Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 34/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.34/
Ședința publică din data de 22.01.2009
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Florin Popescu
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.240/A din 22.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș,în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent asistat de avocat ales cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind părțile vătămate intimate,.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, și în rejudecare schimbarea modalității de executare a pedepsei prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării. În susținerea celor solicitate arată că inculpatul este un fotbalist profesionist și fiind plecat în cantonament este aproape imposibil să se prezinte din 2 în 2 luni la Serviciul de Probațiune. Solicită ca instanța să aibă în vedere că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului, și a regretat fapta comisă.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei Tribunalului Timiș, împrejurarea că inculpatul este jucător profesionist nu-l împiedică să respecte măsurile și obligațiile stabilite pe durata termenului de încercare, deoarece programul de supraveghere se întocmește în raport de felul și natura muncii prestate de inculpat, astfel ca acesta să-și poată exercita profesia în bune condiții.
Inculpatul recurent, luând cuvântul, solicită admiterea recursului susținând că regretă fapta comisă.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1084/29.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, s-au dispus următoarele:
În baza art. 211 al. 1, 2 lit. "b", "c" Cod Penal, art. 211 al. 21lit. "a" Cod Penal, cu aplicarea art. 75 lit. "c" și Cod Penal aplicarea art. 74 lit. "a", "b" și "c" raportat Cod Penal la art. 76 lit. "b", a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 211 al. 2 lit. "b" și "c" Cod Penal, cu aplicarea art. 74 lit. "a", "b" și "c" Cod Penal raportat la art. 76 lit. "b" Cod Penal, a fost condamnat același inculpat, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, la 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 33, art. 34.Cod Penal, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare.
Au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege, în condițiile și pe durata prevăzută de art.71
Cod PenalÎn baza art. 861și art. 71 al. 4.Cod Penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării pedepsei cu închisoarea sub supraveghere.
În baza art. 862.Cod Penal a fost stabilit un termen de încercare de 6 (șase) ani socotiți de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 863.Cod Penal pe durata termenului de încercare a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, o dată la 3(trei) luni, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele stabilite de către acesta;
- să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș schimbarea locului de muncă;
- să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 863al. 2.Cod Penal, un exemplar al prezentei sentințe a fost comunicat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș.
Au fost puse în vedere inculpatului, în baza art. 359.C.P.P. prevederile art. 864.Cod Penal, rap. la art. 83 și art. 84.
Cod PenalÎn baza art. 350.C.P.P. a fost revocată măsura arestării preventive și s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 ore din 04 februarie 2008 și arestul preventiv din data de 05 februarie 2008, la zi.
In baza art. 14.Cod Penal s-a constatat recuperat prejudiciul cauza părților civile și.
S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
În baza art. 191 al. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 24.11.2007, partea vătămata se deplasa pe B-dul - din T, dinspre Gara de Nord, către centru. La intersecția cu str. - a depășit un grup de trei tineri și imediat după aceea a fost lovit în plină de către inculpatul. În urma loviturii primate, partea vătămata a căzut la pământ scăpând din mană telefonul mobil marca Sony Ericsson. Inculpatul a luat telefonul de jos și împreună cu ceilalți doi au fugit în direcția râului.
S-a mai reținut și faptul că urmare a agresiunii fizice exercitate asupra sa în momentul comiterii faptei partea vătămată a suferit leziuni, pentru a căror vindecare a necesitat nu număr de trei de zile de îngrijiri medicale, conform înscrisului medico-legal de la fila 19 dosar
În data de 10.01.2008, partea vătămată a reclamat faptul că în aceiași seară în jurul orelor 21,20 în timp ce se deplasa pe Calea din T, în apropiere de str. -, inculpatul, care era însoțit de G l-a lovit peste mană și i-a sustras telefonul mobil marca Motorola apoi cei doi au fugit pe strada -. În urma agresiunii partea vătămată nu a suferit leziuni pentru care să fie necesare îngrijiri medicale.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și a arătat că a lovit părțile vătămate și le-a deposedat de telefoanele mobile pe care ulterior le-a vândut contra sumei de 100 lei, respectiv de 150 lei. În fața instanței de judecată partea vătămată a precizat că nu înțelege să se mai constituie parte civilă întrucât prejudiciul a fost recuperat integral.
Instanța de fond a reținut că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie prevăzute de art. 211 al.1 și 2 lit.b și c si Cod Penal art.2111lit.a Cod Penal, cu aplicarea art.75 lit.c
Cod PenalInstanța de fond a apreciat ca fiind realizată latura obiectivă a infracțiunii mai sus menționate întrucât inculpatul a exercitat în prealabil acte de violență asupra părților vătămate, după care le-a deposedat de telefoanele mobile, iar aceste fapte au fost săvârșite în prezența unor circumstanțe agravante, respectiv pe timpul nopții și în loc public, de natură a conferi infracțiunii forma calificată anterior reținută.
S-a considerat că în același timp este realizată și latura subiectivă a acestei infracțiuni, vinovăția inculpatului îmbrăcând forma intenției directe, acest fapt rezultând indubitabil din modul de operare utilizat de inculpat, acesta a săvârșit fapta după lăsarea întunericului și a fugit imediat după aceea de la locul săvârșirii faptei, în că nu a putut fi observat de martori oculari și nu va fi descoperit.
Procedând la stabilirea răspunderii penale și la individualizarea judiciară a pedepsei ce i-a fost aplicată, instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72.Cod Penal și în raport de acestea, pe de o parte, faptul că din verificarea fișei de cazier judiciar a rezultat că inculpatul nu are antecedente penale, că prejudiciul material cauzat a fost recuperat și că inculpatul a avut o atitudine sinceră recunoscând săvârșirea faptei.
Pe de altă parte însă, s-a ținut cont și de gravitatea concretă a faptei săvârșite, rezultând din modul de operare, respectiv din faptul că a fost săvârșită după lăsarea întunericului și în loc public, precum și din urmările produse pentru integritatea fizică a părții vătămate, gravitate concretă pe care instanța de fond a avut-o în vedere atât la dozarea cuantumului pedepsei ce a fost aplicată cât și la individualizarea modalității de executare a acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, solicitând, prin intermediul apărătorului ales, admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelată și, în rejudecarea pronunțarea unei pedepse orientată spre minim, cu suspendarea condiționată a pedepsei.
Tribunalul Timiș, prin decizia penală nr. 240/A din 22.09.2008, pronunțată în dosar nr, -, În baza art. 379 pct. 1 lit. b din p Cod Penal, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul apelant (fiul lui și, născut la 08.01.1987 în localitatea R, jud. S, domiciliat în l, nr.23, com., jud. T, -, fără antecedente penale, fără ocupație, 9 clase) împotriva sentinței penale nr. 1084 din 29.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 p Cod Penal inculpatul apelant a fost obligat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în apel.
Examinând probele administrate în cauză, Tribunalul a apreciat că prima instanță a stabilit corect starea de fapt și vinovăția inculpatului sub forma intenției directe, pedeapsa aplicată acestuia respectând criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod Penal, atât cuantumul, cât și modalitatea de executare fiind de natură a realiza scopul pedepsei prevăzut de art. 52.Cod Penal
Instanța de apel a considerat corectă aprecierea instanței de fond privind gradul de pericol social al faptelor comise de inculpat în raport cu modalitatea concretă de săvârșire a acestora și consecințele pe care le-au produs, precum și a importanței valorilor ocrotite de legea penală și încălcate de inculpat, viața și patrimoniul persoanei, dar a reținut în favoarea inculpatului și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a, b, c Cod Penal, aplicând o pedeapsă sub minimul special, și a ales ca modalitate de executare a pedepsei, suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
S-a mai considerat că împrejurarea că inculpatul este jucător profesionist de fotbal nu îl împiedică la respectarea măsurilor și obligațiilor stabilite de instanță pe durata termenului de încercare, deoarece programul de supraveghere se întocmește în raport de felul și natura muncii prestate de inculpat, astfel încât acesta să-și poată exercita profesia în bune condiții.
Apreciind că nu se impune micșorarea cuantumului pedepsei aplicate și nici schimbarea modalității de executare a acesteia, hotărârea primei instanțe fiind temeinică și legală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b din p Cod Penal, Tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul apelant împotriva sentinței penale nr. 1084 din 29.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, iar în baza art. 192 alin. 2 p Cod Penal a obligat pe inculpatul apelant să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în apel.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termenul legal inculpatul, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr- din 17.11.2008, susținând că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală.
Recursul nu a fost motivat.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs analizate din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Din probatoriul administrat rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul recurent a săvârșit două infracțiuni de tâlhărie calificată în concurs (declarații inculpat, declarații părți vătămate, declarații martori, raport de constatare medico-legală, proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup).
În privința sancțiunilor aplicate, se observă că prima instanță l-a condamnat pe inculpat la două pedepse cu închisoarea în cuantum inferior minimului prevăzut de lege, cu reținerea unor circumstanțe atenuante, iar cu ocazia contopirii pedepselor pentru infracțiunile concurente nu a aplicat vreun spor.
Instanța de recurs consideră că aceste pedepse nu pot fi reduse, văzând circumstanțele concrete ale săvârșirii celor două fapte (de către mai multe persoane împreună, pe timpul nopții, în locuri publice, prin violență fizică - partea vătămată a fost lovit de către inculpat în zona feței, suferind leziuni ce au necesitat o internare de 4 zile în Clinica de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean nr. 1 T iar pentru vindecare 3 zile de îngrijiri medicale).
Întrucât cuantumurile pedepselor aplicate pentru infracțiunile concurente nu vor fi reduse și pe cale de consecință nici pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, nu va putea fi modificat nici modul de individualizare a executării pedepsei închisorii prin suspendarea condiționată a executării, deoarece art. 81 alin. 2.pen. prevede că suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani.
Curtea observă că este întemeiată susținerea inculpatului recurent potrivit căreia hotărârea atacată este nelegală, însă nelegalitatea îi este favorabilă. Astfel, prima instanță a stabilit o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru două infracțiuni concurente și a dispus suspendarea executării acestei pedepse sub supraveghere, deși art. 861alin. 2.pen. prevede că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată și în cazul concursului de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani.
Cum sentința a fost atacată cu apel și recurs doar de către inculpat, potrivit art. 3858alin. 1.C.P.P. instanța de recurs nu poate modifica în defavoarea acestuia modul de individualizare a executării pedepsei închisorii.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b pr. pen. va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 240/A/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Penală în dosarul nr- din 20.05.2008.
Văzând și disp. art. 192 al. 2.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.240/A/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Penală în dosarul nr- din 20.05.2008.
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală obligă inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red /23.01.2009
Dact 2.ex./28.01.2009
Prima inst. - Jud. - Judecătoria Timișoara
Inst. Apel - Tribunalul Timiș - jud.
- jud.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTĂ DECIZIE PENALĂ NR.34/
Ședința publică din data de 22.01.2009
În baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.240/A/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Penală în dosarul nr- din 20.05.2008.
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală obligă inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Florin Popescu, Anca Nacu