Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 1034/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 1034/
Ședința publică din 26 octombrie 2009
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 111/A din 13.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsește inculpatul intimat, pentru care se prezintă avocat ales A din cadrul Baroului T, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind și partea civilă recurentă, pentru care se prezintă avocat ales din cadrul Baroului T, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în asupra recursului.
Avocat depune la dosar motive de recurs și chitanța de plată a onorariului avocațial, solicitând admiterea recursului părții civile numai cu privire la cheltuielile de judecată, tribunalul admițând apelul dar nesoluționând latura civilă, partea civilă fiind îndreptățită la cheltuieli de judecată.
Avocat A, pentru inculpatul intimat, solicită respingerea recursului declarat de partea civilă și menținerea deciziei pronunțată de tribunal.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului părții civile, arătând că tribunalul a respins cheltuielile de judecată ale părții civile întrucât a admis apelul inculpatului.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2212 din data de 17.09.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, n temeiul art. 178 al. 2.Cod Penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 71 al. 2.Cod Penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-b p iar în baza art. 81.Cod Penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale pe o perioada de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82.Cod Penal În baza art. 71 alin. 5.p, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83.Cod Penal, a căror nerespectare atrage măsura revocării suspendării condiționate.
În baza art. 14, 346.C.P.P. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă și inculpatul a fost obligat să plătească suma de 7.000 lei cu titlu de daune materiale și 3.000 lei daune morale. S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 84.Cod Penal
Inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500 lei, iar în părții civile suma de 700 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara dată în dosar nr. 7846/P/2005, s-a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul, privind infracțiunea de ucidere din culpă.
Rezoluția Parchetului a fost atacată la instanță cu plângere, în temeiul art. 2781.C.P.P. iar prin sentința penală nr. 275/2007, Judecătoria Timișoaraa respins plângerea, considerând că soluția parchetului este legală și temeinică.
Tribunalul Timiș, prin decizia penală nr. 531/2007, a casat sentința judecătoriei si a trimis cauza spre rejudecare, constatând că, din probele administrate, respectiv expertiza auto efectuată în faza de urmărire penală, rezultă suficiente elemente din care să se tragă concluzia că făptuitorul a avut o culpă la producerea accidentului.
În rejudecare, prin încheierea penală dată în ședința publică din 03.09.2007 ( 22) instanță, față de îndrumările deciziei de casare, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul, relativ la infracțiunea prevăzută de art. 178.Cod Penal, instanța fiind astfel învestită cu soluționarea cauzei având ca obiect săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 al. 2.Cod Penal, încadrare juridică ce a fost pusă în discuție în ședința publică din 26.03.2008 ( 59).
Prima instanță a reținut în fapt că în ziua de 15.09.2005, în jurul orelor 19,05 inculpatul a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare - pe drumul județean 592, pe raza localității M, în fața sa deplasându-se pe bicicletă, pe aceeași direcție de mers, numitul.
Martorii ( 48) și ( 55),care se aflau în mașina condusă de inculpat, au declarat că acesta a semnalizat intenția de a face manevra de depășire a biciclistului și a inițiat această manevră, însă biciclistul, fără a semnaliza, a virat brusc stânga și atunci s-a produs impactul în urma căruia biciclistul a decedat, potrivit raportului de constatare medico-legala ( 18 ) moartea datorându-se politraumatismului craniocerebral.
Acțiunea penală a fost pusă în mișcare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 al. 2.Cod Penal, proba principală pe care se întemeiază acuzarea fiind expertiza auto efectuată în faza de urmărire penală, prin care s-a constatat că inculpatul conducea în momentul în care s-a produs coliziunea, cu o viteză peste limita legală admisă în localități, încălcând prev. art. 154 al. 1din Regulamentul de circulație aprobat prin HG85/2003, având o culpă alături de victimă la producerea accidentului de circulație.
Inculpatul s-a apărat afirmând că virajul biciclistului spre stânga a fost brusc, și datorită distanței scurte, nu a mai putut evita impactul ( 8 dosar ) solicitând efectuarea unei alte expertize auto care să stabilească posibilitățile de evitare a accidentului.
Conform noii expertize ( 77) inculpatul avea o viteză de 77 km/, însă s-a concluzionat că accidentul s-a produs datorită culpei exclusive a victimei, care era sub influența băuturilor alcoolice, nu a semnalizat intenția de a vira stânga și nu a purtat casca de protecție.
Elementul material ce intră în conținutul laturii obiective a acestei infracțiuni constă într-o acțiune a făptuitorului în urma căreia s-a produs decesul unei persoane, iar producerea acestui rezultat este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anume activități.
Pentru a fi angajată răspunderea penală, este necesara astfel existența unei legături de cauzalitate între producerea impactului, contribuția părților implicate și culpa acestora, constând în nerespectarea regulilor privind circulația pe drumurile publice.
În speță, nerespectarea de către victimă a unor reguli privind circulația pe drumurile publice, nu înlătură contribuția inculpatului la producerea accidentului și aceasta întrucât inculpatul nu a circulat cu viteza maxima admisă în localități, viteza prevăzută de legiuitor ca fiind cea obligatorie până la limita evitării oricărui pericol.
Culpa inculpatului constă în aceea că nu a redus viteza în localitate până la limita evitării producerii unui accident, considerând fără temei că nu se poate întâmpla nimic, chiar dacă încalcă norma din legea privind circulația pe drumurile publice privind viteza apreciată de legiuitor ca fiind cea necesară evitării oricărui pericol, această culpă fiind una cu prevedere, formă a vinovăției ce intră în conținutul laturii subiective a infracțiunii de ucidere din culpă.
Așadar, atât inculpatul cât și victima au contribuit la producerea accidentului prin nerespectarea unor reguli privind circulația pe drumurile publice, iar decesul biciclistului este și rezultatul conducerii de către inculpat cu viteza de aprox. 77 km/ și a culpei acestuia de a considera că un accident nu se va putea produce dacă conduce cu viteza cu care a condus, fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 178 al. 2.
Cod PenalÎn ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere realizarea funcțiilor de constrângere și reeducare prin adaptarea pedepsei în funcție de personalitatea inculpatului, respectiv: circumstanțele personale, conduita după accident și conduita în societate până la săvârșirea acestei fapte.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a reținut că natura faptei săvârșită de inculpat denotă un comportament de natură a-l face nedemn de a-și exercita dreptul de a fi ales într-o autoritate publică sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, ocuparea unor asemenea poziții publice presupunând un exemplu de conduită în societate, exemplu pe care nu-l poate oferi o persoană care prin conduita sa a adus atingere unor valori sociale.
Prin acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, partea civilă, fiica victimei, s-a constituit parte civilă cu suma de 7000 lei daune materiale constând în cheltuieli de înmormântare și pomeni, și 3000 lei daune morale ( 37).
Prin decesul tatălui său, partea civilă a suferit un prejudiciu moral, inculpatul fiind răspunzător pentru acoperirea întregului prejudiciu, în cadrul răspunderii civile delictuale autorul faptei prejudiciabile fiind răspunzător să acopere prejudiciul chiar și pentru cea mai ușoară culpă.
În condițiile art. 998.civ. prejudiciul cauzat unei persoane, atât material cât și moral, trebuie să fie reparat în întregime, inculpatul fiind de acord să plătească despăgubirile ( 38), astfel că instanța a admis acțiunea civilă.
În ce privește asigurătorul citat pentru opozabilitate, s-a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada existenței raportului juridic obligațional între inculpat și societatea de asigurări, din polița depusă la dosar neputându-se identifica datele mașinii asigurate ca fiind aceeași cu cea condusă de inculpat, situație în care răspunderea pentru despăgubiri în condițiile art. 54, 48 din Legea nr. 136/1995 nu poate fi constatată, partea civilă îndreptându-se de altfel pentru pretenții împotriva debitorului principal, care este inculpatul.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, care a solicitat admiterea apelului, desfiintarea sentinței penale apelate iar pe fond, în principal achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat C.P.P. la art. 10 lit. e cu C.P.P. aplicarea art. 47.Cod Penal, avându-se în vedere că acțiunea inculpatului a produs rezultatul păgubitor, deoarece a intrat în concurs cu o forță străină de conștiința și voința sa. S-a arătat, în esență, în cuprinsul cererii de apel că, așa cum rezultă din toate piesele dosarului, singura vinovată de producerea accidentului este victima, care a executat manevra fără a se asigura și că, chiar dacă ar fi circulat cu viteza legală, de 50 km/oră, accidentul nu ar fi putut fi evitat.
În subsidiar a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată sub minimul prevăzut de lege, cu suspendarea executării acesteia, avându-se în vedere probele administrate în cauză precum și cuantificarea culpei tuturor părților implicate in accident. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, a solicitat a fi admisă și obligat inculpatul, în măsura în care aceasta a fost dovedită, și respingerea daunelor morale solicitate, ca neîntemeiate.
Oral, în fața instanței, inculpatul a mai solicitat ca la plata despăgubirilor să fie obligată și societatea de asigurare.
Prin decizia penală nr. 111/A din 13.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost admis apelul formulat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 2212/17.09.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, care a fost desființată, și rejudecând:
Asigurătorul a fost obligat la plata despăgubirilor civile stabilite de prima instanță alături de inculpat și în limitele ce rezultă din contractul de asigurare.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
A fost respinsă cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că apelantul nu a contestat starea de fapt reținută de instanța de fond, ci doar interpretarea acesteia în ceea ce privește stabilirea culpei în producerea accidentului.
Analizând probele de la dosar tribunalul a reținut că, într-adevăr, inculpatul apelant a fost implicat, în data de 15.09.2005, în producerea unui accident de circulație pe raza localității l M, soldată cu decesul numitului. Din declarațiile martorilor și tribunalul a reținut că inculpatul a circulat în spatele victimei, care se deplasa pe o bicicletă, iar în momentul în care s-a angajat în depășirea acesteia, după ce în prealabil a semnalizat, victima a virat brusc și fără a semnaliza stânga, intrând în coliziune cu autoturismul condus de inculpat.
Față de starea de fapt mai sus prezentată, este evidentă culpa victimei în producerea accidentului. Însă tribunalul a considerat, la fel ca și judecătoria, că această culpă nu este una exclusivă, parte din vina producerii accidentului revenind și inculpatului apelant.
Astfel, din expertiza de la filele 77 și următoarele din dosarul judecătoriei rezultă că înainte de impact inculpatul s-a deplasa cu o viteză de 77 km/oră. Chiar dacă s-ar considera că accidentul nu putea fi evitat nici dacă inculpatul ar fi circulat cu viteza legală, tot nu s-ar putea înlătura culpa inculpatului, deoarece, în ipoteza în care ar fi circulat legal, dinamica accidentului ar fi fost alta, inclusiv, de ce nu, în privința rezultatului faptei (în sensul că este posibil ca în situația în care inculpatul ar fi circulat cu 50 km/oră, victima să nu fi decedat).
Pentru aceste considerente, tribunalul a reținut că în latura penală hotărârea judecătoriei este temeinică și legală.
Pe latură civilă, s-a reținut că hotărârea temeinică în ceea ce privește stabilirea răspunderii civile delictuale a inculpatului, însă nu și în privința neobligării asigurătorului la plata despăgubirilor alături de inculpat.
Astfel, instanța de fond a considerat că, în speță, nu s-a făcut dovada existenței unui contract de asigurare între inculpat și asigurătorul
Este adevărat că din copia poliței de asigurare depusă la fila 110 din dosarul de fond nu se poate trage concluzia că autoturismul condus de inculpat a fost asigurat. Însă, coroborând datele menționate în cuprinsul poliței de asigurare cu cele înscrise în copia certificatului de înmatriculare depusă în apel, tribunalul a constatat că a existat un contract de asigurare a autoturismului, în ambele acte acesta fiind identificat cu numărul de identificare -.
Împotriva deciziei Tribunalului Timișa declarat recurs partea civilă, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul laturii civile, motivând că instanța de apel a admis apelul inculpatului și a obligat asigurătorul și la plata despăgubirilor civile alături de inculpat, însă în mod greșit nu a obligat inculpatul și la plata cheltuielilor de judecată suportate de partea civilă recurentă.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și din oficiu, conform prev. art. 38510, al. 21.C.P.P. se constată că recursul părții civile este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit prev. art. 3859al. 1 Cp.p. hotărârile judecătorești sunt supuse casării în următoarele cazuri: 1. nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei; 2. instanța nu a fost sesizată legal; 3. instanța nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prev. art. 292 al. (2) sau a existat un caz de incompatibilitate; 4. ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede astfel; 5. judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; 6. urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie; 7. judecata s-a făcut fără întocmirea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori; 8. când nu a fost efectuată expertiza psihiatrică a inculpatului în cazurile și în condițiile prev. de art. 117 al. (1) și (2); 9. hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau aceasta nu se înțelege; 10. instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unei cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului; 11. instanța a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau introdusă tardiv; 12. când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor prev. de art. 334-337; 13. când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; 14. când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prev. art. 72.Cod Penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege; 15. când persoana condamnată a fost înainte judecată în mod definitiv pentru aceeași faptă sau dacă există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, pedeapsa a fost grațiată ori a intervenit decesul inculpatului; 16. când în mod greșit inculpatul a fost achitat pentru motivul că fapta săvârșită de el nu este prevăzută de legea penală sau când, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal pentru motivul că există autoritate de lucru judecat sau o cauză de înlăturare a răspunderii penale ori că a intervenit decesul inculpatului sau pedeapsa a fost grațiată;17. când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică; 18. când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau condamnare; 19. când judecătorii de fond au comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat; 20. când a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului; 21. când judecata în primă instanță sau apel a avut loc fără citarea legală a unei părți, sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta sau de a înștiința despre această imposibilitate.
Analizând motivele de recurs formulate de partea civilă, se constată că aceasta se referă doar la modalitatea în care s-au aplicat prev. art. 193.C.P.P. privind acordarea cheltuielilor de judecată, însă motivul invocat nu se încadrează în nici unul din cazurile menționate mai sus și care ar putea face posibilă casarea hotărârii instanței de apel.
Prin urmare, recursul părții civile este inadmisibil și urmează a fi respins în baza art. 38515, pct. 1, lit. a
C.P.P.Văzând și prev. art. 192 al. 2.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. a respinge C.P.P. ca inadmisibil recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 111/A/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă partea vătămată recurentă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /05.11.2009
Tehnored./2 ex./05.11.2009
Prima instanță:
Inst. de apel:,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 1034/
Ședința publică din 26 octombrie 2009
În baza art. 38515pct. 1 lit. a respinge C.P.P. ca inadmisibil recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 111/A/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă partea vătămată recurentă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G - - - - -
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu, Constantin Costea
