Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 18/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 178 alin. 1,2 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 18
Ședința publică din 13 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Cheptene Micu Diana
JUDECĂTOR 3: Ilieș
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpatul și Societatea de asigurare - Reasigurare ASTRA - Sucursala, prin reprezentanții săi legali, împotriva deciziei penale nr. 225 din 19 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat ales, consilier juridic pentru Societatea de Asigurare - Reasigurare ASTRA - Sucursala S, partea civilă intimată, asistată de avocat ales, lipsă fiind reprezentantul părții civile intimate Spitalul Sf.
Procedura este completă.
Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosar au fost depuse motive de recurs din partea Societății de Asigurare - Reasigurare ASTRA - Sucursala
Avocat arată că intimata a discutat cu inculpatul căruia ia precizat în fața acestuia și a apărătorului ales că ar solicita daunele numai de la Societatea de Asigurare - Reasigurare ASTRA - Sucursala
Instanța reține aspectul indicat și anume că partea civilă solicită ca despăgubirile civile să fie plătite de către asigurător și nu de către inculpat.
Avocat, pentru partea civilă intimată, arată că nu a declarat recurs împotriva deciziei tribunalului care a stabilit că doar asigurătorul va suporta despăgubirile.
Întrebat fiind dacă dorește să dea o nouă declarație în faza procesuală a recursului, acesta arată că își menține declarațiile anterioare, dar că dorește să facă unele precizări care vizează fondul cauzei.
Instanța procedează la legitimarea inculpatului și la luarea unei noi declarații, susținerile acestuia fiind consemnate într-un proces-verbal separat atașat la dosar.
Nemaifiind alte cereri de probe de solicitat și excepții de invocat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic pentru Societatea de Asigurare - Reasigurare ASTRA - Sucursala S solicită admiterea recursului asigurătorului, desființarea în parte a deciziei recurate în privința laturii civile și în rejudecarea cauzei, să se dispună reducerea daunelor morale acordate părții civile, precum și înlăturarea dispoziției privind obligarea exclusivă a asigurătorului la plata despăgubirilor civile. Consideră că în mod nejustificat instanța de apel a majorat daunele morale, acestea fiind acordate într-un cuantum satisfăcător de către instanța de fond. Precizează că, deși nu există dispoziție legală referitor la cuantificarea daunelor morale, raportat la situația de fapt, la faptul că evenimentul s-a produs din culpa concurentă atât a victimei cât și a inculpatului, consideră că majorarea daunelor în apel nu se justifică. În privința solicitării de înlăturare a dispoziției de obligare exclusivă a asigurătorului la plata despăgubirilor civile, arată că art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, prin aspectele pe care le precizează, demonstrează că vizează exclusiv un proces civil, intenția legiuitorului fiind să reglementeze identitatea părților în procesul civil, iar nu calitatea lor în cadrul procesului penal. Instanța de apel a considerat că răspunderea societății de asigurare este antrenată direct în temeiul contractului de asigurare, obligație pe care aceasta și-a asumat-o, astfel încât se impune obligarea directă a asigurătorului la plată. Răspunderea asigurătorului nu este una directă, pentru a putea fi obligat la plata despăgubirilor, astfel că soluția instanței de apel este nelegală și netemeinică. obligației este reprezentată pentru asigurător de contract, iar pentru asigurat de delictul comis, temeiul răspunderii asigurătorului fiind unul convențional, iar cel al răspunderii asiguratului fiind unul delictual, astfel că obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor nu poate fi o soluție corectă întrucât obligațiile asigurătorului și asiguratului nu sunt unite prin existența unei obligații unice.
Cu privire la recursul inculpatul, arată că, având în vedere declarația dată astăzi în instanță precum și a faptului că s-ar putea reține și în sarcina conducătorului auto o culpă, respectiv aceea că nu a asigurat mașina cu frâna de mână în momentul parcării sau prin cuplarea unei trepte inferioare a cutiei de viteză, solicită admiterea recursului inculpatului, casarea celor două hotărâri pronunțate de instanța de fond și de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Avocat pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului formulat de acesta, desființarea ambelor hotărâri pronunțate de instanța de fond și cea de apel, reținând că acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, respectiv ucidere din culpă. S-a reținut în sarcina inculpatului drept culpă faptul că nu a observat la timp triunghiul reflectorizant, nu a luat măsurile care se impuneau în acel moment și, drept urmare, a acroșat autoutilitara care era staționată pe marginea dreaptă a drumului și la care victima făcea reparații. În expertiza tehnică întocmită în cauză s-a concluzionat în sensul că evitarea producerii accidentului se putea face doar în anumite condiții: dacă triunghiul reflectorizant ar fi fost așezat în poziție corespunzătoare în momentul premergător producerii accidentului, dacă se putea observa victima de către conducătorul auto al mașinii cu remorcă condusă de către inculpat și dacă conducătorul autospecializatei ar fi instalat în spatele mașinii sale o lampă cu lumină de culoare galbenă, intermitentă. Rezultă astfel că inculpatul nu are niciun fel de culpă.
Separat de aceste concluzii, solicită instanței să aibă în vedere câteva elemente importante. Apreciază că, în mod eronat, prin rechizitoriul întocmit s-a reținut în sarcina inculpatului drept culpă faptul că acesta nu a oprit sau nu a luat măsuri în momentul în care a văzut triunghiul reflectorizant, care se afla în poziție corespunzătoare. Primul act care consemnează existența triunghiului reflectorizant este procesul-verbal de cercetare la fața locului în care s-a consemnat găsirea acestuia, dar culcat, răsturnat cu fața în sus. Un alt act care se referă la acest triunghi reflectorizant este declarația șoferului autoutilitarei, care pretinde că l-a instalat la o distanță de 20 m, dar că l-a găsit culcat după producerea accidentului, însă nu poate preciza dacă acesta a fost călcat de o mașină oarecare sau de mașina inculpatului. Aceste acte demonstrează, după părerea sa, faptul că triunghiul reflectorizant a fost găsit în poziția culcat și la o distanță neregulamentară față de autoutilitara în care se afla victima. Coroborând lipsa acestui triunghi reflectorizant cu lipsa lămpii galbene cu lumină de culoare galbenă, intermitentă, rezultă cu certitudine că acea autoutilitară nu era semnalizată în mod corespunzător.
Relevantă în cauză este și declarația dată astăzi în instanță de către inculpat, care arată că autoutilitara era parcată într-un mod total incorect întrucât mai era loc pentru ca aceasta să fie parcată chiar lângă bordură. S-a demonstrat din măsurătorile efectuate, că autoutilitara, inițial, a fost parcată la o distanță de 80 cm de din dreapta și că mașina inculpatului a acroșat autoutilitara doar cu o porțiune de 60 cm. Apreciază că dacă autoutilitara ar fi fost parcată corespunzător lângă bordură, cu siguranță mașina condusă de inculpat nu ar mai fi acroșat-o și nu s-ar mai fi produs accidentul. Instanța de apel nu a observat nicio legătură de cauzalitate între faptul că autoutilitara era defectă și accident, ci doar între faptul că autoutilitara avea sistemul de rabatare al cabinei defect, cabină sub care a fost strivită victima, determinând decesul acesteia. De asemenea, precizează că există legătură de cauzalitate între accident faptul că autoutilitara nu a fost asigurată cu frâna de mână sau nu a fost cuplată într-un sistem de viteză inferior, contrar declarațiilor martorului care a arătat că sistemul de asigurare ar fi fost automat. Această declarație nu poate fi reținută de către instanță din două motive: autoutilitara a fost ridicată de către partea civilă și viteza cu care s-a deplasat inculpatul în momentul producerii impactului este de 20 km/h, lovirea fiind minimă.
Apreciază că inculpatul a acționat în mod corect în momentul în care, circulând pe timp de noapte și întâlnind un autovehicul din sens opus, ale cărui lumini l-au orbit pentru moment, a încetinit, a avut viteza anterioară producerii accidentului 46 km/h iar în momentul producerii accidentului de 20 km/h, nedepășind astfel viteza legală. Raportat la concluziile expertizei auto, coroborat cu toate probele administrate în cauză, nu se poate ajunge decât la concluzia că inculpatul nu se face vinovat de producerea accidentului, sens în care solicită achitarea inculpatului.
Cu privire la recursul asigurătorului, solicită admiterea acestuia.
Avocat, pentru partea civilă, solicită respingerea ambelor recursuri, ca nefondate.
În ceea ce privește recursul inculpatului, precizează că principala susținere a acestuia este că nu ar avea niciun fel de culpă în producerea acestui accident, apărare infirmată de probatoriul administrat în cauză. Atât instanța de fond cât și cea de apel au stabilit în mod corect culpa concurentă a victimei și a inculpatului în producerea accidentului, iar Tribunalul Suceavaa reținut în mod judicios că inculpatul ar fi putut evita accidentul în raport de modalitatea de semnalizare a autovehiculului proprietatea victimei, iar pe de altă parte, în raport de caracteristicile locului în care a avut loc accidentul. A susținut inculpatul că triunghiul reflectorizant montat de către conducătorul autoutilitarei ar fi fost în poziția culcat la momentul în care s-ar fi produs impactul, astfel încât nu ar fi putut să vizualizeze împrejurarea că acel autovehicul staționa, apărare contrazisă de probatoriul administrat în cauză: pe de o parte, depoziția martorului, care a arătat că personal a montat triunghiul reflectorizant la o distanță de 20 m de autoutilitară și pe de altă parte, concluziile procesului-verbal de cercetare la fața locului, care arată că triunghiul reflectorizant a fost găsit în poziția culcat între autoutilitara și remorca condusă de către inculpat. Astfel, nu se poate desprinde decât o singură concluzie, și anume aceea că triunghiul reflectorizant fusese montat în mod corespunzător și că a fost dărâmat de către autovehiculul condus de către inculpat. Autoutilitara proprietatea victimei prezenta suficiente mijloace de semnalizare care permiteau vizualizarea acestuia în timp util. S-a reținut de către Tribunalul Suceava că autoutilitara prezenta benzi reflectorizante, care, deși aveau un grad mare de uzură, permiteau în mod obiectiv posibilitatea ca inculpatul să observe acest autovehicul staționar, iar pe de altă parte, pe de protecție spate erau amplasate două benzi reflectorizante a căror existență a fost demonstrată prin planșele foto și prin procesul-verbal de cercetare la fața locului. Locul în care s-a produs accidentul era iluminat în mod corespunzător iar accidentul a avut loc în apropierea unei stații care permitea posibilitatea reală și obiectivă pentru inculpat să observe că autovehiculul victimei staționa. A susținut inculpatul că ar fi fost orbit de un autotren care circula din sens opus, că șoferul acelei mașini ar fi schimbat faza de întâlnire cu faza de drum, însă această conduită este puțin plauzibilă în contextul în care locul în care a avut loc accidentul era iluminat în mod corespunzător. Împrejurarea că autoutilitara nu era asigurată din punct de vedere tehnic este lipsită de relevanță în determinarea lanțului cauzal în condițiile în care acest autovehicul staționa la momentul în care a avut loc accidentul. Apreciază că această constatare a Tribunalului Suceava este corectă, astfel încât coroborând toate aceste împrejurări confirmate de probatoriul administrat în cauză, rezultă incontestabil că inculpatul are o culpă în producerea accidentului. Consideră că solicitarea acestuia de a fi achitat pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată este lipsită de temei legal.
În ceea ce privește recursul declarat de către asigurător, sub un prim aspect, cuantumul daunelor morale la care a fost obligată aceasta a fost în mod corect stabilit, fiind valorificate judicios criteriile de apreciere a existenței și a întinderii acestor despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat de familia victimei, producându-se o traumă sufletească ireparabilă. Referitor la susținerea că în mod greșit ar fi fost obligat doar asigurătorul la plata despăgubirilor civile, corect a reținut Tribunalul Suceava că în vechea reglementare a Legii nr. 136/1995 persoana prejudiciată printr-un accident de autovehicule avea posibilitatea alternativă de a solicita repararea pagubei fie de la cel efectiv vinovat de producerea accidentului, fie de la asigurătorul de răspundere civilă, care preia riscul asigurat, însă actuala reglementare este în sensul că asigurătorul suportă exclusiv și integral despăgubirile la care este ținut asiguratul său să răspundă față de terțele persoane vinovate prin producerea accidentului. Din acest punct de vedere apreciază că soluția Tribunalului Suceava este legală, motiv pentru care solicită respingerea recursurilor ca nefondate. Solicită, de asemenea, cheltuieli judiciare conform chitanței.
Având cuvântul în completarea susținerilor anterioare, avocat precizează că în cazul în care instanța va admite recursul inculpatului, solicită și admiterea recursului asigurătorului, iar în cazul în care instanța va respinge recursul inculpatului, solicită și respingerea recursului asigurătorului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a ambelor recursuri ca nefondate și de menținere a deciziei penale recurate motivat de faptul că din întreg probatoriul administrat în cauză atât în faza urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești rezultă vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă pentru care a și fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia. În ce privește recursul asigurătorului, având în vedere disp. art. 54 din Legea nr. 136/1995 dar și Decizia nr. 1/28.03.2005 a, apreciază că acesta se impune a fi respins ca nefondat.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului său întrucât se consideră nevinovat și arată că își însușește concluziile formulate de apărătorul ales.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 62 din 12.03.2009 Judecătoria Câmpulung Moldovenescl -a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin. 1 Cod penal și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 74, 76 lit. d, art. 33 lit. a Cod penal.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b din codul penal, s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art. 81 din codul penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prev. de art. 82 din codul penal și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 din codul penal, s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 71 și 64 lit. a teza II și lit. b din codul penal, suspendată pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii conform art. 71 alin. 5 Cod penal.
A fost obligat inculpatul în solidar cu Societatea de Asigurare Reasigurare "Astra" SA la 3500 lei contravaloare cheltuieli de înmormântare și la 4000 lei daune morale către partea vătămată, la câte 200 lei lunar prestații periodice pentru minorii, născută la 11 ianuarie 1992, născută la 7 iulie 2001, născut la 17 ianuarie 2006 și, născută la 16 iunie 2003, începând cu data decesului victimei - 1 octombrie 2007, la majorat și la 4021,58 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul S I la care se adaugă dobânda de referință a BNR, până la achitarea prejudiciului, restul de 4021,58 lei din suma totală de 8043,17 lei reprezentând contravaloarea totală a cheltuielilor de spitalizare urmând a fi suportate de partea civilă.
S-a respins cererea de obligare la prestații periodice pentru și a fost obligat inculpatul la 2000 lei reprezentând 1/2 din diferența dintre suma obținută prin vânzarea epavei camionului și prețul ce l-ar fi obținut prin vânzarea camionului la prețul pieței.
De asemenea, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat și la 700 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată.
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că la data de 25.09.2007, la solicitarea numitului proprietar al autospecialei cu nr. -, numitul a condus autovehiculul din mun. S, până în mun. C-, în jurul orelor 20,30 și Pertru au plecat spre mun. S la volan aflându-se. pe str. - -, autovehiculul s-a defectat, oprindu-se pe partea dreaptă a carosabilului. Șoferul a coborât din cabină, a amplasat în spatele autovehiculului un triunghi reflectorizant, iar a coborât și el, a îmbrăcat o vestă reflectorizantă și după ce a rabatat cabina autoutilitarei, a încercat să remedieze defecțiunea apărută la electromotor, aflat între cabină și a mașinii.
În acest timp, dinspre mun. C- M, cu direcția Vama, circula autoutilitara cu nr. -, care tracta remorca cu nr. -, ambele încărcate cu bușteni, condusă de inculpat.
Acesta a văzut triunghiul reflectorizant, cât și vesta cu care era îmbrăcat, însă fiind orbit de farurile unui autovehicul, care circula din sens invers, nu a reușit să reducă viteza de deplasare, cu toate că a acționat sistemul de frânare, a intrat în coliziune cu autoutilitara staționată, și datorită impactului aceasta a fost proiectată spre înainte pe o distanță de cca. 17-19, oprindu-se în stâlpul de la poarta unui imobil. a fost târât sub mașină suferind mai multe leziuni care au condus în final la decesul acestuia.
Culpa inculpatului a fost reținută de prima instanță prin aceea că nu a oprit atunci când a fost,orbit" de autovehiculul care circula din sens invers așa cum prevăd normele rutiere. S-a reținut că pe partea din spate a autovehiculului accidentat erau puse benzi reflectorizante, care deși aveau un grad mare de uzură, puteau fi văzute de inculpat, iar iluminatul public la locul producerii accidentului era în funcțiune. A rezultat din actele dosarului că triunghiul reflectorizant a fost instalat la cca. 20 depărtare de autovehiculul accidentat fiind posibil ca acesta să fie culcat la pământ de ceilalți participanți la trafic, cum se arată și în expertiză.
În ceea ce privește victima, instanța a reținut că aceasta nu a asigurat cabina autospecializatei nr. -, din procesul-verbal de cercetare la fața locului, rezultând că în partea din spatele auto - proprietatea victimei, erau montate pe oblon plăcuțe reflectorizante, cu un grad mare de uzură, iar pe de protecție spate să găsesc două bucăți de bandă reflectorizantă de culoare albă. Întrucât plăcuțele reflectorizante avea un grad mare de uzură, s-a apreciat cu ocazia expertizei, că singurul element reflectorizant, rămâne vesta victimei.
Culpa victimei constă și în aceea că nu a folosit o lampă portabilă conform art. 114 alin. 5 lit. a din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, nu a acționat frâna de mână sau maneta schimbătorului nu era introdusă într-o treaptă inferioară; siguranța opritorului nu era acționată manual, ori dispozitivul de oprire era defect. De altfel, după producerea accidentului, autovehiculul a fost înstrăinat și casat și nu s-a putut verifica dacă - ul era efectuat la zi.
În concluzie, prima instanță a reținut existența unei culpe comune, cea a inculpatului fiind de 50%, soluționând în mod corespunzător latura penală și cea civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Societatea de Asigurare - Reasigurare Astra SA, partea civilă și inculpatul, criticând hotărârea instanței sub aspectul legalității și temeiniciei. Motivele de apel au fost depuse în scris la dosarul cauzei și susținute oral cu prilejul dezbaterilor, fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Prin decizia penală nr. 225/19.10.2009 Tribunalul Suceavaa admis apelurile, a desființat în totalitate sentința apelată și în rejudecare, în baza art. 178 alin. 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c și art. 76 lit. d Cod penal l-a condamnat pe inculpatul, la pedeapsa de1 an închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și lit. b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 Cod penal, referitoare la săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art.14 Cod procedură penală și art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998-999 od civil, art. 54 din Legea 136/1995 a fost obligat asigurătorul Societatea de Asigurare - Reasigurare Astra SA la plata sumei de 3.500 lei contravaloare cheltuieli de înmormântare și suma de 8.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă.
De asemenea, a fost obligat asigurătorul Societatea de Asigurare - Reasigurare Astra SA la plata sumei de 3125 lei, reprezentând cuantumul despăgubirilor periodice datorate până în luna octombrie 2009 inclusiv, și la plata sumei de 125 lei lunar în continuare, către fiecare dintre minorii (născută la 11.01.1992), (născută la 7.07.2001), (născut la 17.01.2006) și (născută la 16.06.2003).
Totodată asigurătorul Societatea de Asigurare - Reasigurare Astra SA a mai fost obligat la plata sumei de 4021,58 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " I, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite.
Culpa inculpatului în producerea accidentului a fost reținută de către tribunal având în vedere că, în circumstanțele cauzei, autovehiculul defunctului prezenta suficiente mijloace de semnalizare care permiteau observarea acestuia în timp util și evitarea accidentului. Astfel, în primul rând s-a reținut că susținerea inculpatului referitoare la "orbirea" de către luminile unui vehicul care circula din sens contrar nu este susținută de nici un alt mijloc de probă (și în consecință trebuie apreciată sub rezerva art. 69 Cod procedură penală). De altfel, și comportamentul autotrenului ce ar fi circulat din sens opus, astfel cum a fost descris de inculpat (prin schimbarea luminilor de întâlnire cu luminile de drum și aprinderea unor proiectoare aflate deasupra cabinei - în condițiile în care la intrarea în oraș funcționa iluminatul public și în apropiere era stația LUKOIL ce oferea lumină suplimentară) este atipic și necesită argumente suplimentare pentru a fi reținut.
În ceea ce privește caracteristicile autovehiculului SV.06. proprietatea defunctului, arată tribunalul că, deși s-a reținut că benzile reflectorizante aveau un grad mare de uzură (putând fi totuși văzute de către inculpat), s-a constatat că pe de protecție spate se găseau două bucăți de bandă reflectorizantă de culoare albă. Deși raportul de expertiză nu se referă și la acestea, existența lor a fost demonstrată de procesul verbal de cercetare la fața locului ( 9 ds.) și planșa foto (foto 13 și 14,. 18, 19 ds.).
Din declarația martorului a rezultat că acesta a amplasat triunghiul reflectorizant în picioare, la aproximativ 20 în spatele camionului, iar din procesul verbal de cercetare la fața locului a rezultat că acest triunghi a și fost identificat, în poziția culcat, între autoutilitara și remorca conduse de inculpat. Deși inculpatul a susținut că anterior impactului triunghiul reflectorizant era culcat, tribunalul a constatat că nici această susținere nu se coroborează cu un alt mijloc de probă. Martorul a susținut că nu a observat ca acest triunghi să fi fost culcat de o altă mașină, iar această susținere coroborată cu poziția în care triunghiul a fost identificat de către organele de poliție conduc la concluzia că mașina inculpatului a lovit și culcat triunghiul.
Toate aceste circumstanțe formează convingerea instanței că inculpatul a avut posibilitatea reală de a observa autovehiculul oprit și de a evita astfel accidentul, chiar în condițiile în care nu ar fi văzut vesta reflectorizantă a victimei (care efectua reparația) și iluminatul public funcționa cu intermitențe (deși iluminatul public a funcționat în mod constant pe acel segment de șosea și accidentul a avut loc în apropierea stației LUKOIL).
Gradul de culpă al inculpatului a fost însă în mod corespunzător reținut la 50%. Tribunalul a avut în vedere în primul rând că decesul a survenit ca urmare a compresiei defunctului între cabina anterior rabatată și motor, iar din pct. 2 al suplimentului de expertiză ( 40 ds.) a rezultat că dispozitivul de fixare al cabinei nu permite rabatarea necomandată a acesteia. În concluzie, expertul conclude că fie acest mecanism nu a fost acționat, fie a fost defect.
Sub aspectul defecțiunilor autovehiculelor implicate, instanța de apel a reținut că deficiențele autovehiculelor inculpatului nu se află în legătură de cauzalitate cu accidentul, așa cum rezultă din însăși dispunerea lor și din concluziile expertului ( 29 ds.). Pe de altă parte, autovehiculul defunctului a fost supus verificărilor, ceea ce a îngreunat activitatea de cercetare penală a născut legitime dubii cu privire la starea acestuia. Tribunalul a constatat că punerea acestuia în circulație fără a avea inspecția tehnică periodică este o contravenție la legislația rutieră, iar în condițiile în care în momentul accidentului acest auto staționa, relevanța acestei împrejurări sub aspectul stabilirii raportului de cauzalitate este minimă.
Tribunalul Suceavaa arătat că este însă relevantă nefolosirea unei lămpi cu lumină galbenă intermitentă, nefuncționarea/neactivarea dispozitivului de fixare al cabinei și neacționarea frânei de mână sau a schimbătorului de viteză într-o treaptă de viteză și că aceste împrejurări au relevanță în producerea accidentului și nu pot fi imputate inculpatului (nu constituie obiectul prezentei cauze a stabili dacă sunt imputabile proprietarului/defunctului sau conducătorului auto/martorul ).
Însă sub aspectul criticii formulate de inculpat (pct. 1, 3 și 5) din motivele de apel, tribunalul a reținut că acțiunea ilicită a inculpatului a avut drept consecință producerea accidentului și declanșarea lanțului cauzal, iar celelalte circumstanțe, imputabile defunctului sau martorului, nu au întrerupt firul cauzal care leagă acțiunea inculpatului și rezultatul produs, astfel că există legătură de cauzalitate între faptă și consecință. Pentru aceste considerente și apreciind asupra tuturor împrejurărilor cauzei, Tribunalul Suceavaa decis că gradul de culpă al inculpatului a fost în mod corect stabilit de prima instanță, la 50%.
Tribunalul a constatat de asemenea că deși inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii unei singure infracțiuni din culpă, prevăzute de art. 178 alin. 1, 2 Cod penal, prima instanță a dispus condamnarea acestuia pentru două infracțiuni, prevăzute de art. 178 alin. 1 și, respectiv 178 alin. 2 Cod penal. Pe de o parte sub acest aspect nu a fost pusă în discuție schimbarea încadrării juridice, iar pe de altă parte este evidentă în speță unitatea de infracțiune, respectiv cea prevăzută de art. 178 alin. 1, 2 Cod penal.
La individualizarea pedepsei Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal precum și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a, c Cod penal, aplicând o pedeapsă sub minimul special, cu suspendarea condiționată a executării. Această din urmă concluzie, a arătat instanța de apel, s-a impus având în vedere îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 81 Cod penal, precum și circumstanțele cauzei (culpa comună), persoana și conduita inculpatului.
În soluționarea laturii civile Tribunalul a constatat că motivele de apel nr. 2 și 6 ale inculpatului sunt fondate. Problema răspunderii asigurătorului în procesul penal este controversată în practica judiciară, conturându-se patru opinii în acest sens, între care și cea a obligării inculpatului în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă. În interpretarea art. 54 al. 4 și al art. 57 menționate ÎCCJ a stabilit în Decizia nr. 1/28.03.2005 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, motivându-se, între altele, că, în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 od civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare, motivare ce a dus prima instanță la concluzia că ÎCCJ ar susține ideea solidarității. Deși prin această decizie nu s-a stabilit decât calitatea în care asigurătorul participă în proces trebuie precizat că textele interpretate au fost abrogate implicit sau expres ulterior prin OUG nr. 61/23.06.2005 și Legea nr. 304/13.11.2007 care au modificat Legea nr. 136/1995. Tribunalul a reținut că prin Legea nr. 136/1995 în forma actuală nu se mai reglementează dreptul de opțiune al persoanei prejudiciate, de a se îndrepta fie împotriva persoanei responsabile de crearea prejudiciului, fie direct împotriva asigurătorului, în prezent art. 54 prevăzând că în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În consecință, față de dispozițiile exprese ale acestui text de lege, tribunalul a constatat că asigurătorul este cel care trebuie să fie obligat în mod exclusiv și singular (în limitele obligației contractuale a acestuia) la plata tuturor despăgubirilor. Este adevărat că de esența procesului penal este tragerea la răspundere (inclusiv sub aspectul laturii civile) a inculpatului, personal, cu privire la faptele sale ce intră în sfera ilicitului penal, însă Legea nr. 136/1995 este prin raportare la Codul d e procedură penală, o lege specială, iar dispozițiile acesteia trebuie aplicate cu prioritate. De asemenea, Tribunalul a reținut că asigurarea de răspundere civilă delictuală obligatorie are un caracter special, destinat a proteja în primul rând interesele terților. În condițiile în care autoturismul ce a produs accidentul este asigurat, răspunderea patrimonială a conducătorului față de terți nu poate fi angajată, decât în măsura în care cuantumul despăgubirilor depășește limitele răspunderii asiguratorului. Concluzia este cu atât mai evidentă atunci când natura răspunderii asiguratorului RCA este examinată din perspectiva obligației acestuia în cazul contravențiilor soldate cu avarierea unor autoturisme ale terților: este de notorietate că în aceste situații repararea autoturismului terților este suportată de asigurătorul RCA fără a fi obligat și conducătorul la plata unei sume de bani. Deși această ipoteză are în vedere o situație ce excede sferei dreptului penal, răspunderea angrenată este aceeași iar concluzia trebuie de asemenea să fie aceeași.
În concluzie, sub acest aspect Tribunalul a constatat că se impune admiterea apelului inculpatului și obligarea asigurătorului la plata sumelor ce urmează a fi stabilite.
În primul rând Tribunalul a reținut că art. 49 pct. 1 lit. d din anexa 1 la ordinul 20/2008 prevede în mod expres că la stabilirea despăgubirilor se are în vedere, în caz de vătămare corporală, inclusiv cheltuielile de spitalizare. În consecință, asigurătorul trebuie obligat și la plata acestora, în temeiul contractului de asigurare și al textului de lege indicat mai sus. Și în această situație Tribunalul a reținut că normele ce reglementează asigurarea au un caracter special față de art. 313 din Legea nr. 95/2006 - acest din urmă text constituie dreptul comun în materie de suportare a cheltuielilor de spitalizare, iar specialul derogă de la general.
În consecință Tribunalul a obligt asiguratorul Societatea de Asigurare - Reasigurare Astra SA la plata sumei de 4021,58 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " I cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
S-a mai constatat că cuantumul cheltuielilor de înmormântare a fost în mod corect stabilit de către prima instanță, în baza declarațiilor martorilor audiați sub acest aspect, astfel că suma de 3.500 lei corespunde probatoriului administrat și solicitărilor părții civile (raportate la gradul de culpă). Însă, procedând la cuantificarea daunelor morale și având în vedere relația de căsătorie, existența copiilor, vârsta și poziția socială a defunctului, tribunalul constată că suma de 8.000 lei acordată de prima instanță este insuficientă. Tribunalul conclude, prin aprecierea criteriilor menționate mai sus, că suma de 16.000 lei (raportată la culpa de 50%) reprezintă un cuantum adecvat și nu poate duce la concluzia transformării instituției daunelor morale într-o modalitate de câștig.
În ceea ce privește despăgubirile periodice, Tribunalul a reținut că martorii audiați au evidențiat că inculpatul realiza în mod constant venituri de 2000 lei/lună, cu care contribuia la cheltuielile legate de creșterea și educarea copiilor săi minori. Însă, având în vedere că nu s-a dovedit proporția în care aceste venituri erau afectate în scopul menționat, urmează a fi avute în vedere cotele reglementate de obligația de întreținere din Codul familiei precum și gradul de culpă de 50%. Astfel, va obliga asiguratorul Societatea de Asigurare - Reasigurare Astra SA la plata sumei de 3125 lei, reprezentând cuantumul despăgubirilor periodice datorate până în luna octombrie 2009 inclusiv, și la plata sumei de 125 lei lunar în continuare, către fiecare dintre minorii (născută la 11.01.1992), (născută la 7.07.2001), (născut la 17.01.2006) și (născută la 16.06.2003).
Cererea de obligare a inculpatului la plata diferenței dintre valoarea autovehiculului defunctului și cea efectiv obținută ulterior accidentului nu poate fi admisă. Despăgubirile pentru avarierea unor vehicule sunt reglementate de raporturile de asigurare obligatorie, iar cel interesat are posibilitatea pretinderii sumelor solicitate de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate, în temeiul contractului de asigurare și al dreptului comun.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat recurs inculpatul și asigurătorul Societatea de Asigurare - Reasigurare ASTRA - Sucursala
Inculpatul a arătat că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lui și că în mod greșit s-au acordat părților civile daune civile și morale. Aceste motive au fost detaliate la dezbaterea recursului, fiind consemnate în practica.
În subsidiar, a precizat că în sarcina lui se poate reține doar o culpă minoră, în raport cu culpa victimei și a șoferului, situație în care individualizarea pedepsei nu s-a făcut corect. Totodată, în cauză s-a încălcat principiul de drept civil conform căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă.
La termenul din 14.12.2009, inculpatul, prin apărător, a renunțat la două dintre motivele de recurs, respectiv acela că greșit s-au acordat despăgubiri civile și morale părții civile și cel referitor la încălcarea principiului că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.
Asigurătorul nu a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 38510alin. 2 Cod procedură penală, astfel încât vor fi luate în considerare doar motivele care pot fi puse în discuție din oficiu conform art. 3859alin. 3 Cod procedură penală.
În motivele depuse la termenul din 13.01.2010, asigurătorul a solicitat micșorarea daunelor morale acordate părții civile, precum și înlăturarea dispoziției privind obligarea exclusivă a asigurătorului la plata despăgubirilor către partea civilă și să se dispună obligarea inculpatului la plată, soluție opozabilă asigurătorului.
Motivele de recurs au fost detaliate și oral și cuprinse în practica.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate cât și a celor care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea constată că sunt nefondate.
Astfel, inculpatul invocă nevinovăția sa în săvârșirea infracțiunii pe considerentul că triunghiul reflectorizant nu era amplasat în poziție verticală, iar în spatele autospecializatei nu s-ar fi instalat o lampă cu lumină de culoare galbenă intermitentă. Pe de altă parte, autoutilitara era parcată incorect, nefiind amplasată lângă bordură și nu a fost asigurată cu frâna de mână sau cuplată într-o viteză inferioară.
Aspectele arătate de inculpat sunt nefondate, întrucât triunghiul reflectorizant a fost găsit de organele de poliție în spațiul dintre autoutilitara cu numărul de înmatriculare - și remorca tractată cu numărul de înmatriculare - (conform procesului-verbal de cercetare la fața locului). Martorul precizează că a amplasat acest triunghi în picioare, la aproximativ 20 m în spatele camionului. Faptul că triunghiul ar fi fost răsturnat de o altă mașină sunt doar speculații, nedovedite cu probe, cu atât mai mult cu cât inculpatul s-a apărat că a fost orbit de farurile unei mașini ce venea din sens opus și astfel nu a putut vedea nimic.
Din declarațiile aceluiași martor coroborate cu planșele foto rezultă că autospecializata cu nr. - avea montate, pe partea din spate, plăci și folie reflectorizantă de culoare albă și era oprită într-un loc în care funcționa iluminatul public.
Aceste aspecte, coroborate cu faptul că drumul este în aliniament și carosabilul era uscat, conduc la concluzia că inculpatul putea să observe autovehiculul oprit și să evite accidentul.
În mod corect s-a stabilit în sarcina inculpatului o culpă de 50% în producerea accidentului, datorită faptului că la producerea rezultatului a concurat și faptul că după oprirea autospecializatei pentru reparații nu a fost instalată o lampă portabilă în partea din spate, nu s-a acționat frâna de mână sau cuplarea unei trepte inferioare a cutiei de viteză.
Aceste aspecte nu conduc la exonerarea culpei inculpatului deoarece la producerea rezultatului a concurat și acțiunea sa ilicită, respectiv deficitul de atenție în observarea indicatoarelor rutiere amplasate pe drumurile publice.
Față de această situație de fapt, Curtea reține că în mod corect s-a stabilit culpa inculpatului în proporție de 50% în producerea accidentului și nu sunt date împrejurări de natură să conducă la scăderea acesteia.
Cu privire la recursul declarat de către partea civilă ASTRA, acesta este neîntemeiat.
Martorii audiați de către instanța de fond au arătat ce sume au fost cheltuite de către moștenitorii victimei cu înmormântarea acesteia, astfel că suma de 3500 lei este în concordanță cu probatoriul administrat și solicitările părții civile raportat la culpa de 50% reținută în favoarea inculpatului.
În ce privește daunele morale, acestea au fost apreciate în raport de suferința cauzată soției și copiilor rămași de pe urma victimei, precum și în raport de împrejurările în care s-a produs accidentul și nu se justifică reducerea acestora.
suferințelor fizice și psihice nu poate fi apreciată prin administrarea de probe testimoniale ci este lăsată la aprecierea instanței.
În ce privește obligarea asiguratorului la plata despăgubirilor civile, instanța de apel a motivat corect care a fost cauza ce a determinat-o să oblige doar asiguratorul la plata acestora.
Prin Legea nr. 136/1995 în forma actuală nu se mai reglementează dreptul de opțiune al persoanei prejudiciate, de a se îndrepta fie împotriva persoanei responsabile de crearea prejudiciului, fie direct împotriva asigurătorului, în prezent art. 54 prevăzând că în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Față de dispozițiile exprese ale acestui text de lege, asigurătorul este cel care urmează a fi obligat în mod exclusiv și singular (în limitele obligației contractuale a acestuia) la plata tuturor despăgubirilor ce urmează a fi stabilite prin hotărârea instanței de judecată.
Asigurarea de răspundere civilă delictuală obligatorie are un caracter special, destinat a proteja în primul rând interesele terților. În condițiile în care autoturismul ce a produs accidentul este asigurat, răspunderea patrimonială a conducătorului față de terți nu poate fi angajată, decât în măsura în care cuantumul despăgubirilor depășește limitele răspunderii asiguratorului. De altfel acest motiv de casare s-ar fi încadrat în disp. art. 3859pct. 171Cod procedură penală în sensul că hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, însă nu a fost invocat în termenul prevăzut de lege și nu poate fi analizat din oficiu.
În ce privește numerele de înmatriculare ale autovehiculului implicat în accident acestea sunt într-adevăr - și nu -.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursurile ca nefondate, menținând hotărârea instanței de apel ca legală și temeinică.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de către inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18.04.1957 în com. S jud. S, cu același domiciliu, CNP: - și asiguratorul Societatea de Asigurare-Reasigurare ASTRA - prin Sucursala împotriva deciziei penale nr. 225/19.10.2009 a Tribunalului Suceava, pe care o menține.
În baza dispozițiilor art. 193 Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre recurenți să plătească părții civile intimate, câte 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul apărătorului ales în recurs.
În baza dispozițiilor art. 189, art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel:
- asiguratorul Societatea de Asigurare-Reasigurare ASTRA - prin Sucursala S suma de 150 lei;
- inculpatul suma de 200 lei, în care este inclus și onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 50 lei, ce va fi avansat din fondurile. Justiției către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13.01.2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
Ex. 2/03.02.2010
Jud. apel -
-
Jud. fond -
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Cheptene Micu Diana, Ilieș
