Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- art.211 Cod penal
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR.392
Ședința publică din 26 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 2: Ghertner Ioan Artur
Judecător - -
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva deciziei penale nr.181 din 29.06.2009 pronunțată de către Tribunalul Suceava.
La apelul nominal au răspuns inculpatul intimat, asistat de avocat ales și partea civilă intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Se prezintă avocat oficiu, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat, care solicită acordarea onorariului parțial conform protocolului.
Întrebat fiind, inculpatul recurent arată că nu dorește să dea declarație, menținându-și declarațiile date anterior.
Instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Procurorul dezvoltând pe larg motivele depuse în scris la dosar, arată că recursul vizează dispoziția de achitare a inculpatului în temeiul art.10 lit.a pr.pen, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhări prev. de art.211 alin.1 și alin.21lit.c Cod penal cu aplic. art.37 lit.b Cod penal. Apreciază că este dată această faptă, dar în forma tentativei și anume tentativă la tâlhărie, atâta timp cât sustragerea bunului nu a fost finalizată. Din probele administrate rezultă că inculpatul a fost surprins de către partea vătămată în atelierul din curtea casei, iar acesta a lovit- cu pumnul în zona feței pentru a putea scăpa. În acel moment, partea vătămată l-a sunat pe soțul său care se afla în drum spre G H, acesta rugând persoana care îl transporta să se întoarcă. La întoarcere a găsit-o pe partea vătămată speriată și cu urme de lovituri în zona feței.
Precizează că atât partea vătămată, cât și inculpatul au fost supuși testului poligraf, care, chiar dacă nu este inclus în mijloacele de probă prev. de art.64 pr.pen. rezultatele la care s-au ajuns pot constitui indicii în reținerea vinovăției. Mai mult, inculpatul nu a avut nici un alibi pentru data incidentului, acesta declarând că se afla la domiciliu, dar mama acestuia, fiind audiată în cauză, nu confirmă această susținere, arătând că nu l-a văzut pe inculpat în acea dimineață decât în momentul în care au sosit organele de poliție.
Motivarea instanțelor care au dispus achitarea inculpatului nu poate fi luată în considerare, deoarece infracțiunea de tâlhărie, care este o infracțiune complexă, include atât infracțiunea de lovire prev. de art.180 alin.2 Cod penal, cât și o infracțiune mai gravă. Faptul că partea vătămată nu a prezentat echimoze nu înseamnă că nu a fost agresată de către inculpat. Față de aceste probe și de declarațiile martorilor audiați, consideră că pentru o corectă soluționare a cauzei și pentru o finalizare a cercetării judecătorești, trebuie recunoscută omisiunea de a nu fi audiată persoana care, în calitate de șofer l-a transportat pe soțul părții vătămate, pune concluzii de admitere a recursului și reținerea cauzei spre rejudecare, pentru a fi administrate din nou toate probele.
Partea vătămată intimată, având cuvântul, arată că susține cele declarate până în prezent.
Avocat, inculpatul intimat, solicită respingerea recursului ca nefondat. În principal arată că este de acord cu susținerile procurorului referitoare la greșita încadrare a faptei, dar aceasta nu a fost invocat ca motiv de recurs în scris de către parchet și în dispozițiile recursului nu mai pot fi modificate aceste chestiuni. În ceea ce privește motivele pentru care inculpatul ar fi trebuit să fie condamnat, arată că în acest dosar nu există nici măcar probe indirecte. În cauză nu există indicii de vinovăție și dacă într-adevăr s-a întâmplat așa cum arată partea vătămată, aceasta nu a declarat nici apel și nici recurs în cauză.
Precizează că în cauză se poate vorbi despre o acțiune de lovire și o acțiune de deposedare. În ceea ce privește acțiunea de lovire, învederează instanței că dovedirea unei infracțiuni de lovire presupune, dovedirea unei suferințe fizice sau a unei vătămări ce au necesitat până la 20 zile îngrijiri medicale. Dacă ar fi existat un certificat medico-legal ar fi existat și acea legătură de cauzalitate între infracțiunea de lovire și vătămările produse. Pentru dovedirea acestor loviri nu există niciun mijloc de probă sau vreun martor, decât declarația părții vătămate. Mai mult, nu este consemnat în procesul verbal de cercetare la fața locului, că partea vătămată ar fi prezentat vreo leziune sau urmă de lovire, nu există poze judiciare și nu există un certificat medico-legal. De asemenea, există neconcordanțe între declarații date de partea vătămată (4, 5, 24 ), iar dosarul de urmărire penală s-a bazat doar pe presupuneri. Totodată trebuie avută în vedere valoarea modică a prejudiciul, respectiv șlefuitorul electiv în valoare de 50, 60 lei. De asemenea, s-au prelevat amprente, dar deoarece că nu aparțineau inculpatului nu au depuse la dosar pentru a nu se dovedi nevinovăția acestuia. Referitor la planșele foto reprezentând urme de pantofi ( 45-48 ) existente la dosar, acestea nu aparțin inculpatului întrucât acestea aveau o lungime de 2- 30 cm, iar urmele de la 14-22 sunt de o lungime de 25 cm.
În ceea ce privește testarea inculpatului și a părții vătămate cu poligraful, această probă nu face parte din cele prevăzute de art.64 pr.pen. respectiv ca probă în procesul penal. Pentru toate aceste aspecte, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Inculpatul - intimat, având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat însușindu-și concluziile apărătorului său ales.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.20 din 29.01.2009 a Judecătoriei Gura Humoruluia fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art.211 alin.1 și alin.21lit.c Cod penal cu aplic. art.37 lit.b Cod penal, în temeiul art.11 pct.2 lit.a pr.pen. rap. la art.10 lit.a pr.pen.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut în principal că fapta inculpatului de a fi sustras șlefuitorul electric pe care l-a găsit sub un brad ornamental din curte și că ar fi lovit partea vătămată pentru a-și asigura scăparea este susținut numai de către partea vătămată.
Din declarațiile martorilor, soțul părții vătămate și și, cumnații acesteia, rezultă că tot partea vătămată le-a spus că l-a prins la furat pe inculpat și că a fost lovită de către acesta cu pumnii și cu palmele peste față.
În dimineața zilei de 22 decembrie 2007 partea vătămată nu a strigat după ajutor, iar din declarațiile martorilor, și, care au vorbit cu aceasta în jurul orelor 7,00 - 7,15 nu rezultă că ar fi prezentat urme de lovituri pe față sau pe corp. Cu privire la urmele de pe încălțămintea inculpatului din planșele de la 14-20 din dosar se poate observa că sunt mai multe cărări de urme, că urmele corespund cu încălțămintea purtată de inculpat, dar că este posibil ca inculpatul să fi trecut pe acea și cu altă ocazie, mai ales că traseul respectiv trece pe la locuința sa și pe la locuințele vecinilor.
După cum se poate observa în planșa foto de la 45 inculpatul pare a fi o persoană cu posibilități materiale reduse și de aceea s-ar putea să fie îmbrăcat în fiecare zi cu aceleași haine, acestea fiind cele pe care le-a descris partea vătămată la organele de cercetare penală, probele administrate nu sunt certe în prezenta cauză.
Potrivit art.52pr.pen. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. În cazul în care probele referitoare la nevinovăție nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăția inculpatului se aplică regula "in dubio pro reo" potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluția ce se impune este achitarea inculpatului de către instanța de judecată.
Sentința a fost confirmată de Tribunalul Suceava care prin decizia penală nr.181 din 29.06.2009 a respins ca nefondat apelul declarat de procuror, prin care se critica greșita achitare a inculpatului.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava criticându-le ca nelegale sub același aspect al greșitei achitări.
În motivarea recursului s-a arătat că din probele administrate în cauză a rezultat că în dimineața incidentului soțul părții vătămate a plecat de la domiciliul său împreună cu fiica sa, iar la plecarea din fața locuinței s-a întâlnit cu inculpatul. La scurt timp acesta a fost sunat de către soția sa care i-a relatat cele întâmplate, în sensul că l-a prins în atelier pe inculpat și că a încercat să îl rețină, moment în care a fost lovită cu pumnii și palmele peste față pentru a-și asigura scăparea, ceea ce l-a determinat să se întoarcă acasă și să discute cu aceasta.
Despre cele întâmplate partea vătămată a povestit și cumnaților săi chiar în dimineața acelei zile care au auzit-o doar strigând și câinii lătrând.
Se arată că declarația martorului se coroborează cu declarația numitului, cumnatul părții vătămate care a precizat că în dimineața zilei de 22.12.2007 a auzit-o pe partea vătămată strigând la cineva "hoțule, banditule", iar la scurt timp a venit partea vătămată și i-a povestit și cumnatului că a fost lovită cu pumnul în zona feței și că inculpatul a fugit prin grădină, unde de altfel a auzit câinii lătrând (52, 76).
În susținerea vinovăției inculpatului se invocă declarația numitei care, de asemenea, confirmă cele sus-menționate în declarațiile date.
Împrejurările că, fiind supus testului poligraf s-a ajuns la concluzia detecției comportamentului simulat; că potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului s-au identificat urme de încălțăminte ale inculpatului prin zona în care partea vătămată a arătat că acesta a fugit; că prin declarația mamei inculpatului, numita care declară că la sosirea organelor de poliție inculpatul a ieșit în trening cu niște șlapi în picioare - nu se face dovada că acesta a stat toată dimineața în casă, sunt de natură a face ca în cauză să nu poată fi aplicat principiul "in dubio pro reo".
În dezvoltarea orală a motivelor de recurs, procurorul a susținut și critica vizând greșita încadrare juridică a faptei, arătând că atâta timp cât sustragerea bunului nu a fost finalizată, este dată în cauză doar forma tentativei la tâlhărie. S-a mai precizat că inculpatul nu a avut nici un alibi pentru data incidentului, că lovirea nu presupune existența obligatorie a unui certificat medico-legal. Cum s-a omis audierea în calitate de martor a șoferului care l-a transportat pe soțul părții vătămate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și reținerea cauzei spre rejudecare.
Examinând recursul se constată că este doar în parte întemeiat, respectiv sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, motiv de casare prev. de art.3859pct.17 pr.pen. care potrivit alin.3 al aceluiași text legal poate fi luat în considerare și din oficiu atunci când a influențat hotărârea în defavoarea inculpatului.
Din probatoriul administrat în cauză instanța de recurs constată că nu există probe certe care să dovedească vinovăția inculpatului, aplicarea principiului "in dubio pro reo" fiind legal făcută de către instanțele de fond și apel.
Astfel, singura probă directă ar fi declarațiile părții vătămate care însă sunt contradictorii. Dacă în plângerea din 22.12.2007 completată la poliție pe un formulat tipizat, aflată la 4 dosar urmărire penală, partea vătămată reclamă că inculpatul a lovit-o de mai multe ori cu pumnii și palmele peste față și că la un moment dat a aruncat cu o lopată după inculpat, ulterior în aceeași zi la cercetarea la fața locului (procesul verbal se află la 5 ds.) partea vătămată declară că a strigat după inculpat, la prins de haină, acesta a ripostat prin împinsături și a scăpat. În declarația din 24.12.2007, de la fila 24 ds., partea vătămată declară că a fost lovită în zona feței, posibil, cu pumnul de două ori, iar în fața instanței de apel a declarat că a fost lovită cu pumnii.
Din moment ce declarațiile părții vătămate sunt contradictorii, nu pot fi reținute în cauză nici declarațiile martorilor și care au relatat aspecte privitoare la faptă dar nu și la făptuitor, aspecte percepute în mod indirect, respectiv din cele povestite de către partea vătămată.
Apoi este de observat că susținerile părții vătămate nu pot fi coroborate cu alte probe. despre care a vorbit aceasta nu a fost identificată, nu există acte medico-legale, planșe foto, care să dovedească existența unor leziuni în condițiile în care martorii audiați nu au declarat că partea vătămată ar fi prezentat urme de lovituri, nu s-a dovedit existența amprentelor inculpatului în atelierul soțului părții vătămate, pe șlefuitorul sustras. Nu sunt urme de forțare a ușii sau a lacătului care de altfel a fost găsit de organele de poliție în poziția deschis, fiind puțin credibilă și afirmația părții vătămate că lacătul era pus dar nu era asigurat deși în trecut li s-au mai sustras bunuri din atelier.
Împrejurarea că partea vătămată a descris hainele inculpatului poate fi explicată prin faptul că purtarea acelorași haine mai multe zile la rând este ceva obișnuit în mediul rural, mai ales cu privire la persoane cu o condiție materială modestă. Referitor la urme, organele de cercetare penală nu au procedat la luarea unui mulaj din ipsos, la compararea cu încălțămintea inculpatului. Eventuala coincidență doar a unora dintre dimensiunile încălțămintei, nu face dovada certă asupra identității făptuitorului.
Nu poate fi reținută ca edificatoare nici susținerea soțului părții vătămate care arată că în dimineața respectivă l-ar fi văzut pe inculpat, atâta timp cât nu poate fi coroborată cu alte probe în acest sens, iar mama inculpatului (24 ds. apel) declară că atunci când a venit poliția acesta a ieșit din casă în trening, avea în picioare niște șlapi și se vedea că era somnoros.
De altfel nu acuzatul trebuie să-și dovedească nevinovăția, alibiul, ci organele de cercetare au obligația să dovedească fapta, vinovăția și persoana făptuitorului, aspecte ce nu au fost demonstrate în prezenta cauză.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, ba dimpotrivă a relatat că se află în dușmănie cu partea vătămată, întrucât a fost acuzat pe nedrept de furtul de la un vecin a unor termopane, iar în urma sesizării lui, termopanele au fost găsite la domiciliul tatălui părții vătămate, aspect confirmat și de martora.
Cum probele administrate în cauză nu sunt de natură a înlătura prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, soluția de achitare este justificată cu atât mai mult cu cât audierea suplimentară a unui martor indirect (șoferul care l-a transportat pe soțul părții vătămate) nu ar duce la răsturnarea situației.
Recursul este însă întemeiat sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, motiv de casare prev. de art.3859pct.17 pr.pen.
După cum rezultă din lucrările dosarului, inclusiv planșele foto (10 urm.) șlefuitorul electric a fost identificat în fața ușii atelierului, sub un brad ornamental, ceea ce înseamnă că acțiunea de sustragere a bunului nu a fost finalizată.
Potrivit art.20 Cod penal tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care însă a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul.
Ca urmare, în baza art.38515pct.2 lit.d pr.pen. va fi admis recursul procurorului, casată în totalitate decizia și în parte sentința, în sensul că în rejudecare în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a pr.pen. va fi achitat inculpatul pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie prev. de art.20 Cod penal rap. la art.211 alin.1, alin.21lit.c Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie prev. de art.211 alin.1, alin.21lit.c Cod penal cu aplic. art.37 lit.b Cod penal.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Văzând și disp. art.192 alin.3 pr.pen.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva nr. 181 din data de 29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
Casează în totalitate mai sus-arătată și în parte nr. 20 din data de 29.01.2009 pronunțată de Judecătoria Gura - H și în rejudecare:
Înlătură, din, dispoziția de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin 1 și alin. 2/1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
În baza disp. art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin 1 și alin. 2/1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 211 alin 1 și alin. 2/1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariu parțial avocat oficiu inculpat, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.10.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
3 ex.
12.11.2009
Jud. -
Președinte:Andronic Tatiana LuisaJudecători:Andronic Tatiana Luisa, Ghertner Ioan Artur
