Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 593/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.593/
Ședința publică de la 15 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Iulian Năstase
JUDECĂTOR 2: Daniel Dinu
JUDECĂTOR 3: Adriana
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de:
-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA;
- inculpatul - domiciliat în C,-, -.D,.69;
- partea civilă - cu sediul în B, Șoseaua B P nr.17, sector 1;
împotriva deciziei penale nr.314 din data de 24 iunie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.215 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
- recurentul inculpat și intimat, personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.72406/2009, emisă de Baroul Constanța - Cabinet de avocat;
- pentru recurenta parte civilă Servicii Salubritate - avocat ales -a, în baza împuternicirii avocațiale nr.110.230/2009, emisă de Baroul Constanța.
Se constată lipsa intimatei parte vătămată România
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
Întrebat fiind, recurentul inculpat și intimat, arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, aspect consemnat în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că recursul vizează greșita achitare a inculpatului în baza dispozițiilor art.10 lit.d) Cod procedură penală. Susține că soluția instanței de apel este nelegală și netemeinică întrucât a fost pronunțată prin ignorarea mijloacelor de probă administrate în cauză, care s-au dovedit suficiente și au întemeiat hotărârea de condamnare pronunțată de Judecătoria Constanța, la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendare condiționată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În sarcina inculpatului s-a reținut că în calitate de revizor tehnic la Servicii Salubritate, a achiziționat 21 de anvelope și 4 jante metalice, deși nu se impunea, nu era necesară înlocuirea pieselor, conducătorii auto, audiați în cauză, din cadrul societății dovedesc acest lucru ca și depoziția martorei aflată la fila 105 din dosarul de urmărire penală, a cărei viză trebuia să se afle pe comanda pe care o emisese inculpatul. Relevante sunt și înscrisurile depuse de societatea parte civilă, în patrimoniul căreia au fost cauzat prejudiciul și care a aratat că a aflat despre această comandă și această achiziționare de piese după ce a fost somată de societatea care a livrat bunurile.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, și rejudecând, menținerea sentinței de fond, ca legală și temeinică.
Având cuvântul, avocat -a pentru recurenta parte civilă Servicii Salubritate B, solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată. Apreciază că aceasta în mod corect a stabilit situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului.
Achiesează la motivele de recurs formulate de reprezentantul Parchetului și solicită să se constate că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.215 alin.(1) Cod penal. Instanța de fond a reținut în mod corect fapta reținută în sarcina inculpatului atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective. A existat inducerea în eroare produsă de către inculpat, iar achiziționarea bunurilor a produs prejudicii societății Servicii Salubritate.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat și intimat arată că recursul vizează greșita soluționare a acțiunii civile, motiv de recurs prevăzut de art.3859pct.(11) alin.(2) raportat și la recursul în interesul legii, respectiv decizia nr.28/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Apreciază că în mod greșit instanța de apel a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor, în condițiile în care a reținut că acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Consideră că trebuia lăsată nesoluționată acțiunea civilă, litigiul dintre părți neavând caracteristicile unui litigiu penal și al unui litigiu privind relații din dreptul muncii.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și rejudecând să se dispună lăsarea nesoluționată a acțiunii civile.
Cu privire la recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și partea civilă Servicii Salubritate B, solicită respingerea acestora ca nefondate și menținerea deciziei pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, ca legală și temeinică. Raportat la argumentele expuse de către Parchet cu privire la probele de la dosar, arată că analizând dosarul de urmărire penală și cele ale instanțelor de judecată se observă că lipsesc cu desăvârșire probe în legătură cu inducerea în eroare. Ceea ce s-a făcut în faza de urmărire penală și s-a reluat la instanța de fond, a fost doar reaudierea șoferilor dacă aveau sau nu nevoie de cauciucuri. Nu s-a administrat nici un fel de probă care să vizeze eventuala inducere în eroare cu ocazia efectuării comenzii telefonice.
Precizează că în apărarea inculpatului, a solicitat atât la instanța de fond cât și la instanța de apel emiterea mai multor adrese și audierea în calitate de martor a persoanei care a primit comanda telefonică pentru a stabili modalitatea în care se efectua. Instanțele au respins proba solicitată. În condițiile în care nu este administrată nicio probă în legătură cu inducerea în eroare a societății, neavând legătură dacă respectivele camioane aveau uzate sau nu cauciucurile fiind un aspect pur comercial, a modului în care se efectuau comenzile. apreciază că în mod corect instanța de apel, a reținut că lipsește elementul material al infracțiunii prevăzută de art.215 alin.(1) Cod penal. Recurentul inculpat era împuternicit să efectueze comenzi care ulterior erau livrate. Nu există nici un element de inducere în eroare la momentul efectuării comenzii.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de admitere a recursului declarat de partea civilă Servicii Salubritate B, pe considerentele formulate în recursul declarat de Parchet.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul, solicită de asemenea respingerea recursului, nefiind incidente în cauză dispozițiile art.346 Cod procedură penală.
Având cuvântul, avocat -a pentru recurenta parte civilă Servicii Salubritate B solicită respingerea recursului declarat de inculpatul și admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat și intimat susține că este nevinovat.
- CURTEA -
Asupra recursurilor penale de față:
Constată că prin sentința penală nr. sentința penală nr. 374/18.03.2009, Judecătoriei Constanțaa hotărât:
În baza art.215 alin.1 Cod penal condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și art.84 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a-teza a doua, b Cod penal și în baza art.71 alin.5 Cod penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.14 raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală și art.998-999 cod civil admite acțiunea civilă formulată de partea civilă SC B SA și obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 29.495,20 lei, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă din 2722/19.03.2007 inculpatul a fost angajat în funcția de revizor tehnic la SC SA B în perioada 01.03.2007-30.09.2007. Printre atribuții, inculpatului îi revenea și aceea ca în cazul constatării necesității înlocuirii unor piese la autovehicule, să întocmească un referat de necesitate, în care menționa piesele de schimb necesare și mijlocul auto. Referatul era prezentat martorei, care îl înainta spre avizare directorului punctului de lucru, iar ulterior era înaintat spre aprobare conducerii societății. În cazul aprobării, referatul era prezentat inculpatului, care se deplasa la societățile furnizoare pentru a comanda piesele. Societatea furnizoare emitea o factură fiscală, care era semnată de către inculpat, pentru a confirma primirea pieselor. Ulterior, exemplarul original al facturii era prezentat la data emiterii martorei, pentru plata contravalorii mărfii.
În perioada 11.09.2007-27.09.2007 deși nu a constatat necesitatea de a achiziționa anvelope sau jante pentru autovehiculele pe care le avea în supraveghere, inculpatul a comandat de la SC SRL I, cu care SC SA încheiase contractul de prestări servicii nr.38/10.03.2004, 21 anvelope auto și 4 jante metalice. Conform înțelegerii dintre cele două societăți, piesele erau comandate telefonic, iar inculpatul confirma de primire prin semnătură pe factura fiscală emisă de furnizor.
Astfel, potrivit declarațiilor martorilor, precum și ale reprezentanților SC SA, inculpatul a indus în eroare reprezentanții SC SRL I, susținând necesitatea achiziționării de către societatea la care lucra a mai multor anvelope și jante, bunurile comandate de către inculpat nefiind necesare, nefiind obținută nici aprobarea conducerii societății pentru achiziționarea acestor bunuri.
În perioada 11-27.09.2007, în urma comenzilor telefonice, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare B-15-, aparținând SC SA și a ridicat 21 anvelope auto și 4 jante metalice, confirmând de primire pe facturile fiscale emise de furnizor. Au fost astfel emise de către SC ROMÂNIA SRL și semnate de către inculpat 9 facturi fiscale (nr.-/14.09.2007, -/20.09.2007, -/18.09.2007, -/11.09.2007, -/13.09.2007, -/20.09.2007, -/24.09.2007, -/27.09.2007, -/27.09.2007).
Cu ocazia solicitării SC ROMÂNIA SRL a efectuării plății bunurilor emise, s-a stabilit că inculpatul comandase bunurile fără a preda facturile fiscale primite de la furnizor și nici bunurile în cauză.
La data de 15.10.2007 inculpatul a predat martorei cele nouă facturi fiscale în original, fără a preciza destinația bunurilor pe care le comandase.
Prin ordinele de plată nr.9042/16.06.2008 și nr.9390/06.10.2008 SC SA a achitat către SC ROMÂNIA SRL I contravaloarea bunurilor comandate de către inculpat și nepredate societății la care lucra, respectiv 21 anvelope auto și 4 jante metalice, în valoare de 29.495,20 lei.
Prin decizia penală nr. 314/24.06.2009, Tribunalului Constanțaa hotărât:
În baza art. 379 pct. 2 lit. a proc.pen. admite apelul formulat de apelantul inculpat, împotriva sentinței penale nr. 374/18.03.2009 pronunțată de Judecătoria Constanta în dosarul nr-.
În baza art. 382 alin. 1. Pr. Pen. desființează sentința penală apelată și, rejudecând, dispune:
În baza art. 11 pct. 2 lit.a proc.pen. rap. la art. 10 alin.1 lit.d proc.pen. dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infractiunii de inselaciune prevazuta de art. 215 alin.1 pen.
Înlătură din sentința penală apelată dispozițiile privind condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru infractiunea prevazuta de art.215 alin.1 pen. dispozitiile prevazute de art. 81.pen. art. 359.proc.pen. cele privind interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza aIIa si b pen. art. 71 alin.5 pen. si art.191 alin.1 pen.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Instanta de fond a retinut in mod corect situatia de fapt, raportat la actul de sesizare al instantei, a facut o analiza a probelor administrate in cauza, insa acestea nu au fost interpretate corespunzator, aprecind in mod gresit ca, fapta inculpatului care, fiind angajat în funcția de revizor tehnic în cadrul SC SA, prin inducere in eroare a reprezentanților SC ROMÂNIA SRL I, societate cu care SC SA încheiase un contract de prestări servicii, respectiv prin prezentarea unei situații nereale, constând în aceea că, deși nu era necesară achiziționarea de anvelope sau jante pentru autovehiculele pe care le avea în supraveghere, a comandat de la SC ROMÂNIA SRL I 21 anvelope și 4 jante metalice, în scopul de a obține pentru sine un folos material, producând o pagubă SC SA, care a achitat contravaloarea bunurilor către SC ROMÂNIA SRL I, ar intruni elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1 Cod penal.
Infractiunea de inselaciune, potrivit textului de lege sus mentionat, consta in inducerea in eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba.
In cazul de fata, se retine ca inducerea in eroare s-a realizat fata de societatea furnizoare SC ROMANIA SRL I, constand in aceea ca, la incheierea contractului inculpatul a prezentat o situatie nereala, in sensul ca societatea la care era angajat in calitate de revizor tehnic, respectiv la SC SA, ar avea nevoie sa achizitioneze produsele pentru care inculpatul a facut comanda, fapt ce nu era real, deoarece inculpatul nu avea toate aprobarile necesare de la conducerea societatii si in realitate aceasta societate nu avea nevoie la acel moment de anvelope si jante metalice.
Tribunalul a apreciat ca, nu exista o inducere in eroare in sensul textului de lege, deoarece SC ROMANIA SRL I, cea care a livrat produsele nu era interesata de existenta unei nevoi a societatii in ceea ce priveste produsele comandate, aceasta urmarind doar sa intre in relatii comerciale cu persoane fizice sau juridice si sa-si vanda produsele pe care le avea la vanzare, iar o eventuala inducere in eroare nu ar putea exista decat cu privire la societatea la care inculpatul era angajat, insa situatia de fapt ar fi diferita, iar actiunea penala ar trebui pornita distinct eventual pentru o alta fapta.
Instanta de fond a aratat ca, desi inducerea in eroare s-a realizat fata de societatea furnizoare, paguba s-a produs in patrimoniul societatii la care inculpatul era angajat, iar acest lucru este posibil intrucat infractiunea de inselaciune nu conditioneaza ca paguba sa se produca in patrimoniul persoanei care a fost indusa in eroare, insa tribunalul apreciaza ca, neprezentarea adevaratei situatii la momentul achizitionarii acelor produse nu a constituit o cauza determinanta pentru incheierea contractului, iar acest contract s-ar fi putut incheia oricum, atata timp cat exista o cerere si o oferta, iar prejudiciul s-a produs doar ca urmare a acceptarii de catre SC SA, sa achite contravaloarea produselor respective, intrucat facturile erau emise in numele ei de catre societatea furnizoare SC ROMANIA SRL.
Atata timp cat nu se retine existenta unui prejudiciu in patrimoniul societatii furnizoare, cu atat mai putin ar putea fi retinuta infractiunea de inselaciune, in cazul careia una dintre conditii o constituie existenta prejudiciului si care trebuie sa se inregistreze in patrimoniul persoanei induse in eroare, iar intre activitatea de inducere in eroare si prejudiciu trebuie sa existe un raport de cauzalitate.
Asadar, nu se poate considera ca, a existata o activitate de inducerere in eroare din partea inculpatului pentru a obtine acele produse in raport de societatea furnizoare, inculpatului putandu-i-se retine doar ca a achizitionat produse de la o societate, fara ca reprezentantii societatii angajatoare sa-si dea acordul, produse ce au fost achitate de aceasta din urma si in aceasta maniera a fost prejudiciata, nefiind realizat elementul material al infractiunii de inselaciune retinuta in sarcina inculpatului.
În cauză au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, partea civilă B și inculpatul.
În dezvoltarea motivelor de recurs ale Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚAs -a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, și rejudecând, menținerea sentinței de fond, ca legală și temeinică, arătându-se că recursul vizează greșita achitare a inculpatului în baza dispozițiilor art.10 lit.d) Cod procedură penală.
S-a susținut că soluția instanței de apel este nelegală și netemeinică întrucât a fost pronunțată prin ignorarea mijloacelor de probă administrate în cauză, care s-au dovedit suficiente și au întemeiat hotărârea de condamnare pronunțată de Judecătoria Constanța, la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendare condiționată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În sarcina inculpatului s-a reținut că în calitate de revizor tehnic la Servicii Salubritate, a achiziționat 21 de anvelope și 4 jante metalice, deși nu se impunea, nu era necesară înlocuirea pieselor, conducătorii auto, audiați în cauză, din cadrul societății dovedesc acest lucru ca și depoziția martorei aflată la fila 105 din dosarul de urmărire penală, a cărei viză trebuia să se afle pe comanda pe care o emisese inculpatul. Relevante sunt și înscrisurile depuse de societatea parte civilă, în patrimoniul căreia au fost cauzat prejudiciul și care a aratat că a aflat despre această comandă și această achiziționare de piese după ce a fost somată de societatea care a livrat bunurile.
În dezvoltarea motivelor de recurs ale părții civile Servicii Salubritate B, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, apreciindu-se că aceasta în mod corect a stabilit situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.215 alin.(1) Cod penal; instanța de fond a reținut în mod corect fapta reținută în sarcina inculpatului atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective; a existat inducerea în eroare produsă de către inculpat, iar achiziționarea bunurilor a produs prejudicii societății Servicii Salubritate.
În dezvoltarea motivelor de recurs ale inculpatului s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și rejudecând să se dispună lăsarea nesoluționată a acțiunii civile, aratându-se că recursul vizează greșita soluționare a acțiunii civile, motiv de recurs prevăzut de art.3859pct.(11) alin.(2) raportat și la recursul în interesul legii, respectiv decizia nr. 28/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; s-a apreciat că în mod greșit instanța de apel a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor, în condițiile în care a reținut că acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și s-a considerat că trebuia lăsată nesoluționată acțiunea civilă, litigiul dintre părți neavând caracteristicile unui litigiu penal ci al unui litigiu privind relații din dreptul muncii.
La termenul de judecată din data de 15.10.2009, inculpatul a declarat că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.
În recurs nu au fost administrate mijloace de probă noi.
Examinând hotărârile recurate în raport de motivele de recurs și de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul formulat de către inculpatul nu este fondat iar recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și partea civilă B sunt fondate, pentru următoarele:
Curtea constată că ambele instanțe au reținut în mod corect starea de fapt, raportat la probatoriul administrat în cauză, stare de fapt necontestată de nici o parte, părțile având însă păreri opuse în ceea ce privește existența vinovăției inculpatului în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu.
Situația de fapt rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: contractul individual de muncă din 2722/19.03.2007 încheiat între inculpat și SC SA, declarațiile reprezentanților SC SA, contractul de prestări servicii nr.38/10.03.2004, încheiat între SC ROMÂNIA SRL I și actele adiționale, facturile fiscale de achiziție a celor 21 anvelope și 4 jante, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului, ordinele de plată nr.9042/16.06.2008 și nr.9390/06.10.2008.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, Curtea constată că este dovedită vinovăția inculpatului sub forma intenției directe, potrivit art. 19 pct. 1 lit. a Cod penal.
Astfel, fapta inculpatului care, fiind angajat în funcția de revizor tehnic în cadrul SC SA, a indus în eroare reprezentanții SC ROMÂNIA SRL I, societate cu care SC SA încheiase un contract de prestări servicii, prin prezentarea unei situații nereale, constând în aceea că, deși nu era necesară achiziționarea de anvelope sau jante pentru autovehiculele pe care le avea în supraveghere, a comandat de la SC ROMÂNIA SRL I 21 anvelope și 4 jante metalice, în scopul de a obține pentru sine un folos material, producând o pagubă SC SA, care a achitat contravaloarea bunurilor către SC ROMÂNIA SRL I, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1 Cod penal.
Curtea constată că în mod temeinic instanța de fond a reținut că inculpatul a indus în eroare reprezentanții SC ROMÂNIA SRL I, prin aceea că deși nu era necesară achiziționarea de anvelope sau jante pentru autovehiculele pe care le avea în supraveghere, a comandat de la SC ROMÂNIA SRL I 21 anvelope și 4 jante metalice, în scopul de a obține pentru sine un folos material, existența infracțiunii de înșelăciune nu este condiționată de producerea unei pagube în patrimoniul persoanei față de care s-a exercitat acțiunea de inducere în eroare, ci prejudiciul poate fi cauzat unei persoane distincte de cea care a fost indusă în eroare.
În cauză, paguba rezultată ca urmare a săvârșirii infracțiunii de către inculpat s-a produs în patrimoniul părții civile SC SA, întrucât această din urmă societate a achitat contravaloarea bunurilor comandate de către inculpat.
Din declarațiile conducătorilor auto ai părții civile SC SA, martorii, care au precizat că nu au avut nevoie de înlocuirea anvelopelor sau jantelor, nesolicitând inculpatului comandarea unor astfel de bunuri în luna septembrie 2007.
Curtea reține că, fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că a comandat bunurile, fără a avea aprobarea societății, motivând această faptă prin existența unui conflict de muncă cu conducerea SC SA.
Aprecierea tribunalului, în sensul că nu a existat o inducere in eroare in sensul textului de lege, deoarece SC ROMANIA SRL I, cea care a livrat produsele nu era interesata de existenta unei nevoi a societatii in ceea ce priveste produsele comandate, aceasta urmarind doar sa intre in relatii comerciale cu persoane fizice sau juridice si sa-si vanda produsele pe care le avea la vanzare, nu este temeinică deoarece dacă SC ROMANIA SRL I nu ar fi avut certitudinea unei comenzi reale din partea SC SA nu ar fi livrat produsele comandate de către inculpat, plata acestor produse nefiind certă.
Faptul că ulterior partea civilă SC SA a achitat produsele comandate de către inculpat nu înlătură caracterul infracțional al faptei inculpatului ci doar a modificat persoana în patrimoniul căreia s-a produs prejudiciul; dacă partea civilă SC SA nu ar achitat produsele comandate de către inculpat, SC ROMANIA SRL I ar fi fost societatea prejudiciată.
Nu este temeinică aprecierea tribunalului, în sensul că neprezentarea adevaratei situatii la momentul achizitionarii acelor produse nu a constituit o cauza determinanta pentru incheierea contractului, iar acest contract s-ar fi putut incheia oricum, atata timp cat exista o cerere si o oferta, având în vedere că în cauză nu a existat o ofertă reală din partea SC SA.
De asemenea, curtea constată că nu este temeinică aprecierea instanței de apel că nu poate fi retinuta infractiunea de inselaciune, in cazul careia una dintre conditii o constituie existenta prejudiciului si care trebuie sa se inregistreze in patrimoniul persoanei induse in eroare; Curtea reține cădispozițiiel art. 215 alin. 1 Cod penal nu prevăd în mod expres că prejudiciul trebuie să se producă în patrimoniul persoanei induse in eroare, ci că prin activitatea infracțională se realizează o inducere în eroare a unei persoane în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și "s-a pricinuit o pagubă", nefiind obligatoriu ca paguba să se fi produs în patrimoniul persoanei induse in eroare.
Curtea mai constată că fiind întrunite toate condițiile cerute de dispozițiile art. 345 alin. 2 Cpp, în mod corect instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată.
În cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei ce urma a fi aplicate, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cp. și a stabilit pentru inculpat o pedeapsă corespunzătoare gradului de pericol social concret a infracțiunii și persoanei inculpatului, orientându-se spre minimul special al pedepsei.
Modalitatea de executare a fost stabilită corespunzător de prima instanță, scopul pedepsei prevăzut de art. 52 Cp. putând fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei, având în vedere că inculpatul este infractor primar, cuantumul relativ redus al prejudiciului și faptul că sunt îndeplinite cerințele art. 81 Cod penal.
Fiind stabilită vinovăția inculpatului privind săvârșirea infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal, paguba producându-se în patrimoniul părții civile SC SA, în mod temeinic instanța de fond, în baza art.14 raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală și art.998-999 Cod civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC B SA și a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 29.495,20 lei, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.
Față de stabilirea vinovăției inculpatului, Curtea constată că motivele de recurs invocate de către inculpat nu sunt întemeiate.
Având în vedere ansamblul considerentelor expuse mai sus, în baza art. 38515pct.(2) lit.a) Cod procedură penală, Curtea va admite recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și de către partea civilă B împotriva deciziei penale nr. 314/24.06.2009 a Tribunalului Constanța, pe care o va casa și va menține sentința penală nr. 374/18.03.2009 a Judecătoriei Constanța.
În baza art.38515pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr.314 din data de 24 iunie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-.
Conform art.192 alin.(2), (3) Cod procedură penală, Curtea va obliga pe inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat în recurs, restul cheltuielilor judiciare avansate de către stat rămânând în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.(2) lit.a) Cod procedură penală admite recursurile declarate de cătrePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚAși de către partea civilă cu sediul în B, Șoseaua B P nr.17, sector 1, împotriva deciziei penale nr. 314/24.06.2009 a Tribunalului Constanța, pe care o casează și menține sentința penală nr. 374/18.03.2009 a Judecătoriei Constanța.
În baza art.38515pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul - domiciliat în C,-, -.D,.69, împotriva deciziei penale nr.314 din data de 24 iunie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-.
Conform art.192 alin.(2), (3) Cod procedură penală, obligă pe inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat în recurs, restul cheltuielilor judiciare avansate de către stat rămânând în sarcina statului.
Conform art. 309 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Jud. fond:
Jud.apel:,
Tehnored.dec.jud.: -
3 ex./10.11.2009
Președinte:Dan Iulian NăstaseJudecători:Dan Iulian Năstase, Daniel Dinu, Adriana
