Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 223/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 223
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 27 martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
- - - - grefier
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU
reprezentat prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul-inculpat, împotriva deciziei penale nr. 54/A din 05.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul -inculpat în stare de arest asistat din oficiu de avocat în substituire pentru avocat.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Avocat pentru recurentul-inculpat din oficiu, depune la dosarul cauzei adresa nr. 6226/P/2007 din 14.03.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, din care rezultă că dosarul privind pe cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 180 Cod penal, în care are calitatea de parte vătămată, se află în lucru la procuror. Nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Parchetului, arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri formulate în cauză, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat din oficiu pentru recurentul-inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri, schimbarea încadrării juridice din tentativă la tâlhărie în tentativă la furt prev. de art. 20 raportat la art. 208-209 al. 1 lit. g Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. Cod penal și redozarea pedepsei aplicate. Inculpatul contestă cele reținute și arată că, gluga nu a fost purtată cu scopul de a nu fi recunoscut, de fapt aceasta făcea parte integrantă din geaca pe care o avea pe dânsul. Pentru asistența juridică din oficiu solicită plata onorariului din fondurile Ministerului Justiției.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea recursului ca nefundat, pedeapsa fiind corect individualizată și față de motivele invocate, susține că nu se impune schimbarea încadrării juridice. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie, gluga fiind purtată cu scopul de a-și ascunde fața. Solicită obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul - inculpat, solicită admiterea recursului, schimbarea încadrării juridice din tentativă de tâlhărie în tentativă la furt, având în vedere că intenția sa a fost de a sustrage bunuri din magazin. În momentul când a coborât jos a fost lovit de partea vătămată cu o de 2 metri, ceea ce poate proba cu memoriile depuse. La rândul său a lovit partea vătămată doar cu intenția clară de a se apăra iar acesta nu recunoaște că l-a lovit.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2597/05.12.2007 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar nr- s-a dispus:
În baza art. 20 Cod penal raportat la art. 211 al.1,al.2 lit. a, b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal condamnarea inculpatului fiul lui și născut la data de 28.09.1974,cetățean român studii 12 clase,necăsătorit, fără ocupație, stagiul militar satisfăcut, recidivist domiciliat în comuna R, sat R, județul B, CNP- la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.
În baza art. 61 al.1 Cod penal a revocat liberarea condiționată privind restul de 193 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală 2489/2006 a Judecătoriei Bacău și a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 al. 2 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.350 a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art.88 Cod penal a dedus din durata pedepsei durata reținerii și a arestării preventive de la 02.09.2007 la zi.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală a luat act că părțile vătămate COOP Consum R și nu s-a constituit părți civile în procesul penal.
În baza art.191 al. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care 100 lei onorariu avocat oficiu va fi suportat din fondurile MJ.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 5070/P/2007 din 20.09.2007 înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. 10956/180/ 21.05.2007 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, faptă prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 211 al.1, 2 lit. a, b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
In fapt, prin actul de sesizare s-a reținut că: în noaptea de 01/02.09.2007, fiind mascat, prin escaladarea si fabricarea unei găuri în acoperiș a încercat să pătrundă in interiorul magazinului aparținând Coop. Consum din satul, pentru a sustrage bunuri și fiind surprins de către numitul a încercat să-și asigure scăparea prin exercitarea de acte de violentă asupra acestuia, acesta necesitând pentru vindecare un număr de 8-10 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legal aflat la dosar.
În cursul cercetării judecătorești în conformitate cu dispozițiile art. 323 Cod procedură penală și art. 69-74 Cod penal a fost audiat inculpatul care a arătat că a încercat să pătrundă în incinta magazinului, dar nu l-a lovit pe.
Potrivit art. 326 Cod procedură penală a fost audiată partea vătămată care a declarat că nu se constituie pate civilă împotriva inculpatului.
Instanța a procedat la audierea martorilor:, declarațiile acestora fiind consemnate si atașate la dosar.
Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăriri penale și cercetării judecătorești instanța a reținut următoarea situație de fapt:
In noaptea de 01/02.09.2007 după ce s-a întors de la discoteca organizată în satul, com., fiind adus la domiciliu de către martorii:, și, inculpatul a luat hotărârea de a pătrunde în incinta magazinului aparținând Coop. Consum pentru a sustrage bunuri. Și-a schimbat hainele cu care se întorsese de la discotecă și a plecat spre magazine luând asupra sa de la domiciliu un levier, un clește și o. Ajuns în satul din com. la sediul magazinului mixt aparținând Coop. Consum a pătruns în Curtea magazinului prin escaladarea gardului și a acoperit fața cu o și mâinile cu o pereche de ciorapi pe care îi avea în picioare, pentru a nu fi recunoscut și a nu lăsa amprente papilare, s-a urcat pe acoperișul magazinului și aici, prin desprinderea plăcilor de azbest ale acoperișului a pătruns în podul magazinului. În timp ce încerca să forțeze oblonul care face accesul în spațiul de desfacere din magazin, a produs zgomote care au fost auzite de către martora.
În jurul orei 01.30, martora l-a alertat pe numitul, în legătură cu faptul că, cineva se afla în incinta magazinului și încerca să sustragă bunuri de acolo. Partea vătămată a luat din curtea locuinței sale o din lemn, a sărit gardul magazinului și a pătruns în curte. Ajuns aici, l-a somat pe inculpat să iasă. Inculpatul a ieșit din podul în care era ascuns, prin creată de el, s- urcat de pe acoperiș asupra lui, de la o înălțime de aproximativ 2 metri, având în mâini levierul și cleștele și fața acoperită cu o. Pentru a-și asigura scăparea, după ce a sărit de pe acoperiș, inculpatul l-a lovit cu putere în zona capului pe numitul cu obiecte pe care le avea asupra sa. l-a prins în brațe pe inculpat, a scăpat bâta din lemn, cu care venise la locul faptei și între cei doi a început o luptă corp la corp, ocazie cu care a reușit să îi smulgă inculpatului gluga de pe față și să îl identifice ca fiind . Tot partea vătămată declară că inculpatul avea mâinile acoperite cu o pereche de ciorapi.
La locul incidentului se afla și soția părții vătămate care împreună cu martorul l-a ajutat pe acesta să imobilizeze pe inculpat care continua să lovească ca să își asigure scăparea. La fața locului a sosit și un alt vecin, martorul cu o sfoară, cu care inculpatul a fost legat până la sosirea organelor de poliție.
Ca urmare a loviturilor aplicate, numitul a necesitat pentru vindecare un nr. de 8-10 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală nr. S/2184/03.09.2007, în care se precizează faptul că leziunile nu au fost de natură a pune în primejdie viața victimei, din punct de vedere medico-legal. Diagnosticul stabilit de către medical legist a fost acela de traumatism cranio - facial cu placă contuză și hematom consecutive parietal stânga, excoriații epicranian, sprincenar drept și member superioare.
La data de 04.09.2007 inculpatul a fost prezentat la SML - în vederea expertizării medico-legale acesta necesitând pentru vindecare un nr. de 11-12 zile îngrijiri medicale, conform aportului de expertiză medico-legală nr. 2188/04.09.2007, anexat la dosarul cauzei.
Inculpatul a recunoscut că a încercat să pătrundă în incinta magazinului dar a declarat că nu a lovit-o pe partea vătămată.
Declarația acestuia nu poate fi reținută atâta timp cât din probele administrate rezultă că inculpatul a lovit partea vătămată pentru a-și asigura scăparea.
Situația de fapt reținută de instanță se probează cu: plângerea și declarațiile părții vătămate Coop. Consum R - fl.4 și declarațiile părții vătămate - fl. 29-30,48-49 p; proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante - fl.5-9 însoțit de planșe fotografice - fl. 10-17 p; procesul verbal de constatare la fața locului, proces verbal de ridicare obiecte de îmbrăcăminte în vederea examinării -fl. 62 p, raport de expertiză medico-legal nr. S/2184/03.09.2007- fl.22 p; raport de expertiză medico-legal nr. S/2188/04.09.2007 - fl.26 p, declarațiile martorilor:, G, toate coroborate cu declarațiile inculpatului.
În drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 211 al. 1, 2 lit. a, b Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal.
În temeiul art. 345 Cod procedură penală având în vedere că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, instanța urmează să dispună condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal și anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în are a fost comisă fapta, urmările produse sau care s-ar fi putut produce.
Instanța a avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod procedură penală.
În consecință instanța în baza art. 20Cod penal, raportat la art. 211 al.1, 2 lit. a, b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal a condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 61 al.1 Cod penal a revocat liberarea condiționată privind restul de 193 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală 2489/2006 a Judecătoriei Bacău și a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 al. 2 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 88 Cod penal a dedus din durata pedepsei durata reținerii și a arestării preventive de la 02.09.2007 la zi.
Sub aspectul laturii civile în baza art. 14,346 Cod procedură penală a luat act că părțile vătămate COOP. Consum R și nu s-a constituit părți civile în procesul penal.
Văzând și dispozițiile art. 191 alin. 1 Cod procedură penală,
mpotriva sentinței penale menționate în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău și inculpatul.
Se critică hotărârea apelată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău pentru netemeinicie sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului, apreciată ca fiind nejustificat de blândă, în raport de gravitatea faptei comise, natura acesteia și modalitatea de săvârșire.
Inculpatul nu și-a motivat în scris apelul declarat. Oral, în instanță, personal și prin apărător, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de tentativă la furt calificat și reducerea pedepsei aplicate în mod necorespunzător. A mai cerut inculpatul a se avea în vedere că în momentul comiterii faptei era sub influența băuturilor alcoolice și că a fost mai întâi lovit de partea vătămată, fiind astfel în legitimă apărare.
Examinând actele și lucrările din dosar în raport de motivele invocate constată că apelul declarat de inculpat este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Soluția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie se fundamentează pe probele administrate în cauză, respectiv depoziții de martori, procesul-verbal de constatare a infracțiunii, procesul-verbal de cercetare a locului faptei, declarațiile părții vătămate coroborate cu mențiunile ce se regăsesc în concluziile certificatului medico legal.
Din probatoriul administrat se reține că inculpatul, fiind depistat de partea vătămată, a sărit asupra acesteia de pe acoperiș și a început să o lovească, cu intenția de a-și asigura scăparea. Mai rezultă din însăși declarația inculpatului că aceasta se afla în locul în care a fost depistat, întrucât a intenționat să sustragă bunuri din magazin, activitate pe care însă nu a finalizat-o ca urmare a intervenției altor persoane (în primul rând a părții vătămate). Pentru a-și asigura scăparea inculpatul a exercitat acte de violență asupra părții vătămate, care au impus acordarea unui număr de 8 - 10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite. Or, se constată că din moment ce, furtul nu s-a consumat, fapta comisă de inculpat, în împrejurările reținute mai sus realizează conținutul infracțiunii de tentativă la tâlhărie așa cum, în mod corect a reținut prima instanță și nu de furt așa cum s-a solicitat în apelul declarat de inculpat. Apărările inculpatului că se afla în legitimă apărare nu pot fi reținute nici de instanța de control judiciar, acestea fiind de circumstanță și cu scopul de a diminua răspunderea penală. Astfel, se reține în primul rând că inculpatul a negat constant lovirea părții vătămate, aspect care exclude reținerea "legitimei apărări". Este adevărat că inculpatul a prezentat la rândul său leziuni corporale, însă din probele administrate nu rezultă că ar fi fost cauzate de partea vătămată, cauza producerii lor neputând face obiectul prezentei cauze. De asemenea, inculpatul nu poate justifica în ce mod ar fi fost lovit de partea vătămată, el nefiind depistat de aceasta în timp ce se afla pe acoperiș, cu fața acoperită cu cagula.
Rezultă așadar că în speță nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, vinovăția inculpatului fiind corect reținută.
Nici motivul de apel ce vizează reducerea pedepsei, nu poate fi reținut de instanța de control judiciar. Inculpatul a solicitat, așa cum s-a arătat, schimbarea încadrării juridice, limitele de pedeapsă stabilite de lege, pentru infracțiunea de furt calificat fiind mai mici.
Cum în cauză nu s-au reținut criticile aduse hotărârii privind calificarea
juridică a infracțiunii, instanța a considerat cănu se impune modificarea pedepsei, în sensul cerut de inculpat.
Sentința penală atacată a fost analizată sub aspectul netemeiniciei, ca urmare a apelului formulat de parchet.
Astfel, nu se poate considera că fapta inculpatului care în noaptea de 01/02.09.2007, fiind mascat, prin escaladare și prin producerea unei găuri în acoperiș a încercat să pătrundă în incinta magazinului aparținând COOP Consum R (satul ) cu scopul de a sustrage bunuri și fiind surprins de partea vătămată a încercat să-și asigure scăparea prin exercitarea de acte de violență asupra acesteia, prezintă un grad redus de pericol social care să justifice aplicarea unei pedepse la limita minimă prevăzută de lege.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât inculpatul a mai fost condamnat anterior, fiind recidivist în condițiile art. 37 lit. a Cod penal, iar săvârșirea faptei s-a făcut după o pregătire prealabilă, inculpatul având asupra sa cagula, cu care și-a acoperit fața pentru a nu fi recunoscut și levierul și cleștele pentru a-și crea breșa în acoperiș.
Or, tâlhăria, rămasă chiar în formă tentativei, este apreciată ca o infracțiune complexă, ce prezintă un pericol social ridicat, determinat de importanța valorilor sociale care constituie obiectul protecției penale și de urmările pe care le poate avea asupra persoanelor și patrimoniilor acestora.
n aceste condiții, instanța de control judiciar apreciază că pedeapsa stabilită de instanța de fond, este deosebit de blândă, impunându-se majorarea acesteia.
Față de aceste considerente, Tribunalul prin decizia penală nr. 54/A/5.02.2008, în baza art. 579 pct. 2 lit. a Cod procedură penală;
. În baza art. 379 pct. 2 lit. a din Cod procedură penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva nr. 2597 din 5.12.2007 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr- numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate și pedeapsa de executat.
A desființat sentința penală apelată cu privire la aspectele menționate, a reținut cauza spre rejudecare, iar pe fond:
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de 20 raportat la art. 211 al. 1, al. 2 lit. a, b din Cod penal, cu aplicarea art. art. 37 lit. a din Cod penal de la 2 ani și 6 luni închisoare la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 61 din Cod penal revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 193 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală 2489/2006 a Judecătoriei Bacău și a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
Pedeapsă de executat 4 ani închisoare.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
A menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 381 Cod procedură penală dedus din pedeapsa aplicată detenția începând cu data de 5.12.2007 la zi.
II. n baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat împotriva sentinței penale nr. 2597 din 5.12.2007 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr-.
dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, către Baroul de Avocați B - avocat.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligat apelantul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
n baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul parchetului au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii penale a formulat recurs inculpatul, invocând același motive ca și în apel.
A solicitat așadar schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la tâlhărie în infracțiunea de tentativă la furt calificat, motivat de faptul că a lovit partea vătămată doar pentru a se apăra, fiind în legitimă apărare, dar nicidecum în scopul de a-și asigura scăparea.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, considerând-o mult prea aspră, în raport de gravitatea faptei.
Curtea, analizând recursul formulat, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța de recurs consideră că situația de fapt a fost corect reținută și în urma căruia s-a și făcut o corectă și legală încadrare juridică a faptei.
Susținerea inculpatului în sensul schimbării încadrării juridice din tentativă la tâlhărie în tentativă la infracțiunea de furt calificat, nu poate fi primită, ea fiind făcută doar în scopul diminuării răspunderii penale.
Rezultă din depozițiile martorilor, procesul - verbal de constatare a infracțiunii, procesul - verbal de constatare a infracțiunii, procesul verbal de cercetare a locului faptei, declarațiile părții vătămate, concluziile certificatului medico-legal, toate coroborate cu declarațiile inculpatului, că în momentul în care a fost surprins de către partea vătămată, a sărit asupra acestuia de pe acoperiș și a început s-o lovească cu intenția clară de a-și asigura scăparea. Că este așa, mai rezultă și din însăși declarația inculpatului, care odată surprins în locul unde a fost depistat, în magazin, cu intenția de a sustrage bunuri, activitate nefinalizată ca urmare a intervenției părții vătămate, în intenția de a-și asigura scăparea, l-a lovit pe acesta din urmă.
Relevante în cauză mai sunt și concluziile actului medico-legal care precizează că părții vătămate i-au fost necesare 8-10 zile îngrijiri medicale.
În analizarea situației de fapt mai trebuie avut în vedere și poziția oscilantă adoptată de inculpat pe tot parcursul procesului penal.
Astfel, după ce în primă fază precizează că a fost lovit de persoane necunoscute, fără a aminti în vreun fel de locul incidentului ( magazin), ulterior revine și arată că odată surprins în magazin a fost lovit de partea vătămată, dar că el nu a lovit-o pe aceasta.
Abia în fața instanței de apel, precizează că a lovit și el partea vătămată, doar în scopul de a se apăra, fiind așadar în legitimă apărare.
Toate aceste relatări progresive, nu pot fi privite de către instanță, decât făcute în scopul de diminua în vreun fel răspunderea penală, când de fapt împrejurările în care s-a comis fapta s-au efectuat exact în modalitatea reținută de către instanță.
Împrejurarea că și inculpatul la rândul său a prezentat leziuni, nu fac obiectul prezentei cauze, plângerea formulată împotriva numitului, formând obiectul dosarului 6226/P/2007al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, aflat în cursul urmăririi penale.
De remarcat în cauză mai este și pregătirea prealabilă efectuată de inculpat înainte de comiterea faptei. Astfel el s-a schimbat de hainele cu care a fost îmbrăcat la discotecă, și a luat asupra sa o cagulă cu care și-a acoperit fața, o pereche de ciorapi cu care și-a acoperit mâinile precum și obiecte specifice activității de furt.
Ori, analizându-le în ansamblu, se poate concluziona că inculpatul era pregătit pentru orice, chiar acoperind și situația în care ar fi fost prins, pentru a nu putea fi identificat.
În situația în care a fost prins de partea vătămată, acesta din urmă i-a smuls gluga de pe față, iar odată identificat, inculpatul la lovit pentru a-și asigura scăparea.
Raportându-se la toate aceste circumstanțe, în cauză, corect s-a reținut vinovăția inculpatului sub aspectul tentativei la infracțiunea de tâlhărie, neimpunându-se sub nici un mod schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii tentativei la infracțiunea de furt calificat.
Nici sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, nu se impune a opera vreo modificare, aceasta fiind în măsură să asigure scopul pedepsei prevăzută de art. 52 Cod penal.
La aprecierea cuantumului pedepsei aplicate instanța a avut în vedere atât gradul de pericol social concret al faptei comise, modalitatea de executare, dar si de persoana inculpatului care deși a mai fost anterior condamnat, fiind recidivist în condițiile art. 37 lit. a Cod penal, dă dovadă de perseverență pe calea infracțională.
Avându-se în vedere toate aceste împrejurări, în cauză nu se justifică aplicarea unei pedepse mai blânde, astfel că nici sub acest motiv decizia recurată nu va fi modificată.
Față de toate aceste circumstanțe, Curtea, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul inculpat.
Văzând și prevederile art. 192 al. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - inculpat, fiul lui și, născut la data de 28.09.1974, împotriva deciziei penale nr. 54/A din data de 05.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
În baza art. 385/17 alin.2, cu art. 383 alin.2 Cod procedură penală, deduce, în continuare, din pedeapsa principală aplicată perioada executată de la data pronunțării deciziei recurate - 05.02.2008, la zi.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul a onorariului avocat oficiu în sumă de 100 RON.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul -inculpat să plătească statului suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.03.2008, în prezența recurentului-inculpat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Dumitru Pocovnicu, Liliana Novac, Ecaterina Ene
GREFIER,
Red.sent.
Red.dec..
Red.dec.rec. -
Tehnored. G. - 2 ex.
04.04/07.04.2008
Președinte:Dumitru PocovnicuJudecători:Dumitru Pocovnicu, Liliana Novac, Ecaterina Ene