Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 229/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 229/2009

Ședința publică de la 09 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 2: Sanda Trif

JUDECĂTOR 3: Maria Covaciu

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iuliaa fost reprezentat de

Procuror -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de asiguratorul SC INSURANCE SA - B împotriva deciziei penale nr. 226/A/24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic pentru asiguratorul recurent, avocat desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat și avocat cu delegație de apărător ales al părților civile intimate, și, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantului asiguratorului recurent a depus la dosar motive de recurs.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul asiguratorului recurent a solicitat admiterea recursului pentru motivele expuse pe larg în scris, casarea deciziei atacate și rejudecând a se dispune reducerea cuantumului daunelor morale și despăgubirilor civile acordate părților civile. A precizat că din expertiza efectuată în cauză rezultă că starea de pericol a fost cauzată de victimă astfel că daunele morale trebuie redimensionate. Sub aspectul despăgubirilor materiale, la dosarul cauzei nu există nici un act justificativ privind monumentul funerar, organizarea meselor la un anumit restaurant, astfel că și acestea se impune a fi acordate în raport de gradul de culpă.

Avocatul ales al părților civile a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate precizând că victima a fost pe marcajul pietonal, părților civile instanța le-a acordat câte 10.000 lei deși în astfel de situații sumele sunt mai mari. Solicită acordarea cheltuielilor judiciare justificate cu înscrisuri.

Avocatul desemnat din oficiu pentru inculpat, având în vedere că acesta nu a declarat recurs, a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Reprezentanta parchetului a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate precizând că vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită cu probele administrate în cauză.

Reprezentantul asiguratorului a precizat că victima era biciclist și nu pieton.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Constată că prin sentința penală nr. 346/2008 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr- în baza art. 178 alin.1,2 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit.a,b,c Cod penal, art. 76 lit.d Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit.a teza II, b Cod penal.

În baza art. 81,82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În baza art. 71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal.

A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile, suma de 10.000 lei daune morale fiecăruia.

A fost respins ca nefundat capătul de acțiune privind obligarea inculpatului la plata daunelor materiale.

S-a constatat că SC SA are calitatea de asigurător de răspundere civilă.

S-a făcut aplicarea art. 193 alin.1 Cod pr. penală.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență ca stare de fapt din coroborarea întregului material probator existent la dosarul cauzei că la data de 09.04.2005 în jurul orelor 6,20 în timp ce conducea autoturismul marca Ford Fiesta cu nr. de înmatriculare -, urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice a produs din culpă un accident rutier soldat cu moartea victimei.

În drept s-a reținut că fapta inculpatului astfel cum a fost descrisă și dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin.1,2 Cod penal.

În baza acestui text de lege s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.

Apreciindu-se că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.

Procedându-se la aplicarea pedepselor accesorii au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza II, b Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.

Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei pentru prejudiciul moral cauzat părții civile a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile.

A fost respins capătul de cerere privind obligarea inculpatului la daune materiale ca nedovedit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal statuat de art. 363 Cod penal părțile civile, inculpatul și asigurătorul Societatea de asigurare SA aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.

În expunerea motivelor de apel, părțile civile relevă în esență ca aspect critic soluționarea greșită a acțiunii civile a cauzei în sensul neobligării inculpatului și la plata sumei de 10.000 lei daune materiale, astfel cum au fost dovedite cu actele existente la dosarul cauzei.

În calea sa de atac, asigurătorul SC SA solicită reducerea daunelor morale acordate părților civile care sunt vădit disproporționate raportat la culpa victimei în producerea evenimentului rutier.

Inculpatul a criticat soluția adoptată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, însă la termenul de judecată din 24.11.2008 a învederat instanței prin înscrisul depus la dosar că înțelege să-și retragă calea de atac exercitată în condițiile legii.

Prin decizia penală nr. 226/A/24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- s-a admis apelul declarat de părțile civile, împotriva sentinței penale nr. 346/2008 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr-.

A fost desființată sentința penală atacată sub aspectul neobligării inculpatului la plata daunelor materiale în favoarea părților civile și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite:

A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părților civile, suma de 10.000 lei cu titlu daune materiale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de asigurătorul Societate de Asigurare "". împotriva aceleiași hotărâri.

În baza art. 369 Cod procedură penală s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza rt. 189, 192 al. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu a fost virată în contul A din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală a fost obligat asigurătorul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către tribunal că în mod nelegal prima instanță a respins ca nedovedită acțiunea civilă exercitată de părțile civile, și, în contextul în care cu probele administrate a probat prejudiciul material încercat în sumă de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare ale victimei, și parastasele de pomenire, precum și contravaloare monumentului funerar.

În ce privește apelul asiguratorului, s-a reținut, că criticile formulate sunt neîntemeiate, fiind de necontestat că prin fapta penală comisă inculpatul a cauzat părților civile un prejudiciu moral al cărui cuantum a fost corect apreciat de instanța de fond, astfel că nu se impune reducerea cuantumului acestora.

Împotriva acestei decizi penale a declarat recurs în termen asiguratorul SC INSURANCE SA - B prin reprezentantul legal, motivele de recurs fiind dezvoltate prin memoriul depus la dosar la termenul de judecată din 9 aprilie 2009.

În dezvoltarea motivelor de recurs se critică decizia atacată, precum și sentința instanței de fond sub aspectul soluționării laturi civile, susținându-se că daunele morale acordate părților civile au fost greșit dimensionate raportat la culpa victimei în producerea accidentului iar daunele materiale au fost nejustificat acordate de către instanța de apel.

Se solicită astfel, casarea deciziei atacate, precum și sentința penală instanței de fond și ca o consecință, reducerea cuantumului daunelor morale acordate părților civile și respingerea daunelor materiale, ca nedovedite.

În drept, se invocă disp. art. 385 și urm. Cod procedură penală, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Legea nr. 136/1995, nr. 3108/2004, OUG. 195/2002 și Regulamentul de aplicare a acesteia.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei atacate prin prisma criticilor invocate, conf. art. 385/9 al. 2 Cod procedură penală, precum și din oficiu, conf. art. 385/9 al. 3 din același cod de procedură, Curtea de Apel constată că recursul nu este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

În primul rând este de precizat că instanța de recurs este chemată, urmare a căii de ataca promovată de asigurator și în raport de criticile formulate de acesta, să analizeze doar legalitatea și temeinicia soluționării laturii civile a cauzei, conf. art. 385/6 Cod pr. pen.

Tot astfel, nu este de neglijat a se preciza că instanțele de judecată anterioare au evaluat corect probele dosarului, astfel încât, atât situația de fapt, cât și încadrarea juridică dată faptei sunt corespunzătoare activității desfășurate de inculpatul, dar și în deplin acord cu prevederile textului de încriminare reținut.

Curtea constată ca o veritabilă instanță de control judiciar că în cauză instanța de fond deși a reținut și culpa victimei în producerea accidentului nu a stabilit gradul de culpă al autorului și al victimei.

Tot astfel, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că instanțele de judecată anterioare au adus o soluție legală și temeinică sub aspectul laturii civile a cauzei.

Cerințele legii impun ca inculpatul să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea infracțiunii, indiferent de caracterul lor - material sau moral, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 998 și 999 din Codul civil comb. cu art. 14 alin.3 Cod proc. penală.

În speță, s-a dovedit că urmare a infracțiuni comise de inculpat a rezultat accidentarea mortală a numitului.

Prin urmare, părțile civile - soția și copii victimei, au dreptul la despăgubiri civile pentru repararea prejudiciului material și moral cauzat prin moartea soțului și, respectiv, a tatălui.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea apreciază că instanța de apel a stabilit în mod corect întinderea prejudiciului material suferit de părțile civile urmare a infracțiuni comise de inculpat.

În concret, părțile vătămate, și s-au constituit părți civile în cauză cu suma de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare, parastasele de pomenire și contravaloarea monumentului funerar.

În cauză, s-a dovedit cu probele testimoniale administrate că părțile civile au încercat un prejudiciu material în cuantum de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare, parastasele de pomenire și contravaloarea monumentului funerar.

Ori, în contextul în care părțile civile au probat că întinderea prejudiciului material încercat este mai mare decât cel solicitat și că instanța de recurs nu poate stabilii direct în recurs gradul de culpă al inculpatului și al victimei, Curtea apreciază ca ar fi injust a se reduce cuantumul acestor despăgubiri astfel cum se solicită de către recurent.

În ce privește soluția instanței de apel sub aspectul daunelor morale, Curtea de Apel constată că și întinderea acestui prejudiciu a fost just stabilit de către instanțele de judecată anterioare.

În speță, este de necontestat că, prin fapta penală comisă, inculpatul a adus atingere vieții de familie a părților civile, a modificat echilibrul vieții acestora.

Prin uciderea soțului și, respectiv, a tatălui părților civile, condițiile morale și sociale de viață ale acestora au fost adânc schimbate.

În acest context, în mod legal judecătorul de fond a dispus obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile reprezentând daune morale în cuantum de câte 10.000 lei, către părțile civile, despăgubirile civile fiind acordate cu scopul de a ușura situația părții civile și a compensa durerea încercată de pierderea soțului și, respectiv, a tatălui.

Așa fiind, recursul declarat de asiguratorul Societatea de Asigurare,. se privește ca nefondat urmând a fi respins, ca atare, conf. art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală.

În baza disp. art. 192 alin.2 și art. 193 Cod proc. penală va fi obligat numitul recurent la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs, precum și la plata sumei de 1000 lei, cu același titlu către părțile civile, și, reprezentând onorariu avocațial justificat cu înscrisurile depuse la dosar.

Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de asiguratorul Societatea de Asigurare SA împotriva deciziei penale nr. 226/A din 24 noiembrie 2008 pronunțate de Tribunalul Alba - Secția penală.

Obligă pe numitul recurent la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs, precum și la plata sumei de 1000 lei, cu același titlu către părțile civile, și.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 09.04.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. ST

tehnored. VV 2 ex/12.05.2009

HD

,

Președinte:Leontin Coraș
Judecători:Leontin Coraș, Sanda Trif, Maria Covaciu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 229/2009. Curtea de Apel Alba Iulia