Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 414/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.414
Ședința publică din 11 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bogdan Adrian
JUDECĂTOR 2: Ștefan Nimineț
JUDECĂTOR 3: Silviu Anti
GREFIER: ---
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa fost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.137/A din data de 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - inculpat, în stare de detenție, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul - inculpat depune la dosar memoriu.
Curtea aduce la cunoștința recurentului - inculpat faptul că are dreptul de a nu face declarații la instanța de control judiciar, tot ceea ce declară putând fi folosit și împotriva lui.
Recurentul inculpat precizează că nu dorește să dea declarații la instanța de recurs, prevalându-se de dreptul la tăcere.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat, solicită admiterea recursului, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond reducerea pedepsei aplicate. Arată că pentru poziția procesuală corectă, reținând circumstanțele atenuante, se poate reduce pedeapsa. Solicită plata onorariului pentru apărătorul din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public arată că hotărârile ambelor instanțe sunt legale și temeinice. Precizează că instanța a avut în vedere natura infracțiunii, faptul că aceasta a fost comisă în termenul de încercare al liberării condiționate. Pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, deducerea arestului preventiv de la 15.04.2009 la zi și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Având ultimul cuvânt, recurentul - inculpat solicită reducerea pedepsei.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința penală nr. 110 din 04.02.2009, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, a fost ondamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 al.1 și 2 lit. cod penal, cu aplicarea art.37 lit. a cod penal, la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare.
Potrivit art. 61 cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate a restului de 361 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin nr. 1481/2006 a Judecătoriei Sector 6 B, care s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 (șapte) ani închisoare.
În temeiul art. 71 cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b cod penal.
În baza art. 88 cod penal, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la data de 14.08.2008 la zi, iar conform art. 350 cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. e cod procedură penală, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 50 lei.
Potrivit art. 189 cod procedură penală, s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei, să fie avansat către Baroul Neamț din fondurile Ministerului Justiției.
Conform art. 191 cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului, suma de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 13.08.2008, în jurul orelor 2000, lucrătorii de poliție au fost sesizați de partea vătămată cu privire la faptul că un tânăr, prin amenințare, l-a deposedat de mai multe bunuri, în timp ce se afla în autobuzul care circula pe ruta Cartier - Cartier.
Cercetările efectuate în cauză au identificat autorul faptei în persoana inculpatului, care în seara zilei de 13.08.2008, în jurul orelor 1900, în timp ce se deplasa cu autobuzul pe ruta Cartier - Cartier, prin amenințări cu acte de violență, a deposedat partea vătămată de mai multe bunuri, bijuterii și un telefon mobil, în valoare de 500 lei.
Bunurile sustrase au fost restituite părții vătămate.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut fapta comisă.
S-a constatat că faptele inculpatului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 al. 1 și 2 lit. cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal.
S-a reținut că vinovăția inculpatului a fost dovedită cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, planșa fotografică, declarațiile părții vătămate, dovada de predare-primire bunuri, declarațiile martorilor, procesul-verbal de depistare, declarațiile inculpatului și procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, inculpatul fiind condamnat după cum s-a arătat mai sus.
Prin decizia penală nr.137/AP/15.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamț, s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpat în termen.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a arătat că din declarațiile părții vătămate (17 - 20 ), coroborată cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante (6 - 7 ), dovada de predare-primire bunuri (22 - 25 ), procesul verbal de depistare a inculpatului (32 ), declarațiile martorilor, și și declarația inculpatului din cursul urmăririi penale (34 ), rezultă că inculpatul, în seara zilei de 13.08.2008, în timp ce se deplasa cu autobuzul din Cartierul în Cartierul din P N, prin amenințare cu acte de violență, a deposedat-o pe partea vătămată de lănțișorul și cruciulița din pe care le purta la gât, de inelul pe care-l purta pe deget și de telefonul mobil pe care-l avea în buzunar.
Tonul amenințător folosit de inculpat la adresa părții vătămate, a atras privirile pasagerilor din autobuz, iar din acest motiv, a și lovit cu palma peste cap, pe unul dintre pasageri, astfel că susținerea inculpatului din curul cercetării judecătorești că a fost blând cu partea vătămată și că aceasta de bună voie i-a dat bijuteriile și telefonul pe care le avea asupra sa, nu poate fi primită, pentru că este și nesusținută prin probe.
În consecință, inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și nu de furt, după cum a susținut.
Având în vedere că inculpatul anterior săvârșirii infracțiunii de față, a executat opt pedepse cu închisoarea, care nu au avut nici un efect asupra reeducării și reinserției sale sociale, s-a apreciat că pedeapsa aplicată de instanța de fond a fost just individualizată, cu respectarea tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal.
Din aceleași motive, și a faptului că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie în timpul liberării condiționate din pedeapsa anterioară, respectiv în stare de recidivă postcondamnatorie, iar acesta reprezintă în continuare un real pericol pentru societate, s-a reținut că, nu se impune reducerea pedepsei.
În cauză a formulat recurs în termen legal, inculpatul, solicitând, printr-un memoriu separat și prin apărătorul desemnat din oficiu, reducerea pedepsei, întrucât a comis fapta într-un moment de rătăcire și pe fondul consumului de alcool.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia penală recurată, prin prisma motivelor invocate în termenul dispus în art.38510. alin.2 CPP, precum și a celor care pot fi luate în considerare din oficiu potrivit art.3859, alin.3 CPP, Curtea de Apel reține următoarele:
Instanța de apel a apreciat în mod corect că din probele administrate legal de către prima instanță rezultă situația de fapt redată în considerentele sentinței penale apelate și vinovăția inculpatului. De asemenea, a dat o încadrare juridică legală, în concordanță cu faptele reținute.
Rezultă din depozițiile martorilor și, coroborate cu declarațiile părților vătămate și recunoașterea inculpatului, că în data de 13.08.2008, prin constrângere morală și acte de violență, a sustras de la partea vătămată un telefon și mai multe alte bunuri, în valoare de 500 de lei.
De asemenea, individualizarea judiciară a pedepsei s-a făcut în mod just de către prima instanță, aceasta fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei și consecințele produse, dar și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist postcondamnatoriu, având numeroase alte condamnări pentru infracțiuni contra patrimoniului.
De menționat sunt și circumstanțele reale ale faptei, în public, în văzul altor persoane, opunând rezistență la încercarea acestora de a apăra victima, ceea ce denotă o periculozitate sporită.
Verificând din oficiu primele hotărâri, se constată că s-a omis deducerea din pedeapsă a perioadei reținerii din data de 13.08.2008 (fila 41 dosar urmărire penală).
Pentru aceste considerente, neconstatându -se întemeiat niciun alt motiv de recurs invocat de recurent sau vreun caz de casare ce poate fi luat în considerare din oficiu, în baza art.38515pct.2, lit.d CPP, se va admite recursul declarat de inculpatul doar cu privire la acest aspect.
În baza art.38516alin.2 CPP, raportat la art.381 alin.1 CPP, se va deduce în continuare arestul preventiv de la 15.04.2009 la zi.
Văzând și dispozițiile art.189, 192 alin.3 CPP,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul formulat de recurentul - inculpat împotriva deciziei penale nr.137/AP din 15.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamț.
Casează decizia penală recurată în totalitate și sentința penală nr.110/04.02.2009 a Judecătoriei Piatra Neamț numai în ceea ce privește omisiunea deducerii și a reținerii de 24 de ore din data de 13.08.2008 și reține cauza spre rejudecare cu privire la acest aspect.
În baza art.88 Cod penal, deduce și durata reținerii de 24 de ore din data de 13.08.2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr.110/04.02.2009 a Judecătoriei Piatra Neamț.
În baza art.38516, alin.2 Cod procedură penală, raportat la art.381 alin.1 Cod procedură penală, deduce în continuare arestul preventiv de la 15.04.2009 la zi.
În baza art.189 Cod procedură penală, dispune plata din fondurile MJ a sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu, în apel și în recurs.
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel și recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 11.06.2009.
Președinte, Judecători,
GREFIER
- -
Red.sent.pen.
Red. /
Red.
Tehnored.
Ex.4
24.06.2009
Președinte:Bogdan AdrianJudecători:Bogdan Adrian, Ștefan Nimineț, Silviu Anti