Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 366/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 215 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 366
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Mihai Marin
- - - JUDECĂTOR 3: Robert
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Tîrgu J - împotriva deciziei penale nr. 1 din data de 13 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Olt -Secția Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat - (arestat în altă cauză), asistat de avocat, în substituirea avocatului desemnat din oficiu; au lipsit intimatele părți civile SOCIETATE GENERALE - Sucursala S și SA asigurare REASIGURARE - Sucursala
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat, a solicitat admiterea recursului declarat și casarea hotărârilor recurate, fiind incident motivul de recurs prev.de art.3859pct.14 Cod pr.penală, în sensul înlăturării sporului de 1 an aplicat în prezenta cauză la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, iar despăgubirile civile trebuiau să fie obligați să le plătească, în solidar, atât recurentul inculpat, cât și.
Reprezentantul Parchetului a solicitat admiterea recursului numai în ceea ce privește motivul de recurs referitor la soluționarea laturii civile a cauzei, în sensul că obligarea la despăgubiri civile trebuia să se facă de către ambii inculpați, în solidar. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, s-a apreciat că aceasta a fost corect realizată, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului și antecedentele penale ale acestuia.
Recurentul - inculpat -, având ultimul cuvânt, a arătat că-și însușește concluziile apărătorului său, regretă săvârșirea faptelor și dorește înlăturarea sporului aplicat și obligarea sa în solidar cu inculpata.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 528 din 17.06.2008, n baza art 26 rap la art 215 alin 1, 2 si 3.Cod Penal cu aplic art 41 alin 2, a fost condamnat inculpatul - fiul lui - - si, născut la 10.10.1969 in S jud P, cetățenia, necăsătorit, un copil minor, stagiul militar satisfăcut, domiciliat in S,-, -. A,. 19, jud O - la pedeapsa de 4 ani închisoare.
In baza art 290 alin 1.Cod Penal cu aplic art 41 alin 2, a fost condamnat inculpatul - la pedeapsa de 1 an închisoare.
S-a constatat ca faptele deduse judecații sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul - a fost condamnat prin 712/2006 a Judecătoriei Slatina, definitiva prin 232/2006 a Tribunalului O l t, faptele pentru care a fost condamnat prin 33/2007 a Tribunalului O l t, definitivă prin 87/2007 a Curții de Apel Craiova, faptele pentru care a fost condamnat prin nr 49/2007 a Tribunalului Olt definitivă prin nr 182/2007 a Curtii de Apel Craiova si faptele pentru care a fost condamnat prin nr 351/2007 a Judecătoriei Slatina, definitiva prin nr 224/2007 a Tribunalului O l
S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 3 ani închisoare aplicata prin33/2007a Tribunalului O l t, definitiva prin 87/2007 a Curtii de Apel Craiova in pedepsele componente pe care le repune in individualitate astfel: -2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev de art 257 alin 1.Cod Penal;- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev de art 257 alin 1.Cod Penal; -1 an si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev de art 26 rap la art 215 alin 1 si 3.Cod Penal cu aplic art 41 alin 2.Cod Penal; -6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev de art 290.Cod Penal cu aplic art 41 alin 2.Cod Penal; -1 an închisoare spor aplicat prin 33/2007 a Tribunalului O l
S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 3 ani închisoare aplicata prin49/2007a Tribunalului O l t, definitiva prin 182/2007 a Curtii de Apel Craiova, in pedepsele componente, pe care le-a repus individualitate, astfel: -2 ani inchisoare pentru savirsirea infractiunii prev de art 257 alin 1.Cod Penal; -2 ani inchisoare pentru savirsirea infractiunii prev de art 257 alin 1.Cod Penal; -3 ani inchisoare pentru savîrșirea infractiunii prev de art 26 rap la art 215 alin 1, 2 si 3.Cod Penal; -3 ani inchisoare pentru savîrșirea infractiunii prev de art 26 rap la art 215 alin 1, 2 si 3.Cod Penal; -3 ani inchisoare pentru savîrșirea infractiunii prev de art 26 rap la art 215 alin 1, 2 si 3.Cod Penal; -1 an inchisoare pentru savirsirea infractiunii prev de art 290 alin 1.Cod Penal cu aplic art 41 alin 2.Cod Penal; -1 an inchisoare pentru savirsirea infractiunii prev de art 290 alin 1.Cod Penal cu aplic art 41 alin 2.Cod Penal; -1 an inchisoare pentru savirsirea infractiunii prev de art 290 alin 1.Cod Penal cu aplic art 41 alin 2.Cod Penal; -1 an inchisoare pentru savirsirea infractiunii prev de art 290 alin 1.Cod Penal cu aplic art 41 alin 2.Cod Penal; -3 ani inchisoare pentru savirsirea infractiunii prev de art 215 alin 1, 2 si 3.Cod Penal; -1 an inchisoare pentru savirsirea infractiunii prev de art 291 teza II Cod Penal
S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 4 ani inchisoare aplicata prin351/2007a Judecatoriei, definitiva prin 224/2007 a Tribunalului O l t, in pedepsele componente, pe care le-a repus individualitate, astfel: -1 an inchisoare pentru savirsirea infractiunii prev de art 25 rap la art 290; -4 ani inchisoare pentru savirsirea infractiunii prev de art 26 rap la art 215 alin 1, 2 si 3
In baza art 36 alin 1.Cod Penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului - pentru infractiunile deduse judecatii, cu pedepsele repuse in individualitate in urma descontopirii sentinței penale nr. 33/2007 a Tribunalului O l t, definitiva prin nr 87/2007 a Curtii de Apel Craiova, anr 49/2007a Tribunalului O l t, definitiva prin 182/2007 a Curtii de Apel Craiova, anr 712/2006a Judecatoriei Slatina, definitiva prin nr 232/2006 a Tribunalului Olt si anr 351/2007a Judecatoriei Slatina, definitiva prin nr 224/2007 a Tribunalului O l t, urmind sa execute pedeapsa de 4 ani inchisoareplus1 an inchisoare spor aplicat prin 33/2007 a Tribunalului O l t, in total o pedeapsa de 5 ani inchisoare, pe care a sporint-o cu 1 an inchisoare, urmind ca inculpatul - sa execute pedeapsa cea mai grea 6 ani inchisoare.
In baza art 71.Cod Penal, i s-au interzis inculpatului - drepturile prevazute de art 64 alin. 1 lit a teza II si b Cod Penal, cu referire la art 8 CEDO si cauza Sabou si impotriva României, pe durata executarii pedepsei principale.
In baza art 36 alin. 3.Cod Penal, s-a dedus din pedeapsa perioada executata incepind cu 03.02.2006 la zi.
S-au anulat mandatele emise in executarea 712/2006 a Judecatoriei Slatina, 33/2006 a Tribunalului O l t, nr 49/2007 a Tribunalului Olt si nr 351/2007 a Judecatoriei Slatina si s-a dispus emiterea unui mandat de executare corespunzator prezentei sentinte.
In baza art 26 rap la art 215 alin 1, 2 si 3.Cod Penal cu aplic art 41 alin 2.Cod Penal, a fost condamnată inculpata - fiica lui si, nascuta la 12.06.1979, in S, jud O, cetatenia, domiciliata in S,-,. 13,. B,. 16, jud O, fara forme legale in S, Al., -. A,. 9, jud O, CNP - - la pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare.
In baza art 290 alin 1.Cod Penal cu aplic art 41 alin 2.Cod Penal, a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 1 an inchisoare.
S-a constatat că faptele deduse judecatii sunt concurente cu faptele pentru care inculpata a fost condamnata prin nr 33/2007 a Tribunalului Olt la pedeapsa inchisorii, avand ca modalitate de executare suspendarea conditionata, nr 49/2007 a Tribunalului Olt si nr 351/2007 a Judecatoriei Slatina, prin care a fost condamnata la pedeapsa inchisorii avand ca modalitate de executare suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere.
In baza art 85.Cod Penal, s-a dispus anularea suspendării condiționate privind pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare la care a fost condamnata inculpata prin 33/2007 a Tribunalului O l t, definitiva prin neapelare la data de 02.03.2007.
In baza art 86 ind 5.Cod Penal, -a anulat suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare la care a fost condamnată inculpata prin nr 49/2007 a Tribunalului O l t, definitiva prin nr 182/2007 a Curtii de Apel Craiova; s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare la care a fost condamnata prin nr 351/2007 a Judecatoriei Slatina definitiva prin nr 78/2008 a Curtii de Apel Craiova.
S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 1 an si 6 luni inchisoare la care a fost condamnata inculpata prin 33/2007 a Tribunalului O l t, definitiva prin neapelare la data de 02.03.2007 in pedepsele componente pe care le repune in individualitate astfel: -1an si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 3 cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal; -6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art.290 cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal.
S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare la care a fost condamnata inculpata prinnr 49/2007a Tribunalului O l t, definitiva prin nr 182/2007 a Curtii de Apel Craiova in pedepsele componente pe care le repune in individualitate astfel: -3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 215 alin. 1, 2 si 3 cod penal; -1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art.290 cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal; -3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 2 si 3 cod penal; -1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art.290 cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal; -3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 2 si 3 cod penal; -1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art.290 cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal; -3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 2 si 3 cod penal; -1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art.290 cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal;
S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare, la care a fost condamnata inculpata prin nr 351/2007 a Judecatoriei Slatina, definitiva prin nr 78/2008 a Curtii de Apel Craiova, in pedepsele componente, pe care le-a repus in individualitate, astfel: -10 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev de art 290; -3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev de art 26 rap la art 215 alin 1, 2 si 3
S-au contopit pedepsele rezultate in urma descontopirii sentinței penale nr. 49/2007 a Tribunalului O l t, nr 33/2007 a Tribunalului Olt si nr 351/2007 a Judecatoriei Slatina, cu pedepsele nou aplicate, urmind ca inculpata sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 6 luni inchisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni inchisoare, in total, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani inchisoare.
In baza art 71.Cod Penal, s-au interzis inculpatei drepturile prevazute de art 64 alin. 1 lit a teza II si b cu Cod Penal referire la art 8 CEDO si cauza Sabou si impotriva României, pe durata executarii pedepsei principale.
In baza art 14 si 346.C.P.P. au fost obligați inculpatii - si, in solidar, la plata sumei de: -34326,88 lei, plus dobinzile aferente si penalitatile calculate la data efectuarii platii catre - Sucursala cu sediul in S,-. jud O; - 44241 lei, plus dobinzile aferente si penalitatile calculate la data efectuarii platii catre Sucursala cu sediul in B,-, sector 1.
In baza art 348.C.P.P. s-au anulat înscrisurile falsificate de inculpati, respectiv: -carnetul de munca seria - nr - apartinind numitei; -carnetul de munca seria - nr - intocmit pe numele numitei; -adeverinta de salariu nr 48/06.12.2004 emisa de SC CP. SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - intocmit pe numele; -adeverinta de salariu nr 49/08.12.2004 emisa de SC CP. SRL pe numele -; -carnetul de munca seria - nr - intocmit pe numele -; -adeverinta de salariu nr 43/07.12.2004 emisa de SC CP. SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 10/08.12.2004 emisa de SC COM SRL pe numele; -adeverinta de salariu nr 115/11.11.2004 emisa de SC SRL pe numele; -adeverinta de salariu nr 117/12.11.2004 emisa de SC SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pentru; -carnetul de munca seria - nr - emis pentru; -adeverinta de salariu nr 120/25.11.2004 emisa de SC SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 44/25.11.2004 emisa de SC COM SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pentru; -adeverinta de salariu nr 122/29.11.2004 emisa de SC SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 19/29.11.2004 emisa de SC PRES SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 92/22.12.2004 emisa de SC SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 37/22.12.2004 emisa de SC COM SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 39/22.12.2004 emisa de SC COM SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 43/22.12.2004 emisa de SC SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 1213/24.02.2005 emisa de SC SA S pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 1013/24.02.2006 emisa de SC SA S pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 1152/24.02.2005 emisa de SC SA S pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 512/02.02.2005 emisa de SC SA S pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 520/03.02.2005 emisa de SC SA S pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 26/27.10.2004 emisa de SC SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 32/07.12.2004 emisa de SC SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 116/10.11.2004 emisa de SC SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 98/16.12.2004 emisa de SC SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 97/16.12.2004 emisa de SC SRL pe numele, -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele, -adeverinta de salariu nr 121/02.11.2004 emisa de SC SRL pe numele, -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele, -adeverinta de salariu nr 123/03.11.2004 emisa de SC SRL pe numele, -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele, -adeverinta de salariu nr 13/30.11.2004 emisa de SC COM SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu din data de 30.11.2004 emisa de SC COM SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele -; -adeverinta de salariu nr 88/15.12.2004 emisa de SC SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 23/22.09.2004 emisa de SC COM SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 115/19.11.2004 emisa de SC COM SRL pe numele escu; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele escu; -adeverinta de salariu nr 119/19.11.2004 emisa de SC COM SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu emisa de SC COM SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 111/19.11.2004 emisa de SC SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 93/15.12.2004 emisa de SC COM SRL pe numele; -adeverinta de salariu nr 68/23.12.2003 emisa de SC COM SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 56/23.12.2004 emisa de SC SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr din 23.12.2004 emisa de SC SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu din data de 23.12.2004 emisa de SC COM SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr din 22.12.2004 emisa de SC COM SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr din 22.12.2004 emisa de SC COM SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 95/22.12.2004 emisa de SC SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele; -adeverinta de salariu nr 96/22.12.2004 emisa de SC SRL pe numele; -carnetul de munca seria - nr - emis pe numele.
n baza art 191 alin 1 C.P.P. a fost obligat inculpatul - la plata sumei de cate 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei onorariu aparator numit din oficiu si pe inculpata la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt că, n luna decembrie 2004, inculpatul -, în timp ce se afla în bazarul "" a discutat cu numita și, întrucât aceasta avea probleme financiare, i-a propus s-o ajute să obțină un credit, spunându-i că se va ocupa de procurarea documentelor necesare.
După ce inculpatul -, împreună cu, au falsificat adeverința de salariu nr. 48/06.12.2004 și carnetul de muncă, au anunțat-o pe martora să se deplaseze la BRD- S, pentru a depune actele necesare obținerii creditului (fila 93 )
La data de 10.12.2004, inculpatul - a însoțit-o pe martora până la sediul BRD, unde i-a înmânat dosarul cu actele respective, indicându-i să se prezinte la o persoană anume de la etajul I pentru semnarea contractului și ridicarea banilor.
In aceeași zi, martora a semnat contractul de
credit nr. 1778 și a ridicat suma de 123.000.000 lei (ROL) din care, conform
înțelegerii cu inculpatul -, i-a dat acestuia suma de 25.000.000.lei (ROL).
S-a stabilit faptul că inculpatul - i-a solicitat martorei copie de pe cartea de identitate și carnetul de muncă, pentru aceasta și soțul său.
Inculpații - și au folosit același mod de operare și în cazul martorilor, și, persoane pe care le-au cunoscut prin intermediul altor persoane, pentru care, prin aceleași manopere, obținuse creditele solicitate.
Inculpatul - le-a solicitat susnumiților martori, copii de pe cărțile de identitate, după care, împreună cu inculpata au falsificat adeverințele de salariu nr. 115/11.11.2004. nr. 120/25.11.2004. nr. 92/22.12.2004, nr. 1213/24.02.2005, nr. 512/02.02.2005 si cărțile de muncă, din care rezulta că martora este agent vânzări la SC SRL C, martorul. este director vânzări la SC CPC SRL C, martorul este mecanic auto la SC CPC SRL C, martorul este prestator la SC SA S, martorul este electrician la SC SA S, necesare pentru obținerea creditelor.
Astfel, în data de 23.12.2004, după falsificarea actelor inculpatul - s-a întâlnit cu martorul la sediul BRD S, i-a înmânat acestuia dosarul cu documente și l-a trimis la etajul I, la o persoană al cărui nume nu i l-a spus, în vederea semnării contractului de credit și ridicării sumei de 107.000.000 lei (ROL).
Din suma obținută, martorul i-a dat inculpatului - - care îl aștepta în fața băncii - suma de 25.000.000 lei (ROL).
In același mod, inculpatul - a procedat și cu martora, pentru care a obținut un credit în valoare de 40.000.000 lei (ROL), martorul pentru care a obținut un credit de 121.000.000 lei (ROL), martorul pentru care a obținut un credit de 120.000.000 lei (ROL) și martorul pentru care a obținut un credit de 70.000.000 lei (ROL).
De asemenea, pentru obținerea acestor credite, inculpatul - le-a solicitat susnumiților sume cuprinse între 10.000.000 -25.000.000 lei (ROL).
2. La data de 06.11.2006 SC SA Asigurare - Reasigurare, Sucursala sesizează organele de poliție cu privire la faptul că martorul, a obținut în baza unor documente false, un credit de la BRD S în valoare de 85.534.993 lei (ROL), în baza contractului de credit nr. 1491/01.11.2004.
Creditul respectiv a fost asigurat de către BRD în baza contractului de asigurare RF 319/2002 la SC SA, iar în baza pct. 1.1 și 1.2 de la obiectul contractului, riscul de neplată a 3 scadențe consecutive ale creditului și ale dobânzilor aferente este preluat de asigurător.
Întrucât creditul nu a fost rambursat, SC SA a fost nevoită să plătească suma de 85.534.993 lei (ROL), reprezentând contravaloarea dosar daună /103/2005 OT lichidare credit beneficiar către BRD-S prin ordinul de plată nr. 2500/08.03.2005.
In urma cercetărilor penale efectuate de către organele de poliție s-a stabilit faptul că adeverința de venit nr. 73/27.10.2004 și carnetul de muncă din care rezulta că martorul este director vânzări la SC PRESS SRL C și a obținut creditul, au fost falsificate de către inculpatii - și.
Din raportul de expertiză grafică nr. 45314/12.12.2006 emis de Serviciul Criminalistic O, a rezultat că scrisul de mână de pe documentele intitulate "Adeverințe de salariu și de muncă", au fost executate de către inculpata, iar scrisul "conform cu originalul" de pe carnetul de muncă a fost executat de către inculpatul -.
De asemenea, conform aceluiași raport de expertiză grafică, s-a stabilit și faptul că semnăturile de la rubrica "parafa și semnătura persoanei care face înscrierea" au fost executate de inculpatul -.
3. La data de 21.11.2006, SC SA Asigurare Reasigurare -Sucursala Oas esizat organele de poliție cu privire la faptul că martorul a obținut în baza unor documente false un credit de la BRD -S, în valoare de 83.396.618 lei (ROL), în baza contractului de credit nr. 1810/16.12.2004. Creditul respectiv a fost asigurat de către BRD în baza contractului de asigurare RF 319/2002 la SC SA, iar în baza pct. 1.1 și 1.2 de la obiectul contractului, riscul de neplată a 3 scadențe consecutive ale creditului și ale dobânzilor aferente este preluat de asigurător.
Întrucât creditul nu a fost rambursat, SC SA a fost nevoită să plătească suma de 83.396.618 lei (ROL) reprezentând contravaloarea dosar daună /309/2005 OT lichidare credit beneficiar către BRD S, prin ordinul de plată nr. 5744/03.06.2005.
In urma cercetărilor penale efectuate de către organele de poliție, s-a stabilit faptul că adeverința de venit nr. 32/07.12.2004 și carnetul de muncă din care rezulta ca martorul este supervizor la SC PRESS SRL C, in baza carora acesta a obținut creditul, au fost falsificate de către inculpatii - și.
De asemenea, s-a stabilit faptul că, în cursul anului 2004, inculpatul - l-a contactat pe martorul în timp ce acesta lucra ca taximetrist la SC O SRL și i-a cerut o copie de pe cartea de identitate pentru a-l ajuta să obțină creditul de la BRD.
Din raportul de expertiză grafică nr. 41932/07.06.2007 emis de Serviciul Criminalistic Oar ezultat că semnăturile de pe contractul de credit nr. 1810/16.12.2004 au fost executate de martorul.
Martorul a ridicat de la BRD suma de 75.000.000 lei (ROL), din care a oprit doar suma de 10.000.000 lei, iar diferența a fost luată de către inculpatul -.
4. La data de 23.11.2006, SC SA Asigurare Reasigurare -Sucursala Oas esizat organele de poliție cu privire la faptul că martora a obținut în baza unor documente false, un credit de la BRD - în valoare de 45.000.000 lei (ROL), în baza contractului de credit nr. 1573/12.11.2004.
Creditul respectiv a fost asigurat de către BRD în baza contractului de asigurare RF 319/2002 la SC SA, iar în baza pct. 1.1 și 1.2 de la obiectul contractului, riscul de neplată a 3 scadențe consecutive ale creditului și ale dobânzilor aferente este preluat de asigurător.
Întrucât creditul nu a fost rambursat, SC SA a fost nevoită să plătească suma de 48.113.433 lei (ROL), reprezentând contravaloarea dosar daună /316/2005 OT lichidare credit beneficiar către BRD -S prin ordinul de plată nr. 5761/03.06.2005.
In urma cercetărilor penale efectuate de către organele de poliție, s-a stabilit faptul că adeverința de venit nr. 116/10.11.2004 și carnetul de muncă - din care rezultă că martora este distribuitor la SC CPC SRL C, in baza carora aceasta a obținut creditul - au fost falsificate de către inculpatii - și.
5. La data de 15.11.2006 SC SA Asigurare - Reasigurare -Sucursala O, sesizează organele de poliție cu privire la faptul că martorul a obținut în baza unor documente false, un credit de la BRD -S în valoare de 53.900.000 lei (ROL), în baza contractului de credit nr. 1824/20.12.2004.
Creditul respectiv a fost asigurat de către BRD în baza contractului de asigurare RF 319/2002 la SC SA, iar în baza pct. 1.1 și 1.2 de la obiectul contractului, riscul de neplată a 3 scadențe consecutive ale creditului și ale dobânzilor aferente este preluat de asigurător.
Întrucât creditul nu a fost rambursat, SC SA a fost nevoită să plătească suma de 57.629.202 lei (ROL), reprezentând contravaloarea dosar daună /325/2005 OT lichidare credit beneficiar către BRD -S prin ordinul de plată nr. 6155/16.06.2005.
In urma cercetărilor penale efectuate de către organele de poliție, s-a stabilit faptul că adeverința de venit nr. 98/16.12.2004 și carnetul de muncă - din care rezulta că martorul este șofer la SC CPC SRL C - au fost falsificate de către inculpații - și.
6. La data de 23.11.2006 SC SA Asigurare - Reasigurare -Sucursala O, sesizează organele de poliție cu privire la faptul că martorul a obținut în baza unor documente false, un credit de la BRD -S în valoare de 40.000.000 lei (ROL), în baza contractului de credit nr. 1541/08.11.2004.
Creditul respectiv a fost asigurat de către BRD în baza contractului de asigurare RF 319/2002 la SC SA, iar în baza pct. 1.1 și 1.2 de la obiectul contractului, riscul de neplată a 3 scadențe consecutive ale creditului și ale dobânzilor aferente este preluat de asigurător.
Întrucât creditul nu a fost rambursat, SC SA a fost nevoită să plătească suma de 42.767.496 lei (ROL), reprezentând contravaloarea dosar daună /173/2005 OT lichidare credit beneficiar către BRD -S prin ordinul de plată nr. 3374/03.03.2005.
In urma cercetărilor penale efectuate de către organele de poliție, s-a stabilit faptul că adeverința de venit 121/02.11.2004 și carnetul de muncă - din care rezulta că martorul este distribuitor la SC SRL C - au fost falsificate de către inculpatii - și.
7. La data de 20.12.2006 SC SA Asigurare - Reasigurare -Sucursala O, sesizează organele de poliție cu privire la faptul că martorul - a obținut în baza unor documente false, un credit de la BRD -S în valoare de 35.000.000 lei (ROL), în baza contractului de credit nr. 1818/17.12.2004.
Creditul respectiv a fost asigurat de către BRD în baza contractului de asigurare RF 319/2002 la SC SA, iar în baza pct. 1.1 și 1.2 de la obiectul contractului, riscul de neplată a 3 scadențe consecutive ale creditului și ale dobânzilor aferente este preluat de asigurător.
Întrucât creditul nu a fost rambursat, SC SA a fost nevoită să plătească suma de 34.700.900 lei (ROL), reprezentând contravaloarea dosar daună /566/2005 OT lichidare credit beneficiar - către BRD -S prin ordinul de plată nr. 10656/28.10.2005.
In urma cercetărilor penale efectuate de către organele de poliție, s-a stabilit faptul că adeverința de venit din data de 30.11.2004 și carnetul de muncă - din care rezulta că martorul - este șofer la SC COM SRL C - au fost falsificate de către inculpatii - și.
Din raportul de expertiză grafică nr.42223/19.10.2007 emis de Serviciul Criminalistic -O, a rezultat că semnăturile executate pe fiecare filă a contractului de credit nr. 1818/17.12.2004, au fost executate de către martorul - ( fil.861- 868 dup).
In urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că inculpatii - și au folosit datele personale ale martorului (girant), pentru obținerea creditului de către martorul -, date pe care le obținuseră anterior, cu ocazia întocmirii actelor pentru contractarea creditului de către.
8. La data de 18.09.2006 organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada septembrie - noiembrie 2004, martorii, și escu au obținut în baza unor documente false, un credit de la BRD -S în valoare de 144.000.000 lei (ROL), în baza contractelor de credit nr. 1623/23.11.2004, 1249/24.09.2004 și 1622/23.11.2004.
In urma cercetărilor penale efectuate de către organele de poliție s-a stabilit faptul că adeverința de salariu nr. 23/22.09.2004 și carnetul de muncă din care rezulta că martorul este administrator zonă la SC COM SRL- F; adeverința nr. 115/19.11.2004 și carnetul de muncă din care rezulta că martora escu avea funcția de distribuitor în cadrul SC COM SRL- C; adeverința de salariu și carnetul de muncă din care rezulta că martora avea funcția de agent vânzări în cadrul SC COM SRL- C, iar adeverințele de salariu nr. 119/19.11.2004 și nr. 111/09.11.2004, precum și cărțile de muncă ale giranților și, au fost falsificate de către inculpata.
Din raportul de expertiză grafică nr.45267/09.11.2006 emis de Serviciul Criminalistic -O, rezultă că scrisurile și semnăturile de pe adeverințele de salariu ale martorilor, și escu și martorilor și au fost executate de către inculpata.( fil.608- 642 dup).
Din raportul de expertiză grafică nr.42226/24.10.2007 emis de Serviciul Criminalistic -O, rezultă că semnăturile de pe contractul de credit nr. 1249/24.09.2004 au fost executate de către martorul. (fil.653- 659 dup).
Din raportul de expertiză grafică nr.42200/09.10.2007 emis de Serviciul Criminalistic -O, rezultă că semnăturile de pe contractul de credit nr. 1622/23.11.2004 au fost executate de către martora. escu.( fil.665- 670 dup).
Față de cele de mai sus și în raport cu probele administrate în cauză, s-a dispus disjungerea cauzei privind pe numiții și, urmând ca organele de poliție să continue cercetările penale, în vederea lămuririi împrejurărilor în care a fost obținut creditul respectiv și a participării acestora.
9. La data de 01.11.2006, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul lunii decembrie 2004, martorii, și au obținut în baza unor documente false, un credit de la BRD -S în valoare de 257.000.000 lei (ROL), în baza contractelor de credit nr. 1872/24.12.2004,1901/30.12.2004,1864/23.12.2004.
In urma cercetărilor penale efectuate de către organele de poliție, s-a stabilit faptul că adeverința de salariu nr. 68/23.12.2004 și carnetul de muncă - din care rezulta că martorul este zidar la SC COM SRL-C; adeverința din 23.12.2004 și carnetul de muncă din care rezulta că martorul avea funcția de dulgher în cadrul SC COM SRL-C; adeverința de salariu și carnetul de muncă din care rezulta că martorul avea funcția de administrator zonă în cadrul SC COM SRL-C, iar adeverințele de salariu nr. 56/23.12.2004, adeverinta din 23.12.2004, nr. 96/22.12.2004, nr. 95/22.12.2004, precum și cărțile de muncă ale giranților, și - au fost falsificate de către inculpații și -.
Întrucât, din probatoriul administrat a rezultat faptul că adeverințele de salariu și cărțile de muncă au fost întocmite și completate fictiv de către inculpații - și, prin rechizitoriul 4176/P/2006 din 14.02.2008 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Slatina, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de, și, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
Față de cele de mai sus și în raport cu ansamblul probelor administrate în cauză, organele de urmărire penala au apreciat că faptele săvârșite de către martorii, -, escu, și loja, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, dispunand fata de acestia scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ.
Având în vedere faptul că martorul a fost cercetat, trimis în judecată și condamnat pentru aceleași infracțiuni (rechizitoriul nr. 372/PA/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O l t, nr. 49/06.03.2007 a Tribunalului O l t), fata de acesta s-a dispus prin rechizitoriul incetarea urmaririi penale.
Instanța de fond a apreciat ca faptele inculpaților - si de a falsifica mai multe înscrisuri sub semnatura privata - respectiv adeverințe de salariu, adeverinte de girant si carnete de munca pentru alte persoane, numite mai sus - întrunește elementele constitutive ale infractiunii prevăzută de art 290 alin 1
Elementul material al laturii obiective al infractiunii prev de art 290, retinută in sarcina inculpatilor - si, consta in falsificarea adeverintelor de salariat, de girat si a carnetelor de munca folosite ulterior pentru inducerea in eroare a mai multor unitati bancare, in vederea acordarii unor credite.
Activitatile care compun elementul material al laturii obiective in cazul infractiunilor prev de art 290 savarsite de cei doi inculpati, cad sub incidenta legii penale ca urmare a realizarii acelei cerinte esentiale a realizarii acestor falsuri in vederea producerii unei consecinte juridice.
Urmarea imediata a actiunii celor doi inculpati de a falsifica inscrisurile mentionate anterior consta in crearea unei stari de pericol pentru increderea publica, decurgand din producerea efectiva a unui inscris sub semnatura privata cu aparenta de inscris adevarat ce a fost folosit ori a fost dat spre folosinta.
Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a apreciat ca cei doi inculpati au actionat cu intentie directa, actionand cu un anumit scop respectiv acela de a produce o consecinta juridica, in cazurile de fata inducerea in eroare a unitatilor bancare pentru acordarea de credite celor doi inculpati.
In ceea ce priveste infractiunile de complicitate la inselaciune retinute in sarcina celor 2 pentru care au fost trimisi in judecata, acestea au constat in ajutarea cu intentie a persoanelor carora le-au falsificat inscrisuri in vederea obtinerii de credite sa obtina astfel de credite prin inducerea in eroare a unitatii bancare BRD- Sucursala S prin prezentarea adevarata a unei fapte mincinoase in scopul obtinerii pentru ei sau pentru alte persoane a unui folos material si injust pricinuind pagube acestor unitati bancare.
Actiunea de inducere in eroare a acestora s-a realizat cu ocazia incheierii unor contracte de creditare, de catre martori ocazie cu care acestia au prezentat inscrisurile falsificate de cei doi inculpati, respectiv adeverinte de salariu, adeverinte de girant si carnete de munca.
In calitate de subiecti activi ai infractiunilor de complicitate la inselaciune retinute in sarcina lor, cei doi inculpati acestia au actionat in mod fraudulos prin aceea ca, prin intermediul altor persoane, au indus in eroare unitatile bancare, prin prezentarea ca adevarat a unor fapte mincinoase, fiind realizat astfel elementul material al laturii obiective.
Urmarea imediata a actiunii celor doi inculpati a constat in crearea unei situatii care a produs o paguba patrimoniului BRD Suc S, existand o legatura de cauzalitate intre actiunea de amagire realizata de acestia si paguba produsa.
Sub aspectul laturii subiective, instanta de fond a apreciat ca cei doi inculpati au actionat cu intentie directa in sensul ca au prevazut rezultatul faptelor lor si au urmarit producerea lui prin savarsirea faptelor prin falsificarea de inscrisuri pe care le-au dat altor persoane ajutandu-le pe acestea sa obtina credite in mod fraudulos de la BRD
Vinovatia inculpatilor - si a fost dovedita cu urmatoarele mijloace de proba: procese - verbale de sesizare din oficiu, sesizarea BRD - S ( fil. 15-16,407,597 dup), sesizarea SA-S( fil.131-132, 757-758,813-814, 855-858, 917-919,981-982, 1043-1044 dup), adresa nr. 13449/15.05.2006 și nr. 56037/04.12.2006 emisă de ITM- D(fil. 26, 782 dup), adresa nr. 6573/04.05.2006 emisă de SC SA- S ( fil.30 dup), copii ale contractelor de credit nr.1579/ 15.11.2004, nr. 1778/10.12.2004, nr. 1708/02.12.2004, nr. 1863/23.12.2004, nr. 229/28.02.2005, nr. 58/04.02.2005, nr. 1818/17.12.2004, nr. 1872/24.12.2004, nr. 1901/30.12.2004, nr. 1864/23.12.2004, nr.l623/23.11.2004, nr. 1249/24.09.2004, nr. 1622/23.11.2004, nr. 1824/20.12.2004, nr. 1541/08.11.2004, nr. 1810/26.12.2004, nr. 1573/12. 11.2004, nr. 1491/01.11.2004 (fil.56-59, 86-88, 175-177, 214-216, 261-264, 304-306, 435-439, 463-465, 486-489, 519-521, 648-651, 660-663, 772-773, 826-828, 924-927, 991-992, 1075-1077 dup), adeverințe de salariu nr. 115/11.11.2004, nr. 48/06.12.2004, nr. 49/08.12.2004, nr. 120/25.11.2004, nr. 92/22.12.2004, nr.1213/24.02.2005, nr.512/02.02.2005, nr.88/15.12.2004, nr. 68/23.12.2003, nr. /23.12.2004, nr. / 22.12.2004, nr. 23/22.09.2004, nr. 115/19.11.2004, nr. 98/16.12.2004, nr. 121/02.11.2004, nr. 13/30.11.2004, nr. /30.11.2004, nr. 32.07.12.2004, nr.l 16/10.11.2004, nr. /27.102.004 (fil. 66, 93, 101, 189, 227, 281, 319, 444, 472, 500, 532, 688, 708, 732, 759, 815, 872, 873, 893, 919, 983, 1045 dup), copiile cărților de muncă falsificate (fil. 68-73, 94-100, 102-107, 190-193, 229-234, 283-287, 321-325, 440-443, 445-448, 473-476, 501-504, 534-537, 689-694, 709-716, 733-736, 761-771, 817-825, 879-882, 895-898, 920-923, 934-950, 984-988, 1046-1049, 1063-1066 dup), raport de expertiză grafică nr. 45267/09.11.2006, nr. 42226/24.10.2007, nr. 42200/09.10.2007, nr. 41930/30.05.2007, nr. 42223/19.10.2007, nr. 41932/07.06.2007, nr. 42225/23.10.2007, nr. 45314/12.12.2006 nr. 42224/22.10.2007 (fil. 608-642, 653-659, 665-670, 793-801, 862-868, 963-970, 1001-1024, 1084-1090 dup) declarațiile martorilor, loja, loja, loja, ( fil. 83, 256-260, 299-302, 335-341, 351-358, 362-365, 408-411, 564-585, 784-787, 803-807, 845-847, 907-908, 972-975, 1031 dup), declarațiile inculpatilor - și (filele 342-349, 359-361, 808-809, 849-850, 909-911, 976-977, 1033-1040, 1091-1092 dup).
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatilor - si, instanta de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev de art 72, respectiv dispozițiiloe partii generale limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, gradul de pericol social al faptei savirsite, persoana infractorului si atitudinea acestuia in timpul desfasurarii procesului penal, circumstantele concrete in care a fost savirsita fapta.
Având in vedere aceste argumente, respectiv atitudinea sincera a inculpatilor - si pe parcursul urmaririi penale si a cercetarii judecatoresti, varsta acestora, cuantumul prejudiciului si faptul ca acesta a fost doar in parte recuperat, precum si modul concret de savarsire a faptelor si numarul mare al acestora si perioada de timp de-a lungul careia au fost savarsite de inculpati, in baza art 345 alin 2 p s-a dispus condamnarea lor la pedeapsa inchisorii, pentru fiecare din faptele ce le-au fost retinute, aceasta fiind de natura sa satisfaca scopul educativ si coercitiv prev de art 52
Astfel, în baza art.26 Cod penal, rap.la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul - la pedeapsa de 4 ani închisoare. De asemenea, în baza art.290 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare.
Din fisa de cazier judiciar si referatele intocmite de Biroul Executari Penale din cadrul Judecatoriei Slatina, prima instanță a reținut că inculpatul - a mai comis si alte infracțiuni pentru care a fost condamnat la pedeapsa inchisorii, așa încât s-a constatat ca faptele deduse judecatii sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul - a fost condamnat prin 712/2006 a Judecatoriei Slatina, definitiva prin 232/2006 a Tribunalului O l t, faptele pentru care a fost condamnat prin 33/2007 a Tribunalului O l t, definitiva prin 87/2007 a Curtii de Apel Craiova, faptele pentru care a fost condamnat prin nr 49/2007 a Tribunalului Olt definitiva prin nr 182/2007 a Curtii de Apel Craiova si faptele pentru care a fost condamnat prin nr 351/2007 a Judecătoriei Slatina, definitiva prin nr 224/2007 a Tribunalului O l t, realizând operațiunea juridică de descontopire a pedepselor aplicate prin toate aceste sentințe și recontopire a tuturor cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, astfel încât s-a stabilit că inculpatul - să execute pedeapsa de 4 ani închisoare plus l an închisoare spor aplicat prin nr.33/2007 a Tribunalului O l t, deci 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu l an închisoare, astfel încât s-a apreciat că inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea rezultantă de 6 ani închisoare.
În ceea ce o privește pe inculpata, în baza art.26 Cod penal, rap.la art.215 alin1, 2 și 3 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, aceasta a fost condamnată la 3 ani și 6 luni închisoare, iar în baza art.290 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, aceasta a fost condamnată și la pedeapsa de 1 an închisoare.
S-a reținut de instanța de fond că faptele deduse judecatii - în ce o privește pe inculpata - sunt concurente cu faptele pentru care aceasta a fost condamnata prin nr 33/2007 a Tribunalului Olt la pedeapsa inchisorii, avand ca modalitate de executare suspendarea conditionata, nr 49/2007 a Tribunalului Olt si nr 351/2007 a Judecatoriei Slatina prin care a fost condamnata la pedeapsa inchisorii avand ca modalitate de executare suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere și, având în vedere dispozițiile art 85 p, s-a dispus anularea suspendării condiționate a executarii pedepsei aplicandu-i-se dispozitiile referitoare la concursul de infractiuni, precum și dispozițiile art. 86 Cod penal referitoare la anulat suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare la care a fost condamnata prin nr 49/2007 a Tribunalului Olt definitiva prin nr 182/2007 a Curtii de Apel Craiova.
S-a anulat și suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare la care a fost condamnata prin nr 351/2007 a Judecatoriei Slatina, definitiva prin nr 78/2008 a Curtii de Apel Craiova
S-au contopit pedepsele rezultate in urma descontopiri 49/2007 a Tribunalului O l t, nr 33/2007 a Tribunalului Olt si nr 351/2007 a Judecatoriei Slatina cu pedepsele nou aplicate urmând ca inculpata sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 6 luni inchisoare, pe care o sporeste cu 6 luni inchisoare, in total va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
In raport de situatia de fapt retinuta prin prisma probelor administrate si disp art 998 - 999 civ. conform carora "orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara", acesta fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin imprudenta sa, instanța de fond a apreciat ca sunt indeplinite conditiile pentru antrenarea raspunderii civile delictuale a inculpatilor, respectiv existenta faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, implicarea in comiterea acesteia a inculpatilor, precum si legatura de cauzalitate dintre aceste elemente.
In baza art 14 si 346.C.P.P. instanța de fond a dispus obligarea inculpaților - si, in solidar, la plata sumelor de: - 34326,88 lei, plus dobinzile aferente si penalitatile calculate la data efectuarii platii catre - Sucursala S; - 44241 lei, plus dobinzile aferente si penalitatile calculate la data efectuarii platii catre Sucursala O, aceste sume reprezentând totalul sumelor de bani aferente contractelor de creditare incheiate de persoanele carora, cei doi inculpati le-au falsificat inscrisurile, in vederea obtinerii unor credite, dupa cum urmeaza: - suma de 3910 lei aferenta contractului 58/04.02.2004 incheiat pentru titlularul de contract; - suma de 972,33 lei aferenta contractului 1623/2004 incheiat pentru titlularul de contract; - suma de 3690,49 lei aferenta contractului 1778/2004 incheiat pentru titlularul de contract; - suma de 3881,65 lei aferenta contractului 1579/15.11.2004 incheiat pentru titlularul de contract; - suma de 8553,4933 lei aferenta contractului 1491/01.11.2004 incheiat pentru titlularul de contract; - suma de 8339,6618 lei aferenta contractului 1810/16.12.2004 incheiat pentru titlularul de contract; - suma de 4811,3433 lei lei aferenta contractului 1573/12.11.2004 incheiat pentru titlularul de contract;- suma de 5762,9202 lei aferenta contractului 1824/20.12.2004 incheiat pentru titlularul de contract; - suma de 4276,7496 lei aferenta contractului 1541/08.11.2004 incheiat pentru titlularul de contract; - suma de 3470,09 lei aferenta contractului 1818/17.12.2004 incheiat pentru titlularul de contract -; - suma de 5141,46 lei aferenta contractului 1707/02.12.2004 incheiat pentru titlularul de contract; - suma de 6658,89 lei aferenta contractului 1249/24.09.2004 incheiat pentru titlularul de contract.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel inculpații - și, criticând-o pentru netemeinicie - sub aspectul individualizării pedepselor la care au fost condamnați, susținând că sporurile de câte 6 luni închisoare cu care au fost sporite pedepsele rezultante la care aceștia au fost condamnați sunt nelegale, iar individualizarea pedepselor la care au fost condamnați, nu este justă.
Inculpatul - a susținut că în mod greșit nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 cod penal, cu privire la circumstanțele atenuante existente în cazul său, iar sporul de pedeapsă aplicat este nelegal.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și partea civilă BRD - Sucursala S, criticând-o pentru netemeinicie - sub aspectul soluționării laturii civile - constând în aceea că inculpații au fost obligați la o sumă mult mai mare cu titlu de despăgubiri civile decât suma cu care s-a constituit parte civilă.
Prin decizia penală nr. 1 din data de 13 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalului Olt -Secția Penală a dispus admiterea apelurilor formulate de partea civilă BRD - Sucursala S și de inculpații - și împotriva sentinței penale nr.528 din 17 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, desființând în parte sentința, în sensul că diminuării de la suma de 34.326,88 lei la 3.139,14 lei, plus dobânzile și penalitățile aferente acestei din urmă sume, cu începere de la data plății creditelor numiților și, până la data stingerii acestor obligații civile în sarcina celor doi apelanți inculpați, către apelanta parte civilă BRD- Sucursala
În baza art. 26 cp rap. la art. 215 alin.1,2 și 3 cp cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 3 ani închisoare; în baza art. 33 lit. a CP rap. la art. 34 alin.1 lit. b și art.36 alin.1 Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate apelantei-inculpate în cauza de față, de 3 ani închisoare și 1 an închisoare, cu pedepsele rezultate în urma descontopirii pedepselor aplicate la contopire prin sentințele penale nr. 49/2007, nr. 33/2007 ale Tribunalului Olt și nr. 351/2007 a Judecătoriei Slatina, în sensul că s-a aplicat acestei inculpate pedeapsa cea mai grea - de 3 ani închisoare.
În baza art. 861și 862Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate la contopire în cazul apelantei inculpate, pe durată de 5 ani, din care 3 ani reprezintă durata pedepsei închisorii, iar restul interval de timp.
În baza art. 863Cod penal, pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpata să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Olt la datele fixate de acesta, unde va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă și va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
S-au pus în vedere apelantei inculpate prevederile art. 864alin. 1 și 2 cp rap. la art. 83 și 84 Cod penal și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței pronunțate de instanța de fond.
Cheltuielile judiciare din apel, incluzând 200 lei onorariu de avocat din oficiu pentru apelantul - avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul O l t, au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, sub aspectul soluționării laturii civile, întrucât instanța în mod greșit s-a dispus obligarea inculpaților, în solidar, la o sumă mai mare decât suma cu care partea civilă BRD - Sucursala S s-a constituit parte civilă în cauză, respectiv cu suma de 34.326,88 lei (fila 22 dosar instanța de fond).
Astfel, din adresa nr. 20 din 8.01.2009 emisă de SC SA - Asigurare Reasigurare a rezultat că din valoarea totală a prejudiciului inițial de 44.241 lei s-a recuperat până în prezent suma de 1.300 lei.
Apelul formulat de inculpata s-a apreciat a fi fondat - sub aspectul laturii penale, respectiv al individualizării pedepsei la care aceasta a fost condamnată, deoarece această pedeapsă care nu a fost just individualizată, în sensul că instanță nu a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 și 52, respectiv circumstanțele personale ale inculpatei care, pe parcursul urmăririi penale a avut o comportare sinceră, recunoscând faptele și modul de săvârșire a acestora, contribuind astfel la aflarea adevărului. De asemenea, instanța de apel a reținut și împrejurarea că inculpata are în întreținere un copil minor.
In acest context, s-a constatat de instanța de prim control judiciar că pedeapsa la care inculpata a fost condamnată de instanța de fond este aspră, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare și, raportat la cele expuse anterior, s-a apreciat că scopul preventivo-educativ al pedepsei poate fi atins și fără executare, așa încât, s-a dispus condamnarea la o pedeapsă al cărui cuantum să se situeze la minimul special prevăzut de lege - pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 al. 1,2 și 3, cu aplicarea art. 41 al. 2, cu aplicarea și reținerea în speță și a dispozițiilor art. 86/1 și 86/2, privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, precum și a art. 86/3, 86/4 al. 1 și 2 rap. la art. 83 și 84
Motivul de apel invocat de inculpatul -, cu privire la individualizarea pedepsei la care a fost condamnat, s-a apreciat a fi nefondat întrucât, în cazul său, s-a făcut o justă individualizare a pedepsei, fiind respectate de către instanța de fond, în totalitate, criteriile prevăzute de art. 72 și 52 Totodată, instanța de apel a precizat că, pe de o parte, în cazul acestui inculpat, nu este obligatorie aplicarea dispozițiilor art.74 care reglementează împrejurările ce pot constitui circumstanțe atenuante, iar pe de altă parte, este s-a observat că sporul de 6 luni închisoare - care i-a fost stabilit - este legal, întrucât s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 34 lit. b, dându-se astfel eficiență concursului de infracțiuni.
Astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de apel a constatat că inculpatul - a fost organizatorul și inițiatorul săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, împreună cu inculpata, primul fiind cel care a recrutat persoanele care au obținut împrumuturi prin falsificarea de către susnumitul a unor acte și a mai fost condamnat pentru fapte de aceiași natură, care sunt în concurs cu faptele din prezenta cauză.
Împotriva acestei decizii, precum și împotriva sentinței instanței de fond, a declarat recurs - în termen legal - inculpatul -, în motivele depuse la dosar la termenul din 26 martie 2006, prin apărătorul său, solicitând admiterea recursului în baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală raportat la art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, casarea hotărârilor criticate în speță și, în rejudecare de către instanța de recurs, reindividualizarea pedepsei, în sensul reținerii prevederilor art. 74 Cod penal și înlăturării sporului de pedeapsă de 1 an închisoare aplicat în mod nejustificat de către instanța de fond la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.
Astfel, referitor la latura penală a cauzei, inculpatul a susținut că pedeapsa de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat și sporul de 1 an închisoare, este mult prea aspră raportat la circumstanțele reale și personale ale inculpatului, în special ținându-se seama de împrejurarea că este tânăr și a avut o atitudine procesuală sinceră, cooperând cu organele de cercetare penală în vederea aflării adevărului.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, inculpatul a solicitat obligarea sa în solidar cu coinculpata la plata despăgubirilor civile.
Recursului este fondat.
Astfel, în urma realizării operațiunilor juridice de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului - pentru infracțiunile din prezenta cauză și contopirea acestora cu pedepsele aplicate prin sentințele anterioare de condamnare, Judecătoria Slatina, la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, i-a aplicat inițial un spor de 1 an închisoare rezultat din nr.33/2007 și, ulterior, încă un spor de 1 an închisoare, astfel încât în total inculpatul a rămas să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
Modul cum a procedat instanța de fond este apreciat de către C ca fiind atât nelegal, cât și netemeinic. În ceea ce privește nelegalitatea, se observă că operațiunea de contopire a pedepselor aplicate inculpatului pentru toate infracțiunile săvârșite a avut ca temei legal dispozițiile art.36 alin.1 Cod penal, text de lege care face trimitere la dispozițiile art.34 și 35 Cod penal. Potrivit dispozițiilor art.34 pct.1 lit.b Cod penal, în caz de concurs de infracțiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.
În cauză, Curtea constată că Judecătoria Slatina, deși a constatat existența în cauză a unui concurs de infracțiuni în sensul dispozițiilor art.34 pct.1 lit.b Cod penal, nu a aplicat dispozițiile legale întocmai, în sensul că a aplicat direct sporul de 1 an la pedeapsa rezultantă, fără a realiza și operațiunea juridică anterioară obligatorie, respectiv sporirea pedepsei celei mai grele până la maximul ei special. În aceste condiții, Curtea apreciază că aplicarea celui de-al doilea spor de l an închisoare este nelegal, fiind în contradicție cu dispozițiile legale menționate anterior.
De altfel, se apreciază că aplicarea acestui spor de 1 an închisoare este și netemeinică, deoarece se ajunge la o pedeapsă rezultantă finală pentru inculpat de 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pedeapsă care este prea aspră în raport cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite de inculpat, poziția sinceră a acestuia, precum și cuantumul pedepsei și modalitatea de executare stabilită în sarcina coinculpatei.
Concluzionând, Curtea va constata că recursul inculpatului este întemeiat, urmând să-l admită în baza art.38515pct.2 lit.d Cod pr.penală, rap.la art.3859pct.14 Cod pr.penală, cu consecința casării în parte a hotărârilor recurate, sub aspectul laturii penale, față de acest inculpat și înlăturării sporului de 1 an închisoare aplicat în prezenta cauză, urmând astfel ca inculpatul - să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.
În ceea ce privește cea de-a doua critică formulată de către recurentul inculpat, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, deoarece din dispozitivul sentinței Judecătoriei Slatina, așa cum a fost schimbată prin decizia Tribunalului O l t, rezultă că plata sumei de 3139,14 lei plus dobânzile și penalitățile aferente, cade în sarcina nu numai a recurentului -, ci și a inculpatei, ambii fiind obligați în solidar.
De asemenea, nici cea de-a treia critică formulată de recurent privitoare la reținerea în ceea ce-l privește a dispozițiilor art.74 Cod penal, nu poate fi apreciată ca întemeiată de către C, deoarece reținerea împrejurărilor prevăzute de acest text de lege are caracter facultativ pentru instanțe, iar recurentul nu se încadrează în niciuna din situațiile limitativ prevăzute de acest text.
Având în vedere soluția pronunțată în ceea ce privește ultimele două critici, Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentințelor recurate, iar cheltuielile judiciare în sumă de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, urmează a rămâne în sarcina statului, în baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, ele trebuind a fi virate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Avocați
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Tîrgu J - împotriva deciziei penale nr. 1 din data de 13 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Olt -Secția Penală.
Casează în parte hotărârile recurate, sub aspectul laturii penale, față de inculpatul -.
Înlătură sporul de 1 an închisoare aplicat în prezenta cauză, urmând ca inculpatul - să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Cheltuielile judiciare în sumă de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, rămân în sarcina statului, urmând să fie virate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul d e Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red. jud.: -
Jud. apel:.
.
Dact. 3 ex./ 19 Mai 2009
-09.04.2009 -
- Emis extras penal;
- S, va urmări și încasa de la recurentul - inculpat suma de 700 lei, cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Mirela Ciurezu GhergheJudecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Mihai Marin, Robert