Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 17/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 17
Ședința publică din data de 08 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Căliman vicepreședinte instanță
JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu
- -
GREFIER: - -
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de părțile vătămate și și părțile civile, și, împotriva deciziei penale nr.436/A din data de 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta parte vătămată - asistat de apărător ales av. - prin substituirea av., care răspunde și pentru ceilalți recurenți, intimatul inculpat, asistat de apărător desemnat din oficiu av. și consilier juridic - reprezentant al SC - Asigurări Transilvania SA, lipsă fiind recurenții, și.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:
Consilier juridic al SC - Asigurări Transilvania SA depune la dosar delegație și note scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Av. - având cuvântul pentru recurenți - precizează că motivul de recurs îl reprezintă cuantumul despăgubirilor întrucât instanța de apel se pare că nu a înțeles faptul că terțul prejudiciat are o acțiune directă împotriva asiguratorului, în baza contractului de asigurare, iar conform clauzelor contractuale și legii, răspunderea civilă a făptuitorului este preluată automat, în limitele poliței de asigurare, de către societatea de asigurare.
În al doilea rând, asiguratorul răspunde, în limitele legale pentru despăgubirile materiale, cele morale și pentru cheltuielile de judecată, ori instanța de apel și cea de fond greșit au stabilit aceste cheltuieli în sarcina inculpatului.
În al treilea rând, invocând dispozițiile art.12 al.3 din Ordinul președintelui CSA nr. 113.133/2006, consideră că instanțele greșit au facilitat neîdeplinirea de către asigurator a obligațiilor legale, prin neplata despăgubirilor, ori limita de despăgubire s-a stabilit la nivelul anului 2007 la un nivel de cel puțin 500.000 Euro. Această sumă este obligatorie și este prevăzută și în contractul de asigurare și instanțele au ignorat acest plafon.
În ceea ce privește afirmația că prejudiciul nu a fost dovedit, arată că din moment ce răspunderea asiguratorului are natură contractuală, iar prejudiciul este evaluat în limitele contractuale, respectiv limita în anul 2007 era de 500.000 Euro, consideră că acesta trebuia acordat având în vedere această limită, iar durerea fizică nu poate fi dovedită sub nicio formă.
Solicită admiterea recursului și obligarea asiguratorului la plata despăgubirilor în limita prevăzută de art.12 pct.3 din Ordinul 113.133/2006.
Av. - având cuvântul pentru intimatul inculpat - precizează că este de acord cu recursul formulat cu privire la obligarea inculpatului în solidar cu asiguratorul la plata despăgubirilor civile. Solicită plata onorariului de avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției.
Consilier juridic - având cuvântul pentru asiguratorul SC - Asigurări Transilvania - precizează că trebuie avut în vedere faptul că victima era ocupant în autoturism, că s-au acordat despăgubiri pentru mamă și minori, au vrut să dea banii și nu au fost primiți, limita nu are caracter obligatoriu, iar veniturile victimei înainte de accident erau foarte mici, nu lucra și nu avea salar.
Față de aceste aspecte, lasă soluția la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărâri atacate întrucât despăgubirile Au fost acordate corect.
Intimatul inculpat - având cuvântul - arată că regretă ceea ce s-a întâmplat și lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA
- DELIBERÂND -
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.254 din data de 22.05.2008, pronunțată în dosar penal nr- al Judecătoriei Moinești, județul B, s-a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 16.09.1976, în M, județul B, CNP -, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, căsătorit, fără copii, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.2 Cod penal, la pedeapsa principală de2 (doi) ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II a și litera b Cod penal în condițiile și pe durata prevăzută de art.71 Cod penal.
În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
Conform art.71 alin.5 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei accesorii.
În baza art.359 Cod procedură penală a fost atrasă atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal, în sensul că dacă în timpul termenului de încercare va mai comite o altă infracțiune, se va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei.
A fost obligat inculpatul la 115, 3 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Serviciul de Ambulanță B, reprezentând cheltuieli de transport ale victimei de la locul accidentului la Spitalul, sumă reactualizată la data executării.
A fost obligat asiguratorul - ASIGURĂRI TRANSILVANIA să achite părții civile suma de 5000 lei despăgubiri civile materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și praznice ulterioare.
A fost obligat asiguratorul - ASIGURĂRI TRANSILVANIA să achite o prestație periodică pentru minorii:, și în cuantum de câte 250 lei pentru fiecare, începând cu data de 25.09.2007 și până la încetarea stării de nevoie.
A fost obligat asiguratorul - ASIGURĂRI TRANSILVANIA să achite părții civile în nume propriu și în calitate de reprezentantă legală a celor 4 minori, daune morale în sumă de 190.000 lei.
S-a luat act că inculpatul a avut apărător ales.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 383 lei reprezintă c/val. constatării medico-legale și a fost virată în contul nr.--2 al Spitalului Județean B, deschis la Trezoreria
În temeiul art.193 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 10.000 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței seria - - nr.-, fără dată, depusă la dosar.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Pe data de 25.09.2007, inculpatul conducea pe DN 12 pe direcția - O autoturismul " ", cu nr. de înmatriculare -.
La un moment dat, așa cum se reține din declarațiile martorilor și audiați în instanță, inculpatul s-a angajat într-o depășire, fără însă a se asigura că poate efectua această manevră în siguranță.
Dându-și seama că nu poate efectua această manevră, deoarece din sens opus se apropiau alte autovehicule, a frânat, moment în care, autoturismul pe care îl conducea s-a întors și a intrat în coliziune cu autovehiculul marca Volswagen, care circula regulamentar, intrând pe contrasens.
Urmare a impactului deosebit de violent, s-a produs avarierea celor două autovehicule și decesul pasagerului aflat în dreapta față din autoturismul condus de către inculpat, respectiv a numitului în vârstă de 40 de ani.
Din raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză, se reține că moartea acestuia s-a datorat stopului cardio-respirator survenit datorită unui politraumatism soldat cu fracturi costale, ruptură de cord și ficat cu hemotorax și hemoperitoneu.
Inculpatul fiind audiat în instanță, a declarat că nu reține că a luat victima în mașina sa, nu-și amintește cum s-a produs accidentul și că s-a trezit la spital.
Din raportul de expertiză efectuat în faza de urmărire penală, se reține că inculpatul s-a angajat într-o manevră de depășire cu toate că a observat că din sens contrar se apropia un autovehicul, apreciind că are timp suficient pentru efectuarea manevrei.
Când a realizat pericolul, a acționat frâna pentru a permite mașinii pe care o depășea să treacă, pentru ca el să poată reveni pe sa de mers.
În același timp a rotit și volanul pentru a evita coliziunea cu mașina care circula din față.
Datorită manevrei bruște de frânare combinată cu viraj, autoturismul a derapat și s-a răsucit spre stânga, ajungând pe axa șoselei.
Concluzia expertului este că inculpatul nu a respectat regulile impuse în condițiile executării manevrei de depășire, accidentul putea fi evitat dacă inculpatul se asigura că această manevră poate fi executată în condiții de siguranță.
A depus inculpatul la dosar acte medicale, din care se reține că acesta în anul 2005 suferit o intervenție chirurgicală pe cord.
Având în vedere concluziile expertului tehnic și declarațiile martorilor audiați, împrejurările în care s-a produs accidentul nu sunt de natură medicală, ci accidentul s-a datorat nerespectării de către inculpat regulilor ce se impun în efectuarea în siguranță a manevrei de depășire.
Instanța urmează a reține ca dovedită situația de fapt.
În drept, fapta inculpatului de a ucide din culpă o persoană, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin.2 Cod penal, pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, la pedeapsa închisorii.
La individualizarea pedepsei, conform art.72 Cod penal, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, respectiv suprimarea din culpă a vieții unei persoane dar și circumstanțele personale favorabile inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, are doi copii minori în întreținere (făcându-se această dovadă cu copiile certificatelor de naștere depuse la dosar), este o persoană care nu creează probleme în societate, aspect reținut din caracterizarea și nota de relații depusă la dosar.
Instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea inculpatului de libertate.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Autoturismul condus de către inculpat era asigurat la Asigurări Transilvania cu tichetul nr.36635, valabil de la 1.07.2007 până la 31.12.2007, proprietar fiind inculpatul, această societate de asigurare figurând în cauză în calitate de asigurător.
Victima a fost transportată cu ambulanța de la, unde a avut loc accidentul, la Spitalul, cheltuielile ocazionate de transportul cadavrului fiind de 115,3 lei, conform adresei nr. 489/260/15.05.2008 emisă de Serviciul de Ambulanță B, sumă cu care acesta s-a constituit parte civilă în cauză, reactualizată la data executării.
A fost obligat inculpatul să achite aceste despăgubiri, deoarece asigurătorul poate fi obligat în baza art.51 alin. 2 lit.b din Ordinul nr.113.133/2006, pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, să achite doar cheltuielile privind transportul cadavrului de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea.
Asigurătorul, prin notele depuse la dosar (fila 19), a făcut cunoscut instanței, că în baza tichetului menționat mai sus a deschis și instrumentat dosar de daună pentru celălalt autovehicul implicat în accident.
Persoana păgubită prin accident, respectiv partea vătămată, nu s-a adresat direct societății de asigurare ci s-a constituit parte civilă în cadrul procesului, acest lucru fiind permis de prevederile art.46 din Ordinul -/2006.
Urmare a decesului lui, părți vătămate sunt soția acestuia și cei patru copii ai acestora, respectiv:, născut la data de 17 sept.1994, -, născut la 2 februarie 2005, născut la data de 11 septembrie 1998 și în vârstă de 12 ani.
Partea vătămată a precizat în declarația dată în instanță că se constituie parte civilă cu suma de 5000 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și praznicele ulterioare.
În cererea de constituire de parte civilă depusă de avocatul acesteia la dosar se menționează suma de 50.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare și obiceiuri creștinești.
Tot prin declarația de constituire de parte civilă, a precizat că solicită daune morale: 350.000 lei pentru ea și câte 250.000 lei pentru fiecare minor.
A solicitat de asemenea câte 15.000 lei pe an pentru fiecare minor cu titlu de despăgubiri materiale până la împlinirea vârstei de 26 ani, respectiv în total pentru despăgubiri materiale de 195.000 lei, pentru - 210.000lei, pentru 255.000 lei și pentru 345.000 lei.
Despăgubirile se acordă în baza contractului de asigurare și deși prin cererea de constituire de parte civilă inițial s-a solicitat o sumă mai mare, la ultimul termen de judecată, părțile vătămate prin apărător și-au limitat pretențiile la suma maximă stabilită de asigurarea RCA, care pentru evenimentele produse în anul 2007 este de 500.000 E, aproximativ 1.700.000 lei.
Asigurătorul a fost de acord să achite părților vătămate: 10.000 lei cheltuieli de înmormântare, 190.000 lei daune morale, respectiv, câte 38.000 lei pentru soția decedatului și fiecare copil și câte 250 lei despăgubire periodică lunară pentru fiecare minor, până la majorat ( fila 116 dosar), sume care i s-au părut infime părții civile.
Instanța de fond a apreciat că sumele propuse de către asigurător sunt serioase și de natură a compensa prejudiciul material și moral produs soției și copiilor victimei.
Desigur, că nu există nici-o sumă care să compenseze pierderea unui soț și a unui părinte, însă nici acest eveniment nu trebuie să fie generator de obținere a unor sume fabuloase.
La aprecierea făcută, instanța a avut în vedere faptul că din declarațiile martorilor, s-a evidențiat aspectul că victima accidentului și soția acestuia trăiau în condiții mai mult decât modeste.
Pentru a-și asigura existența și cele necesare creșterii copiilor, munceau cu ziua prin sat.
Anterior producerii accidentului, victima a muncit 3 luni de zile în Italia și ar fi obținut 1200-1300 euro lunar și venise acasă de sărbători.
Accidentul a avut loc în septembrie, iar sărbătorile erau în decembrie.
De asemenea, cu toate că venise acasă recent din Italia și că se presupune că a câștigat lunar suma menționată, soția acestuia nu a avut bani pentru înmormântare, înmormântarea fiind suportată de oamenii din sat (declarație fila 98).
Familia victimei compusă din 6 persoane, trăia într-o cameră.
Impactul decesului a fost major atât asupra soției victimei cât și asupra copiilor și este lesne de înțeles că le este foarte greu să-și continue viața fără sprijinul soțului și a tatălui.
Sumele pretinse însă pentru minori echivalente costului copiilor instituționalizați sunt imense și instanța la aprecierea acestora trebuie să țină seama și de condițiile pe care le-ar fi avut minorii în cazul în care tatăl acestora ar fi trăit.
Instanța a avut în vedere interesele acestora și pe cât posibil acoperirea prejudiciului suferit prin pierderea tatălui.
Prejudiciul moral cauzat soției victimei se concretizează în schimbarea statutului social, efortului suplimentar depus pentru a suplini lipsa soțului în creșterea și educarea celor 4 copii, prejudiciul de agrement și suferința cauzată de pierderea soțului.
Pentru copii se justifică de asemenea prejudiciul moral, însă nici o sumă nu poate suplini lipsa tatălui, daunele morale având menirea de a ușura suferința acestora și de a-i ajuta în angrenarea în activități și îmbunătățirea condițiilor lor de viață.
Apărătorul părților vătămate a solicitat ca la sumele pe care urmează a fi obligat asigurătorul să le plătească să se calculeze dobânda legală de la data producerii accidentului.
Instanța a apreciat că nu poate fi obligat asigurătorul la plata dobânzii legale, deoarece conform prevederilor art.46 din Ordinul nr.-/2006 despăgubirile se stabilesc pe baza convenției dintre asigurați, persoana prejudiciată și asigurătorul RCA, ori prin hotărâre judecătorească, prin urmare asigurătorul nu a fost pus în întârziere.
În ce privește despăgubirea periodică pe care asigurătorul a propus-o părții vătămate pentru cei patru minori, instanța a apreciat că și aceasta este de natură a răspunde cerințelor acestora și că acoperă partea din contribuția pe care ar fi avut-o tatăl la întreținerea acestora.
Instanța a optat pentru despăgubire periodică și nu pentru plata unei sume globale achitată la acest moment, tocmai pentru a exista siguranța că minorii vor avea o susținere financiară reală, până va înceta starea acestora de nevoie.
Până la împlinirea vârstei de 18 ani starea de nevoie a minorilor este prezumată de lege, iar dacă vreunul din copii va continua studiile și după împlinirea vârstei de 18 ani, va putea beneficia în continuare, la cerere, de despăgubirea periodică până la terminarea studiilor, fără a se depăși vârsta de 26 de ani.
Modalitatea de calcul, a părții vătămate, referitoare la perioada pentru care s-au solicitat despăgubirile, este ipotetică, deoarece s-a făcut un calcul până la împlinirea vârstei de 26 ani pentru fiecare minor.
În baza art.14 și 346 Cod procedură penală, art.998 Cod civil, art. 39, 50 alin.2, art. 67 alin.2 și art. 51 lit.d) din Ordinul nr.-/2006 a fost admisă în parte cererea părții civile formulată în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al celor 4 minori, raportat la prejudiciul material și moral dovedit.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat apel, părțile civile, în nume propriu și ca reprezentat legal al celor patru copii minori.
În motivarea apelului declarat de hotărârea instanței de fond a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Instanța de fond a ignorat că în cauză sunt 4 minori, care din cauza neglijenței inculpatului au rămas fără tată și că principiul "interesului major al copilului aflat în dificultate" asociat cu faptul că fundamentul juridic al despăgubirilor civile îl reprezintă contractul de asigurare RCA, instanța trebuia să acorde despăgubirile maxime și să dea cu disp. art. 3 din Legea nr. 136/1995. În apel, s-a solicitat ca toate despăgubirile să fie stabilite numai în sarcina asigurătorului și acordate în limita prevăzută de art. 12 pct. 3 din Ordinul -/2006, actualizate în raport de rata inflației.
2. În mod greșit s-au stabilit despăgubiri globale pentru toate părțile civile;
3. Instanța trebuia să acorde soției victimei 350.000 lei și câte 250 lei de fiecare minor prin reprezentant legal pentru toate prejudiciile și anume:
- daune rezultând din valorile protejate de legiuitor și încălcate de inculpat;
- daune datorate pentru șocul emoțional;
- daune datorate pentru suferințe fizice;
- daune datorate pentru suferințe psihice;
- daune afective datorate pentru prejudiciul produs prin aceea că părțile civile rămân pentru toată viața fără soț și tată,
- daune datorate prejudiciului de agrement, prejudiciului de intimitate care caracterizează raporturile dintre soți, daune datorate prejudiciului de risc educațional pentru minori, daune datorate prejudiciului juvenil, daune datorate prejudiciului de singurătate pentru mamă și copii daune subiective de natură nepatrimonială denumite prejudicii cauzate personalității sociale.
4. Instanța nu a reținut că temeiul acestor despăgubiri îl constituie contractul de asigurare.
Prin decizia penală nr.436/A/2008 din data de 21.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art.379 punctul 2 litera a Cod procedură penală, s-a admis apelul declarat de apelanta parte civilă, în nume propriu și ca reprezentat al celor patru copii minori, cu privire la greșita acordare a daunelor morale în cuantum de 190.000 lei în mod global pentru toate părțile civile.
A fost desființată sentința apelată sub acest aspect, s-a reținut cauza spre rejudecare și în fond, a fost obligat asigurătorul ASIGURĂRI TRANSILVANIA la plata de daune morale după cum urmează:
- 38.000 lei RON către partea civilă;
- 38.000 lei RON către partea civilă;
- 38.000 lei RON către partea civilă;
- 38.000 lei RON către partea civilă și;
- 38.000 lei RON către partea civilă.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
S-a dispus plata sumei de 200 lei RON, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpat, din fondul special al Ministerului Justiției.
În temeiul art.193 Cod procedură penală, a fost obligat intimatul inculpat la plata sumei de 5000 lei RON, reprezentând onorariu avocat ales în apel către apelanta partea civilă.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au fost lăsate în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:
Din actele dosarului rezultă că la data de 25.09.2007, inculpatul aflat la volanul autoturismului său, în timp ce circula prin orașul, a efectuat o depășire neregulamentară, fără a se asigura că manevra poate fi efectuată în condiții de siguranță, accidentând mortal pe victima.
De asemenea, s- stabilit că la producerea accidentului a existat numai culpa inculpatului. Prin urmare, a rezultat că în speță prin infracțiunea de ucidere din culpă familia victimei (soția și copiii minori ai acesteia) au fost prejudiciați aceștia exercitând conform art. 14 Cod procedură penală acțiunea civilă în proces penal.
Obiectul acestei acțiuni îl constituie tragerea la răspundere civilă a inculpatului.
Pentru repararea pagubei materiale și morale (art. 14 alin. 3 și 5 Cod procedură penală). În ceea ce privește răspunderea inculpatului pentru prejudiciul moral și material produs aceasta, nu poate fi decât delictuală, izvorul acesteia fiind în speță infracțiunea comisă de acesta.
Prin urmare răspunderea civilă a inculpatului este guvernată de principiul înscris în art. 998 cod civil conform căruia "orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s- ocazionat a-l repara.
Astfel legea civilă condiționează tragerea la răspundere civilă delictuală de îndeplinirea următoarelor condiții: existența faptei cauzatoare de prejudicii care în speță este infracțiunea de ucidere din culpă, vinovăția autorului faptei care în speță este prezentă în forma culpei, producerea unui prejudiciu cert, real, efectiv, existența legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Astfel, în procesul penal în cazul în care părțile civile exercită acțiunea civilă, instanța are obligația de a stabili dacă prin fapta comisă de inculpat cu vinovăție s-a produs un prejudiciu și în caz afirmativ să stabilească întinderea acestuia. În aceste condiții răspunderea civilă delictuală fiind condiționată de existența unui prejudiciu, rezultă că existența acestuia, întinderea lui și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și faptă trebuie dovedite.
Rezultă deci pentru acordarea de despăgubiri civile este necesar să se stabilească prin probe certe atât existența unui prejudiciu, cât și valoarea acestuia.
Astfel, tragerea la răspundere civilă a autorului faptei ilicite nu poate să opereze decât în limita valorii prejudiciului real și efectiv produs. Rezultă deci că despăgubirile civile datorate ca urmare a comiterii unui delict nu sunt nelimitate și nici nu sunt prestabilite legislativ ca întindere, ci dimpotrivă acestea trebuie stabilite prin probe.
După stabilirea existenței unui prejudiciu și evaluarea acestuia, urmează a se alege calea de recuperare a acestuia. Astfel, inculpatul poate achiesa la pretențiile civile și poate achita personal despăgubirile până la pronunțarea hotărârii. O altă posibilitate de reparare a prejudiciului real și efectiv produs o constituie în cazul accidentelor de circulație soldate cu pierderi de vieți omenești, posibilitatea ca pentru inculpatul asigurat RCA plata despăgubirilor stabilite ca urmare a evaluării prejudiciului real și efectiv produs, să fie realizată de asigurător, cum este și cazul în speță.
Obligația de dezdăunare are ca izvor delictul (în speță infracțiunea), ceea ce înseamnă că regulile care guvernează stabilirea despăgubirilor sunt specifice răspunderii civile delictuale a autorului delictului (adică în speță a inculpatului), iar întinderea despăgubirilor se stabilește în toate cazurile prin probe. Astfel, răspunderea civilă a inculpatului nu este contractuală, cum greșit a apreciat apelantul, ci în exclusivitate delictuală. Împrejurarea că inculpatul este titularul unei polițe RCA în virtutea căreia în locul inculpatului asigurătorul poate fi obligat la plata parțială sau totală a despăgubirilor, nu schimbă temeiul juridic al tragerii la răspundere civilă a acestuia, care în speță nu poate fi decât cel prevăzut de art.998 Cod civil. Faptul că pentru prejudiciului real și efectiv produs de inculpat valoarea despăgubirilor stabilite prin probe în cadrul operațiunii de evaluare, este plătită de altul în locul inculpatului nu afectează izvorul și natura obligației civile delictuale a acestuia, constituind numai un beneficiu creat pentru părțile civile.
Pe de altă parte, este de observat că raporturile dintre părțile civile și inculpat nu sunt contractuale ci delictuale.
În speță există raporturi contractuale care izvorăsc din contractul de asigurare RCA numai între inculpat și asigurător. Părțile civile din cauză sunt terți în raport de contractul de asigurare și față de acestea contractul nu produce efecte directe. Astfel, părțile civile au dreptul de a primii plata despăgubirilor, care constituie valoarea prejudiciului lor real și efectiv produs și dovedit numai ca efect al dispozițiilor legale ce reglementează regimul juridic legal al poliței RCA.
În raport de aceste considerente, în cazul particular al spețelor de același gen cu cea din cauză, asigurătorul poate să fie obligat la plata de despăgubiri numai în raport de existența unui prejudiciu real și efectiv produs și evaluat și numai în limita acestuia. Astfel, anual asigurătorii stabilesc prin ordin limita până la care pot plăti despăgubiri, limită care în mod regulat este actualizată după normele europene. Aceasta nu înseamnă însă că simpla stipulare a limitei de despăgubire generează în sarcina asigurătorului și o obligație de plată către părțile civile.
Obligația de plată a asigurătorului (pentru RCA) operează numai în cazul în care inculpatul răspunde civil sau altfel spus este subordonată îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana autorului faptei ilicite care este asigurat.
Rezultă deci că în cazul în care într-o cauză penală nu s-a făcut dovada producerii unui prejudiciu, asigurătorul nu poate fi obligat la plata nici unei sume de bani față de partea civilă, chiar dacă inculpatul este asigurat.
De asemenea, dacă din probele administrate în cauză s-a stabilit existența unui prejudiciu, atunci asigurătorul poate fi obligat la plata numai după stabilirea valorii pagubei. Dacă valoarea pagubei depășește limitele valorii de despăgubire stabilite de Legea nr.136/1995 și ordinul anual CSA dat anual în aplicarea legii, atunci asigurătorul va putea să fie obligat numai parțial și anume în limita stipulată prin actele normative arătate urmând ca diferența să fie suportată de inculpat. Rezultă deci că asigurătorul nu poate să răspundă pentru prejudicii inexistente, nedovedite ori dincolo de limitele stabilite.
Prin urmare, indiferent de limita prevăzută de lege pentru dezdăunare, o persoană constituită parte civilă în proces penal poate să primească despăgubiri numai pentru prejudiciul real și efectiv produs, dovedit și evaluat. Astfel, plata despăgubirilor de către asigurător este subordonată mai întâi rezultatului stabilit de analiza condițiilor de existență ale răspunderii civile delictuale, deoarece izvorul obligației inculpatului față de victimă îl constituie fapta ilicită cauzatoare de prejudicii și nicidecum polița RCA.
În raport de aspectele expuse, se constată, motivează instanța de apel, că motivele de apel d e la punctele 1 și 4 sunt nefondate.
În ceea ce privește motivul de apel privind daunele morale, instanța constată că în mod greșit apelantul a considerat că i se cuvin daune distincte pentru o multitudine de prejudicii. În materia răspunderii civile delictuale prejudiciul produs unei persoane este unic și presupune plata a două categorii de daune: materiale și morale.
. întinderea daunelor materiale se stabilește prin probe, iar daunele morale se stabilesc de instanță prin apreciere în baza unor criterii. Elementele arătate de apelant ca fiind daune distincte constituie în fapt criterii de apreciere a existenței și întinderii unui prejudiciu moral.
Este evident că șocul emoțional la care este supusă victima unui accident, suferințele fizice și psihice, statutul de văduvă, sau de copii orfani, lipsa tatălui în familie etc. constituie doar elemente care servesc la aprecierea existenței sau inexistenței de la caz la caz a unui prejudiciu moral unic și la evaluarea acestuia în scopul acordării de despăgubiri. Ori, în speță, în raport de criteriile arătate, au fost acordate daune morale corespunzătoare, iar daune materiale în limita dovedirii producerii unui prejudiciu.
În ceea ce privește prestația periodică lunară se constată că a fost stabilită de instanță între limita pe care o asigura victima copiilor săi și o limită superioară acesteia, rezultând un cuantum ce în prezent satisface nevoile unui trai decent.
Sentința instanței de fond este nelegală numai în ceea ce privește acordarea de daune morale, printr-o sumă globală pentru toate părțile civile mamă și copii. Cum însă în speță fiecare parte civilă în parte a suferit propriul ei prejudiciu moral, care este distinct, se impunea ca daunele morale să fie stabilite pentru fiecare dintre acestea.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în cadrul termenului legal, partea civilă, în nume propriu și ca reprezentat al minorilor.
În motivarea scrisă a recursului și în susținerile orale făcute prin apărătorul ales, a fost criticată decizia penală recurată pentru următoarele motive:
1. Instanța de apel insistă asupra faptului că prejudiciul trebuie să fie real și efectiv, dovedit și evaluat. Ori, credem că probele dispuse în cauză, atât în fond cât și în apel, contribuie cu prisosință la dovedirea și evaluarea prejudiciului. Cu atât mai mult cu cât, într-un asemenea proces, în care acțiunea civilă este alăturată celei penale, toate elementele prejudiciului rezultă din administrarea riguroasă a probelor în penal. Se motivează constant cu privire la caracterul prejudiciului în a fi real și cert, dar ce este mai real și cert decât decesul soțului și tatăl minorilor.
2.O altă direcție în care instanța își canalizează energia este aceea de a arăta că ne aflăm în domeniul răspunderii civile delictuale și nu în cel al răspunderii juridice contractuale.adevărat, dacă se referă la persoana inculpatului. În ceea ce privește asigurătorul, însă, acesta are o pozițiesui generisîn procesul penal. mpotriva sa, părțile civile au o acțiune directă care izvorăște din contractul de asigurare. Natura juridică a contractului de asigurare este o stipulație pentru altul, ceea ce este o excepție de la principiul relativității efectelor convențiilor.
Astfel, stipulația pentru altul este acel contract prin care o persoana, numita promitent, se obligă față de o altă persoană, numită stipulant, să efectueze o anumita prestație fata de o alta persoana, numita beneficiar. Contractul de asigurare este o varietate de stipulație pentru altul, asiguratul fiind stipulant, asigurătorul promitent, iar terțul păgubit, beneficiarul. Noi, părțile civile, avem calitate de beneficiari ai contractului de asigurare, fiind afectați direct de clauzele acestuia.
Afirmația instanței de apel, conform căreia "părțile civile în cauză sunt terți în raport de contractul de asigurare și față de acestea contractul nu își produce efecte directe" este o inepție. Așadar, părțile civile nu sunt obligate a nu ține cont de limitele de acordare a despăgubirilor, întrucât în favoarea lor se stipulează în contractul de asigurare tocmai aceste limite de acordare a despăgubirilor. ntre asigurător și beneficiarii - părți civile -există o relație contractuală directă.Noi, în calitate de beneficiari, avem interesul să se aplice riguros clauzele din contractul de asigurare.
Dacă instanța de fond si apel ar fi avut in vedere tocmai definiția legala a contractului RCA, așa cum rezultă din disp.art. 9, 43, 44,49 si 55 din Legea nr.136/95, rezultă fără echivoc natura juridica legală a contractului RCA.
Trebuie să acceptam că în materia civilă delictuala legea specială - Legea nr.136/95 privind asigurările si reasigurările în România și Ordinul CSA nr.-/2006 prin limitele stabilite limitele de despăgubire minime, derogă de la dreptul comun n materie de răspundere civilă delictuală, art.998 și următoarele Cod civil, iar peste acesta limită putem vorbi de aplicarea dreptului comun.
Potrivit art.3 din Legea nr.136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, "în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege". Iar într-un act cu o putere normativă indiscutabilă în domeniul asigurărilor, și anume în Ordinul președintelui CSA nr.-/2006, se stabilește clar limita obligațiilor asigurătorului pentru vătămări corporale și decese, survenite în anul 2007, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, la un nivel de cel puțin 500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naționala a României. Această limită este impusă de lege în orice contract de asigurare RCA încheiat în anul 2007. De altfel, în cuprinsul contractului de asigurare există o clauză în care este inserată această limită. Această sumă, stabilită de lege, este, așadar, stipulată în favoarea noastră, a beneficiarilor., astfel, căderea de a învedera instanței ceea ce ni se cuvine, prejudiciul în sine și contractul de asigurare nefiind două universuri paralele, așa cum se străduiește instanța de apel să convingă.
3. Instanța de apel se nevoiește să clădească un edificiu de argumente prin care să eludeze raportarea la limita de despăgubire prevăzută de Ordinul CSA amintit mai sus, arătând că valoarea prejudiciului trebuie stabilită prin probe. Este adevărat, însă această limită a fost impusă tocmai ca o evaluare legală a prejudiciului, în special a celui moral în acordarea despăgubirilor, instanța este obligată să o ia în considerare.
4. Categoriile de daune arătate de noi sunt considerate de către instanța de apel ca fiind mai degrabă criterii de apreciere a întinderii unui prejudiciu moral. Cu atât mai mult, ele trebuie avute din vedere, din ele clădindu-se evaluarea
prejudiciului total care trebuie acoperit.
5. Instanța de apel nu realizează o personalizare reală a daunelor morale,
împărțind doar suma globală a despăgubirilor la 5. Insă o individualizare mai corectă este cea făcută de noi și pe care rugăm instanța de recurs să o aibă în vedere.
6. Conform art.51 pct. 2 lit. d din Ordinul președintelui CSA nr. -/2006, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. În acest sens se depune copia decizie a Curții de Apel Iași nr.582/31.10.2008, dată în Dosarul nr-, prin care, se susține de recurentă, într-un caz similar celui de față, asigurătorul a fost obligat să achite, cu titlu de daune morale, suma de 90.000 lei pentru fiecare
dintre părțile civile (în număr de 3). Așadar, o sumă mult mai mare decât cea
acordată, în speța de față, de către instanțele de fond și de apel. Acest lucru
demonstrează că instanțele din România au început să fie conștiente de gravitatea situațiilor în care accidentele rutiere soldate cu victime omenești creează crunte tragedii sufletești și un cortegiu de nevoi materiale, situații care presupun o reparație bănească reală și nu una simbolică. Astfel, eficiență practică și limitele minime de despăgubiri fixate prin normele periodice ale CSA, care, până la urmă, nu au fost fixate de autoritatea normativă degeaba, ci pentru evaluarea obiectivă a prejudiciilor materiale și morale.Menționăm că această decizie a soluționat o cauză având ca obiect un accident produs în anul 2005, iar pentru acest an limita maximă la care putea fi obligat asigurătorul să plătească pentru fiecare parte civilă era, potrivit Ordinului nr.3108/2004,pana la 1.000.000.000 de lei.Așadar, instanța a ținut cont de această limită,
apropiindu-se de ea în acordarea despăgubirilor. Pentru anul 2007, an în care s-
produs accidentul din speța de față, după cum am arătat, limita ce trebuie avută în vedere ce către instanța este de 500.000 Euro (aproximativ 1.700.000 lei). Aceasta este suma la nivelul căreia poate fi obligat asigurătorul în raport cu toate părțile civile din prezenta cauză.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art.385 ind.15 pct.2, lit.d Cod procedură penală, s-a solicitat să fie admis recursul părților civile, împotriva sentinței penale și a deciziei penale din apel, iar în rejudecare:
- să fie majorate sumele reprezentând despăgubiri nepatrimoniale în limita normei CSA nr.-/2006 și a jurisprudenței din România, cu titlu de daune morale, cel puțin la nivelul anului 2006 (ordinul CSA nr.3.108/2004, Anexa 3, pct.2 așa cum s-a discutat pe timpul concilierii cu asigurătorul);
- să fie majorate prestațiile periodice datorate minorilor până la majorat de către asigurător de la 250 lei de minor la 500 lei, adică de la suma totala de 122.500, calculată pe ani și luni pentru toți minorii, la suma totala de 245.000 lei, calculată pe luni și ani pentru toți minorii până la majorat;
- să se înlăture dispoziția contrară din sentința de fond privind obligarea inculpatului la plata daunelor patrimoniale și nepatrimoniale în solidar cu asigurătorul, precum și dispoziția prin care inculpatul a fost obligat la cheltuieli de judecata în fond și apel, iar acestea să fie suportate de asigurător;
- să se înlăture dispoziția contrara din sentința de fond prin care inculpatul a fost obligat la cheltuieli cu titlu de despăgubiri civile către Serviciul de Ambulanța B, obligându-l pe asigurător;
- să fie obligat asigurătorul la cheltuieli de judecata în recurs.
Analizând decizia recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, pentru motivele de recurs prevăzute de acest text, Curtea constată că recursul urmează a fi respins pentru considerentele, care vor fi prezentate.
În primul rând, trebuie observat că în conformitate cu prevederile art.385/10 Cod procedură penală:" Recursul trebuie să fie motivat.
Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. 1 și 2, instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385^9 alin. 3, se iau în considerare din oficiu.
Dispozițiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut în art. 385^6 alin. 3, când recursul poate fi motivat și oral în ziua judecății."
Din examinarea acestui text rezultă în mod imperativ că recursul trebuie motivat și că motivele de recurs trebuie să se formuleze prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, dar acest memoriu trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Textul prevede și o derogare, în sensul că nu sunt aplicabile aceste dispoziții, în cazul prevăzut de art. 385^6 alin. 3 Cod procedură penală, când recursul poate fi motivat și oral în ziua judecății.
Desigur că nu se aflăm în acest din urmă caz, astfel că recursul trebuie motivat cel târziu cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Ori, trebuie observat că motivele de recurs s-au depus la data de 08.01.2009, iar primul termen de judecată a fost la data de 11.12.2008, astfel că motivele de recurs au fost depus cu mult peste termenul prevăzut de lege.
În conformitate cu prevederile art.385/10 alin.3 Cod procedură penală: "În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. 1 și 2, instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385^9 alin. 3, se iau în considerare din oficiu."
Cazurile de casare care se iau în discuție din oficiu sunt, așa cum se arăta cele prevăzute de art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, text care are următorul conținut:"Cazurile prevăzute în alin. 1 pct. 1 - 7, 10, 13, 14, 19 și 20 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cele de la pct. 11, 12, 15, 17 și 18 se iau în considerare din oficiu numai când au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului."
Analizând hotărârile pronunțate în acuză, Curtea constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de care ar trebui examinate de instanță din oficiu.
Însă examinând și pe fond recursul declarat în cauză, Curtea constată că în cauză a fost reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, fiind indiscutabilă săvârșirea de intimatul-inculpat a infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.2 Cod penal.
În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, Curtea constată că prima instanță a analizat în mod corespunzător probele administrate în cauză sub acest aspect, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale sub aspectul laturii civile și a stabilit în mod corect întinderea prejudiciului încercat de recurentele - părți civile, atât sub aspectul prejudiciului material, inclusiv a prestației periodice lunare în favoarea celor patru minori, cât și a celui nepatrimonial, cu corectivul făcut de instanța de apel, privind beneficiarii sumei acordate cu titlul de daune morale.
Instanța de apel făcut o corectă prezentare a răspunderii civile, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea însușindu-și motivarea instanței de apel, cu corectivul că temeiul răspunderii civile a intimatului-inculpat este răspunderea civilă delictuală prevăzută de art.999 Cod civil, iar nu art.998 Cod civil.
Așa cum este cunoscut acțiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și părții responsabile civilmente, desigur atunci când aceasta este parte în cauza penală, în vederea obligării lor la repararea justă și integrală a pagubelor cauzate prin infracțiunea săvârșită de inculpat.
Pentru ca acțiunea civilă să poată fi exercitată în cadrul procesului penal trebuie îndeplinite,cumulativ,anumitecondiții,și anume:
a)infracțiunea săfi cauzat un prejudiciu material sau moral;
b)între infracțiunea săvârșită și prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate;
c)prejudiciultrebuie să fie cert;
d)prejudiciul să nu fi fost reparat;
e)în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exercițiu să existe cererea de constituire caparte civilă în cadrul procesului penal.
Despăgubirile bănești, care constă într-o sumă de bani, trebuie să reprezinte valoarea, atât a pierderii suferite(damnum emergens ),cât și a folosului de care a fost lipsită partea civilă(lucrum cessans).
În cauza dedusă judecății nu se poate pune în discuție decât pierderea efectiv suferită(damnum emergens).
În ceea ce privește acordarea daunelor morale în dreptul românesc nu sunt criterii de determinare, stabilirea cuantumului sumelor acordate cu acest titlul fiind lăsată la aprecierea magistratului.
De asemenea, față de dovedirea despăgubirilor civile cu titlul de daune morale, unde sunt incidente prevederile din dreptul civil, în sensul că partea civilă trebuie să facă dovada nu numai a prejudiciului suferit prin infracțiunea săvârșită de inculpat, dar și întinderea acestuia, față de faptul că stabilirea cuantumului sumelor acordate cu titlul de daune morale este lăsat la aprecierea magistratului, nu se impune a fi făcute probe cu privire la întinderea acestui prejudiciu.
În mod evident, fapta intimatului-inculpat îndreptățește recurentele-părți civile și la acordarea unor daune morale, care să recompenseze cel puțin în parte prejudiciul pe care l-au suferit prindecesul soțului, respectiv, al tatălui lor,ca urmare a infracțiunii săvârșite de inculpat.
Însă, așa cum în mod corect s-a reținut și motivat și de instanța de apel, stabilirea cuantumului despăgubirilor civile cu acest titlu, trebuie să constituie prejudiciul efectiv suferit, iar în nici un caz nu trebuie să ducă la îmbogățirea fără justă cauză a recurentelor - părți civile și să se facă pe alte criterii decât cele mai sus prezentate.
Recurentele-părți civile au susținut în motivele de recurs, prin apărătorul ales, că în cauză sunt aplicabile prevederile art.12 pct.3 din Ordinul nr-, raportat la dispozițiile art.43 alin.1 din Legea nr.136/1995 privind asigurările si reasigurările in România, rezultă următoarele, potrivit cărora: pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, limita despăgubirilor, pentru anul 2007, este de 500.000 euro la cursul Băncii Naționale a României.
Potrivit susținerilor recurentelor - părți civile, indiferent de întinderea efectivă a prejudiciului cauzat de acestea prin infracțiunea săvârșită de intimatul-inculpat, acestea trebuie despăgubite cu suma de 500.00 euro la cursul Băncii Naționale a României.
Această susținere, evident este greșită, nesocotind tocmai condițiile acțiunii civile în procesul penal prezentate mai sus și încălcând cele mai elementare principii de drept civil.
Așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, potrivit și art.14 alin.1 din același ordin, asiguratorul are obligația de a despăgubi partea civilă pentru prejudiciile suferite în urma accidentului provocat de asigurat, potrivit pretențiilor formulate,dovedite prin orice mijloc de probă.
În condițiile în care suma cu care ar trebui să fie despăgubită partea civilă ar fi o sumă fixă de 500.000 euro, ar fi lipsită de logică, prevederea ca despăgubirile să fie dovedite cu orice mijloc de probă.
Prevederea sumei de 500.000 euro constituie transpunerea în dreptul românesc a Directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE și 90/232/CEE și a Directive 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto, așa cum au fost modificate prin Directiva 2005/14CE a Parlamentului European și a Consiliului, prin care, potrivit pct.10 din ultima Directivă, "Obligația statelor membre de a garanta ca suma asigurată să nu fie mai mică decât anumite valori minime constituie un element major pentru protecția victimelor. Sumele minime prevăzute de Directiva 84/5/CEE ar trebui nu numai ajustate în funcție de inflație, ci și majorate în termen reali pentru a întări protecția victimelor. Suma minimă asigurată în cazul vătămărilor corporale ar trebui calculată astfel încât să despăgubească integral și echitabil toate victimele care au suferit răni foarte grave, ținând seama în același timp de frecvența scăzută a accidentelor care implică victime multiple și de numărul scăzut de accidente în care mai multe victime suferă de răni foarte grave în cursul aceluiași accident. Suma minimă asigurată de 1 milion euro pentru o victimă sau de 5 milioane de euro pentru o cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor, reprezintă o sumă rezonabilă și adecvată. Pentru facilitarea introducerii acestor sume minime, ar trebui stabilită o perioadă de tranziție de cinci ani de la data punerii în aplicare a prezentei directive. În decursul celor treizeci de luni de la data punerii în aplicare, statele membre ar trebui să majoreze sumele minime astfel încât să atingă cel puțin J din nivelurile prevăzute".
Din examinarea acestui text rezultă fără echivoc că statele membre trebuie să garanteze prin introducerea în dreptul intern asigurarea despăgubirilor victimelor accidentelor de circulație de societățile de asigurare autorizate de statul român a unei sume de 1 milion de euro pentru o victimă și, respectiv, 5 milioane euro indiferent de numărul victimelor.
Prin Ordinul nr.-/2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule s-a prevăzut suma maximă garantată, pentru anul 2007, la suma de 5000.000 euro.
Însă, așa cum rezultă și din textul mai sus prezentat, cuantumul despăgubirilor nu poate să depășească prejudiciul efectiv suferit, iar societățile de asigurare nu pot fi obligate la plata unor suma mai mare decât maximul prevăzut de lege, desigur doar atunci când prejudiciul efectiv încercat de victimă ar depăși suma maximă garantată de stat, diferența, în aceste condiții urmând a fi suportată de inculpat.
Referitor la criticele aduse prin motivele scrise de recurs, cu privire la greșita obligare de instanța de fond a inculpatului, în solidar cu asiguratorul, la plata daunelor patrimoniale și nepatrimoniale, Curtea constată că susținerea este greșită, deoarece prima instanță a dispus, în mod legal, doar obligarea asigurătorului la plata către părțile civile a despăgubirilor civile.
De altfel, chiar în condițiile în care ar fi fost obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul la plata despăgubirilor civile către părțile civile, Curtea nu ar fi putut modifica hotărârea sub acest aspect, nici chiar la cererea părților civile, deoarece, aflându-ne doar în recursul părților civile, s-ar nesocoti un principiu fundamental al procesului penal, cel prevăzut de art. 372 Cod procedură penală, al neagravării situației în propria cale de atac(non reformatio in pejus).
În ceea ce privește motivul de recurs privind greșita obligare a inculpatului de instanța fond la plata despăgubirilor civile către Serviciul de Ambulanța B, reprezentând cheltuieli efectuate cu transportul victimei, Curtea constată că este lipsit de interes pentru recurentele - părți civile, o asemenea critică putând fi adusă prin exercitarea căilor legale de atac de intimatul-inculpat, sau de intimata-parte civilă Serviciul de Ambulanța al Județului
În mod corect prima instanță a optat pentru despăgubire periodică a minorilor și nu pentru plata unei sume globale achitată la acest moment, tocmai pentru a exista siguranța că minorii vor avea o susținere financiară reală, până va înceta starea acestora de nevoie.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că sumele acordate recurentelor-părți civile sunt mai mult decât îndestulătoare (nu trebuie pierdută din vedere situația materială a recurentelor - părți civile anterior săvârșirii infracțiunii deduse judecății, așa cum în mod corect a fost prezentată și analizată de instanța de fond), acoperind, astfel, integral prejudiciu suferit prin infracțiunea comisă de intimatul-inculpat, atât sub aspectul daunelor materiale, inclusiv prestația periodică lunară în favoarea minorilor, cât și sub aspectul daunelor morale, astfel că, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat.
În conformitate cu prevederile art.69 alin.1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocat oficiu pentru intimatul-inculpat.
Văzând și prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-parte civilă, în nume propriu și în calitatea de reprezentant legal al minorilor:, și, împotriva deciziei penale nr.436/A din data de 21.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei, avocat.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurenta-parte civilă să plătească statului suma de 350 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu
GREFIER,
Red. -
Pronunțat /
Red.
El.
16.01.2009
Președinte:Carmen CălimanJudecători:Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu
