declarațiile date, inculpatul nu a recunoscut fapta comisă, susținând că banii cu care a fost prins în flagrant erau destinați desdăunării părților civile.

Din probele administrate a rezultat că inculpatul dorește să părăsească România și să meargă în Franța unde se află fiica sa și inculpatul - care a plecat după prezentarea materialului de urmărire penală.

Inculpatul a fost reținut în perioada 15 iunie - 16 iunie 2009, prin ordonanța din 16 iunie 2009 și i-a aplicat măsura obligării de nu părăsi localitatea S pe o perioadă de 30 zile.

Dosarul a fost primit la tribunal la 1 iulie 2009, iar la termenele din 14 septembrie, 5 octombrie, 19 octombrie când procedura de citare a fost legal îndeplinită cu inculpatul, nemotivat acesta nu s-a prezentat, prezența acestuia fiind necesară pentru finalizarea dosarului.

De altfel, în condițiile în care administrarea probelor s-a realizat la un singur termen de judecată este cert că soluționarea cauzei putea avea loc până în prezent, fiind acordate mai multe termene de judecată, fără ca instanța să facă cercetarea judecătorească.

În raport de aceste considerente, se apreciază că în cauză se impune aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, conform art.1451Cod pr.penală.

S-a mai arătat că situația din speță intră sub incidența deciziei nr.XII/21 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și că încheierea pronunțată în cauză trebuie să fie controlată de instanța de recurs în condițiile prevăzute de lege pentru calea de atac exercitată care poate să intervină înainte de soluționarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor pronunțate în fond.

Aceasta constituie o garanție a corectitudinii folosirii măsurii arestării preventive și se impune în mod imperativ atunci când se invocă motive de nelegalitate a încheierii.

S-a solicitat în temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod pr.penală, admiterea recursului, casarea încheierii și luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara.

Curtea apreciază că recursul declarat în cauză este inadmisibil.

Încheierile pronunțate de instanța de fond pot fi atacate cu apel, potrivit dispoz.art.361 alin.2, numai odată cu fondul cauzei, iar potrivit dispoz.art.3851Cod pr.penală, încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit dispozițiilor de procedură penală, pot fi atacate separat cu recurs.

Unul din aceste cazuri este cel reglementat de art.141 alin.1 Cod pr.penală, potrivit căruia se poate declara separat recurs de către procuror sau inculpat împotriva încheierii date în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive.

Ca urmare, numai împotriva încheierii prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, se poate declara separat recurs nu și împotriva încheierii prin care se dispune respingerea unei cereri prin care se solicită luarea măsurii obligării de nu părăsi țara.

Curtea apreciază că dispozițiile procedurale mai sus arătate nu conferă posibilitatea exercitării unui recurs - mai înainte de pronunțarea unei sentințe - împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea privind luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpat, instanța de fond dând o corectă interpretare a dispozițiilor art.141 alin.1 Cod pr.penală.

De altfel, aceste dispoziții procedurale nu contravin nici art.5 paragraful 4 din CEDO, având în vedere cerințele pe care Curtea Europeană le-a stabilit în privința procedurii în care se dispune asupra măsurii arestării preventive în sensul că nu este garantat un drept în sine la un recurs împotriva hotărârii de luare sau menținere a arestării (cauza Jeeius contra Lituaniei).

Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea în temeiul art.38515pct.1 lit.a Cod pr.penală, va respinge recursul formulat ca inadmisibil.

În temeiul art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.



PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, împotriva încheierii din 9 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, privind pe inculpatul.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 20 noiembrie 2009.

- - - - - -

Grefier,

Red.jud.GC

PS/25.11.2009

Președinte:George Ciobanu
Judecători:George Ciobanu, Doru Filimon, Valentina Trifănescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 1152/2009. Curtea de Apel Craiova