Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 101/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 101/2010

Ședința publică din 28 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Lodoabă

JUDECĂTOR 2: Maria Elena Covaciu

JUDECĂTOR 3: Leontin

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de

Procuror -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul recurent, aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, avocat și apărător desemnat din oficiu, avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, solicită admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului. Precizează că în încheierea atacată se menționează doar că există probe că lăsarea în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, fără a se și indica aceste probe. Învederează instanței faptul că pentru a se lua măsura arestării preventive trebuie să fie îndeplinite următoarele două condiții:

1 - să existe bănuiala că inculpatul a săvârșit fapta, condiție care este îndeplinită în speță, inculpatul recunoscând săvârșirea faptei

2- luarea măsurii să ducă la buna desfășurare a procesului penal, condiție care nu este îndeplinită, precizând că inculpatul se obligă să se prezinte în instanță și că nu există pericol pentru ca acesta să zădărnicească aflarea adevărului.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca temeinică și legală. Arată că instanța, în temeiul art. 3001Cod procedură penală a procedat la verificarea temeiniciei și legalității măsurii arestării preventive și în mod corect a apreciat că temeiurile sunt legale și a dispus menținerea măsura arestării preventive.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită punerea sa în libertate și arată că se obligă să se prezinte în instanță ori de câte ori este nevoie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea penală pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- la 26 ianuarie 2010 s-a dispus, în baza art. 300/1 Cod pr. pen. raportat la art. 160/b Cod pr. pen. menținerea arestării preventive a inculpatului.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului și se impune în continuare privare de libertate a acestuia, pericolul concret pentru ordinea publică fiind evidențiat de gravitatea infracțiunii pentru care este acuzat inculpatul.

Împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea arestării preventive a declarat recurs inculpatul.

Recursul a fost declarat în termen.

În motivarea recursului inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a considerat că nu se impune menținerea măsurii arestării preventive, având în vedere că nu prezintă pericol pentru zădărnicirea aflării adevărului și că se obligă să se prezinte în instanță ori de câte ori este nevoie.

Deoarece prezentul recurs nu este limitat la motivele de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 Cod pr. pen. instanța va examina, în afara temeiurilor invocate de recurent, întreaga cauză sub toate aspectele, potrivit art. 385/6 alin. 3 Cod pr. pen.

Din această perspectivă, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța va reține că recursul este nefondat, din următoarele considerente:

Potrivit art. 300/1 Cod pr. pen. raportat la art. 160/b alin. 1 și 3 Cod pr. pen. după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive și când constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere menținerea arestării preventive.

În speță, din actele dosarului rezultă că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv fapta pentru care a fost trimis inculpatul în judecată fiind o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și lăsarea lui în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică este evidențiat de gravitatea acuzației aduse, respectiv tentativa la infracțiunea de omor calificat, iar menținerea măsurii arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzației.

Întrucât se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, legal și temeinic Tribunalul Albaa menținut arestarea preventivă dând eficiență dispozițiilor art. 136 alin. 1 Cod pr. pen., urmărindu-se a se asigura o bună desfășurare a procesului penal.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. pen., instanța va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Conform art. 192 alin. 2 Cod pr. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 80 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -Concediu odihnă - semnează Concediu odihnă - semnează

președintele Curții de Apel președintele Curții de Apel

judecător - judecător -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./01.02.2010

jud. fond

Președinte:Alina Lodoabă
Judecători:Alina Lodoabă, Maria Elena Covaciu, Leontin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 101/2010. Curtea de Apel Alba Iulia