Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 296/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

DECIZIA PENALA NR. 296/R/2008

Ședința publică din 22 mai 2008

PREȘEDINTE: Țarcă Gabriela președintele secției,

JUDECĂTOR 2: Soane Laura

JUDECĂTOR 3: Munteanu Traian

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpata cu domiciliul în I de C nr.94, jud.B, împotriva deciziei penale nr. 93/A din 7 martie 2007 Tribunalului Bihor prin care s-a modificat sentința penală nr.1738 din 18 octombrie 2005 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr.776/2004, inculpata fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și evaziune fiscală, fapte prevăzute și pedepsite de art.215 al.1 și 4 Cod penal și art.13 din Legea nr.87/1994.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatei recurente - lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, pentru partea responsabilă civilmente intimată - SRL I, lipsă, se prezintă în baza împuternicirii avocațiale din 22.05.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind consilier juridic în reprezentarea părților civile intimate DGFP B și ANAF B, - SRL Chiei, - SA O, - SRL și lichidatorul acesteia, - O Insolvency Specialist SPPI O, - SA

Ministerul Public este reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Apărătorul ales al inculpatei recurente avocat depune la dosar adeverințele medicale nr. 23711 și 1336 emise de Spitalul Clinic Județean O - Secția Ortopedie, biletul de trimitere către secția de neurologie și concluzii scrise. Solicită a se dispune efectuarea unei expertize medico legale care să stabilească dacă este necesară suspendarea prezentării inculpatei la instanță față de bolile de care suferă aceasta. Mai arată că inculpata este greu deplasabilă, are nevoie permanent de un însoțitor. Menționează că inculpata este internată în spital și se impune amânarea cauzei față de lipsa de procedură cu aceasta.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a cererii privind efectuarea expertizei medico legale solicitată de apărătorul inculpatei recurente, bolile de care suferă inculpata nu sunt de natură aoî mpiedica să se prezinte la proces.

Instanța, respinge cererea formulată de apărătorul inculpatei recurente privind efectuarea unei expertize medico legale, având în vedere stadiul procesual al cauzei,și data înregistrării cauzei la instanță. Consideră că în cauză este îndeplinită procedura de citare cu inculpata recurentă de la domiciliu, prezența acesteia nu este obligatorie fiind asigurată apărarea prin avocat ales.

Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Avocatul inculpatei recurente susține recursul, solicită admiterea acestuia, a se dispune,în principal,casarea și modificarea hotărârilor recurate în sensul de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei din cea prev. de art. 215 alin. 1 și 4 Cod penal în cea prev- de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934. A se înceta procesul penal referitor la noua încadrare juridică în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală cu referire la art. 122 comb. cu art. 124 Cod penal.În subsidiar,solicită a se dispune reducerea pedepsei aplicate inculpatei, reținând în favoarea acesteia circumstanțe atenuante și a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în condițiile art. 86/1 Cod procedură penală. În motivarea recursului, arată că părțile vătămate aveau cunoștință despre faptul că la data emiterii filelor CEC, nu exista disponibil necesar la tras și ca atare nu se poate reține existența i fracțiunii de înșelăciune în forma prevăzută de art. 4 al art. 215 Cod penal. Arată că în cauză nu au fost administrate probe care să răstoarne prezumția de nevinovăție, iar, pe de altă parte, din probele administrate rezultă cunoașterea de către reprezentanții părților civile a faptului inexistenței disponibilului în contul - SRL la momentul emiterii filelor CEC. Părțile au stabilit de fiecare dată ca filele CEC să fie introduse la momente ulterioare remiterii, îndeobște la 30 de zile, dar și mai mari. Relevante în acest sens sunt declarațiile martorilor și. Totodată, solicită a se avea în vedere starea de sănătate a inculpatei, care este suferindă de mai multe afecțiuni care o pun în imposibilitatea de a se deplasa, iar pe de altă parte pot recircumstanția răspunderea penală în sensul reducerii cuantumului pedepselor aplicate, chiar și sub minimul special prevăzut de lege, pedeapsă care ar fi suficientă pentru a asigura realizarea scopului acesteia. Mai solicită extinderea efectelor recursului și asupra părții responsabil civilmente C - SRL, a se dispune casarea hotărârilor atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță în condițiile în care nu a fost citată în calitate de parte responsabil civilmente, deși a fost obligată alături de inculpata la recuperarea prejudiciului.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpată ca fiind nefondat, a se menține ca legale și temeinice hotărârile recurate. Arată că se opune la schimbarea încadrării juridice a faptelor. Inculpata vindea marfa în cursul zilei în care a achiziționat-o, sub prețul de achiziție și al pieței. A fost pusă în interdicție bancară. Consideră că faptele reținute în sarcina acesteia sunt pe deplin dovedite.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată că:

Prin sentința penală nr. 1738 din 18.10.2005, pronunțată de Jud. O, s-au hotărât următoarele:

În baza art.215 al.1 și 4.cu Cod Penal aplic.art.41 al.1 Cod Penal, a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 4 ani închisoare (pct.1 R).

În baza art.215 al.1 și 4.Cod Penal cu aplic.art.41 al.2 Cod Penal, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 3 ani închisoare (pct.2 R).

În baza art.215 al.1 și 4.Cod Penal cu aplic.art.41 al.2 Cod Penal, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 5 ani închisoare (pct.3 R).

În baza art.215 al.1 și 4.Cod Penal cu aplic.art.41 al.2 Cod Penal, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 6 ani închisoare (pct.4 R).

În baza art.13 din 87/1994. cu aplic.art.12 Cod Penal, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 6 luni închisoare (pct.5 R).

În baza art.33 lit.a și Cod Penal 34 lit.b Cod Penal, au fost contopite pedepsele mai sus stabilite și a fost aplicată inculpatei pedeapsa dea mai grea, de 6 ani închisoare.

În baza art.71 Cod Penal, au fost interzise inculpatei drepturile prev.de art.64 pe Cod Penal durata executării pedepsei principale.

În baza art.ș14 rap.la C.P.P. art.346 cu C.P.P. ref.la art.998-999.civ. a fost obligată inculpata la plata următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile: 33.328 lei în favoarea părții civile - SRL; 14.467 lei în favoarea civile p. - SA; 83.106 lei în favoarea civile p. - SRL; 109.531 lei în favoarea civile p. - SA; 5.661 lei în favoarea civile p. Statul Român prin ANAF.

În baza art.192 al.1 C.P.P. a fost obligată inculpata la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 15.11.2000, administratorul - SRL, a împuternicit-o pe inculpată să desfășoare, cu puteri depline, activități comerciale.

În data de 29.01.2003, inc. s-a deplasat la sediul - SRL O, unde, în calitate de reprezentant al - SRL, și-a manifestat intenția de a cumpăra diferite produse (tablă decapată).

După ce a prezentat documentele societății, reprezentanții - SRL au fost de acord cu vânzarea de marfă, astfel că a fost întocmită factura fiscală BH- -, în baza căreia s-a livrat către - SRL produse în valoare totală de 172.623.780 lei.

Pentru achitarea prețului, inc. a procedat la emiterea filei CEC BA 303--, care s-a stabilit să fie introdusă în circuitul bancar la data de 1.03.2003.

Ulterior, la data de 20.02.2003, inculpata a mai cumpărat de la - SRL marfă în valoare de 159.752.740 lei, pentru plata căreia, de asemenea, a emis fila CEC BA-303 -, data prezentării la bancă fiind fixată pentru 9.04.2003.

În zilele în care a cumpărat marfă de la - SRL, inc. a procedat la vânzarea acesteia către - SRL O, condiționând însă realizarea operațiunii de încasare pe loc a prețului.

Astfel, întreaga cantitate de marfă cumpărată la 29.01.2003 a vândut-o în aceeași zi la - SRL, prețul fiind însă sub cel care trebuia să-l achite la - SRL, respectiv 125.576.610lei.

În mod identic a procedat și la data de 20.02.2003, când a vândut marfa cumpărată de la - SRL în aceleași condiții, preșul fiind, de asemenea, sub cel de achiziție.

O parte din preț, inculpata l-a încasat în numerar, iar o altă parte prin sistem bancar, cumpărătoarea - SRL procedând la emiterea filei CEC în favoarea - SRL. S-a reținut că inculpata a încasat sumele de bani reprezentând contravaloarea produselor vândute către - SRL înainte de datele stabilite pentru reprezentare în circuitul bancar a filelor CEC emise în favoarea - SRL.

La data de 6.03.2003, prima filă CEC emisă în favoarea - SRL a fost refuzată la bancă trasă pe considerentul "lipsă disponibil în cont".Și cea de-a doua filă CEC, emisă de inculpată, a fost refuzată la plată la data de 10.04.2003 pentru același motiv, cu precizarea că la momentul respectiv - SRL se afla în interdicție bancară.

Prejudiciul cauzat, în cuantum de 332.375.520lei nu a fost recuperat, astfel că - SRL s-a constituit civilă p. în cauză.

Urmare a refuzului filelor CEC emise în favoarea - SRL de către inc., - SRL a fost declarată în interdicție bancară în perioada 6.03.2003-18.04.2004.

La data de 12.02.2003, inculpata, în calitate de reprezentant al - SRL, a încheiat cu - SA contractul nr.1, având ca obiect cumpărarea unor produse de la societatea susmenționată.

Conform clauzelor contractului, s-a stabilit că plata produselor urma să se realizeze cu filă CEC la 30 de zile de la livrare.

După încheierea contractului, în aceeași zi, inc. a achiziționat de la - SA produse în valoare de 144.648.380 lei. Cu acest prilej, inculpata a emis pentru plată fila CEC BC-303--, pe care nu a completat-o cu toate datele elementare esențiale cerute de lege, cu excepția semnăturii și a ștampilei, acestea fiind înscrise ulterior de către reprezentanții beneficiarei.

La data de 2.04.2003, fiind introdusă în circuitul bancar, fila CEC a fost refuzată la plată pe motivul "lipsă disponibil, clientul în interdicție bancară - cec anulat".

S-a stabilit că aceasta a transportat întreaga cantitate de marfă cumpărată de la - SA în mun. B M, unde a vândut-o în aceeași zi - 12.02.2003, martorului.

În perioada septembrie 2002 -martie 2003, - SRL a avut relații comerciale cu - SRL, achizițâionând produse în valoare de 2.305.327.500 lei, plata fiind realizată în cea mai M parte cu file CEC și direct, numerar.

Pentru produse în valoare de 831.055.000lei, în intervalul 28.02.-15.04.2003, inculpata a emis un nr. de 18 file CEC, care, fiind introduse în circuitul bancar, fila CEC a fost refuzată la plată pe motivul "lipsă disponibil, clientul în interdicție bancară - cec-uri anulate".

La data de 27.06.2001, între - SA și - SRL a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare comercială nr.125 având ca obiect livrarea către ultima societate, de aparatură electrocasnică.

Conform clauzelor contractuale, s-a stabilit ca plata să fie realizată în termen de 30 de zile de la livrare, înțelegerea verbală fiind ca pentru achitarea prețului să fie folosite file CEC.

În perioada mai 2001 -noiembrie 2001, - SA a livrat către - SRL mărfuri în valoare totală de 2.187.151.435 lei, din care, până la 13.02.2003, a rămas de achitat 1.190.310.431 lei.

Pentru plata acestei sume, inculpata a emis, în intervalul 24.01.2003 un nr.de 7 file CEC, pe care le-a completat în întregime cu toate elementele esențiale cerute de lege. Respectivele file CEC au fost refuzate la plată pe motivul "lipsă disponibil, clientul în interdicție bancară - cec-uri anulate".

De asemenea, prin neînregistrarea în contabilitate a operațiunilor comerciale și implicit a veniturilor obținute, inculpata s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale cu suma totală de 56.611.707 lei.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, inculpata și civilă p. Direcția Generală a Finanțelor Publice B O, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice -

În susținerea apelului, reprezentantul Parchetului a solicitat admiterea apelului declarat în cauză, desființarea hotărârii atacate, arătând că prima instanță avea obligația să dispună în cuprinsul hotărârii de condamnare și efectuarea înregistrării acesteia la Registrul Comerțului.

În motivarea apelului, reprezentanta, pentru B, solicită a se admite apelul părții civile și, pe cale de consecință, obligarea inculpatei, pe lângă plata prejudiciului, și la dobânzile legale aferente până la data plății.

Inculpata,prin intermediul apărătorului său, solicită admiterea apelului și în principal schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de înșelăciune și evaziune fiscală, în infracțiunea prev.de art.84 din 59/1994, susținând că părțile vătămate cunoșteau faptul că firma inculpatei este în incapacitate de plată, fiind de acord cu derularea relațiilor comerciale și în această situație, iar în subsidiar, solicită achitarea inculpatei în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.P.P. ca urmare a lipsei laturii subiective a infracțiunii. Cu totul subsidiar, solicită a se reține în favoarea inculpatei circumstanțe atenuante și a se aplica o pedeapsă minimă cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Prin decizia penală nr. 93/A din 07 martie 2007 s-a dmis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, inculpata și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice B O, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței penale nr.1738 din 18.10.2005, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a modificat-o în sensul că:

În baza art.334 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatei la punctul 2 rechizitoriu, din infracțiunea prev.și ped.de art.215 al.1 și 4.penal cu aplic.art.41 alin.2 penal în infracțiunea prev.și ped.de art. 215 al.1 și 4.Cod Penal și s-a reținut această încadrare juridică drept temei al condamnării inculpatei la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a înlăturat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.d,e penal, aplicată inculpatei pe durata detenției.

reformat dispozițiile privind acordarea de despăgubiri în favoarea părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală B, în sensul că obligă inculpata la plata sumei de 5.661 RONcu dobânzi legalede la data faptelor și până la plata efectivă.

In baza art. 7 și art. 21 lit.g din Legea nr.26/1990, s-a dispus comunicarea la Oficiul Registrului Comerțului a hotărârii de condamnare a inculpatei, după rămânerea definitivă.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Bihor, analizând hotărârea atacată prin prisma apelurilor declarate în cauză, cât și din oficiu, dar în limitele și conform disp.art.371 C.P.P. cu privire la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev.de art.378 Cod procedură penală,a reținut că apelurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Starea de fapt a fost bine stabilită de prima instanță, just argumentată și conformă cu probele administrate în cauză. Astfel, din probele administrate în cauză rezultă fără dubii că inculpata, acționând în baza unor rezoluții infracționale distincte, în perioada ianuarie -martie 2003, prin emitere de file CEC, pentru plata cărora - SRL nu a avut disponibil în cont, a prejudiciat mai multe societăți comerciale cu suma totală de 2.402.730.851 ROL. De menționat că inculpata a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune în infracțiunea prev.de art.84 din 59/1994, susținând că reprezentanții părților civile ar fi avut cunoștință, la data emiterii filelor CEC, că societatea este în incapacitate de plată, dar această susținere este contrazisă chiar prin propria declarație a inculpatei (filele 226-227 dosar primă instanță), care susține că " Eu am comunicat partenerului meu contractual că nu am disponibil în cont,după ce CEC-ul fusese introdus la BCR". Această declarație se coroborează și cu declarația martorei - (fila 133), care afirmă că " Niciodată inculpata nu ne-a comunicat că nu are bani în cont și să nu introducem CEC-urile în bancă ". Mai mult, din probele administrate rezultă că inculpata, după ce achiziționa produse, le vinde mai departe, sub prețul de achiziție și cu bani cash, fără a alimenta însă contul - SRL, pentru a se putea face plăți către părțile civile, ceea ce dovedește intenția inculpatei de a induce în eroare aceste părți civile și, ca atare, neimpunându-se achitarea acesteia conform art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.P.P. după cum a solicitat inculpata.

Totuși, raportat la pct.2 din rechizitoriu, instanța de apel a apreciat că se impune însă schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul înlăturării formei continuate, deoarece inculpata a săvârșit în baza rezoluției infracționale din data de 12.02.2003 doar un singur act material, respectiv a emis o singură filă CEC în favoarea părții civile - SA, filă care a fost refuzată la data de 2.04.2003, când a fost introdusă în circuitul bancar.

Pe de altă parte, atât cuantumul pedepsei, cât și modalitatea de executare a acesteia, sunt în deplină concordanță cu prevederile art.72 penal, instanța luând în considerare la dozarea pedepselor pericolul social concret al infracțiunilor săvârșite,modul și împrejurările comiterii faptelor, valoarea foarte Map rejudiciului, nerecuperat, dar și persoana inculpatei, fără antecedente penale.

Este de menționat însă că apelul inculpatei este fondat în ceea ce privește pedepsele accesorii. Astfel, potrivit practicii (a se vedea cazul si Pârcălab contra României), nu pot fi interzise ab initio toate drepturile prev.de art.64 ca Cod Penal si pedeapsă accesorie, pe durata executării efective a pedepsei privative de libertate de către inculpată, ci doar acele drepturi care se impun vis--vis de natura, felul si gravitatea infracțiunii săvârșite de către inculpată, sens în care în prezenta cauză vor fi interzise doar drepturile prev.de art.64 lit.a,b,c Cod penal, neimpunându-se și aplicarea pedepselor accesorii prev.de art.64 lit. d și e Cod penal.

În ceea ce privește apelul B O, în reprezentarea, instanța de apel a considerat că și acesta este fondat, deoarece în constituirea de parte civilă (fila 219 dosar primă instanță), formulată anterior audierii acesteia, solicită, pe lângă valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente până la data plății debitului, câtă vreme inculpata, prin mijloace ilicite, s-a sustras de la plata sumelor datorate bugetului de stat.

Este de menționat faptul că și apelul Parchetului este fondat. Astfel, potrivit art.7 din 26/1990 privind Registrul Comerțului, instanțele judecătorești sunt obligate să trimită Oficiului Registrului Comerțului, în termen de 15 zile de la data când au rămas definitive, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor definitive și de pe încheierile ce se referă la acte și mențiuni a căror înregistrare este cerută de lege (al.1), iar în aceste încheieri și hotărâri, instanțele vor dispune și efectuarea înregistrărilor în Registrul Comerțului (al.2).

Printre altele, se vor înregistra mențiunile referitoare la hotărârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale, care îl fac nedemn de a exercita această profesie (art.21 lit.g).

În raport cu aceste dispoziții legale, în mod greșit, prima instanță, condamnând pe inculpata și pentru infracțiunea de evaziune fiscală săvârșită în exercitarea profesiei de comerciant, nu a dispus în dispozitivul hotărârii de condamnare și efectuarea înregistrării acesteia în Registrul Comerțului.

Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpata solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor date și, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa din infracțiunile prev. și ped. de art. 215 alin. 1 și 4 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției pentru această faptă.

În subsidiar, inculpata a solicitat reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepsei și schimbării modalității de executare a acesteia în sensul de a se face aplicarea art. 86/1 din Codul penal. Inculpata a mai solicitat extinderea efectelor recursului și asupra părții responsabil civilmente - SRL și trimiterea cauzei la prima instanță întrucât aceasta nu a fost citată în calitate de parte responsabilă civilmente deși a fost obligată în solidar la acoperirea prejudiciului.

În motivare, a arătat că părțile vătămate aveau cunoștință despre faptul că la data emiterii filelor CEC nu există disponibil necesar la tras și ca atare nu se poate reține infracțiunea prev. de art. 215 alin. 4 din Codul penal. Împreună cu beneficiarii a stabilit ca filele CEC să fie introduse la momente ulterioare remiterii, la 30 de zile, dar și mai mari, de unde rezultă cel puțin acceptarea de către aceștia a posibilității ca la momentul emiterii, să nu existe provizionul necesar acoperirii CEC-ului.

Cu privire la individualizarea pedepsei, inculpata a arătat că scopul pedepsei poate fi atins prin pronunțarea unei pedepse orientate spre minimul special cu suspendarea executării acesteia.

Examinând hotărârile recurate prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, conform art. 385/6 alin. 2 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de care prev. de art. 385/9 din același cod, curtea constată că acestea sunt legale și temeinice iar recursul declarat de inculpată apare ca nefondat și va fi respins ca atare în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei de emitere de cecuri fără disponibil în cont, curtea reține următoarele:

Potrivit art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, modificată, se pedepsește cu amenda sau cu închisoare de la 6 luni până la 1 an, în afară de cazul când fapta constituie un delict, sancționat cu o pedeapsă mai M, în care caz se aplică această pedeapsă, " oricine emite un cec, fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras cecul și mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte, de disponibilul avut".

Totodată, art.215 alin. 4 din Cod penal, sub denumirea marginală "înșelăciunea" dispune în sensul că " emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere provizia, în total sau în parte, ori de a interzice trasului, de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare în scopul arătat în aliniatul 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatul 2.

Drept urmare, emiterea unui cec fără a avea la tras disponibilul suficient acoperirii, constituie infracțiunea prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, dacă această situație a fost cunoscută și acceptată de beneficiar iar emiterea unui cec fără acoperirea bancară necesară, în scopul arătat în art. 215 aliniatul 1 din Codul penal privind " inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoase a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material înjust și dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului", constituie infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 4 din Cod penal.

Probatoriul administrat în cauză conduce indubitabil la concluzia că încadrarea juridică a faptelor comise de către inculpată, așa cum corect au reținut și instanțele, este aceea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 și 4 din Codul penal.

În speță, inculpata a fost împuternicită de către administratorul C SRL I, să-l reprezinte cu puteri depline la conducerea societății acordându-i și dreptul de specimen de semnătură bancară pentru contul pe care administratorul îl avea deschis la.D Sucursala

Astfel, inculpata a intrat în relații comerciale cu diferite societăți care primeau de la aceasta, pentru mărfurile pe care i le livrau file CEC care erau completate, semnate și ștampilate de către inculpată, deși firma C SRL era în interdicție bancară și nu avea disponibil în cont.

Este dovedit în cauză că, inculpata a emis filele CEC știind că societatea pe care o reprezintă nu avea disponibil în cont și că se afla în interdicție bancară, inducând în eroare societățile comerciale vânzătoare, asigurându-le că plata prețului este asigurată, fără această eroare vânzătorii neîncheind contractul de vânzare-cumpărare.

În acest sens sunt declarațiile martorilor (filele 53-55 din dosarul de urmărire penală) (filele 74-75 din dosarul de urmărire penală) (filele 180-184 din dosarul de urmărire penală) - (fila 185 din dosarul de urmărire penală, și fila 33 din dosarul instanței de fond) G (filele 265-268 din dosarul de urmărire penală) care arată că în momentul emiterii filelor CEC nu au cunoscut faptul că societatea pe care o reprezenta inculpata nu avea disponibil în cont.

De asemenea, inculpata după ce achiziționa produsele le vindea mai departe, sub prețul de achiziție a mărfurilor cumpărate, iar banii obținuți nu i-a folosit la alimentarea contului bancar al C SRL ceea ce dovedește în plus intenția de înșelare, ea nedorind onorarea la plată a filelor CEC în favoarea societăților vânzătoare. În acest sens sunt declarațiile martorului Duncă (filele 191-195 și filele 262-263 din dosarul de urmărire penală și fila 205 din dosarul instanței de fond).

Așadar, inculpata, în momentul emiterii cecurilor a înscris o proviziune pe care nu o avea, prin aceasta inducând în eroare societățile furnizoare, care au livrat marfă fără să aibă asigurată, la acea dată, plata contravalorii.

Față de toate acestea, criticile inculpatei ce vizează încadrarea juridică a faptei sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

În ce privește pedeapsa aplicată, considerăm că aceasta, sub aspectul naturii și duratei, este corect individualizată în raport de criteriile de individualizare prev. în art. 72 Cod penal, de natura a satisface scopul și funcțiile acesteia determinate de art. 52 din Cod penal.

Instanța de fond și de apel, în ansamblul elementelor de caracterizare a faptelor și persoanei inculpatei, în mod corect au considerat că nu există elemente posibil de apreciat ca pozitive care să determine stabilirea unei pedepse neprivativă de libertate și apropiată de minimul special.

Referitor la critica inculpatei privind necitarea în calitate de parte responsabil civilmente a CE. SRL, apreciem că aceasta este nefondată, C SRL a fost introdusă și citată în cauză, în calitate de parte responsabil civilmente așa cum rezultă din actele dosarului.

Pentru aceste motive, în baza art. 385/15 lit. b Cod procedură penală se va respinge recursul declarat de inculpată ca nefondat și se vor menține hotărârile atacate ca fiind legale și temeinice.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurenta va fi obligată să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. " b" Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpata, împotriva deciziei penale nr. 93/A din 07 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 mai 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - - -

decizie - /29.05.2008

Jud. apel - -

Jud. fond -

Tehnodact. 2 ex./29.05.2008,

Președinte:Țarcă Gabriela
Judecători:Țarcă Gabriela, Soane Laura, Munteanu Traian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 296/2008. Curtea de Apel Oradea