Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 5/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 5/
Ședința publică din 22 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--, JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu
Judecător: - - -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul penal declarat de revizuenta, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași ( fiica lui și, născut la data de 30 decembrie 1972), împotriva sentinței penale nr. 210/F din 28.11.2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta revizuentă -a, în stare de arest și asistată de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr. 259/2008, emisă de Baroul A, lipsă fiind intimatele, și.
Procedura legal îndeplinită.
În baza dispozițiilor art. 304 alin.1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cu mijloace tehnice audio.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea, în baza dispozițiilor art. 172 alin.7 Cod procedură penală, permite apărătorului, desemnat din oficiu pentru recurentă, să ia legătura cu aceasta. Deoarece se află în stare de arest.
Apărătorul apelantei și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat acordării cuvântului, curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul apelantei -a, având cuvântul, arată că Tribunalul Vâlcea, în mod eronat a respins cererea de revizuire a acesteia prin care a solicitat admiterea în principiu potrivit dispozițiilor art. 394 Cpp referitor la continuarea comisiei rogatorie. De asemenea, consideră că cele trei hotărâri pronunțate de Tribunalul Vâlcea, Curtea de APEL PITEȘTI și ÎCCJ în vederea rejudecării, nu se pot concilia și solicită reunirea acestora într-o singură hotărâre.
Solicită admiterea apelului, casarea sentinței penale nr. 210/F din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dos. nr-, în sensul admiterii cererii de revizuire în principiu, pentru motivele invocate în scris.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Vâlcea ca fiind legală și temeinică.
Apelanta -a, având ultimul cuvânt arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
CURTEA
Asupra apelului penal de față, deliberând constată:
Prin sentința penală nr. 210/F din 28 noiembrie 2007, Tribunalul Vâlceaar espins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuenta -a, deținută în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 257/ din 2 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția penală în dosarul nr-.
A fost obligată revizuenta la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: susținerea revizuentei, potrivit căreia trebuia efectuată comisie rogatorie pentru audierea în calitate de martori a unor persoane din Slovenia, nu poate fi primită, întrucât instanța care a pronunțat condamnarea s-a pronunțat asupra acestei probe; nu este incident nici cazul prevăzut de art. 394 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală, iar la dosar nu există nici un înscris care să fi fost declarat fals și care să fi servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere.
În fine, s-a constatat că în speță nu este vorba despre două hotărâri definitive ale instanței de fond care nu se pot concilia.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel revizuienta, solicitând desființarea ei, iar pe fond - admiterea cererii de revizuire, cu consecința pronunțării unei hotărâri de achitare.
În motivarea apelului, revizuienta a susținut că probele la care a făcut referire în cerere (declarațiile martorilor din Republica ) erau de o mare importanță în dovedirea nevinovăției sale, că a fost pronunțată achitarea sa pentru aceleași fapte, iar hotărârile nu se pot concilia și, în fine, că pedeapsa aplicată, astfel cum a fost majorată de către instanța de recurs, este exagerată și nu reflectă conduita sa bună pe parcursul procesului penal.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, cum și sub toate aspectele, așa cum impun exigențele art. 371 alin. ultim din Codul d e procedură penală, curtea constată că apelul este nefondat.
Astfel, în legătură cu primul caz de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) Cod de procedură penală, împrejurarea că pe parcursul judecății revizuienta a propus probe ce i-au fost respinse nu poate avea ca efect admiterea cererii. Dispozițiile legale menționate fac referire la fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar nu la probe considerate neconcludente și respinse ca atare.
Nu au fost pronunțate hotărâri penale de condamnare a martorilor ce au dat declarații în dosar pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 260 Cod penal, astfel că în cauză nu este incident cazul de revizuire prevăzut de lit. b) a art. 394, așa cum judicios a observat tribunalul.
În privința ultimului motiv de revizuire invocat, acela întemeiat pe dispozițiile art. 394 lit. e), din actele dosarului reiese că, în adevăr, apelanta - revizuientă a mai avut calitatea de inculpată și într-o altă cauză penală, în care a fost pronunțată sentința penală nr. 1459/2006 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, decizia penală nr. 55/A/2007 a Tribunalului Vâlcea și decizia penală nr. 516/2007 a Curții de APEL PITEȘTI.
Acea cauză a avut, însă, ca obiect infracțiunea de proxenetism, comisă în anul 1995, față de alte părți vătămate decât acelea menționate în hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Este vorba, așadar, de fapte distincte, ce au făcut obiectul unor dosare diferite, așa încât în mod întemeiat s-a apreciat de către tribunal că nici acest motiv de revizuire nu poate fi primit.
În consecință, curtea urmează a menține hotărârea apelată și a respinge ca nefondat apelul, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 din același cod,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul revizuentei, împotriva sentinței penale nr.210/F din 28.11.2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Obligă apelanta la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehn.
2 ex.
Jud.fond:
13.02.2008.
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Marius Gabriel Săndulescu