Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1030/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

( 1564/2009 )

DECIZIA PENALĂ NR. 1030

Ședința publică de la 7 iulie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florică Duță

JUDECĂTOR 2: Viorica Costiniu

JUDECĂTOR 3: Adriana Băjan

GREFIER - - -

* * * * * *

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIICOT - reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpateleșiîmpotriva încheierii de ședință din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentele inculpate în stare de arest și asistată de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 737 emisă de Baroul București - Cabinet Individual și în stare de arest și asistată din oficiu de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor, recurenta inculpată fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.

Apărătorul recurentei inculpate având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheieri de ședință din 18 iunie a Tribunalului București - Secția a II-a Penală și pe fond, punerea în libertate a inculpatei. Consideră că încheierea recurată nu este temeinic și corespunzător motivată, în cuprinsul acesteia se invocă doar temeiurile de drept pentru care s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive. Recurenta este arestată din 4 octombrie 2008, dată la care organele de urmărire penală au realizat un flagrant în care au fost implicați alți trei inculpați din prezenta cauză. Consideră că în cele 8 luni nu a fost analizată rezonabilitatea măsurii arestării preventive și până la acest moment nu s-a făcut dovada că inculpata se face vinovată de comiterea faptei ce i se reține în sarcină. Apreciază că mandatul de arestare preventivă s-a transformat într-un mandat de executare a pedepsei și nu s-a avut în vedere că starea de arest este o excepție, starea de normalitate a persoanei fiind cea de libertate. În încheiere solicită a fi avute în vedere datele personale ale inculpatei, care are patru copii - dintre care doi minori, nu este cunoscută cu antecedente penale, iar starea sănătății sale este precară, astfel cum rezultă din toate actele medicale depuse la dosar.

Față de toate cele arătate mai sus și invocând și decizia penală nr. 1636/19.11.2007 a Curții de Apel București - Secția I penală solicită admiterea recursului, casarea încheieri recurate și punerea în libertate a recurentei.

Apărătorul recurentei inculpate având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și punerea în libertate a inculpatei, având în vedere că aceasta a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă. Consideră că lăsarea în libertate a recurentei nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal și nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Reprezentantul parchetului având cuvântul cu privire la cele invocate de apărătorul recurentei inculpate, arată că hotărârea pronunțată de Tribunalul București este motivată, fiind respectat și termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum este el stabilit și definit prin jurisprudența constantă a Curții, în sensul că în cauzele complexe acest termen rezonabil se poate întinde pe o perioadă mai lungă de timp. Solicită a se avea în vedere că cea de față este o cauză complexă, fiind vorba de 10 inculpați.

Cu privire la susținerile apărătorilor conform cărora lăsarea în libertate a inculpatelor nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică, arată că din referatele de evaluare - administrate în cauză la solicitarea inculpatelor - rezultă că reintegrarea în societate a acestora s-ar face cu foarte mare dificultate, având în vedere că ambele inculpate provin dintr-un mediu infracțional cu un potențial criminogen destul de ridicat.

Pentru considerentele expuse mai sus solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate și menținerea încheieri instanței de fond, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Recurenta inculpată având ultimul cuvânt, solicită a fi judecată în stare de libertate.

Recurenta inculpată având ultimul cuvânt,lasă la aprecierea Curții soluția ce o va pronunța.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare. După deliberare,

URTEA,

Asupra recursurilor penale de față, deliberând constată următoarele:

Prin încheierea din 18.06.2009, dată în dosarul nr-, Tribunalul București - secția a II-a penală a constatat în baza art.3002Cod procedură penală legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive pentru un număr de zece inculpați, între care și, cărora le-a menținut starea de arest.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut în esență că:

- inculpatele au fost trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul traficării drogurilor de mare risc și de trafic de droguri de mare risc;

- luarea măsurii arestării preventive s-a dispus cu respectarea condițiilor cumulative prevăzute de art.143 și 148 lit.f Cod procedură penală iar temeiurile de fapt și de drept ale privării de libertate nu s-au schimbat;

- lăsarea în libertate a inculpatelor ar prezenta pericol social concret pentru ordinea publică și ar împiedica normala desfășurare a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri au declarat recursuri inculpatele și, susținând în esență că lăsarea lor în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Au mai arătat că au în întreținere copii minori. Recurenta inculpată a afirmat că nu există dovezi concludente ale vinovăției ei, iar recurenta inculpată că recunoaște și regretă faptele.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursurile sunt nefondate în sensul considerațiilor ce succed.

Tribunalul a apreciat în mod corect că luarea măsurii arestării preventive a respectat condițiile imperative prevăzute de lege, iar temeiurile ei nu s-au schimbat. Fără a lua în discuție fondul cauzei, Curtea reține că în privința inculpatelor, trimise în judecată, există indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă asupra săvârșirii unor fapte penale cu un grad ridicat de pericol social. Circumstanțele personale de care se prevalează recurentele inculpate vor putea fi evaluate într-o altă fază a procesului, însă ele nu pot conduce la o altă concluzie decât aceea a legalității și temeinicie menținerii arestării preventive.

O astfel de soluție este în acord și cu dispozițiile art.5 din CEDO, care stabilesc că, în situații de excepție, cum este și cea de față, privarea de libertate, ca măsură provizorie, este justificată.

În consecință, recursurile vor fi respinse ca nefondate, conform prevederilor art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, încheierea atacată fiind legală și temeinică sub toate aspectele.

Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele și împotriva încheierii de ședință din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, dată în dosarul nr-

Obligă pe recurenta inculpată la 200 lei cheltuieli judiciare către stat iar pe recurenta inculpată la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariul avocatului din oficiu se suportă din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 7 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./22.07.2009

Președinte:Florică Duță
Judecători:Florică Duță, Viorica Costiniu, Adriana Băjan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1030/2009. Curtea de Apel Bucuresti