Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 187/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(număr în format vechi 1927/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 187
Ședința publică din data de 20 august 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 2: Niculae Stan
GREFIER: - -
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol se află judecarea apelului declarat de condamnatul revizuient împotriva Sentinței penale nr. 653 din data de 8 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul condamnat - revizuient, aflat în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al apelantului condamnat critică pentru netemeinicie și nelegalitate hotărârea atacată. Solicită să se constate incidența cazurilor de revizuire reglementate de art. 394 lit. a și b Cod procedură penală, să admită apelul, să fie desființată sentința atacată și pe fond să constate admisibilă în principiu cererea de revizuire și să o admită așa cum a fost formulată. Subliniază faptul că revizuientul se afla în altă locație, nu la locul faptei, astfel că a fost condamnat pe nedrept în baza unor depoziții mincinoase.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere apelului ca nefondat, prima instanță corect apreciind că nu sunt incidente nici unul din cazurile de revizuire expres și limitativ reglementate de art. 394 Cod procedură penală iar, în raport cu susținerile incidenței art. 394 lit. b Cod procedură penală, susține că nu sunt dovedite în conformitate cu art. 395 Cod procedură penală. În baza art. 192 Cod procedură penală solicită obligarea apelantului la plata cheltuielilor judiciare.
Apelantul condamnat revizuient, având cuvântul lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Prin sentința penală nr.653/08.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penala, în dosarul nr-, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat, ca neîntemeiată, fiind obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penala nr.1321/21.11.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II- Penala, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1929/30.05.2008, pronunțată de ICCJ - Secția penala, s-a dispus condamnarea inculpatului, în baza art. 211 alin.2 lit.b si c Cod Penal, cu aplic.art.37 lit.b si Cod Penal art. 33 lit.c la Cod Penal o pedeapsa de 9 ani închisoare, reținându-se în fapt ca la datele de 10.03.2006 si respectiv 15.03.2006, in loc public, prin violenta a deposedat părțile vătămate si de sumele de 300 RON si respectiv 400 RON si 20 tichete de masa.
De asemenea, instanța a constatat ca susținerile inculpatului referitoare la nevinovăția sa au fost cunoscute pe parcursul procesului penal de instanțele care s-au pronunțat în dosar si, totodată, aceea ca revizuientul nu a invocat nici o fapta sau împrejurare noua, în sensul art. 394 lit.c C.P.P. ținându-se numai la readministrarea si reinterpretarea probelor. ar, pe calea revizuirii nu este posibil sa se continue judecata, prin prelungirea administrării unor mijloace de proba, pentru dovedirea unor împrejurări ce erau cunoscute de instanțele care au judecat cauza in fond,apel si in recurs.
În ceea ce privește cazul de revizuire prev. de art.394 lit.b instanța C.P.P. a constatat, pe de o parte ca nu s-au depus dovezile cerute de art.395 alin.1 C.P.P.(neexistând o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului) si, pe de alta parte ca situația invocată in cerere nu este reala.
Astfel, s-a reținut că revizuientul a fost condamnat în baza unor probe care dovedesc vinovăția sa dincolo de orice dubiu, declarațiile martorilor ascultați in cauza fiind univoce si conforme cu întregul material probator al cauzei, neputându-se reține ca aceștia au făcut afirmații neadevărate care să conducă în mod greșit la stabilirea răspunderii penale a inculpatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul, criticând hotărârea sub aspectul temeiniciei si legalității, solicitând admiterea în principiu a cererii de revizuire și pe fond,constatarea nevinovăției sale.
Analizând actele dosarului si sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt,în conformitate cu disp. art. 371 alin.2 C.P.P.Curtea retine că apelul este nefondat.
Potrivit art.394 din Codul d e procedură penală,se poate cere revizuirea unei sentințe penale în cazurile expres și limitativ arătate în acest articol,revizuirea fiind o cale extraordinară de atac,pentru admisibilitatea căreia se cer îndeplinite strict condițiile legale. Curtea constată că revizuientul a indicat cazul prev. de art. 394 alin. 1 lit. a și pe cel prev. de lit. b,însă aceste cazuri au fost indicate doar formal, fără a fi în realitate incidente în speța de față, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute.
În ceea ce privește descoperirea unor fapte sau împrejurări noi,necunoscute de instanțele care au soluționat cauza pe fond,Curtea constată că revizuientul nu a precizat care sunt aceste împrejurări, limitându-se la a arăta că declarațiile martorilor audiați nu sunt conforme adevărului, solicitarea având de fapt caracterul unei reaprecieri a probelor deja administrate și cunoscute deci,de instanțele care au soluționat cauza.
În ceea ce privește declarațiile mincinoase pe baza cărora revizuientul pretinde că a fost condamnat pe nedrept, Curtea constată că acestea nu sunt dovedite în vreuna din modalitățile cerute de art. 395 din Codul d e procedură penală, neexistând nici o hotărâre judecătorească de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă a vreunui martor dintre cei audiați de instanțe, și nici un minim indiciu că aceste declarații sunt mincinoase, pentru ca în cadrul acestei proceduri a revizuirii să se poată cerceta aceste aspecte.
Curtea apreciază astfel că cererea de revizuire formulată este,de fapt, inadmisibilă, însă, reținând că instanța de fond a respins-o ca nefondată, deși a analizat-o doar sub aspectul admisibilității, iar soluția pronunțată este una mai favorabilă petentului,dat fiind ipotetica analiză pe fond a acesteia,față de soluția respingerii ca inadmisibilă,care presupune imposibilitatea de a trece la analiza temeiniciei cererii, va menține soluția pronunțată de Tribunal și va respinge apelul declarat de petentul revizuient ca nefondat,conform art. 379 pct. 1 lit. b din Codul d e procedură penală, obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat,conform art. 192 alin. 2 din Codul d e procedură penală,onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr. 653/08.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă apelantul revizuient la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs în 10 zile.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
a
GREFIER
Red. /25.08.2009
2 ex.
Red. G - Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Mariana ConstantinescuJudecători:Mariana Constantinescu, Niculae Stan