Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 1031/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
( 1569/2009 )
DECIZIA PENALĂ NR. 1031
Ședința publică de la 7 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florică Duță
JUDECĂTOR 2: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 3: Adriana Băjan
GREFIER - - -
* * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTIși inculpațiișiîmpotriva încheierii de ședință din 25 iunie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați și - ambii în stare de arest și asistați de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 1611 și respectiv nr. 1614 emisă de Baroul București - Cabinet Individual și intimatul inculpat în stare în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 45440 emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a încheieri recurate și pe fond, menținerea stării de arest a inculpatului, apreciind că subzistă temeiurile care au determinat luarea acesteia.
În motivarea soluției de revocare a măsurii arestări preventive, în ceea ce îl privește pe acest inculpat, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală a invocat - în principal - faptul că nu mai există indici temeinice în sensul art. 68/1 Cod procedură penală. Consideră că din probele administrate până în prezent se prefigurează faptul că acest inculpat este posibil autor al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. În acest sens invocă înregistrările convorbirilor telefonice, declarațiile părți vătămate, recunoașterea făcută de aceasta după planșa foto, actele medicale și declarațiile martorilor. Solicită a se avea în vedere - cu privire la același inculpat - că prin încheierea nr. 193 din 5 iunie 2009 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală s-a admis recursul. împotriva încheierii de ședință din 27 mai 2009 Tribunalului București și pe fond,s-a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestări preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, considerându-se că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive. existente la momentul luării acestei măsuri, precum și ulterior - la momentul respingerii cererii inculpatului de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - nu sunt infirmate de probele administrate ulterior. De asemenea, urmează a se avea în vedere și faptul că s-a revocat măsura arestării preventive în temeiul art. 300/1 Cod procedură penală - în condițiile în care instanța de fond nu a început cercetarea judecătorească și nu administrat nici un fel de probă care să conducă la concluzia că s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive. În opinia Ministerului Public, se impune menținerea stării de arest a inculpatului, fiind îndeplinite atât condițiile art. 143 Cod procedură penală, cât și cele ale art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului astfel cum a fost susținut.
Apărătorul intimatului inculpatsolicită - în temeiul art. 385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală - respingerea recursului parchetului ca fiind nefondat. Astfel, susține că nu există nici o înregistrare telefonică a inculpatului sau a altor persoane, care să ateste participarea acestuia la comiterea faptei. Declarațiile părții vătămate sunt discutabile deoarece în trei declarații are trei variante diferite, iar aceste declarații nu sunt susținute de cele două rapoarte medico-legale care au fost efectuate în cauză și mai mult, infirmă în totalitate declarațiile părții vătămate, specificând în mod clar că nu există urme materiale care să concluzioneze din punct de vedere medico - legal că s-au folosit obiecte tăietor-înțepătoare. Mai mult decât atât, la cel de-al doilea raport medico-legal partea vătămată a încercat să aducă în fața medicilor legiști leziuni ce nu erau de la momentul faptei. În ceea ce-i privește pe martorii audiați în cauză,nici unul dintre ei nu a afirmat că a fost prezent și a participat la incident. Referitor la indiciile temeinice pe care le-a avut în vedere Curtea de APEL BUCUREȘTI la momentul când a admis recursul parchetului - în urma punerii în libertate a inculpatului de către instanța de fond ca urmare a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive - învederează că instanța Curții de Apel nu a avut cunoștință de faptul că MINISTERUL PUBLIC, prin probele administrate cu ocazia efectuării cercetării în faza de urmărire penală urma să schimbe încadrarea juridică și să rețină prin rechizitoriu că celui pe care îl apără i se modifică încadrarea juridică în complicitate la infracțiunea de tentativă de omor pentru aceea că a pus la dispoziție autoturismul unui alt inculpat prezent la locul faptei. Schimbarea încadrării juridice duce obligatoriu la schimbarea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. În continuarea pledoariei susține că cel căruia i-a împrumutat mașina este cercetat în stare de libertate, iar raportat la pericolul concret pentru ordinea publică - invocat de parchet ca motivare pentru admiterea recursului și ținerea clientului său în stare de arest preventiv - arată că o perioadă de șase luni de la data comiterii infracțiunii și până la data arestării, acesta nu a prezentat pericol pentru ordinea publică și - mai mult decât atât - în acea perioadă nu s-au efectuat acte de urmărire penală care să probeze infracțiunea comisă.
Cu privire la persoana inculpatului arată că avea loc de muncă, de cinci ani lucrează ca director comercial la compania de taximetre, este căsătorit și luna aceasta urmează a deveni tată.
Față de cele arătate mai sus apreciază că nu există dovada prezentării pericolului concret pentru ordinea publică a inculpatului, acesta poate fi cercetat în stare de libertate, iar instanța de fond în mod corect a stabilit că poate beneficia de revocarea măsurii arestării preventive întrucât atât indiciile cât și temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai sunt aceleași.
Conchizând, solicită respingerea recursului parchetului ca fiind nefondat.
Apărătorul recurenților inculpațișiarată că recursul vizează încheierea de ședință din 25 iunie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală - prin care s-a menținut măsura arestării preventive față de cei doi inculpați.
În ceea ce-l privește pe inculpatul solicită a se observa că până în acest moment au existat două puneri în libertate de către TRIBUNALUL BUCUREȘTI, dar admițându-se recursul parchetului,inculpatul a rămas în stare de arest preventiv.
În continuare susține că nu numai că actele medico - legale și declarațiile părții vătămate vin în contradicție totală cu actul de sesizare și cu celelalte încheieri de până la acest moment, dar ultimul certificat medico-legal a subliniat că toate leziunile pe care le-a prezentat partea vătămată la momentul examinării nu au fost provocate de corp înțepător-tăietor, ci doar de corpuri contondente. Partea vătămată a încercat să inducă în eroare organele medicale, prezentând leziuni după 3 luni, care de fapt proveneau de la un corp tăietor-înțepător, dar din urmă cu trei săptămâni.
Având în vedere cele arătate mai sus și față de motivele invocate de apărare în fața instanței de fond solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii recurate și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive, cu punerea în libertate a inculpaților.
Reprezentantul parchetului având cuvântul cu privire la recursurile inculpaților și solicită respingerea acestora ca fiind nefondate și menținerea încheierii Tribunalului București în ceea ce-i privește pe aceștia. Consideră că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală față de probele administrate în faza de urmărire penală, nefăcându-se referire la elemente noi, care au intervenit și care să determine nemenținerea măsurii arestării preventive.De asemenea, sunt îndeplinite condițiile art. 148 lit. f Cod procedură penal, având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care cei doi recurenți au fost trimiși în judecată, modalitatea de comitere a acestora. Față de cele arătate mai sus și considerând necesară menținerea stării de arest pentru buna desfășurare a procesului penal, solicită respingerea recursurilor, cu obligarea celor doi inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Intimatul inculpat având ultimul cuvânt,regretă că a împrumutat mașina inculpatului, neștiind de intențiile acestuia. Solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul inculpatavând ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, arătând că se va prezenta ori de câte ori va fi solicitat.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea din 25.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, în baza art. 3001alin. 2 Cod procedură penală s-a revocat arestarea preventivă a inculpatului dispunându-se punerea în libertate a acestuia, respectiv cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de acest inculpat și coinculpatul.
În baza art. 3001alin. 1 Cod procedură penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, și.
În baza art. 3001alin. 3 Cod procedură penală a menținut arestarea preventivă a inculpaților și.
Prima instanță și-a argumentat soluția reținând că arestarea preventivă a inculpaților a fost dispusă legal cu respectarea cumulativă a prevederilor art. 136 Cod procedură penală raportat la art. 143 alin. 1 Cod procedură penală și art. 148 lit. f Cod procedură penală impunându-se menținerea acestei măsuri doar cu privire la inculpații și pentru care temeiurile care au determinat arestarea inițială nu s-au schimbat.
În legătură cu inculpatul, prima instanță a reținut că nu mai există în cauză indicii temeinice privind săvârșirea de către acesta a faptelor pendinte cu atât mai mult cu cât măsura arestării preventive s-a luat la cca. 6 luni după săvârșirea presupuselor fapte, iar partea vătămată a avut o poziție oscilantă cu privire la implicarea persoanelor bănuite că au agresat-o la data de 19.07.2008 pe - din B, sector 6 și concluzia certificatului medico-legal nr. 2 /5806/21.07.2008 emis de care nu atestă leziuni ce să fi fost produse cu obiect tăietor, fapt ce ar infirma susținerea părții vătămate făcute în acest sens.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpați și.
Recursul Parchetului vizează nelegalitatea și netemeinicia soluției tribunalului privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului invocându-se subzistența temeiurilor în fapt și în drept care au determinat arestarea preventivă inițială a inculpatului și care impun în raport de circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei menținerea acestei măsuri și cu privire la acest inculpat.
Recursurile inculpaților și învederează motive de nelegalitate și netemeinicie a aceleiași încheieri în privința aprecierilor ca fiind îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală în condițiile persistenței presupunerii că față de aceștia ar exista probe că au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată.
Curtea va analiza recursurile prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, constatând următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI au fost trimiși în judecată inculpații, și, fiind bănuiți că au săvârșit următoarele infracțiuni: tentativă la omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. a și i Cod penal, și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev. și ped. de art. 321 alin. 1 din Cp. fiecare cu aplic art. 75 alin 1 lit. a Cp si art. 75 alin 1 lit. c Cp si ambele cu aplic art. 33 lit. a Cp, inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. art. 20 rap. la art. 174-175 lit. a și i din Cp. cu aplic art. 75 alin 1 lit. a Cp si art. 75 alin 1 lit. c Cp, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev. și ped. de art. 321 alin. 1 din Cp. cu aplic art. 75 alin 1 lit. a Cp si art. 75 alin 1 lit. c Cp dare de mită, faptă prev. de art. 255 alin. 1 Cp. instigare la fals intelectual, faptă prev. de art. 25 Cp. rap. la art. 289 alin 2 Cp. și uz de fals, faptă prev. de art. 291 Cp. si inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, faptă prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. a și i din Cp. și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev. și ped. de art. 321 alin. 1 din Cp. fiecare cu aplic art. 75 alin 1 lit a Cp si art. 75 alin 1 lit. c Cp si ambele cu aplic art. 33 lit a Cp. reținându-seîn fapt,în sarcina acestora că, la data de 19.07.2008, in jurul orei 21:15-21:30, acționând cu premeditare și după o prealabilă coordonare, inculpații au urmărit autoturismul condus de partea vătămată G până pe - din B, sectorul 6, iar în momentul în care partea vătămată a oprit mașina, inculpații l-au blocat (cu autoturismele în care aceștia se aflau), după care inculpații - înarmați cu săbii și bâte - au aplicat cu aceste arme numeroase lovituri părții vătămate, vizând îndeosebi zona capului (cauzându-i multiple plăgi tăiate la nivel cerebral.
Or, instanța fondului, la prima zi de înfățișare, în procedura prevăzută de art. 3001alin. 1 Cod procedură penală de verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, face judecăți pe fond din care ajunge la concluzii diferite invocând însă același probatoriu că pentru inculpații și se mențin temeiurile care au determinat arestarea lor inițială, respectiv exigențele art. 148 lit. f Cod procedură penală și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și lămuririi cauzei sub toate aspectele se impune în continuare privarea lor de libertate, în timp ce în cazul inculpatului se face o analiză a probelor, ce a lipsit în cazul coinculpaților, în urma căreia ajunge la concluzia că nu mai există indicii temeinice prin săvârșirea de către inculpat a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri modificându-se.
În condițiile în care instanța fondului nu a început cercetarea judecătorească și nu a administrat nici un fel de probă care să conducă la concluzia că s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă inițială a inculpatului, trimis în judecată pentru bănuiala legitimă că, împreună cu coinculpații și după o înțelegere prealabilă, au urmărit autoturismul condus de partea vătămată G până pe - din B iar în momentul în care acesta a oprit mașina care-i fusese blocată de autoturismul inculpaților l-au lovit cu săbii și bâte cauzând multiple plăgi tăiate la nivel cerebral, care i-au pus viața în pericol, este inexplicabil cum a conchis că pentru ceilalți coinculpați există suficiente probe care să conducă la presupunerea rezonabilă că au săvârșit fapta, iar pentru inc. aceleași probe sunt insuficiente și precare.
În raport de considerentele ce preced și care răspund și criticilor formulate de coinculpații și, Curtea, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, dispunând, în baza art. 3001alin. 3 Cod procedură penală cu referire la art. 160 Cod procedură penală menține arestarea preventivă a inculpatului, respingând, ca nefondat recursul declarat de coinculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva încheierii din 25.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Casează, în parte, încheierea recurată și rejudecând, în fond:
În baza art. 3001alin. 3 raportat la art. 160 Cod procedură penală menține starea de arest preventiv a inculpatului.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați și și-i obligă la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
a
Red.
Dact.
2 ex.-17.07.2009
Președinte:Florică DuțăJudecători:Florică Duță, Viorica Costiniu, Adriana Băjan