Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 102/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 102/2010
Ședința publică din 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Lodoabă
JUDECĂTOR 2: Maria Elena Covaciu
JUDECĂTOR 3: Leontin
Grefier
- Serviciul Teritorial Alba Iulia reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații: și împotriva încheierii penale din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns inculpații recurenți și, aflați în stare de arest preventiv, asistați de apărător ales, avocat și apărător desemnat din oficiu, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpaților recurenți, avocat, solicită admiterea recursului și desființarea încheierii atacate, apreciind că în cauză nu subzistă vinovăția, inculpații vânzând inflorescență de cânepă românească care nu este prohibită de lege, precizând că această plantă nu are caracteristicile și proprietățile necesare pentru ca să poată fi considerată drog și că aceasta nu poate absorbi din atmosferă substanțe pentru a ajunge să fie periculos pentru organism consumul de inflorescență. Învederează instanței faptul că și dacă faptele inculpaților ar fi infracțiuni, măsura arestării nu este justificată, având în vedere că inculpații nu au antecedente penale.
Reprezentantul DIICOT solicită respingerea recursului, considerând că subzistă temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, apreciind că această măsură nu poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă deoarece nu au apărut temeiuri noi. Precizează că inculpații au săvârșit o faptă deosebit de periculoasă.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față:
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată la data de 25 ianuarie 2010 de Tribunalul Alba în dosarul nr- au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive și cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații și.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că se mențin temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, astfel încât nu se poate dispune revocarea ei sau înlocuirea cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 139 Cod procedură penală.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs au declarat recurs inculpații și.
În motivarea recursurilor inculpații au criticat hotărârea atacată, susținând că nu subzistă vinovăția lor deoarece au vândut inflorescență de cânepă românească, care nu are caracteristicile și proprietățile necesare pentru ca să poată fi considerată drog.
Recursurile inculpaților sunt inadmisibile din următoarele considerente:
Potrivit art. 141 Cod procedură penală încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
În temeiul art. 129 din Constituția României revizuită prin Legea din 18 septembrie 2003, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Din perspectiva practicii CEDO posibilitatea reiterării cererii de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive, precum și înlocuirea sau revocarea din oficiu a măsurii arestării preventive, face ca inexistența unei căi de atac prevăzute de lege să nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515alin. 1 lit. a Cod procedură penală instanța va respinge recursurile inculpaților ca inadmisibile.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de inculpații recurenți.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de inculpații: și, ambii aflați în Penitenciarul Aiud, împotriva încheierii penale din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpați să plătească statului câte 105 cheltuieli judiciare din care, câte 25 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -Concediu odihnă - semnează Concediu odihnă - semnează
președintele Curții de Apel președintele Curții de Apel
judecător - judecător -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./01.02.2010
jud. fond
Președinte:Alina LodoabăJudecători:Alina Lodoabă, Maria Elena Covaciu, Leontin