Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 69/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 178 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR. 69

Ședința publică din 06 februarie 2008

PREȘEDINTE: Ilieș Titiana

JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu

JUDECĂTOR 3: Motan Traian

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de asiguratorulSC " " SA prin Sucursala Zonală I,cu sediul în mun. I,-,. 1A, Tr. 1A,împotriva deciziei penale nr. 404 din 29 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția penală.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic, pentru asiguratorul recurent, partea vătămată -, asistată de avocat ales care substituie pe av. ales, și avocat -, pentru inculpatul intimat, lipsă fiind acesta și partea vătămată intimată A -.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile și constatând recursul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic, pentru recurentă, solicită admiterea recursului formulat, casarea deciziei penale atacate și, în consecință, înlăturarea dispoziției privind obligarea la plata despăgubirilor, cu motivarea că, în conformitate cu dispozițiile art. 16 Cod procedură penală, asiguratorul trebuia să fie introdus în cauză cel mai târziu până la citirea actului de sesizare a instanței, iar la instanța de fond, respectiv Judecătoria Suceava nu a fost citată în calitate de asigurator. Mai arată că societatea de asigurare a fost obligată, în solidar cu inculpatul, la plata daunelor materiale și morale, însă în conformitate cu dispozițiile art. 1039 - 1041 din Codul civil, solidaritatea nu se prezumă, ci trebuie dovedită. Potrivit poliței RCA, asigurarea se încheie pentru despăgubirea terțelor persoane, conform Legii nr. 136/1995, ulterior dispunându-se că pot fi despăgubite și persoanele aflate în autovehicul, cu excepția daunelor morale. Mai mult decât atât, cuantumul daunelor morale în sumă de 30.000 lei este mult prea mare, considerând că acestea nu pot fi mai mari decât daunele materiale potrivit jurisprudenței. În aceste condiții, întrucât solidaritatea nu este prevăzută în contractul de asigurare, solicită obligarea separat și nu în solidar cu inculpatul, la plata daunelor.

Avocat, pentru părțile vătămate, solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei penale atacate, cu motivarea că motivele invocate de recurentă nu pot fi reținute atâta timp cât dispozițiile legale în vigoare nu disting între daunele materiale sau morale. Mai mult decât atât, suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale reprezintă o sumă infimă în raport de trauma psihică produsă părții civile.

Avocat -, pentru inculpatul intimat, solicită respingerea recursului ca nefondat, decizia penală atacată fiind legală și temeinică.

Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea deciziei penale atacate, cu precizarea că în mod corect s-a apreciat cuantumul despăgubirilor materiale și morale, iar dispozițiile Legii nr. 136/1995 nu fac distincție între daunele materiale și cele morale. Conform practicii judiciare, asiguratorul este obligat la plata daunelor în solidar cu inculpatul tocmai pentru a se da eficiență contractului de asigurare, întrucât interesul este cel de plată și nu de imposibilitate de plată.

Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, potrivit disp. art. 304 Cod procedură penală.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată:

Prin sentința penală nr. 393 din 30.05.2007 a Judecătoriei Suceava, s-a dispus condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni prevăzute de:

- art. 178 al. 1, 2, 3 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, b, c și art. 76
lit. b Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare și

- art. 184 al. 2 și 4 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, b, c și art. 76 lit.
Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare.

în baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal, iar în baza art. 81 Cod penal și art. 71 al. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor ( principală și accesorie), pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în conformitate cu disp. art. 82 Cod penal și s-a atras atenția acestuia asupra disp. art. 83 Cod penal.

S-a luat act că partea vătămată A nu s-a constituit parte civilă în cauză și s-a constatat că inculpatul a achitat părții civile - suma de 7000 RON cu titlu de daune materiale.

în baza art. 14, art. 346 al. 1 Cod procedură penală rap. la art. 998, 999 cod civil și art. 54 din Legea nr. 136/1995, inculpatul a fost obligat în solidar cu C,


" Asigurări" S, la plata către partea civilă - a sumelor de 900 lei cu titlu de daune materiale și 30.000 lei, reprezentând daune morale.

De asemenea, s-a respins ca neîntemeiată, cererea părții civile Spitalul Județean "S cel " S de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare.

Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 10.04.2005, în [jurul orei 3,00, inculpatul s-a întâlnit în mun. S, în apropierea benzinăriei "" de la ieșirea spre mun. F, cu numiții și pentru a merge împreună la o petrecere organizată în localitatea, jud. Inculpatul se afla la volanul autoturismului marca "" cu 1 număr de înmatriculare -, iar pe scaunul din dreapta față se afla și partea vătămată A -.

In timp inculpatul se deplasa pe strada - H din mun. S, în apropierea benzinăriei " Civica", datorită faptului că a abordat o curbă la stânga cu o viteză prea mare, autovehiculul a intrat în derapaj lateral, așa încât acesta a pierdut controlul asupra volanului și, ca urmare, autoturismul s-a lovit cu partea dreaptă față, de un stâlp de iluminat din dreptul benzinăriei și apoi, căpătând o mișcare de rotație, a lovit cu portiera din partea dreaptă spate, dispozitivul de [rulare a unei macarale ce staționa în incinta benzinăriei. In urma impactului, autoturismul a căpătat o mișcare de rotație inversă, rotindu-se cu aproximativ 270 [de grade și oprindu-se la ieșirea din benzinărie.

Conform expertizei tehnice judiciare efectuate în cauză, în momentul impactului cu dispozitivul de rulare al macaralei, viteza de deplasare a [autoturismului condus de inculpat a fost de 100 km/

Din buletinul de analiză toxicologică nr. 483/D/l 1.04.2005, rezultă că (inculpatul prezenta la data de 10.04.2005 o alcoolemie de 1,00 gr. %o la ora 425și de 0,85 gr. %o, la ora 525, având deci o îmbibație alcoolică peste limita legală.

n urma accidentului, numita a decedat, conform aportului de necropsie nr. 16/C/27.04.2005 al S, moartea acesteia violentă, datorându-se șocului traumatico-hemoragic consecutiv, contuziei grave cranio-cerebrale, fracturilor costale multiple, rupturilor pulmonare, hemotoraxului și rupturii de ficat cu hemiperitoneu. Totodată, partea vătămată A - a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 15-40 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie, astfel cum țese din certificatul medico-legal nr. 633/E/23.05.2005 al Un alt pasager, respectiv a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 30 - 35 zile de îngrijiri medicale, însă acesta nu a formulat plângere penală împotriva inculpatului.

S-a mai reținut că, în calitate de conducător auto, inculpatul a încălcat revederile art. 155 pct. 1 din Hotărârea Guvernului României nr. 85/2003 pentru


aprobarea Regulamentului de aplicare a nr.OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice (în prezent abrogată, însă regulament conține prevederi identice), deplasându-se pe un drum în localitate, cu o viteză mai mare decât cea permisă de lege, precum și cele ale art. 18 pct. 11 din același act normativ, conducând un autoturism pe drumurile publice după ce a consumat băuturi alcoolice, situație în raport de care prima instanță a considerat că există o legătură de cauzalitate directă între nerespectarea acestor dispoziții și producerea accidentului rutier soldat cu moartea unei persoane și vătămarea altor două.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul, precum și C " Asigurări"

In apelul său, inculpatul a arătat că pedeapsa aplicată este exagerat de mare în raport de faptele săvârșite, iar despăgubirile civile la care a fost obligat sunt enorme având în vedere condițiile socio-economice actuale.

In apelul său, societatea de asigurare a criticat sentința sub aspectul laturii civile motivat de următoarele:

S-a invocat pe de o parte, că nici inculpatul și nici partea civilă nu au făcut dovada că dețin o poliță de asigurare emisă de " ", iar pe de altă parte, că în conformitate cu prevederile art. 50 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în caz de deces sau vătămare corporală, pentru persoanele aflate în autoturismul vinovat de producerea accidentului, numai dacă nu erau transportate în baza unui raport contractual. De asemenea, s-a arătat ca, potrivit art. 14 și art. 15 din Normele CSA -/2006, asigurătorul acordă despăgubiri părții prejudiciate, potrivit pretențiilor dovedite prin orice mijloc de probă, doar cu titlu de daune materiale nu și de daune morale,

Tribunalul Suceava - secția penală - prin decizia nr. 404 din 29.10.2007 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat și asiguratorul " Asigurări"

Împotriva deciziei a formulat recurs numai asiguratorul " " susținând în esență că nu datorează despăgubiri câtă vreme nu există vreo poliță de asigurare și că de altfel, potrivit legii, nu datorează daune morale.

Criticile nu sunt întemeiate.

Așa după cum în mod just a reținut tribunalul potrivit Legii nr. 136/1995, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratorul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală și deces, legea nefăcând deosebire între daunele materiale și cele morale, încât în mod corect s-au acordat despăgubirile solicitate și dovedite.

Nu poate fi reținută nici cealaltă apărare a asiguratorului deoarece în recurs s-a depus polița RCA nr. - emisă de " " Agenția S pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare SV.02. pe numele inculpatului, autovehicul implicat în accident.

În consecință, pentru considerentele arătate în precedent și cum nici din oficiu nu sunt date motive de casare, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursul declarat de asigurator se va respinge, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de asiguratorulSC " " SA prin Sucursala Zonală I,cu sediul în mun. I,-,. 1A, Tr. 1A, împotriva deciziei penale nr. 404 din 29 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția penală.

Obligă recurenta să plătească statului suma de 80 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 06.02.2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.

2 ex./19.02.2008

Jud. apel -

Jud. fond -

Președinte:Ilieș Titiana
Judecători:Ilieș Titiana, Biciușcă Ovidiu, Motan Traian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 69/2008. Curtea de Apel Suceava