Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 393/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- art.215 Cod penal
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR.393
Ședința publică din 26 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 2: Ghertner Ioan Artur
Judecător - -
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva deciziei penale nr.139 din 19 mai 2009 pronunțată de către Tribunalul Suceava.
La apelul nominal au răspuns avocat ales - pentru inculpata intimată și avocat ales pentru inculpatul intimat, lipsă fiind inculpații intimați și partea civilă intimată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care s-a constatat că la dosar a fost depusă o cerere prin care apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat, avocat solicită acordarea onorariului parțial conform protocolului.
Instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Procurorul, dezvoltând pe larg motivele depuse în scris la dosar, a arătat că motivele scrise ale recursului vizau dispoziția de achitare, pentru ambii inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și de achitare pentru infracțiunile de participație improprie la fals intelectual și uz de fals pentru inculpata. Consideră că achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune este legală și temeinică, susținând doar motivele de recurs vizând soluția de achitare cu privire la inculpata. Așa cum rezultă din probele administrate la dosar, inculpata, împreună cu soțul, s-au adresat cu o cerere Biroului de Carte Funciară, pentru a obține radierea ipotecii instituită asupra apartamentului celor doi, care a fost pus drept garanție pentru un credit contractat în cursul anului 1993. La această cerere a fost anexată o adresă prin care banca solicita Biroului de Carte Funciară radierea imobilului întrucât acel credit fusese achitat, dar această adresă a fost întocmită în fals de către alte persoane, aspect despre care inculpata avea cunoștință.
Instanța a dispus achitarea inculpatei cu motivarea că nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii, întrucât nu ar fi cunoscut caracterul fals al acelei adrese. Consideră că inculpata a avut însă cunoștință de aceasta, întrucât atâta timp cât a beneficiat de acel credit avea obligația de a se ocupa de rambursarea lui. Așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de către Biroul de Expertize din cadrul S, în ceea ce privește conținutul cererii cu care inculpata s-a adresat Biroului de Carte Funciară, expertul arată că ea a fost probabil completată de inculpată, dar din lipsa elementelor suficiente de comparare, nu se poate preciza cu exactitate. Atâta vreme cât inculpata a semnat ulterior acea cerere, implicit și-a asumat răspunderea și pentru conținutul actului respectiv. Prin urmare, se poate reține vinovăția inculpatei, sens în care pune concluzii de condamnare a acesteia pentru săvârșirea celor două infracțiuni, în limitele textului încriminator, în condițiile art.81 Cod penal.
Avocat -, pentru inculpata intimată, solicită respingerea recursului declarat de parchet, așa cum a fost susținut astăzi, cu privire la săvârșirea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de fals. Din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că, în anul 1994, societatea inculpatului a împrumutat de la fostul suma de 100.000.000 lei, iar inculpata avea doar 1% din acțiuni. A dovedit de asemenea că în toată această perioadă, având un procent mic din acțiuni, aceasta nu se implica în activitatea de conducere a societății. Societatea era condusă exclusiv de către soțul ei. Tot probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpata, fiind cadru didactic, era preocupată de cariera profesională și de creșterea copiilor, nu de afacerile soțului. Se susține că inculpata avea cunoștință de conținutul fals al adresei respective, dar din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că ea cunoștea cine a întocmit acel înscris. Nici din raportul de constatare tehnico-științifică nu reiese cine a întocmit acea adresă, drept urmare nici inculpatul nu a fost condamnat pentru infracțiunea de fals, ci doar pentru uz de fals. Așadar, nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de fals intelectual. Mai rezultă că relațiile dintre cei doi soți erau încordate încă din anul 2004, existând intentată și o acțiune de divorț, la care ulterior s-a renunțat datorită faptului că au obținut viză pentru la " ". Plângerea penală a fost adresă instanței de judecată de către bancă în anul 2005. Greșit s-a reținut că inculpații s-au sustras de la urmărirea penală, întrucât aceștia nu aveau cunoștință despre începerea urmăririi penale. La urmărirea penală se putea observa că în iulie 1999, când s-a făcut cesiunea de creanță de la BCR la AVAS, hotărârea judecătorească nu mai putea fi executată întrucât era din anul 1995. Practic, intervenind prescripția s-a preluat o creanță care nu exista.
În mod corect a reținut instanța că nu există nicio probă certă din care să rezulte că inculpata știa că acel înscris este fals, motiv pentru care aceasta a fost achitată. Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului ca nefondat, așa cum a fost restrâns la termenul de astăzi.
Avocat, pentru inculpatul intimat, arată că sprijină poziția inculpatei recurente și solicită respingerea recursului declarat de parchet. Pentru a se reține săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual și uz de fals, de către inculpata recurentă, era necesar ca parchetul să stabilească în mod clar că aceasta avea cunoștință de conținutul fals al adresei respective. Mai mult, în acea adresă de radiere a ipotecii nu se face nicio mențiune cu privire la motivul pentru care se solicită radierea, iar în aceste condiții, a susține că inculpata cunoștea caracterul ei fals este exagerat. Prin probele administrate la fond s-a demonstrat ceea ce afirmă inculpatul, respectiv că soția sa nu a fost implicată în niciun fel în toate aceste demersuri, formulând cererea în calitate de coproprietar al imobilului ipotecat. Pentru toate aceste motive solicită respingerea recursului declarat de parchet.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 177 din 18 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr-, în baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, pentru inculpatul, din infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art.288 al.1 Cod penal, în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 al.1 Cod penal.
În baza art.334 Cod procedură penală, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, pentru inculpatul, din infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art.288 al.1 Cod penal și uz de fals, prev. de art.291 Cod penal, în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 al.1 Cod penal, ca nefondată.
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în baza art.215 al.1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit. a Cod penal, art.76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.291 Cod penal, cu aplic.art.74 lit. a Cod penal, art.76 lit. e Cod penal, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art.33 lit. a Cod penal, art.34 lit. b Cod penal, prima instanță a contopit pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a teza II, b Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală, rap. la art.10 lit. c Cod procedură penală, inculpatul a fost achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 al.1 Cod penal.
Inculpata a fost condamnată, în baza art.215 al.1,2,3 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a, Cod penal, art.76 lit. c, Cod penal, la pedeapsa de 2 ( doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.31 al.2 Cod penal, rap. la art.289 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit. a, 76 lit. e Cod penal, aceeași inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual.
De asemenea, prima instanță a procedat la condamnarea inculpatei, în baza art.291 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit. a Cod penal, art.76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art.33 lit. a, Cod penal, art.34 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art.64 lit. a teza II, b Cod penal.
În baza art.348 Cod procedură penală, s-a desființat adresa falsificată, nr.4529/11.06.2003.
În baza art.14 Cod procedură penală, art.346 al.1 Cod procedură penală, prima instanță a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă S B, ca prescrisă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
În cursul anului 1993, un număr de 10 acționari au înființat "" S, printre aceștia numărându-se și inculpații și.
Structura acționariatului se prezenta astfel: deținea 53,47% din acțiuni, G - 44,71%, - - 1,03%, ceilalți 7 acționari având acțiuni în procente de sub 1%.
La 31 ianuarie 1994, inculpatul, care îndeplinea funcția e director general al societății, a solicitat - Sucursala S acordarea nui împrumut de 150.000.000 lei, necesar pentru aprovizionarea cu marfa a unui magazin amenajat în centrul municipiului
- Sucursala S, în urma analizării documentației depuse, a aprobat acordarea unui plafon de lucru de 100.000.000 lei, valabil 12 luni, către "" S, reprezentată de - director general și G - director, încheindu-se în acest sens convenția de lucru nr. 29 din 25.02.1994.
Împrumutul a fost garantat de inculpații și - cu imobilul proprietate situat în municipiul S,-. 60. D. 9, evaluat la suma de 14.403.800 lei, conform raportului de expertiză nr. 210/23.02.1994.
Contractul de garanție imobiliară nr. 1703 din 28.02.1994, încheiat între S și debitorii garanți și - a fost autentificat la notariatul de Stat Județean S sub nr. 3855/28.02.1994.
În baza acestui contract, s-a intabulat ipoteca în foaia sarcinilor nr. 5256 Comunei Cadastrale, proprietatea soților, în favoarea S, în vederea garantării împrumutului de 100.000.000 lei.
Urmare a nerespectării obligațiilor contractuale, instituția bancară a acționat societatea în instanță, iar prin sentința civilă nr. 1468/9.11.1995, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2041/1995, hotărâre definitivă și executorie, "" Saf ost obligată la plata sumei de 89.671.905 lei, reprezentând credite restante și dobânzi aferente, dat fiind că firma a utilizat din plafonul acordat suma de 42.200.000 lei, fără a reîntregi ulterior linia de credit cu această sumă prin depuneri în cont a sumelor obținute din activitățile de comerț desfășurate.
La 6 mai 1996, s-a instituit de către executorul judecătoresc comandamentul nr. 68/1996 (în baza sentinței civile sus-menționate), la solicitarea S, comandament care a fost înscris în cartea funciară și prin care s-a indisponibilizat imobilul proprietatea inculpaților, dar executarea silită nu s-a mai finalizat.
Ulterior, prin contractul de cesiune de creanță nr. - din 7 iulie 1999, a cesionat către AVAB creanța în sumă de 483.729.129, 83 lei față de debitorul cedat "" S, fiind preluate, totodată, și garanțiile constituite.
Preluarea creanței neperformante de către AVAS a fost generată de nerambursarea creditului de care a beneficiat "" A S în baza convenției de lucru nr. 29/1994, această societate neefectuând nici un fel de plăți în contul împrumutului contractat.
Așa cum rezultă din adresa nr. /132 din 20.02.2006, în vederea recuperării creanței, AVAS a declanșat procedura de executare silită, în conformitate cu prevederile OUG nr. 51/1998 republicată, sens în care a comunicat către societatea debitoare și garanții ipotecari titlurile executorii cu numărul 6720 și 6720/1 din 1.11.2003, fără a exista însă confirmare de primire.
Din aceeași adresă, rezultă că "" S nu a achitat nicio sumă în contul creanței bancare și, de asemenea, imobilul asupra ăruia fusese instituită ipoteca, proprietate a soților, a fost înstrăinat în mod fraudulos.
La 23 aprilie 1993, "" S, reprezentată de inculpatul - director general și G - director, au obținut un credit în valoare de 6.000.000 lei de la - Sucursala Creditul a fost garantat cu imobilul proprietate a numitei, încheindu-se contractul de garanție imobiliară nr. 2516/23.04.1993, iar la 26 aprilie 1993 s-a intabulat ipoteca în foaia sarcinilor a Comunei Cadastrale -.
Întrucât intenționa să înstrăineze apartamentul proprietate, la 17.10.2002 s-a adresat cu o cerere la BCR - Sucursala S, înregistrată sub nr. 25921, prin care a solicitat eliberarea unei adrese către Judecătoria Suceava, din care să rezulte că "" S a achitat integral creditul în valoare de 6.000.000 lei, contractat în anul 1993, în vederea radierii ipotecii înscrise.
Fiind verificată evidența creditelor acordate de, preluată ulterior de BCR, și întrucât nu existau date necesare și suficiente pentru identificarea împrumutului, instituția bancară i-a solicitat inculpatului prezentarea extrasului de carte funciară, din care să rezulte datele de identificare ale proprietății imobiliare și sarcinile ce grevau asupra acesteia.
Martora din lucrări a însărcinat-o pe fiica sa, să se ocupe de clarificarea situației.
La începutul lunii februarie 2003, aceasta s-a deplasat împreună cu inculpatul la sediul BCR - Sucursala S și au depus documentația necesară pentru eliberarea adresei solicitate de.
Martora din lucrări a arătat că inculpatul s-a oferit să se ocupe personal de ridicarea acelei adrese de la bancă, urmând ca apoi să i-o înmâneze, fapt care, de altfel, s-a și ntâmplat.
Astfel, la 20 februarie 2003 BCR - Sucursala Sae liberat adresa cu nr. 4529 către Judecătoria Suceava, prin care a solicitat radierea ipotecii instituite asupra apartamentului proprietate a numitei, înscris care a fost ridicat de inculpatul și predat, ulterior, martorei.
Martorul din lucrări, angajat al BCR - Sucursala în funcția de economist evaluator, a relatat că persoana căreia i-a înmânat adresa sus-menționată este inculpatul.
Martorul a arătat, de asemenea, că în zilele următoare a fost căutat de inculpat care s-a arătat interesat de modalitatea în care poate obține radierea ipotecii instituite asupra apartamentului proprietate în baza unui contract de credit.
Efectuând verificări, martorul a constatat că exista un credit contractat în anul 1994 și nerambursat de către "" S, preluat de AVAS, prin cesiune de creanță, astfel încât 1-a îndrumat pe inculpat să se adreseze acestei instituții pentru rezolvarea problemei, aducându-i, totodată, la cunoștință că banca nu mai avea competență în acel sens.
Întrucât se aflau într-o situație asemănătoare cu cea a numitei, având apartamentul proprietate ipotecat pentru o linie de credit acordată "" S și cunoscând că nu fusese achitată nici o sumă de bani în contul împrumutului, inculpații au luat hotărârea să înstrăineze, în mod fraudulos, imobilul, în scopul de a obține un folos material injust.
Or, pentru a putea vinde apartamentul, inculpații aveau nevoie de un extras de purtând mențiunea "liber de sarcini".
Inculpatul a folosit o adresă falsă, purtând numărul 4529, datată 11 iunie 2003, cu antetul BCR - Sucursala S și în care s-a atestat în mod nereal că instituția bancară solicita Judecătoriei Suceava radierea din nr. 5256 - ind. a localității cadastrale - a ipotecii constituită asupra apartamentului nr. 9, situat în scara Dab locului de locuințe nr. 60 din municipiul S,-, proprietatea lui și privind împrumutul în valoare de 100.000.000 lei.
Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. - din 29.12.2005 întocmit de IPJ S - Serviciul Criminalistic s-a concluzionat că adresa în cauză a fost întocmită în fals, astfel:
- impresiunea ștampilei cu inscripția,anca Comercială Română" aplicată pe adresa nr. 4529 din 11 iunie 2003 este contrafăcută, prin scanarea unei impresiuni și listarea la imprimantă asistată de calculator; - semnăturile din dreptul mențiunilor "Director - ", "Contabil - ", " Serviciu Credite - ", "Oficiu uridic - " nu au fost executate de aceste persoane, semnăturile reprezentând elemente de falsificare prin copiere în transparență, avându-se în edere proveniența sigură a semnăturilor model de comparație;
- semnătura din partea inferioară a adresei nu a fost executată de numitul, aceasta prezentând elemente de falsificare prin copiere în transparență.
Inculpata a folosit adresa întocmită în fals la data de 19 iunie 2003 când a solicitat Judecătoriei Suceava - Biroul de Carte Funciară radierea ipotecii instituită asupra apartamentului proprietate, depunând înscrisul falsificat la cererea înregistrată sub nr. 3700 și aflată la 135 dosar UP.
În cauză s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico - științifice iar prin raportul întocmit, cu numărul 80165din 28.04.2006, de către IPJ S -Serviciul Criminalistic s-a concluzionat că cererea adresată Judecătoriei Suceava - Cartea Funciară pe numele a fost probabil completată de către aceasta, concluzia de probabilitate datorându-se numărului insuficient de elemente caracteristice ale scrisului model de comparație pus la dispoziție, iar semnătura existentă pe cerere a fost executată de către inculpată.
Deși cunoștea că adresa fusese întocmită în fals, întrucât nu se făcuse nici o plată în contul împrumutului bancar obținut de firma la care era acționar și garantat de inculpați, aceasta a uzat de ea, prin depunerea la Biroul de Carte Funciară, în scopul de a obține radierea ipotecii.
Judecătorul de carte funciară, verificând acordul părților în ceea ce privește solicitarea formulată, respectiv cererea proprietarului abular și adresa de radiere din partea băncii, care prezenta toate elementele unui înscris autentic, a dispus, prin încheierea din 23 iunie 2003, radierea din 5256 Comunei Cadastrale a ipotecii înscrise asupra imobilului proprietatea soților.
La 27 iunie 2003, inculpatul s-a prezentat la Biroul ndividual executor Judecătoresc și a solicitat verbal întocmirea unei adrese către Judecătoria Suceava, de radiere a comandamentului nr. 68/1996 înscris în cartea funciară și prin care imobilul fusese indisponibilizat în baza hotărârii judecătorești pronunțate de Tribunalul Suceava, sens în care a prez entat adresa nr. 4529 din 11 iunie 2003 emisă de BCR - Sucursala S, deși știa că fusese întocmită în fals, întrucât nu se făcuse nicio plată în contul împrumutului bancar, obținut de firma la care era acționar și garantat de inculpați.
Așa cum rezultă din adresa nr. 6 din 23.02.2006, de la 35 dosar, adresa 68/1996 din 27 iunie 2003 s-a emis în baza adresei nr. 4529/11.06.2003 a BCR - Sucursala S, aceasta din urmă fiind cerere de radiere ipotecă și imp licit de comandament.
Executorul judecătoresc în declarația de la 192 - 193 dos ar UP,fila 54 dosarul Judecătoriei a relatat că inculpatul s-a prezentat la biroul său și a so licitat eliberarea unei adrese către Biroul de Carte Funciară, în vederea radierii com andamentului instituit asupra apartamentului proprietate, sens în care i-a prezentat adresa nr. 4529 din 11 iunie 2003 emisă de BCR
Executorul judecătoresc a arătat că a emis adresa nr. 68/27.06.2003 către Judecătoria Suceava, prin care se solicita radierea comandamentului, având în vede re conținutul înscrisului prezentat de inculpatul, în original.
După obținerea, prin mijloace frauduloase, a radierii ipotecii înscrise în F în favoarea BCR - Sucursala S cât și a comandamentului instituit în baza sentinței civile nr. 1468/1996 a Tribunalului Suceava, inculpații și - au scos la vânzare apartamentul în cauză, prin intermediul unei agenții imobiliare, urmărind astfel obținerea unui folos material injust.
În realizarea rezoluției infracționale, la 7 august 2003 aceștia au obținut extrasul de carte funciară cu nr. 2676/2003, din care reieșea că imobilul este liber de sarcini.
La 18 august 2003, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1893 din 18 august 2003 la Biroul Notarului Public " ", inculpații și au vândut apartamentul proprietate situat pe-,. 60,. D,. 9 soților - și - cu suma de 4.000 Euro și 10.200 dolari SUA, sumă virată de către BCR - Agenția Curtea Domnească S, în baza contractului de credit ipotecar nr. 1541/18 august 2003, în contul vânzătorilor.
Împrumutul contractat de soții - a fost garantat cu apartamentul achiziționat, conform contractului de ipotecă de la 76 - 77 dosar UP, iar la 18 august 2003 s-a înscris în foaia de sarcini ipoteca constituită în favoarea BCR - Agenția Curtea Domnească
În momentul achiziționării imobilului, soții - nu au cunoscut că, în realitate, acesta era ipotecat în favoarea băncii pentru un credit din 1994 și nerambursat până la acea dată, aceștia fiind dobânditori de bună credință ai bunului.
Ca urmare, inculpații și -, folosindu-se de adresa falsificată, au reușit să obțină radierea ipotecii înscrise asupra apartamentului proprietate și au înstrăinat acel imobil pentru a-și crea un folos material injust, aceasta în condițiile în care acel imobil constituia o garanție reală pentru AVAS, de recuperare a creanței neperformante preluate.
În modalitatea în care au acționat, inculpații au urmărit și și-au creat un fo los material injust, prin scoaterea imobilului proprietate de sub puterea ipotecii instituite în baza contractului de credit încheiat în 1994 folosindu-se de un înscris falsificat, și înstrăinarea lui la scurt timp, cu care ocazie au declarat că imobilul vândut este liber de sarcini, nu este grevat de privilegii și nu este ipotecat.
În drept, a reținut prima instanță, că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.215, al.1,2,3 Cod penal, respectiv uz de fals, prev. de art.291 Cod penal.
Instanța de fond a arătat că nu poate reține apărarea apărătorului inculpatului că este o simplă faptă civilă, nu înșelăciune, anume o simplă vânzare a unui imobil ipotecat, incidența legii penale în speță rezultând clar din inducerea în eroare a cumpărătorilor, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în speță că imobilul este liber de sarcini, când, de fapt, era grevat de o ipotecă.
La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile prev. de art.72 Cod penal, anume limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social crescut pentru înșelăciune, mediu pentru uz de fals, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, dar s-a sustras cercetării judecătorești, cât și urmăririi penale.
În ceea ce privește falsificarea adresei BCR, instanța de fond a apreciat că un asemenea act este un înscris sub semnătură privată întrucât se pretinde că emană de la o bancă, astfel că nu intră sub incidența noțiunii de "public", conform art.150 al.2 Cod penal, art.145 Cod penal; de asemenea, o astfel de adresă nu poate fi asimilată cu înscrisurile oficiale, conform art.288 al.3 Cod penal.
În consecință, în baza art.334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptei, pentru inculpatul, din infracțiunea de fals material, în înscrisuri oficiale, prev. de art.288 al.1 Cod penal, în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 al.1 Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit. a, Cod procedură penală, rap. la art.10 lit. c Cod procedură penală, a achitat pe inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 al.1 Cod penal, întrucât nu rezultă că inculpatul este cel care a falsificat adresa BCR.
Nu există nici o probă din care să rezulte că inculpatul este autorul falsului. Simplul interes pentru falsificare nu este de natură să-l incrimineze pe acesta, atâta timp cât nu rezultă falsificarea propriu - zisă.
În consecință, în baza art.334 Cod procedură penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, pentru inculpatul, din infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art.288 al.1 Cod penal și uz de fals, prev. de art.291 Cod penal, în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 al.1 Cod penal, ca nefondată.
Folosirea falsului se absoarbe în conținutul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, conform art.290 Cod penal doar în cazul în care cel care folosește înscrisul falsificat este autorul falsului.
În speță, instanța de fond a apreciat că nu rezultă că inculpatul este autorul falsului.
Rezultă însă că l-a folosit la executorul judecătoresc, cunoscând că este fals, dat fiind că nu se achitase nimic din datorie, astfel că se conturează săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În drept, faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art.215 al.1,2,3 Cod penal, cu motivarea reținută în cazul inculpatului. Faptul că așa cum au declarat martorii inculpaților, inculpata nu se ocupa de afaceri nu are relevanță, din moment ce a semnat contractul de vânzare - cumpărare al apartamentului, inducând în eroare pe cumpărători privitor la situația juridică a acestuia.
De asemenea, rezultă săvârșirea de către inculpată a infracțiunii de uz de fals prev. de art.291 Cod penal, dat fiind că aceasta a folosit adresa falsificată la Biroul de Carte funciară, formulând cererea nr. 3700/19.06.2003, pentru radierea ipotecii la Biroul de Carte funciară în care a făcut expres trimitere la adresa falsificată.
Din raportul de constatare tehnico - științifică nr.80165/28.04.2006 rezultă că această cerere a fost semnată de inculpată, care probabil a completat și conținutul cererii.
Semnătura este modalitatea prin care o persoană își asumă o cerere formulată, iar împrejurarea că inculpatul a depus efectiv cererea la Biroul de carte funciară, așa cum arată martorii propuși de inculpați, nu o exonerează de răspunderea penală, întrucât cea care și-a asumat cererea este inculpata, prin semnătură, inculpatul făcând un simplu comision prin depunerea cererii.
Faptele inculpatei întrunesc și elementele constitutive ale participației improprii la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art.31 al.2 Cod penal, rap. la art.289 Cod penal, dat fiind că prin această cerere a determinat judecătorul de carte funciară să dispună fără vinovăție radierea ipotecii, în baza adresei falsificate.
La individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanță a avut în vedere criteriile prev. de art.72 Cod penal, anume limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social crescut pentru înșelăciune, mediu pentru celelalte două infracțiuni, persoana inculpatei, care nu are antecedente penale, dar s-a sustras cercetării judecătorești, cât și urmăririi penale.
În ceea ce privește latura civilă, instanța a constatat următoarele: AVAS B s-a constituit parte civilă pentru suma de 30.540,38 USD, în baza contractului de cesiune de creanță, nr.-/7.07.1999 ( fila 87- 89 dosarul Judecătoriei).
Prin convenția de lucru nr. 29/25.02.1994, (fila 51 ) SC SA Sao bținut un împrumut de la, garantat de inculpați cu ipotecă asupra imobilului proprietate personală. Prin sentința nr.1468/1995, a Tribunalului Suceava banca a valorificat această convenție, astfel că SC SRL a fost obligată să plătească 39.004.730 lei cu titlu de credit restant, 31.963.863 lei dobânzi la credit, 18.703.311 lei dobânzi penalizatoare și 20.000 lei cheltuieli de judecată.
Sentința a rămas definitivă prin neapelare și deci executorie la data de 9.02.1993, rezultă din referatul Tribunalului Suceava.
Potrivit art.6 Decret 167/1958, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani.
Potrivit art.7 Decret 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
Rezultă că termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită s-a împlinit în februarie 1999.
Abia în data de 7 iulie 1999 AVAS a preluat creanța, conform contractului de cesiune nr. - ( fila 87 și următoarele din dosarul Judecătoriei ), însă la această dată termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor de drept comun se împlinise.
Potrivit art.13 al.5 OUG 51/1998, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de AVAS este de 7 ani, însă se prevede expres că acest termen nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris.
Acest termen de 7 ani, ar curge de la preluarea efectivă a creanței de AVAS prin cesiunea de creanță, în 7 iulie 1999, întrucât dispozițiile legale fac vorbire expres de "creanța preluată".
La această dată însă s-a împlinit termenul de prescripție a executării silite de drept comun, aflat la dispoziția băncii.
Până la preluarea creanței de către AVAS nu rezultă că s-au efectuat alte acte de executare, cu excepția comandamentului, care s-a prescris, așa cum arată și executorul judecătoresc, astfel că prescripția nu s- întrerupt, conform art.405 ind.2 al.3 Cod procedură civilă.
În consecință, în baza art.14 Cod procedură penală, art.346 al.1 Cod procedură penală, a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă S B, ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava și inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceavaa arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 288 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, apreciind că înscrisul, respectiv adresa BCR purtând nr. 4529 din data de 20.09.2003, care a fost contrafăcut este un înscris sub semnătură privată întrucât emană de la o bancă, neputând fi asimilat unui înscris oficial.
La rândul lui, inculpatul, prin apărător ales, a arătat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive nici în ce privește infracțiunea de înșelăciune și nici în ce privește infracțiunea de uz de fals care au fost reținute în sarcina sa.
Cu privire la infracțiunea de înșelăciune, inculpatul a susținut că nu există cele două elemente ale laturii obiective, de natură să contureze astfel de infracțiune și anume: în primul rând nu există prejudiciu și, în al doilea rând, nu există, și nu a fost în nici un fel dovedită în cauză, o activitate de inducere în eroare săvârșită de inculpatul în legătură cu obținerea acelei adrese și folosirea ei în vederea radierii ipotecii.
În ceea ce privește infracțiunea de uz de fals, inculpatul a solicitat achitarea sa pe același temei de drept, întrucât martorul, care a fost audiat și la instanța de fond și la instanța de apel, a arătat că de la bun început demersurile pe care le-a efectuat în vederea radierii au pornit de la premisa că acea creanță este prescrisă. Această convingere pe care a avut-o inculpatul a fost confirmată în cauza de față prin soluția dată de prima instanță.
Prin urmare, în adresa incriminată se menționează că se solicită radierea ipotecii, fără nicio referire la motivul acestei solicitări sau orice alt motiv. Este o simplă adresă care conține solicitarea radierii ipotecii așa încât instanța de fond în mod greșit s-a raportat la vânzarea apartamentului pentru a reține că există infracțiunea de uz de fals și aceasta a fost săvârșită de inculpatul.
În primul rând, în ceea ce privește schimbarea încadrării din infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, motivându-se că față de modul în care este reglementată activitatea băncilor acea adresă ar avea caracter oficial, din punctul său de vedere nu are nicio importanță modalitatea în care este reglementată activitatea unei bănci câtă vreme este o bancă cu capital privat și înscrisurile care emană de la astfel de instituție nu pot fi calificate înscrisuri oficiale în sensul art. 288 alin. 1 Cod penal.
În ceea ce privește individualizarea pedepselor a criticat faptul că instanța de fond, reținând vinovăția inculpatului, l-a condamnat la o pedeapsă privativă de libertate. Apreciază că nu poate fi reținută ca circumstanță agravantă împrejurarea că inculpatul s-ar fi sustras de la urmărirea penală plecând în Statele Unite câtă vreme, potrivit înscrisurilor care au fost depuse la dosar, inculpatul și soția sa au plecat în Statele Unite prin obținerea unor vize în cadrul programului, cu un an și ceva înainte de formularea plângerii penale. Deci nu se poate concluziona că ar fi încercat în vreun mod să se sustragă unei urmăriri penale, care nici măcar nu începuse (nici măcar o reclamație nu exista când acesta a părăsit țara) și, pe de altă parte, nu se poate reține nici existența unor consecințe deosebit de grave ale faptelor inculpatului câtă vreme, pe de o parte, aceste fapte nu există, iar pe de altă parte, presupunând totuși că s-ar susține vinovăția inculpatului pentru aceste infracțiuni, trebuie menținută hotărârea instanței de fond sub aspectul laturii civile.
Toate aceste motive solicită a fi avute în vedere la individualizarea pedepsei sens în care, în subsidiar, având în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, indiferent de neînțelegerile care au existat între el și soția lui acesta nu a avut antecedente penale și nu a avut nici un fel de alte probleme până la data la care s-a formulat prezenta plângere, pune concluzii de aplicare a disp. art. 81 din Cod penal.
Inculpata, prin apărător ales, a aratat că nu sunt date elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, pentru care a fost condamnată la 2 ani cu închisoare.
Astfel, a făcut dovada cu certificatul de la Oficiul Registrului Comerțului aflat la dosarul de urmărire penală din care rezultă că într-adevăr a fost și ea acționar la societatea care a beneficiat de acel credit de la dar că avea 1,03% din acțiuni - acest procent dat fiind faptul că avea o profesie, învățătoare, avea toate gradele profesionale era dedicată activității profesionale, participa la diverse activități științifice - și în acest sens a depus diplome - și avea și doi copii.
În ceea ce privește infracțiunile de participație improprie la fals intelectual și uz de fals, pentru care a fost condamnată la pedeapsa de 5 luni închisoare, s-a reținut că ar fi cunoscut că acea adresă din 19 iunie 2003, în baza căreia a solicitat Cărții funciare radierea ipotecii, este falsă, mergând de la prezumția că este soția inculpatului. Deși nu s-a dovedit că ar fi știut că este falsă, a fost condamnată pentru acele infracțiuni.
Este cunoscut faptul că orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție și, pentru a fi condamnată, împotriva ei trebuie să fie probe complete, sigure, neîndoielnice, care să poată să răstoarne această prezumție, ceea ce în speță nu s-a făcut.
În subsidiar, în ipoteza în care se va da o altă interpretare probelor administrate în cauză și se va aprecia că sunt întrunite elementele constitutive ale celor 3 infracțiuni pentru care inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu executare, a apreciat că pedeapsa aplicată este nelegală și temeinică și este exagerată, atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare, pentru că inculpata nu are antecedente penale și nu s-a prezentat la urmărirea penală pentru că nu era în România, iar condiția, la loteria vizelor, pentru a obține cetățenie americană, este ca timp de 5 ani să nu părăsești teritoriul țării.
Prin decizia penală nr.139 din data de 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava și de inculpații și, împotriva sentinței penale nr. 177 din 18 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr-.
S-a desființat în parte, sub aspectul laturii penale, sentința penală menționată mai sus, și în rejudecare:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin.1, 2, 3 Cod penal.
În baza art. 291 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 71 alin. 1 Cod penal, s-a interzis inculpatului, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare calculat potrivit art. 82 Cod penal, de trei ani.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei principale, a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.
În baza art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea ei în regim penitenciar, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni, în cursul termenului de încercare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, a fost achitată inculpata, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin.1, 2, 3 Cod penal, de participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prev. și ped. de art. 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 289 Cod penal și uz de fals, prev. și ped. de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Pentru a decide astfel, a reținut instanța de apel că prin sentința penală atacată, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 290 cod penal.
Astfel, în sarcina inculpatului, s-a reținut că acesta, intrând în posesia adresei nr. 4529 din 20 februarie 2003, emisă de BCR - Sucursala S, ar fi confecționat o adresă purtând numărul 4529, datată 11 iunie 2003, cu antetul BCR Sucursala S, și în care s-a atestat în mod nereal, că instituția bancară solicita Judecătoriei Suceava, radierea din CF 5256-ind. a localității cadastrale Sf., a ipotecii constituită asupra apartamentului nr. 9, situat în scara Dab locului de locuințe nr. 60 din mun. S,-, proprietatea celor doi inculpați, privind împrumutul de 100 milioane lei vechi (aflat la fila 19 dosar parchet).
Având în vedere că adresa menționată anterior era emisă de Banca Comercială Română - Sucursala S, tribunalul a constatat că instanța de fond în mod corect a apreciat că un asemenea act este un înscris sub semnătură privată deoarece ea a fost eliberată de o bancă, instituție care, din punct de vedere a noțiunii juridice de "public", așa cum a fost ea prevăzută în dispozițiile art.150 al.2 Cod penal, art.145 Cod penal, nu se circumscrie conținutului acesteia. Mai mult, asemenea adresă nu poate fi asimilată cu înscrisurile oficiale conform art.288 al.3 Cod penal, în speță fiind vorba despre o instituție bancară cu capital privat.
Raportat la aceste împrejurări, în mod temeinic și legal prima instanță, în baza art.334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptei, pentru inculpatul, din infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art.288 al.1 Cod penal, în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 al.1 Cod penal.
Cât privește infracțiunea de înșelăciune, reține prima instanță că, după obținerea, prin mijloace frauduloase, a radierii ipotecii înscrise în F în favoarea BCR - Sucursala S cât și a comandamentului instituit în baza sentinței civile nr. 1468/1996 a Tribunalului Suceava, inculpații și - au scos la vânzare apartamentul în cauză, prin intermediul unei agenții imobiliare, urmărind astfel obținerea unui folos material injust.
În conformitate cu prevederile art. 215 alin.1, 2, 3 Cod penal, inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
2 din art. 215 Cod penal arată că înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau de calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
Art. 215 alin. 3 Cod penal încriminează ca înșelăciune inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.
Economia textelor menționate anterior relevă că infracțiunea de înșelăciune este o infracțiune de prejudiciu, comisă printr-o activitate de inducere în eroare, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă, a unei fapte adevărate.
Cu privire la prejudiciu, Tribunalul a constatat că nu sunt date elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții pentru că urmarea imediată a acestei infracțiuni este să se fi pricinuit o pagubă în patrimoniul AVAS-ului (contractul încheiat de cu fiind preluat de AVAS) și care s-a constituit parte civilă în cauză.
Ori, este de observat că judecătorul fondului a respins acțiunea civilă cu motivarea că prejudiciul produs AVAS-ului a fost prescris în 1999.
De asemenea, efectele contractului de garanție imobiliară nr. 1703/1994, încheiat în legătură cu apartamentul în litigiu, au încetat de drept prin împlinirea termenului de prescripție a împrumutului, care s-a realizat anterior.
Ori, ipoteca, fiind un accesoriu al contractului principal, de împrumut, urmează aceleași reguli ca și contractul principal, astfel încât, odată cu stingerea împrumutului, s-a stins și obligația secundară, adică ipoteca, respectiv tot în anul 1999.
Este de observat că adresa falsificată, nr. 4529/11 iunie 2003 fost emisă ulterior acestei date, cea a stingerii, prin prescripție, a obligațiilor inculpaților, astfel că AVAS-ul nu a fost prejudiciat în vreun fel, prin radierea ipotecii.
Mai mult decât atât, AVAS-ul nu a înțeles să critice hotărârea primei instanțe privind respingerea laturii civile, astfel încât aceasta a rămas definitivă sub acest aspect.
Cât privește soții cumpărători -, nu se poate aprecia că au fost prejudiciați în vreun fel, întrucât la data la care au încheiat contractul, imobilul era liber de sarcini, în cartea funciară fiind radiată ipoteca. Mai mult ca atât, nu a existat niciun litigiu finalizat în sensul ca aceștia să fie obligați la restituirea prețului, astfel că nu au suferit nici un prejudiciu, de altfel ei beneficiind efectiv de acest imobil.
Aceștia au dat o declarație în cursul urmăririi penale - fila 203 dosar parchet, prin care au arătat expres că nu doresc să participe în procesul penal ca părți vătămate, și nici nu se constituie părți civile în cauză.
Cât privește societatea bancară BCR, așa cum rezultă din documentația depusă la dosar, aceasta a preluat doar arhiva -ului, datoriile fiind preluate de AVAS.
Relativ la activitatea de inducere în eroare, de către inculpați, a terților cumpărători, reținută de către prima instanță, la data de 11 iunie 2003, erau prescrise obligațiile ce le incumbau, astfel încât, pe cale de consecință, se impunea și radierea din cartea funciară a sarcinilor de care era grevat imobilul celor doi soți, respectiv a ipotecii instituită pe acest apartament.
De asemenea, în faza de urmărire penală, s-a procedat la audierea numitului -, unul din cumpărători, care, la fila 196 - 203 dosar parchet, arată că s-a căsătorit în mai 2003, și că a dorit să cumpere un apartament.
În aceste condiții, a apelat la serviciile unei agenții imobiliare, care i-a prezentat mai multe oferte; că, în luna august 2003, văzut un apartament cu trei camere de pe strada - (apartamentul descris în prezenta cauză); cu acest prilej, i-a cunoscut pe soții și, în prezența agentului imobiliar.
A doua zi, martorul -, împreună cu soția, a revenit la familia, stabilind de comun acord prețul, precum și comisionul pentru agenție; întrucât la agenție nu s-au înțeles în legătură cu prețul de 20.000 dolari, vânzătorii și cumpărătorii au renunțat la serviciile agenției imobiliare, negociind direct aceste aspecte, ajungându-se la prețul de 10 mii dolari; pentru această sumă, cumpărătorii au contractat un credit la bancă, iar pentru perfectarea contractului, toți patru s-au deplasat la notarul public; aceasta a procedat la verificarea situației juridice a imobilului, constatând că acesta era liber de sarcini.
În aceeași declarație, martorul - precizează că el personal a mai verificat odată documentele de proprietate ale apartamentului, constatând că este liber de sarcini.
În asemenea situație, tribunalul constată că inculpații nu au efectuat nici o activitate de inducere în eroare a soților cumpărători - și, deoarece părțile nu au purtat discuții cu privire la situația juridică a imobilului și niciunul din inculpați nu a făcut afirmații privind starea juridică a acestuia, în sensul că este grevat sau nu de sarcini.
Asemenea informații au fost obținute de cumpărători de la notarul la care s-au perfectat actele de vânzare - cumpărare a imobilului.
Mai mult decât atât, este de observat că, în contextul prevederilor art. 317 Cod procedură penală, instanța trebuie să se limiteze la fapta și persoana arătată în actul de sesizare, nu să analizeze îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în raport cu terții cumpărători, care nu erau părți în cauză.
Inculpații nu au fost trimiși în judecată pentru că ar fi înșelat pe martorii - și, ci pentru că ar fi înșelat partea civilă AVAS
Cât privește partea civilă AVAS B și BCR - Sucursala S, ansamblul probator administrat în cauză nu relevă că cei doi inculpați ar fi avut discuții cu aceste instituții, prin reprezentanții lor, legate de faptul că ar fi achitat creditul garantat cu ipotecă, și nici că ar fi indus lucrători ai acestor instituții, în eroare, indicând că ar fi achitat împrumutul pe care l-a făcut.
Mai mult ca atât, declarațiile martorilor audiați, respectiv G și, relevă că inculpatul a fost cel care a purtat o discuție cu, în sensul că inculpatul l-a întrebat pe acest martor despre demersurile pe care le poate face pentru a radia o ipotecă pe care o avea pe apartamentul său.
La rândul său, martorul G, audiat la fila 124 dosar fond, arată că l-a însoțit pe inculpatul la un executor judecătoresc, căruia i-a prezentat situația descrisă mai sus, referitoare la creditul contractat de și garantat cu ipoteca instituită asupra imobilului proprietatea sa personală, și că executorul i-a spus că posibila executare silită ce s-ar putea începe împotriva lui era perimată.
Pe de altă parte, nici unul din martori nu face vorbire despre, aceștia precizând că soția inculpatului era cadru didactic și că nu se implica, în nici un fel, în afacerile firmei soțului său.
De altfel, relațiile dintre soți erau deteriorate, întrucât inculpatul obișnuia să joace jocuri de noroc, neglija treburile gospodărești și nu discuta cu soția acestuia.
În acest sen, sunt relevante declarațiile martorilor audiați în fața instanței de apel,
Raportat la aceste împrejurări, tribunalul a constatat că ansamblul probator administrat în cauză nu a demonstrat în sarcina inculpaților, activitatea de inducere în eroare a terților cumpărători sau a părții civile AVAS
Așa fiind, a dispus achitarea ambilor inculpați, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin.1,2, 3 Cod penal, în conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, în sensul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Cât privește infracțiunea de uz de fals, toate probele administrate sunt de natură să demonstreze că modul în care a acționat inculpatul relevă faptul că acesta cunoștea că respectiva adresă era falsă, chiar dacă nu s-a dovedit că el era autorul falsului.
Prin urmare, inculpatul s-a folosit de adresa 4529 Băncii Comerciale Române, adresă falsificată, astfel încât în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, în sensul prevăzut de art. 291 Cod penal, în cauză urmând a fi antrenată răspunderea juridică a acestuia, prin condamnarea lui la pedeapsa închisorii de un an.
La stabilirea modalității de executare a pedepsei, tribunalul a avut în vedere că inculpatul este infractor primar, iar scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim penitenciar.
Cum în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, instanța a dispus suspendarea condiționată a acesteia pe durata unui termen de încercare calculat potrivit art. 82 cod penal.
Având în vedere situația prezentată mai sus, și cum martorii audiați pe tot parcursul procesului penal au avut o poziție constantă în legătură cu activitatea inculpatei, relevând că aceasta nu se implica aproape deloc în afacerile soțului său, cum probele administrate în cauză nu demonstrează că aceasta ar fi știut despre faptul că adresa 4529 ar fi fost falsă, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 291 Cod penal, la nivelul laturii subiective, față de inculpata.
Așa fiind, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, tribunalul a achitat-o pe această inculpată sub aspectul comiterii infracțiunii de uz de fals.
Cât privește infracțiunea de participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 289 Cod penal, ansamblul materialului probator administrat nu relevă activitatea inculpatei, în sensul arătat de legiuitor, adică nu relevă că aceasta ar fi determinat, înlesnit sau ajutat, cu intenție, la comiterea infracțiunii de fals intelectual.
Este adevărat că, în raportul de expertiză întocmit în faza de urmărire penală, se reține că cererea adresată Judecătoriei Suceava - Cartea Funciară pe numele a fost probabil completată de către aceasta, concluzia de probabilitate datorându-se numărului insuficient de elemente caracteristice ale scrisului model de comparație pus la dispoziție, iar semnătura existentă pe cerere a fost executată de către aceasta, însă probele administrate, respectiv declarațiile de martori coroborate cu expertizele efectuate, nu demonstrează că inculpata ar fi formulat o asemenea cerere, știind că adresa de care urma să se prevaleze era falsă.
Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, inculpata nici nu s-a prezentat la Biroul de Carte funciară cu cererea pe care a semnat-o, ci și de acest demers s-a ocupat soțul său, inculpatul.
Prin urmare, nici în acest caz nu s-a dovedit existența laturii subiective, respectiv intenția, astfel încât tribunalul a dispus achitarea acesteia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 289 Cod penal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, greșit au fost achitați ambii inculpați, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal și inculpata pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual prev. de art.31 alin.2 rap. la art.289 Cod penal și uz de fals prev. de art.291 Cod penal tot în temeiul art.10 lit.d pr.pen.
În motivarea recursului, s-a arătat că inculpații și, folosindu-se de adresa falsificată, au reușit să obțină radierea ipotecii înscrise asupra apartamentului proprietate și au înstrăinat acel imobil pentru a-și crea un folos material injust, aceasta în condițiile în care acel imobil constituia o garanție reală pentru AVAS, de recuperare a creanței neperformante preluate.
În modalitatea în care au acționat, inculpații au urmărit și și-au creat un folos material injust, prin scoaterea imobilului proprietate de sub puterea ipotecii instituite în baza contractului de credit încheiat în 1994 folosindu-se de un înscris falsificat și înstrăinarea lui la scurt timp, ocazie cu care au declarat că imobilul vândut este liber de sarcini, nu este grevat de privilegii și nu este ipotecat.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr.80165/28.04.2006 (111-126 ) rezultă că cererea nr.3700/19.06.2003 pentru radierea ipotecii la Biroul de Carte Funciară a fost semnată de inculpată, care probabil a completat și conținutul cererii. Prin această cerere inculpata a făcut expres trimitere la adresa falsificată (135 ds. ).
Semnătura este modalitatea prin care o persoană își asumă o cerere formulată, motiv pentru care împrejurarea că inculpatul a depus efectiv cererea la Biroul de Carte Funciară (așa cum susțin martorii propuși în apărare de inculpați) nu o exonerează pe aceasta de răspunderea penală întrucât cea care și-a asumat cererea este inculpata, prin semnătură, inculpatul făcând un simplu comision prin depunerea cererii.
Faptele inculpatei întrunesc și elementele constitutive ale participației improprii la infracțiunea de fals intelectual, dat fiind că prin această cerere a determinat judecătorul de carte funciară să dispună, fără vinovăție, radierea ipotecii în baza adresei falsificate.
Oral, în instanță, procurorul și-a restrâns motivele de recurs, solicitând numai condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.31 alin.2 rap. la art.289 Cod penal și prev. de art.291 Cod penal.
Analizând recursul, în limitele astfel cum au fost restrânse, prin prisma motivelor invocate, și care se circumscriu cazului de casare prev. de art.3859alin.1 pct.18 pr.pen. precum și în conformitate cu disp. art.3859alin.3 pr.pen. Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
S-a reținut în sarcina inculpatei, prin actul de sesizare a instanței că aceasta a utilizat la Judecătoria Suceava - Biroul de Carte Funciară - adresa cu nr.4529/11.06.2003 cu antetul BCR - Sucursala S, cunoscând că este falsă determinând judecătorul delegat să dispună, prin încheierea nr.3700/23.06.2003, radierea ipotecii înscrise asupra apartamentului proprietate a inculpaților situat la nr.9,.D,.60,-, încadrarea juridică dată acestor fapte fiind cea prev. de art.291 Cod penal, respectiv art.31 alin.2 rap. la art.289 Cod penal.
Pentru existența, sub aspectul laturii subiective, a elementelor constitutive ale acestor două infracțiuni se impune ca inculpata să fi cunoscut că înscrisul folosit este fals, forma de vinovăție cu care ele pot fi comise fiind, așadar, intenția, sub ambele ei forme - directă sau indirectă.
Din analiza materialului probator efectuat în cauză, reiese că prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.80165/2006 întocmit de către IPJ S s-a concluzionat că cererea adresată Judecătoriei Suceava - Carte Funciară pe numele a fost probabil completat de către aceasta, iar semnătura îi aparține.
Chiar și în aceste condiții, se impune a se dovedi că, la momentul formulării și depunerii ei la instituția mai sus-menționată, însoțită de adresa nr.4529/2003, a cunoscut că acest din urmă act este fals și, prin aceasta a urmărit să obțină atestarea de către judecătorul de carte funciară a unei situații necorespunzătoare adevărului.
Or, această dovadă nu s-a făcut în cauză.
Astfel, din declarația martorului (executor judecătoresc) reiese că cel care a prezentat înscrisul falsificat în vederea eliberării unei adrese către Biroul de Carte Funciară a fost inculpatul.
Martorul (19 dosar fond) relatează că informații cu privire la radierea ipotecii i-au fost solicitate tot de către inculpat.
Din coroborarea declarațiilor martorilor (123 ds. fond), G (124-125 ds. fond și 114-115 ds. apel), (135 ds. apel), reiese că cel care se ocupa de administrarea afacerilor era inculpatul, iar relațiile dintre cei doi soți (inculpații) erau tensionate, în condițiile în care acesta cheltuia sume de bani întrucât avea patima jocurilor de noroc.
În lipsa oricăror dovezi că inculpata cunoștea despre manoperele dolosive ale soțului, existența relației de căsătorie nu poate conduce, exclusiv prin ea însăși, la o concluzie în acest sens.
Cum îndoiala profită inculpatei, în mod corect instanța de apel a reținut că aceasta nu a comis, cu vinovăție, infracțiunile de participație improprie la fals intelectual, prev. de art.31 alin.2 Cod penal rap. la art.289 Cod penal, respectiv uz de fals, prev. de art.291 Cod penal, dispunând achitarea acesteia, în baza disp. art.10 lit.d pr.pen.
Pentru considerentele arătate, Curtea, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în conformitate cu disp. art.38515pct.1 lit.b pr.pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Văzând și disp. art.192 alin.3 pr.pen. art.3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocații care acordă asistență juridică în materie penală nr.61573/2008,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva deciziei penale nr. 139 din data de 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariu parțial avocat oficiu inculpat, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.10.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2 ex.
12.11.2009
Jud. -
Președinte:Andronic Tatiana LuisaJudecători:Andronic Tatiana Luisa, Ghertner Ioan Artur
