Tulburarea folosinței locuinței (art. 320 cod penal). Decizia 145/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 830,-
DECIZIA PENALĂ NR.145
Ședința publică din data de 04 februarie 2008
PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian
- - -
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul G, domiciliat în Târgoviște,-, județul D, privind decizia penală nr. 550/2007 pronunțată în dosarul nr- a Curții de APEL PLOIEȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit contestatorul G și intimații, și - SRL.
Procedura legal îndeplinită. Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că a fost atașat dosarul de fond al instanței.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită instanței respingerea contestației în anulare formulată de contestatorul G ca fiind nefondată.
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Petentul - contestator G, domiciliat în mun.Târgoviște,-, județul D, în temeiul disp.
art.386 lit.a pr.penală, a formulat contestație în anulare a deciziei penale nr. 550 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în dosarul penal nr-.
Susține contestatorul că această decizie este nelegală și dată cu încălcarea esențială a legii, pentru următoarele considerente:
-2-
Se arată că prin sentința penală nr. 906 Judecătoriei Târgoviște, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 550/2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost condamnat la pedeapsa de 2500 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 320, constând în aceea că în calitate de administrator al firmei - SRL T, desfășurând activități în incinta Restaurantului "" din mun.Târgoviște, în mod repetat a tulburat liniștea locatarilor din bloc care locuiesc deasupra restaurantului.
Având calitatea de administrator al acestei societăți comerciale, era normal ca aceasta să fie introdusă în cauză ca parte responsabilă civilmente.
Se solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei și pe fond rejudecarea cauzei.
Curtea, constată ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul
Conform art. 386 lit.a pr.penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare atunci când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.
Acesta este temeiul de drept invocat de contestator, arătând că prin neintroducerea în cauză a părții responsabile civilmente a - SRL Târgoviște, al cărei administrator este, s-a pronunțat în cauză hotărâri nelegale și netemeinice.
Infracțiunea prev. de art. 320 al.1 - tulburarea folosinței locuinței - constă în "fapta prin care se tulbură în mod repetat folosința locuinței locatarilor dintr-un imobill ori prin care se împiedică normala folosință a locuinței și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, sau amendă".
Această infracțiune, face parte din categoria infracțiunilor care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială prevăzute în Capitolul IV, fiind o infracțiune de pericol.
Așadar, nefiind vorba de o infracțiune contra patrimoniului - de prejudiciu - unde societatea comercială participă în proces ca parte responsabilă civilmente, pentru prejudiciul cauzat de prepusul său, în speța de față nu se impunea introducerea în cauză a societății - SRL Târgoviște, așa cum a solicitat contestatorul G, motiv pentru care contestația în anulare formulată de acesta în temeiul disp.art.386 lit.a pr.penală, este nefondată și va fi respinsă în consecință.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI D:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul G domiciliat în municipiul Târgoviște,-, județul D, împotriva deciziei penale nr.550 din 22 iunie 2007 Curții de APEL PLOIEȘTI.
-3-
Obligă contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 04 februarie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian
Grefier
Red.VM
Tehnored.
2 ex./14.02.2008
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Ștefan FieraruJudecători:Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian