Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 528/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.528/2009
Sedința publică din 22 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Monica Felicia Farcaș JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian
- - - -judecător
- - - judecător
-grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
-procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva deciziei penale nr. 212/A/16.07.2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul intimat, asistat de avocat, apărătorul desemnat din oficiu, lipsă fiind partea civilă intimată -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Inculpatul intimat învederează instanței că nu dorește să dea declarație în cauză.
Reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatului intimat învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și rejudecând se dispune majorarea cuantumului pedepsei aplicarea inculpatului și înlăturarea dispozițiilor art.81 Cod penal.
Precizează că nu mai susține motivul de recurs privitor la aplicarea dispozițiilor art.71 al.5 Cod penal.
În susținere arată că raportat la gravitatea faptei și la împrejurările comiterii acesteia, respectiv a faptului că inculpatul a urmărit partea vătămată pe mai multe străzi iar apoi a lovit- sustrăgându- geanta, ceea ce denotă un grad ridicat de pericol concret pentru ordinea publică.
Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat spre vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale.
Arată că o pedeapsă în cuantum de 2 ani este prea redusă raportat la gravitatea faptei. Împrejurarea că inculpatul a recunoscut fapta (având în vedere strigătele părții vătămate și faptul că un martor l-a urmărit și l-a prins) și nu posedă antecedente penale nu constituie suficiente argumente pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat, avocat solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică decizia penală atacată.
Precizează că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică raportat la prejudiciul cauzat prin infracțiune precum și la atitudinea procesuală a inculpatului și la violențele minime exercitate asupra părții vătămate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt învederează că achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 265/2009, Judecătoria Petroșania condamnat pe inculpatul, la:
-2(doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev și ped, prev. și ped. de art. 211 al.1 și 2 lit. c pen aplicarea art. 74 lit. a și c rap la art. 76 lit.b pen.
În baza art. 350.pr.pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului iar în baza art. 88 pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 11.02.2009 și până la 27.04.2009.
A interzis inculpatului dreptul prev de art. 64 lit. a teza 2 în condițiile și pe durata prev de art. 71.pen
În baza art. 14 și 346 Cod pr. penală și art. 998 cod civil a obligat pe inculpatul să plătească părții civile -- suma de 51 lei reprezentând despăgubiri civile.
În baza art. 191 Cod pr. penală a obligat inculpatul să plătească suma de 550,00 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 de lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu, a stabilit să fiei suportat anticipat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 10.02.2009, partea vătămată --, după ce a venit din farmacia situată la parterul. nr. D6, de pe str. - din, a fost observată și urmărită de către inculpatul, care era însoțit de martorul -.
Inculpatul a hotărât să-i sustragă părții vătămate poșeta, pe care aceasta o ținea pe unul dintre brațe, motive pentru care s-a deplasat în urma ei, până ce aceasta urma să ajungă într-un loc izolat.
Astfel, acesta a mers în urma părții vătămate, pe tot traseul parcurs de acesta, pe str. - -, pe str. -, intrând și el în magazinul second-hand, apoi pe str. -, până în dreptul - 8, unde partea vătămată a traversat drumul de centură, deplasându-se pe o ce duce la podul metalic de peste râul
În momentul în care partea vătămată a ajuns pe a de pe str. -, inculpatul a ajuns-o din urmă, a lovit-o din spate, peste mâna (în care ținea poșeta) și a sustras acesteia poșeta, după care a fugit în direcția clădirii fostei maternități.
La strigătele de ajutor ale părții vătămate, a ieșit din curtea unei case, martorul -, care a alergat în direcția indicată de partea vătămată și care l-a observat pe inculpat când a aruncat poșeta părții vătămate în râul Martorul l-a prins pe inculpat și l-a imobilizat, fiind condus la sediul poliției.
Poșeta a fost recuperată, fiind găsită în locul unde a aruncat-o inculpatul.
Fiind condus la sediul poliției, inculpatul a fost percheziționat, ocazie cu care a fost găsit asupra sa aparatul de măsurat glicemia, aparținând părții vătămate. Obiectul a fost restituit părții vătămate.
Din certificatul medico-legal existent la dosar, a rezultat că partea vătămată -- a prezentat leziuni post-traumatice, respectiv contuzie 1/3 inferioară antebraț stg. pentru care au fost necesare 2-3 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Împotriva acestei sentințe, în termen, a declarat apel inculpatul.
Motivele de apel, dezvoltate oral de apărătorul desemnat din oficiu, vizează netemeinicia sentinței atacate sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate, în sensul suspendării condiționate a executării acesteia potrivit disp. art. 81 pen.
Tribunalul Hunedoara - Secția penală prin sentința penală nr.212/9 din 16 iulie 2009 admis apelul inculpatului și în baza art.379 alin.2 lit. Cod procedură penală a desființat parțial sentința atacată și în consecință:
În temeiul art.81,82 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art.350 al.3 lit.b Cod procedură penală s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.4/11.02.2009 emis de Judecătoria Petroșani dacă nu este arestat în altă cauză.
S-a constatat că inculpatul s-a aflat în stare de reținere și arest preventiv în perioada 10.02.2009 - 16.07.2009.
În considerentele deciziei s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art.81 alin.1 Cod penal, pedeapsa aplicată atingându-și scopul și fără privare de libertate, avându-se în vedere că inculpatul nu are antecedente penale și prezintă afecțiuni medicale care-l încadrează pe acesta într-un grad de handicap neuropsihic.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea hotărârii primei instanțe de fond, apreciind că apelul a fost greșit admis.
Se critică decizia instanței de apel în sensul că aceasta a individualizat greșit pedeapsa în raport cu dispozițiile art.72 Cod penal, neținându-se seama de violențele exercitate de inculpat prin lovirea peste mână a părții vătămate care i-au produs leziuni vindecabile în 2-3 zile îngrijiri medicale, suficiente pentru a- asigura reușita înfrângerii rezistenței pe care ar fi putut să o opună partea vătămată la actul de smulgere a poșetei.
S-a apreciat că lipsa antecedentelor penale, față de modalitatea de comitere a faptei nu justifică suspendarea condiționată a executării pedepsei așa cum a fost individualizată prin decizia atacată.
De asemenea se mai critică sentința instanței de apel în sensul că în mod greșit nu a dispus conform art.71 alin.5 Cod penal suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Examinând decizia atacată sub aspectul criticilor formulate, cât și din oficiu potrivit art.385/6 alin.1 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul parchetului este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.72 Cod penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Sub acest aspect prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, prima instanță efectuat justă individualizarea a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestuia cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prev. în art.72 Cod penal.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ce privește fapta penală săvârșită cât și în ce privește comportarea inculpatului.
Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare.
Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Ori în speța de față inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată o perioadă relativ îndelungată (inclusiv intrând într-un magazin în care partea vătămată a pătruns pe drumul spre casă așa cum a reținut chiar instanța de apel în considerentele hotărârii atacate) până când aceasta a ajuns într-un loc izolat, după care a lovit-o din spate, a fugit de la locul faptei, abandonând poșeta după ce a sustras o parte dintre bunurile considerate valoroase.
Față de modalitatea de săvârșire a faptei, instanța de apel cu prea mare ușurință, analizând prevederile art.72 Cod penal a dispus ca executarea pedepsei aplicate să fie suspendată în condițiile art.81, 82 Cod penal.
Chiar dacă inculpatul posedă un certificat de handicap care îi reduce capacitatea de muncă cu 20 %, s-a apreciat că acesta nu constituie un temei de atenuante care să conducă la stabilirea modalității de executare atâta timp cât nu este dovedit că scopul punitiv și preventiv poate fi atins fără executarea pedepsei în regim de detenție.
În considerarea celor reținute mai sus, Curtea în temeiul art.385/15 pct.1 lit.d Cod procedură penală raportat la art.385/9 pct.14 Cod procedură penală va admite recursul parchetului, casând decizia penală atacată și menținând ca temeinică și legală sentința penală nr.265/2009 a Judecătoriei Petroșani.
În baza art. 88.pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 10.02.2009 până la data de 16.07.2009.
Cheltuielile judiciare avansate în recurs vor rămâne în sarcina statului.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va înainta din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului de Avocați
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva deciziei penale nr. 212/A/16.07.2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosarul nr-.
Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr. 265/2009 a Judecătoriei Petroșani.
În baza art. 88.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 10.02.2009 până la data de 16.07.2009.
Cheltuielile judiciare avansate în recurs rămân în sarcina statului.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se înaintează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului de Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact. 2 ex/29.10.2009
;
Președinte:Monica Felicia FarcașJudecători:Monica Felicia Farcaș, Oana Maria Călian