Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 215 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR. 60
Ședința publică din 09 februarie 2009
PREȘEDINTE: Sandu Geta
JUDECĂTOR 2: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 3: Androhovici Daniela
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror -
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18 august 1976 în localitatea -, Republica M, în prezent aflat în Arestul S, împotriva deciziei penale nr. 3 din 05 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest, asistat de avocații și, lipsă fiind reprezentantul părții civile intimate.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța i-a făcut cunoscut inculpatului recurent faptul că - potrivit dispozițiilor procedurale în vigoare (art. 70 Cod procedură penală) - poate da o nouă declarație în această fază procesuală, cu precizarea că în caz afirmativ tot ceea ce va declara poate fi folosit atât în favoarea, cât și împotriva sa.
Având cuvântul, inculpatul a arătat că dorește să dea o nouă declarație, sens în care se procedează la audierea acestuia, susținerile sale fiind consemnate într-un proces-verbal separat atașat la dosar.
Apărătorii inculpatului au precizat că nu mai au alte probe de solicitat.
Instanța, constatând că în cauză nu mai sunt cereri de formulat iar recursul se află în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul recurent, a solicitat admiterea recursului în temeiul art. 3859pct. 21 raportat la art. 97 alin. 2 și 4 Cod procedură penală, coroborat cu art. 365 Cod procedură penală, casarea deciziei și, pe cale de consecință, admiterea apelului și trimiterea cauzei pentru rejudecarea la Judecătoria Suceava, întrucât judecata la această instanță a avut loc în lipsa recurentului, care a fost nelegal citat și a fost în imposibilitatea de a-și pregăti apărarea și de a-și propune probele necesare. Ca și condiții auxiliare la admiterea recursului, a solicitat suspendarea executării pedepsei dispuse în baza mandatului și a sentinței penale și anularea mandatului de executare.
Față de declarațiile date de inculpat în fața instanțelor de apel și de recurs, a apreciat că instanța de apel a greșit, în sensul că a parcurs probatoriul doar parțial și a pronunțat eronat decizia. Verificându-se actele dosarului se poate observa că, indiferent dacă aceste declarații au fost date sau nu de către inculpat, în speță este o lipsă de procedură, fiind aplicabile dispozițiile art. 197 alin. 2 Cod procedură penală. Astfel, la filele 3, 32, 36, 70 și 82, inclusiv la fila 93 verso, se arată că adresa corectă a inculpatului este-, - 11, la care inculpatul a fost citat la instanța de fond. La filele 61, 62 se poate observa că citarea s-a efectuat prin afișare la ușa instanței și la Consiliul Local La fila 93 verso (procedura la instanța de fond) se arată că inculpatul este plecat în Republica M și nu locuiește la adresa indicată - aspect de care instanța nu a ținut cont. La fila 94 verso, este o altă adresă (- 42), respectiv adresa socrului său unde, de asemenea, se arată că inculpatul nu a locuit și că este plecat în Republica Mai mult, condițiile prevăzute la art. 365 Cod procedură penală referitoare la procedură sunt îndeplinite, în sensul că inculpatul a lipsit la judecată pentru că nu a fost legal citat, dar se pune problema dacă a asistat și la pronunțare, pentru că legiuitorul este foarte strict sub acest aspect. Instanța de fond a dat o arie mai largă acestui text de lege, iar comunicarea hotărârii (fila 110) s-a făcut la blocul E 1, care nu are nicio legătură nici cu blocul E 42, nici cu blocul E 11.
Apărătorul inculpatului apreciază că au existat multe nereguli în dosar și care s-au perpetuat încă de la urmărirea penală. Astfel, la fila 53 se află o declarație a inculpatului în care adresa indicată este str. - -, bloc 11, nicidecum - 1, E 11 sau E 42, adresă la care inculpatul nu a fost citat niciodată. Mai mult, având în vedere și textul legal în care este prevăzut apelul peste termen, legiuitorul a impus niște condiții, prima referindu-se la aspectul că partea care a declarat apel peste termen nu trebuie să justifice de ce nu a declarat apelul în termen, fiind suficient să se constate că nu a fost de față la niciun termen de judecată. A doua condiție este ca declarația de apel să aibă loc în termen de zece zile de la data executării pedepsei. În speță, executarea pedepsei a început la data de 9.12.2008, când a început executarea efectivă, inculpatul fiind reținut în vamă. Astfel condițiile prevăzute de art. 365 Cod procedură penală sunt pe deplin îndeplinite. Adresele de citare au fost toate eronat indicate și, reținându-se și declarația de la fila 53, citațiile trebuiau emite la. 11, în condițiile raportării strict la motivarea instanței de fond. De asemenea, inculpatul recurent nu este cetățean român, așa cum se trece în mandatul de arestare, ci este cetățean și trebuiau aplicate regulile privind tratatul de colaborare între Republica M și România și tratatele de cooperare internaționale instituite și prevăzute de Legea nr. 302/2004. Instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 177 alin. 8 Cod procedură penală, în sensul emiterii citației la adresa de domiciliu (care era cunoscută din declarația dată în anul 2004 de la fila 54, în care se indică adresa din Republica M și nu adresa din România). Așadar, deși la instanța de fond adresa inculpatului era cunoscută, în motivarea deciziei din apel s-a reținut că prima instanță a îndeplinit procedura de citare potrivit art. 177 alin. 4 Cod procedură penală, această modalitate de citare fiind suficientă. Ori, din punctul său de vedere, procedura trebuia îndeplinită conform dispozițiilor art. 177 alin. 1 și 8 Cod procedură penală, potrivit cărora, dacă inculpatul nu era citat sau refuza de primire la adresa din Republica M unde-și avea domiciliul - nefiind cetățean român - citarea trebuia îndeplinită prin scrisoare recomandată. În speță, prima instanță nu îndeplinește procedura de citare cu inculpatul prin niciuna din aceste modalități și se rezumă doar la afișarea la ușa consiliului local de pe raza căruia s-a săvârșit infracțiunea. Dacă se vor analiza corect actele dosarului, se va observa că activitatea presupusă infracțională a inculpatului s-a desfășurat pe două arii de executare, respectiv în I (cum se reține în faza de urmărire penală) și în
Cum instanța de apel nu a procedat decât la citarea inculpatului la ușa Consiliului Local S, fără a avea în vedere faptul că aceasta trebuia îndeplinită potrivit art. 177 alin. 8 Cod procedură penală, consideră că au fost încălcate prevederile înscrise în art. 6 și alin 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului care a fost amendat prin Protocolul nr. 1 din 11 noiembrie 1998. Din punctul său de vedere, toate aceste nereguli fac aplicabile direct prevederile art. 197 alin. 2 și 4 Cod procedură penală și duc la nulitatea absolută a soluției dată de instanța de fond, cu consecința desființării hotărârii și obligarea trimiterii cauzei la prima instanță.
Trebuie de avut în vedere faptul că prin lipsa de procedură, inculpatul - deși la termenul de astăzi a dat o declarație prin care nu recunoaște săvârșirea faptei (iar în biletul la ordine este scrisul și semnătura soției sale) - nu a putut să-și facă apărările cum ar fi trebuit, pentru că apărarea nu înseamnă numai prezența unui apărător din oficiu (chiar Înalta Curte de Casație și Justiție amendează apărările formale făcute de avocații din oficiu, prin care simpla apărare fără discuție prealabilă cu inculpatul a unui apărător din oficiu și fără ca inculpatul să-și prezinte poziția, să fie audiat în fața instanței de fond, să depună probe, să se respecte principiul contradictorialității și al egalității de tratament juridic duce la anularea soluției date). Învederează că în decizia nr. 4/2008 a Tribunalului Mureș se rețin prevederile art. 177 alin 8 Cod procedură penală, în sensul că dacă inculpatul locuiește în străinătate, citarea se face potrivit normelor de drept internațional și prevederile art. 187 și 187/7 din Legea nr. 302/2004, care permit citarea direct la adresa persoanei din străinătate și nu așa cum s-a întâmplat în dosarul de față, la instanța de fond. Același lucru reiese și din practica judiciară internă și internațională care statuează care sunt procedurile de citare. În concluzie, citarea inculpatului (care este cetățean și nu român, după cum s-a reținut) la o adresă greșită, deci cu încălcarea art. 177 alin. 1 și 8 Cod procedură penală pentru termenul când a avut loc judecata este sancționată cu nulitatea prev. de art. 197 Cod procedură penală, deoarece inculpatul a fost pus în situația de a nu se putea apăra, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, hotărârea de condamnare urmând a fi desființată. Față de acestea și de actele și înscrisurile din dosar se poate concluziona că apelul inculpatului declarat peste termen era un apel admisibil, consecința fiind suspendarea provizorie a executării pedepsei. Mai mult, apreciază că instanța de fond a greșit, în sensul că nu a reținut opinia procurorului care a susținut că era un caz clasic de apel peste termen și concluziile lui erau de admitere.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de instanța de apel, dispunerea punerii în libertate a inculpatului și trimiterea cauzei la instanța de fond.
Avocat, pentru inculpatul recurent, consideră că instanța de fond a trecut cu superficialitate peste verificările privind cetățenia inculpatului, respectiv procedura de citare. De asemenea, nici instanța de control judiciar, în speță Tribunalul Suceava, nu a dat o apreciere obiectivă probelor aflate la dosarul cauzei. Ori, raportat la dispozițiile art. 365 Cod procedură penală, instanțele erau ținute doar de aceste prevederi legale, în sensul constatării că inculpatul a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât și de la pronunțarea hotărârii. este în acest sens decizia penală nr. 522/1997 pronunțată de Curtea de Apel București, în care instanța consideră că, în condițiile în care sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 365 Cod procedură penală, nu prezintă importanță nici care este motivul pentru care partea nu s-a prezentat la judecarea cauzei și la pronunțarea hotărârii și nici care este justificarea pentru că apelul nu a fost declarat în termen. Același lucru reiese și din decizia Curții de Apel Bacău nr. 321/1996, cu precizarea că despre ambele hotărâri invocate se face vorbire și în concluziile scrise pe care le va depune la dosar. Apreciază că instanța de apel ar fi trebuit să ia în calcul ipotezele referitoare la faptul că s-a avut în vedere o aplicare greșită a dispozițiilor art. 177 alin. 4 Cod procedură penală, indicându-se în mod obiectiv că procedura ar fi fost îndeplinită (în ultimă instanță prin afișarea la ușa Consiliului Local S), în condițiile în care se presupune că instanța de fond și cea de apel au considerat că inculpatul este cetățean român. Însă, așa cum rezultă și dosarul de urmărire penală și din dosarul de cercetare judecătorească de la instanța de fond, procedura de citare - raportată la dispozițiile art. 177 alin. 4 Cod procedură penală privind citarea la consiliul local - trebuia să fi fost îndeplinită numai în măsura în care aria infracțională reținută în sarcina inculpatului cuprinde acte materiale privind infracțiunea de înșelăciune stipulată de art. 215 Cod penal. Chiar dacă faptele nu au putut fi determinate cu certitudine - așa cum rezultă și din probatoriul administrat în cauză - trebuie avut în vedere faptul că partea vătămată a depus două plângeri penale, prima la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și oad oua la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, ulterior dosarele fiind conexate. Însă, atâta timp cât nu s-a putut determina cu certitudine (din punct de vedere al ariei infracționale) dacă aceste situații pot fi încadrate în infracțiunea juridică de înșelăciune, atâta timp cât au fost sesizate două organe de cercetare penală din două județe separate, în mod obligatoriu procedura de citare potrivit art. 177 alin. 4 Cod procedură penală ar fi trebuit îndeplinită, în ultimă instanță, prin afișare la ușa Consiliului Local S și, implicit, la ușa Consiliului Local Tot din practica judiciară (decizia nr. 262/2000 a Curții de Apel București ) se poate reține că "atunci când activitatea infracțională s-a desfășurat în mai multe locuri, citarea prin afișare la ușa consiliului local se efectuează la sediul celui în a cărui rază teritorială se află organul care efectuează urmărirea penală. Judecarea inculpatului cu citarea la un domiciliu la care nu mai locuia și la ușa consiliului local de la locul săvârșirii unei fapte, în condițiile în care acesta a săvârșit mai multe acte materiale în mai multe zone diferite este greșită". și această ipoteză care ar fi trebuit luată în calcul de către instanța de apel, în speță raportarea trebuia să fie făcută la dispozițiile art. 291 Cod procedură penală, care stipulează în mod imperativ că judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și dacă procedura de citare este îndeplinită. Cum la data soluționării în fond a cauzei inculpatul se afla în străinătate, acesta trebuia citat pentru a lua la cunoștință de proces. În condițiile în care cele două instanțe nu au dat eficiență maximă situației personale sau statutului civil al inculpatului, în sensul că este cetățean, în cauză erau aplicabile - pentru eliminarea oricărui dubiu în ceea ce privește faptul că acestuia i-a fost adusă la cunoștință situația existenței prezentului litigiu - dispozițiile Tratatului privind existența juridică în materie civilă și penală dintre România și M, Tratatul ratificat prin Legea nr. 177/1997 și, implicit, a Convenției de asistență judiciară în materie penală - Strasbourg 1978 în care și M este parte. Ori, legiuitorul român a preluat aceste dispoziții internaționale, implementându-le în mod expres în art. 177 alin. 8 Cod procedură penală, potrivit căruia, dacă inculpatul se află în străinătate, citarea acestuia se face potrivit normelor de drept internațional penal aplicabile în relația cu statul solicitat, numai prin scrisoare recomandată. În mod evident se remarcă prin hotărârea instanței de apel că s-a trecut foarte ușor peste faptul că inculpatul este cetățean și că nu au fost respectate aceste dispoziții imperative care sunt susținute și de Legea nr. 302/2004 și de art. 5 din Convenția de asistență judiciară în materie penală, care prevăd că remiterea actelor de procedură se va face direct, fie prin poștă, fie prin autoritățile competente ale statului în situațiile anume prevăzute de textul convenției menționate anterior.
Apărătorul inculpatului mai invocă două hotărâri ale Curții Europene Drepturilor Omului, respectiv hotărârea din 27 octombrie 1993 în cauza "Dom Bober vs Olanda" și hotărârea din 24 februarie 1994 - în cauza " Benedun vs Franța" în care se poate evidenția faptul că soluționarea cauzei în lipsa inculpatului care nu a fost legal citat pentru a-și exercita dreptul la apărare și a-și propune probe în apărare, a condus la încălcarea dreptului la apărare, precum și a dreptului la un proces echitabil prin nerespectarea principiului egalității armelor consacrat de În condițiile în care inculpatul, în fața instanței, a fost privat de aceste drepturi și garanții fundamentale stipulate de Convenția privind respectarea drepturilor omului este clar că judecarea în primă instanță a avut loc fără citarea legală a inculpatului, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859pct. 21 Cod procedură penală. Ca atare, pune aceleași concluzii ca și domnul avocat, respectiv de admitere a recursului, de casare a deciziei penale pronunțată de instanța de apel, cu revocarea mandatului de executare și punerea inculpatului în libertate.
Apărătorul depune la dosar concluzii scrise și deciziile din practica judiciară despre care a făcut vorbire și arată că trebuie ținut cont de adresa Inspectoratului de Poliție Județean S de la fila 127, emisă către Biroul de executări penale al Judecătoriei Suceava, motivat de faptul că prin această adresă suspiciunile asupra declarației date de inculpat este lămurită, în sensul că se arată că "în urma identificării a rezultat că adresa de domiciliu (. 11), precum și cetățenia inculpatului sunt eronate". De altfel, blocul E 11 nici nu există și de aceea a fost emisă această adresă a Depune o copie de pe pașaportul inculpatului, din care rezultă fără niciun dubiu că are locuința și reședința în Republica M și nu este cetățean român (chiar în mandatul de executare inculpatul apărea ca fiind cetățean român).
Reprezentanta Ministerului Publica pus concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat ca nefondat și de menținere ca temeinice și legale a hotărârilor pronunțate de instanțele de fond, respectiv de apel. În ceea ce privește nelegala citare a inculpatului, arată că în mod corect instanța de apel a reținut că acesta a fost citat în mod legal, și anume la adresele pe care le-a indicat. Faptul că recunoaște scrisul din declarație, că recunoaște sau nu semnătura nu are relevanță, atâta timp cât sunt declarații date de acest inculpat în care indică adresele din România. Pe de altă parte, procedura specială de citare a cetățenilor străini, așa cum este reglementată de art. 177 pct. 8 Cod procedură penală, arată că aceasta se aplică și are un caracter subsidiar doar atunci când cetățeanul român își indică adresa din străinătate, ori, în cazul procedurii de urmărire penală din România, acest inculpat a indicat o adresă din România, astfel încât organele judiciare erau obligate să-l citeze la adresele din România. Prin extrapolare, dacă un cetățean chinez ar fi cercetat într-un dosar penal și ar indica o adresă din România, organele judiciare nu trebuie să-l citeze în, ci la adresele pe care respectivul le-a indicat la organele judiciare. Pe de altă parte, la fila 86 din dosarul de fond se află adresa trimisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră prin care se comunica faptul că inculpatul nu figurează cu ieșiri din țară. Ori nu poate fi penalizată instanța de fond pentru faptul că nu ar fi avut un rol activ cu privire la identificarea adresei la care locuiește acest inculpat. Ea a efectuat adrese, s-a interesat dacă a ieșit din țară și, din acest punct de vedere, inculpatul apărea ca fiind în România. Ca urmare, cât privește nelegala citare, solicită respingerea motivelor care au fost invocate de inculpat, prin apărător.
Referitor la critica inculpatului privind respingerea ca nefondat a apelului pe care l-a declarat, arată că, deși instanța de apel l-a considerat ca fiind declarat peste termen, nu l-a respins ca tardiv, ci s-a pronunțat cu privire la temeinicia sau netemeinicia celor invocate în apel d e către inculpat.
Cu privire la fondul cauzei, apreciază că în mod corect ambele instanțe au reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune pentru că el a fost cel care a efectuat activitatea de inducere în eroare a administratorului părții civile atunci când a mers și a discutat despre scontarea biletului la ordin și când s-a încheiat contractul de creditare. Faptul că soția lui a fost cea care a semnat contractul de creditare prezintă lipsă de relevanță sub aspect penal, pentru că inculpatul este trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune. Inculpatul a fost cel care a ascuns - în calitate de administrator de fapt al societății (soția sa fiind cea care semna actele la cererea inculpatului) - faptul că a cerut acea scontare a biletului la ordin și a dus în eroare pe reprezentantul părții civile, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 3 Cod procedură penală.
În replică, avocatul arată că concluziile puse de procuror sunt eronate în ceea ce privește îndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul la adresele ce au fost indicate, întrucât - citațiile ce au fost emise au fost restituite cu mențiunile: "destinatarul nu locuiește la această adresă" sau "destinatarul este plecat în Republica M". Nu pot fi reținute nici susținerile reprezentantei Parchetului, în sensul că s-au făcut verificări la instituții ale statului, respectiv la vamă, și au fost reținute ieșirile inculpatului din țară, deoarece acesta - având pașaport și acte în regulă pentru trecerea frontierei și nefiind condamnat în România pentru altă problemă judiciară - nu avea niciun motiv să treacă ilegal frontiera. Mai mult, la momentul intrării în țară, când a fost reținut (09.12.) el se afla în Republica M, de mai mult timp, neavând intrări în țară, așa încât nu are relevanță dacă lucrătorii vamali și-au îndeplinit sau nu aceste prevederi legale. Arată, totodată, că în concluziile scrise s-a făcut referire la declarația din 29.06.2004 de la fila 54, în care inculpatul a arătat că locuiește în Republica M, la - și consideră că pentru niciunul din termenele de judecată procedura nu a fost legal îndeplinită cu inculpatul.
Având cuvântul în replică, avocatul arată că instanța de fond a procedat selectiv în ceea ce privește modul de citare a inculpatului (raportându-se la o declarație în care este indicată o adresă din municipiul S și care este eronată). Atâta timp cât la fila 54 din dosar era indicată adresa din Republica M, instanța trebuia să depună toate diligențele pentru a aduce la cunoștința inculpatului - prin orice mijloc de informare, raportat la dispozițiile din Codul d e procedură penală și la tratatele bilaterale privind asistența judiciară - existența procesului. Neprocedându-se în această manieră, ci în mod selectiv, apreciază că în speță nu au fost respectate condițiile imperative raportate la procedura de citare. Totodată, având în vedere presa din Româna care prezint ăoa ltă situație decât cea reală privind cetățenii moldoveni, solicită ca instanța să facă abstracție de persoana inculpatului, în sensul că este cetățean, și să procedeze la soluționarea corectă a cauzei.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că există o adresă de la Ministerul Administrației și Internelor din care rezultă că nu are cetățenie română și, dat fiind faptul că în mandatul de arestare emis la vamă și trimis în Republica Maf ost trecut ca și cetățean român, autoritățile din Republica M n-au putut să-i asigure asistența juridică. Arată că nu este vinovat, nu a fost legal citat și este de acord cu concluziile apărătorilor.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală,
Declarând dezbaterile închis, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1161/24.11.2005 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr. 3404/2005, în baza art. 215 alin. 1,3. a fost condamnat inculpatul fiul lui și, născut la date de 18-08-1976 în localitatea -, Republica M, cetățean român, cu domiciliul în Municipiul S-, - Sc. A, Ap.11, Județul S, studii superioare, căsătorit, stagiu militar satisfăcut, administrator la - SRL S cu antecedente penale la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 85. s-a anulat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 1,3, prin sentința penală nr. 3867/2003 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin neapelare la 8-12-2003.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1. b s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3867/2003 a Judecătoriei Bacău, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare sporită cu 6 luni închisoare. Inculpatul execută în final pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 71. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a,b,c,e pe durata executării pedepsei.
În baza art. 346 alin. 1.C.P.P. rap. la art. 998,999 cod civil inculpatul a fost obligat să plătească părții civile - SRL S daune materiale în cuantum de 84.400 lei RON (864.000.000 lei ROL).
În baza art. 191 alin. 1.C.P.P. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 3.900.000 lei ROL (390 lei RON), din care 140 lai RON (1.400.000 lei ROL) reprezentând onorariului avocat din oficiu vor fi avansați din fondurile Ministerului Justiției în fondurile
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2619/P/2005 din 7-03-2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 22-04-2005 fost trimis în judecată în stare de libertate, inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.1,3 Cod Penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că la date de 25-08-2003 inculpatul, cu ocazia încheierii unui contract de creditare cu partea vătămată - SRL S, ca urmare a scontării unui bilet la ordin, a indus în eroare reprezentanții acesteia, prin aceea că le-a ascuns faptul că biletul la ordin scontat nu putea fi încasat la scadență, plata fiind supusă unei condiții, acea a livrării efective de către învinuit a unei cantități de motorină către societatea comercială emitentă a biletului la ordin, condiție ce depindea exclusiv de persoana învinuitului, acesta neintenționând nici o clipă să o ducă la îndeplinire.
Situația de fapt reținută prin rechizitoriu se probează cu următoarele mijloace de probă:declarațiile reprezentantului părții vătămate, declarațiile martorilor, înscrisuri, declarațiile inculpatului.
În cursul cercetării judecătorești au fost audiați:reprezentantul părții civile și martorii:,.
La solicitarea instanței s-a depus la dosar nr.3867/2003 a Judecătoriei Bacău de către Biroul Executări Penale al Judecătoriei Bacău și adresa nr.-/7.10.2005 a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În luna august 2003 inculpatul, prezentându-se drept administrator al Grup SRL S, a oferit spre vânzare martorului, administrator al SRL S 2 cisterne de motorină la prețul de 15689 lei pentru un litru, ofertă acceptată de acesta din urmă. Inculpatul a completat factura fiscală seria - nr.- în care a menționat ca plata se va face prin bilet la ordin după livrarea efectivă a cantității de motorină, factura fiind semnată de martora, soția inculpatului și administratora de drept a Grup SRL Pentru plata motorinei C SRL Sae mis un bilet la ordin în favoarea Grup SRL S,cu scadență la data de 22.09.2003 pentru o sumă de 670.000.000 lei, părțile înțelegându-se însă ca plata efectivă să se facă după livrarea mărfii de către inculpat. În același timp, la solicitarea martorului, soția inculpatului a completat în numele - Grup SRL S un bilet la ordin pentru aceeași sumă, în favoarea - SRL.
Ulterior inculpatul s-a prezentat la sediul părții civile, - SRL S împreună cu soția sa pentru a sconta biletul la ordin, spunând administratorului că are nevoie urgentă de bani, ascunzându-i însă înțelegerea avută cu - SRL de a introduce biletul la ordin la plată după livrarea mărfii, lucru pe care inculpatul nu îl făcuse.
În urma acestor demersuri, la data de 25-08-2003 s-a încheiat între partea civilă și - Grup SRL S contractul de creditare nr. 488/ prin care a fost scontat biletul la ordin emis de - pentru suma de 600.000.000 lei, din care suma de 557.000.000 lei urma să fie plătită direct - SRL B iar taxa de scont a fost stabilită la 10% pe lună sau fracțiune de lună, respectiv 70.000.000 lei. Pentru neplata la scadență a creditului s-au stabilit și penalități de 10% pentru prima lună de întârziere și 15% pentru următoarele luni. Contractul a fost semnat pentru împrumutat, - Grup SRL de martora.
În baza acestui contract partea civilă a virat prin ordinele de plată nr.81 și nr.82 din 24-08-2003 suma de 557.000.000 lei în contul - SRL B, care a virat apoi - Grup SRL S 26.882 motorină, respectiv 28.369 motorină, la un preț de 18.767 lei pentru un litru, întocmindu-se factura fiscală nr. -/29-08-2003 și factura fiscală nr. -/29-08-2003.
Din această cantitate de motorină 10.790 au fost vânduți - 2000 SRL Bosanci contra sumei de 249.170.000 lei, conform facturii fiscale nr.-/9-09-2003 suma achitată în întregime de cumpărător prin bilete la ordin și numerar și 16.092 de motorină au fost vânduți către - Com SRL S pentru un preț de 370.121.149 lei plătit de către cumpărător.
Conform facturii fiscale nr. -/28-08-2003 - Grup SRL a vândut către -. SRL Ioc antitate de 28.369 de motorină în valoare de 632.373.649 lei, aceasta fiind de fapt una din cisternele de motorină obținute de la - SRL Inculpatul s-a înțeles însă cu martorul administratorul -. SRL I să-i livreze 2 cisterne de motorină iar pentru plata lor cumpărătorul a emis în favoarea - Grup SRL 2 bilete la ordin, în valoare de 600.000.000 lei fiecare scadente în octombrie 2003, plata lor fiind însă condiționată de livrarea efectivă și a celei de-a doua cisterne de motorină.
La data de 22-09-2003 partea civilă a introdus la plată biletul la ordin scontat însă - SRL Sar efuzat achitarea lui întrucât inculpatul nu livrase motorina pentru plata căreia se emisese biletul la ordin.
În această situație, administratorul părții civile la contactat pe inculpat care i-a înmânat cele două bilete la ordin emise de -. SRL I fără a-i menționa despre înțelegerea avută cu administratorul acesteia privind plata biletelor la ordin. Și aceste două bilete la ordin au fost refuzate la plată întrucât inculpatul nu și-a respectat obligația de a livra cea de-a doua cisternă de motorină.
La datele de 22-09-2003 și 23-09-2003 - Grup SRL a plătit părții civile 40.000.000 lei iar la data de 25-09-2003 - Com SRL Sap lătit pentru - Grup SRL S părții civile suma de 85.000.000 lei prejudiciul produs părții civile fiind astfel recuperat parțial.
De menționat este faptul că potrivit declarațiilor martorilor, inclusiv a martorei, a declarației reprezentantului părții civile care se coroborează cu declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale, deși era asociatul unic și administratorul - Grup SRL S, în fapt atribuțiile administratorului erau exercitate de inculpat, el fiind cel care a negociat încheierea contractelor de vânzare cumpărare și a contractului de credit menționat mai sus, soția sa fiind cea care semna toate înscrisului în numele firmei dar la cererea inculpatului.
În drept, fapta inculpatului de a induce în eroare reprezentantul - SRL, cu prilejul încheierii contractului de creditare nr. 488/ din 25-08-2003 săvârșită în așa fel încât fără aceasta eroare acesta nu ar fi încheiat contractul în scopul de a obține un folos material injust, pricinuindu-se - SRL o pagubă în sumă de 864.000.000 lei ROL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 al. 1,3.
Inducerea în eroare a constat în prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, crearea în mintea victimei, administratorul - SRL, a unei reprezentări greșite a realității, respectiv că plata biletului la ordin scontat v-a putea fi obținută la scadență de la emitent, inculpatul omițând să aducă la cunoștința acestuia cu prilejul încheierii contractului că plata este condiționată de îndeplinirea unei alte obligații pe care acesta și-o asumase față de emitent.
De asemenea, scopul inculpatului de a obține un folos material injust a fost realizat, deși acesta a obținut de la două firme sumele reprezentând contravaloarea motorinei revândute, obținute cu banii dați de partea civilă în executarea contractului de creditare, nu a plătit acesteia decât în parte suma datorată.
Vinovăția inculpatului sub forma intenției directe este dovedită prin administrarea următoarelor mijloace de probă: declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, declarațiile reprezentantului părții civile, înscrisuri.
La individualizarea pedepsei, prima instanță a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72. și anume: dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, de persoana inculpatului care este căsătorit, are un copil minor în întreținere, are antecedente penale și a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal. Față de cele reținute instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special.
Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că prin nr. 3867/18-11-2003 Judecătoriei Bacău, definitivă prin neapelare la 8-12-2003, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1,3. iar în baza art. 81. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, fapta fiind săvârșită la date de 5-12-2001.
Întrucât fapta de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului a fost săvârșită înainte de rămânerea definitivă a nr. 3867/2003 a Judecătoriei Bacău, sunt îndeplinite condițiile pentru anularea suspendării condiționate aplicate prin hotărârea menționată, conform art. 85. infracțiunea fiind descoperită înainte de împlinirea termenului de încercare.
De asemenea, prima instanță a constatat că infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului prin prezenta hotărâre și infracțiunea de înșelăciune pentru săvârșirea căreia inculpatul a fost condamnat prin nr. 3867/2003 a Judecătoriei Bacău se află în concurs real, fiind comise înainte ca inculpatul să fie condamnat definitiv pentru una din ele, prima instanță făcând aplicarea art. 33 lit. a și art. 34 al. 1 lit. b, respectiv a contopit pedepsele aplicate pentru cele 2 infracțiuni, urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, cu aplicarea unui spor, având în vedere perseverența infracțională a inculpatului.
În baza art. 71. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a,b,c,e pe durata executării pedepsei.
Deși art.71 prevede interzicerea exercițiului tuturor drepturilor menționate de art. 64. prima instanță a apreciat că fapta comisă de inculpat nu este legată de exercitarea drepturilor sale părintești și nici nu îl fac nedemn de a-și exercita autoritatea sa de părinte pe parcursul executării pedepsei, prin urmare exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. e nu se impune a fi interzis. O soluție contrară ar duce la încălcarea art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale privind dreptul la respectarea vieții de familie. CEDO are o aplicabilitate directă pe teritoriu României în temeiul art. 11 din Constituție, mai mult, art. 20 alin. 2 din Constituție prevede că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În Hotărârea Curții Europene pentru Drepturile Omului din 28-09-2004 în cauza Sabou contra României, s-a constatat încălcarea de către Statul Român a art. 8 din CEDO prin interzicerea drepturilor parentale în baza art. 71, art. 64. apreciindu-se că ingerința în drepturile reclamantului la respectarea vieții de familie nu urmărea un scop legitim, fiind mai mult un blan moral care are ca finalitate pedepsirea condamnatului și nu ca o măsură de protecție a copilului. Din motivarea acestei hotărâri rezultă că instanțele ar trebui să aprecieze cu privire la necesitatea interzicerii unuia din drepturile prev. de art. 64 iar nu să interzică de plano toate drepturile, fără să le raporteze la scopul ingerinței în exercitarea dreptului și tipul de infracțiune săvârșit. De altfel există chiar în codul penal prevăzute excepție de la prevederile art. 71. în cazul executării pedepsei aplicate de instanță la locul de muncă.
Interesul neinterzicerii exercitării tuturor drepturilor prevăzute de art. 64. pe timpul executării pedepsei închisorii apare în situația liberării condiționate a condamnatului.
Sub aspectul laturii civile, prima instanță a constatat că partea civilă - SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 86.400 lei RON daune materiale, compusă din 43.200 lei RON ce reprezintă suma plătită de partea civilă la cererea inculpatului - SRL B, în baza contractului de creditare încheiat și nerecuperată, actualizată în raport cu rata inflației și dobânzile menționate în contract.
Conform art. 998, 999 Cod Civil, pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ patru condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Prima instanță a apreciat că aceste condiții sunt îndeplinite în cauză în lipsa săvârșirii de către inculpat a faptei de înșelăciune contractul de creditare nu s-ar fi încheiat iar partea civilă nu ar fi fost prejudiciată cu suma menționată, inculpatul acționând cu intenție directă.
Trebuie precizat că în materia răspunderii civile delictuale repararea prejudiciului se face integral, adică atât cel efectiv suferit de victimă cât și beneficiul nerealizat de aceasta ca urmare a faptei ilicite, urmărindu-se restabilirea situației anterioare a victimei, iar inculpatul este de drept în întârziere de la data săvârșirii faptei ilicite.
În consecință, în baza art.346 alin. 1.C.P.P. rap. la art. 998,999 Cod Civil prima instanță l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile - SRL S daune materiale în cuantum de 86.400 lei RON (864.000.000 lei ROL).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel peste termen inculpatul, în condițiile prevăzute de art. 365 Cod procedură penală.
În motivarea apelului, inculpatul a arătat, în esență, că judecarea cauzei în primă instanță a avut loc fără ca el să fi fost legal citat, nu a avut cunoștință de proces și a fost în imposibilitate de a-și pregăti apărările și de a fi prezent la cercetarea judecătorească.
În susținerea apelului, inculpatul a depus la dosar înscrisuri.
Prin decizia penală nr. 3 din 05 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceavas -a respins ca nefondat apelul peste termen declarat de către inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1161/24.11.2005 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3404/2005.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că instanța de fond în mod corect a reținut situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.
Inculpatul apelant a comis fapta dedusă judecății în împrejurările reținute de prima instanță și arătate în considerentele sentinței penale atacate, vinovăția sa fiind în mod corect stabilită prin declarațiile martorilor audiați în cauză și înscrisurile aflate la dosar, coroborate cu declarațiile reprezentantului părții civile.
Astfel, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, rezultă că la data de 25.08.2003, inculpatul, cu ocazia încheierii unui contract de creditare cu partea vătămată - SRL S, ca urmare a scontării unui bilet la ordin, i-a indus în eroare reprezentanții acesteia, prin aceea că le-a ascuns faptul că biletul la ordin scontat nu putea fi încasat la scadență, plata fiind supusă unei condiții, acea a livrării efective de către învinuit a unei cantități de motorină către societatea comercială emitentă a biletului la ordin, condiție ce depindea exclusiv de persoana inculpatului, acesta neintenționând nici o clipă să o ducă la îndeplinire.
Prin urmare, fapta săvârșită de inculpatul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1, 3 Cod penal, prima instanță dispunând în mod corect condamnarea sa pentru săvârșirea acestei infracțiuni.
Relativ la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului intimat, Tribunalul a apreciat că acesta a fost just și proporțional individualizat, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art.72 Cod penal, pedeapsa aplicată fiind orientată spre minimul special prevăzut de textul incriminator, în mod corect prima instanță dispunând anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 3867/2003 a Judecătoriei Bacău și contopirea acestei pedepse cu pedeapsa aplicată prin sentința penală apelată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, sporită la 1 an și 6 luni închisoare.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, a reținut că în mod corect prima instanță l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile S suma de 86.400 lei cu titlu de daune materiale, în cauză fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prev. de art. 998 și urm. Cod civil.
În ceea ce privește motivul de apel invocat de către inculpatul apelant, în sensul că judecarea cauzei în primă instanță a avut loc fără ca el să fi fost legal citat, Tribunalul a constatat că acesta este neîntemeiat.
Astfel, prin declarația dată în cursul urmăririi penale la data de 07.12.2004, inculpatul a arătat că are domiciliul în S, str. - nr. 13,. 11,. A,. 11 (f 53 - dosar de urmărire penală).
Prima instanță a dispus citarea inculpatului de la adresa din mun. S,-, - 42,. B,. 8, de la adresa din mun. S,-, - 11,. A,. 11, prin afișare la Consiliul Local S și prin afișare la ușa instanței.
Prin urmare, inculpatul a fost citat de la adresa pe care el însuși a menționat-o în cursul urmăririi penale.
Este real faptul că din adresa nr. -/22.06.2005 a Poliției mun. S - Biroul Poliției de Ordine Publică rezultă că mandatul de executare privind pe inculpatul nu a putut fi pus în aplicare, întrucât acesta nu mai locuiește la adresa din mun. S,-, - 11,. A,. 11 (f 59 - dosar fond), iar din procesul-verbal întocmit la data de 22.06.2005 de către organele de poliție, rezultă că din verificările efectuate la. nu s-a putut stabili noul domiciliu (f 60).
Dar, potrivit disp. art. 177 al. 3 Cod procedură penală, în caz de schimbare a adresei arătate în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat organul de urmărire penală ori instanța de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obținute potrivit art. 180, că s-a produs o schimbare de adresă.
Cum inculpatul nu a încunoștințat instanța de judecată de schimbarea de adresă, iar din verificările efectuate la. nu s-a putut stabili noul domiciliu al inculpatului, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 177 al. 4 Cod procedură penală, care prevede că citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea.
Ori, inculpatul a fost citat și prin afișare la Consiliul Local S și prin afișare la ușa instanței.
Mai mult decât atât, prima instanță a făcut demersuri pentru a stabili dacă inculpatul figurează ca fiind ieșit din țară pe la unul din punctele de frontieră, iar prin adresa nr. -/07.10.2005 a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, s-a comunicat că inculpatul nu figurează cu intrări/ieșiri în/din România (f 86 - dosar fond).
În aceste condiții, Tribunalul a constat că nu se poate reține că judecarea cauzei la prima instanță a avut loc fără ca inculpatul să fi fost legal citat, iar acesta a beneficiat de asistență juridică obligatorie, în conformitate cu disp. art. 171 al. 3 Cod procedură penală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul.
În motivarea recursului, inculpatul a precizat că judecata sa la instanța de fond a avut loc în lipsa sa, deoarece a fost nelegal citat și a fost în imposibilitate de a-și pregăti apărarea și de a-și propune probele necesare.
Analizând recursul declarat în conformitate cu motivul invocat, Curtea îl consideră întemeiat pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul este cetățean și că acesta locuia în Republica M la data la care instanța de fond a trecut la dezbaterea cauzei.
Această situație rezultă din cuprinsul dovezii de citare a inculpatului pentru termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile.
Potrivit art. 177 al. 8 Cod procedură penală "dacă învinuitul sau inculpatul locuiește în străinătate, citarea se face potrivit normelor de drept internațional penal aplicabile în relația cu statul solicitat, în condițiile legii. În absența unui asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internațional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acestora ține loc de dovadă îndeplinirii procedurii de citare.
Atât instanța de fond cât și instanța de apel au apreciat în mod greșit că procedura de citare a inculpatului la adresa indicată de acesta în faza de urmărire penală și la ușa instanței este corect îndeplinită deși din dovada de citare la instanța de fond rezulta că acesta locuia în Republica
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că judecata în primă instanță a inculpatului a avut loc fără citarea legală a acestuia și în aceste condiții se impune în baza art. 38515al. 1 pct. 2 lit. c admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei penale nr. 3 din 05 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava, sentința penală nr. 1161 din 24.11.2005 și încheierea de îndreptare a erorii materiale din 14.12.2005, ambele pronunțate de Judecătoria Suceava și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Suceava.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18 august 1976 în localitatea -, Republica M, aflat în stare de arest, împotriva deciziei penale nr. 3 din 05.01.2009 a Tribunalului Suceava.
Casează în totalitate decizia penală nr. 3 din 05 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava, sentința penală nr. 1161 din 24 noiembrie 2005 și încheierea de îndreptare a erorii materiale din 14 decembrie 2005, ambele pronunțate de Judecătoria Suceava (dosar nr. 3404/2005) și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Suceava.
Anulează formele de executare emise în baza sentinței sus-menționate, inclusiv mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2019 din 09 ianuarie 2006 emis de Judecătoria Suceava și dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea acestui mandat dacă nu este reținut, arestat sau deținut în altă cauză.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2 ex./18.02.2009
Jud. fond:
Jud. apel:
Președinte:Sandu GetaJudecători:Sandu Geta, Andrieș Maria, Androhovici Daniela
