Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 762/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.762
Ședința publică din 10 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriel Crîșmaru
JUDECĂTOR 2: Dumitru Pocovnicu Arin Alexandru
- -
GREFIER:
*********************************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
reprezentat legal de - procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de asigurator INSURANCE - Sucursala B, împotriva decizie penale nr.228/A din data de 14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat intimatul inculpat asistat de avocat din oficiu, intimat-parte civilă asistat de avocat ales și avocat ales pentru recurent asigurator Vienna Insurance -Sucursala
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, considerând că soluția de acordare a daunelor morale fără o motivare corespunzătoare și în concret, conduce la nulitatea hotărârii judecătorești,prev.de art.197 al.1 Cod pr.penală.
Instanța de fond a motivat hotărârea pe latură civilă doar pe o sintagmă la modul general " sumele solicitate drept despăgubiri sunt pe deplin justificate" raportându-se la plafonul maxim de despăgubire prevăzut de Ordinul CAS este de 5 mil.
Avocat având cuvântul pentru intimatul inculpat, solicită admiterea recursului față de motivele invocate de colega sa av..
Avocat având cuvântul pentru intimat-parte civilă solicită respingerea recursului, întrucât motivul invocat nu este justificat din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că la stabilirea despăgubirilor privind daunele morale s-a ținut cont de faptul că victima a decedat, de suferința la care a fost supus soțul supraviețuitor și cei doi copii.
Consideră că majorarea cuantumului este pe deplin justificată.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, fiind motivată corespunzător dovezilor existente la dosar. Solicită plata cheltuielilor judiciare către stat în baza art.192 Cod pr.penală.
Intimatul-inculpat, având cuvântul, arată că regretă săvârșirea faptei și solicită admiterea recursului.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2572 din data de 29.12.2008, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr-, s-a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui - si, născut la data de 25.11.1975 în orașul B, județul B, cu domiciliul în municipiul B,-, pentru săvârșirea următoarele infracțiuni:
a) ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.2 Cod penal, la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 (doi) ani.
b) vătămare corporala din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 si 4 Cod penal, la pedeapsa închisorii în cuantum de 6 (șase).
În temeiul art.33 lit.a Cod penal și art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea,cea de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționata a executării
rezultante aplicate inculpatului.
În temeiul art.82 Cod penal, s-a stabilit termenul de încercare pe o durata de 4 (patru) ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor de art.83 Cod penal.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II si b Cod penal, în condițiile prevăzute de art.71 alin.5 Cod penal.
În baza art.14 Cod procedură penală și art.346 Cod procedură penală, art.45-50 din Legea nr.136/1995, a fost obligat asiguratorul de răspundere civila SC"" B să plătească parților civile sumele de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și 70.000 lei cu titlu de daune morale, I si câte 500 lei cu titlu de prestație periodica lunară de întreținere, începând cu data de 03.10.2005 și până la majoratul acestora.
În temeiul art.14 Cod procedură penală și art.346 Cod procedură penală și art.45-50 din Legea nr.136/1995, a fost obligat asiguratorul de răspundere civila SC"" B să plătească parții civile sumele de 5.000 lei cu titlu de daune materiale și 20.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art.14 și art.346 Cod procedură penală au fost respinse pretențiile parții civile, referitoare la obligarea asiguratorului de răspundere civilă la plata unei prestații periodice lunare de întreținere.
În temeiul art.14 și art.346 Cod procedură penală și art.45-50 din Legea nr.136/1995, a fost obligat asiguratorul de răspundere civilă
"" B să plătească parții civile SERVICIUL DE AMBULANTA B suma de 128,86 lei, reprezentând prețul serviciilor medicale efectuate.
În baza art.14 și art.346 Cod procedură penală, s-a luat act de neconstituirea părții vătămate SPITALUL JUDEȚEAN B ca parte civila.
În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
În baza art.193 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească parții civile suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că la data de 03.10.2005 inculpatul a plecat cu autoturismul " " cu numărul de înmatriculare -, aparținând "" C, unde era angajat, spre V, cu scopul de a rezolva o problemă personală.
Ajungând pe raza comunei, satul, jud.B, a intrat într-o porțiune cu ceață densă, ocazie cu care a observat că în fața sa se afla un autoturism, în fața căruia circula o autoutilitara cu nr.-. Fără a se asigura, inculpatul s-a angajat în depășirea celor două autovehicule, condiții în care vizibilitatea era redusă și manevra nu avea cum să o facă în condiții de siguranță. Ignorând aceste condiții de trafic și încălcând normele legale în aceasta materie, inculpatul a depășit autoturismul din fața sa, continuând să depășească autoutilitara. În momentul în care se afla în depășire, paralel cu cabina autoutilitarei BC-03. din sens opus a apărut autoturismul cu nr. -, condus regulamentar de către, care se deplasa spre
Continuându-și fiecare mersul, întrucât timpul avut la dispoziție era insuficient pentru inculpatul de a evita accidentul, a intervenit impactul între cele două autoturisme cu părțile stânga față. În momentul impactului, cele doua autoturisme au suferit avarii, după care autoturismul cu nr.-, condus de, se rotește și iese în afara părții carosabile, iar autoturismul condus de, se rotește și iese în afara părții carosabile, iar autoturismul condus de inculpat s-a rotit spre dreapta, pătrunzând în fața autoutilitarei, care circula regulamentar.
În urma celor doua impacturi, respectiv prima dată cu autoturismul - și apoi cu autoutilitara -, autoturismul condus de inculpat a fost rotit și aruncat în afara părții carosabile, sensul de mers Secuieni-
În urma acestui eveniment rutier, a rezultat vătămarea corporala a conducătorului auto cu nr.-, în persoana lui, care a suferit leziuni corporale vindecabile in 70-80 zile îngrijiri medicale, fiind internat in Spitalul Județean B cu diagnosticul "politraumatism prin accident de circulație" precum si decesul lui. Au fost accidentate ușor si, care au depus plângeri împotriva inculpatului.
În cauză, s-a efectuat o expertiza tehnica (fl.49-54 dosar), concluzionându-se că accidentul putea fi evitat de inculpat dacă înainte de a efectua manevra de depășire a celor doua autoturisme, în condiții de trafic necorespunzătoare (ceață densă), se asigura corespunzător.
Conducătorul auto nu putea sa evite accidentul în condițiile în care vizibilitatea fiind redusă, nu a observat autoturismul condus de inculpat, care s-a angajat în depășire neregulamentar și, mai mult, acesta circula în condiții legale.
Accidentul s-a produs pe durata contractului de asigurare A încheiat între proprietarul autovehiculului condus de inculpat în calitate de asigurat și "" în calitate de asigurator.
În scopul înmormântării victimei și pentru organizarea și desfășurarea ritualurilor religioase concomitente și ulterioare, potrivit obiceiului locului, partea civilă a efectuat cheltuieli estimate la 10.000 lei.
Pentru vindecarea vătămărilor suferite ca urmare a accidentului, partea civilă a efectuat cheltuieli apreciate de către instanța la valoarea de 5.000 lei.
Prețul serviciilor medicale efectuate de partea civila Serviciul de Ambulanță B au fost estimate in cuantum de 128,86 lei.
Potrivit deciziei emisă Casa Județeană de Pensii B, minorii I și beneficiază de pensie de urmaș, fiecare în cuantum de 75 lei, respectiv 76 lei, începând cu data de 05.10.2005 și până la data de 01.02.2014, respectiv 01.07.2007.
Decesul victimei a adus atingere drepturilor personal nepatrimoniale izvorâte din raporturile de familie.
provocate părții vătămate i-au adus atingere drepturilor personale nepatrimoniale, la integritatea fizică, nedeterminând așa cum rezulta din raportul de expertiza efectuat în faza de cercetare judecătorească, o invaliditate permanentă.
Instanța a constatat întrunite condițiile prevăzute de art.81 Cod penal și a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executare și a dispus suspendarea condiționata a executării acesteia, a stabilit termenul de încercare pe durata prevăzută de art.82 Cod penal și a atras atenția inculpatului asupra prev.art.83 Cod penal.
În temeiul art.14 și art.346 Cod procedură penală, având în vedere că riscul asigurat s-a produs pe durata contractului de asigurare RCA și întrucât între eveniment și prejudiciile de natură patrimonială și extrapatrimonial există legătura de cauzalitate, instanța a apreciat îndeplinite condițiile prevăzute de art.45-50 din Legea nr.136/1995 și a admis în parte pretențiile parților civile.
La cuantificarea valorii despăgubirilor, instanța a avut în vedere cheltuielile efectuate pentru înmormântarea victimei organizarea și desfășurarea ritualurilor religioase concomitente și ulterioare, suferințele psihice provocate soțului supraviețuitor și descendenților privilegiați minori și suferințele fizice și psihice pricinuite parții vătămate.
Instanța a obligat asiguratorul de răspundere civila să plătească minorilor I și, din aceleași considerente expuse mai sus, câte o prestație periodică lunară de întreținere.
Întrucât nu a fost dovedita starea de invaliditate a parții civile, instanța a respins pretențiile acestuia referitor la obligarea asiguratorului de răspundere civilă la plata unei prestații periodice de întreținere.
Împotriva acestei hotărâri au formulat în termen, apel partea civilă și.
Prin decizia penală nr.228/A din data de 14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de apelanta parte-civilă, a fost desființată sentința penală apelată în ceea ce privește cuantumul daunelor materiale și morale ce i-au fost acordate, s-a reținut cauza spre rejudecare și pe fond, au fost majorate sumele la care a fost obligat asiguratorul de răspundere civilă "" B către partea civilă de la 10.000 lei la 12.000 lei cu titlu de daune materiale și de la 70.000 lei, la 200.000 lei cu titlu de daune morale.
În temeiul art.369 Cod procedură penală, s-a luat act că apelanta-parte civilă și-a retras apelul declarat împotriva sentinței penale nr.2572/29.12.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr-.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:
Partea civilă a solicitat, în motivele de apel, majorarea daunelor morale și materiale în raport cu cele acordate de prima instanță.
, în calitate de moștenitor al soției sale, decedată în urma accidentului rutier, atât în nume propriu cât și ca reprezentant legal al celor doi copii minori, a fost audiat la prima instanță, a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 12.000 lei cu titlu de daune materiale și 300.000 lei daune morale, precum și o prestație periodică lunară de 500 lei lunar pentru fiecare copil minor (fila 140). În dovedirea pretențiilor a depus chitanțe, facturi, bonuri, atașate dosarului la filele 17-34 din vol.II.
Potrivit Ordinului nr.3108/2004 (publicat în Monitorul Oficial nr.1214/17.12.2004) act normativ în vigoare la data producerii accidentului, plafonul maxim de acordare a despăgubirilor de către asigurator în asemenea accidente rutiere soldate cu decesul victimei este de 5.000.000.000 lei vechi.
Prin urmare, apreciem că despăgubirile materiale solicitate, sunt dovedite cu înscrisurile depuse deja la dosar, iar în privința daunelor morale, considerăm că se pot majora, raportat de suferința deosebit de grea la care au fost supuși soțul supraviețuitor și cei doi copii la data procedurii accidentului și ulterior (dovedit de actele medicale depuse în apel, care confirmă durerea psihică ce a avut repercusiuni asupra fizicului, soțul supraviețuitor suferind de infarct miocardic acut).
Împotriva acestei decizii, în cadrul termenului legal, a declarat recurs, INSURANCE
În motivarea scrisă și în susținerile orale făcute prin apărătorul ales, recurentul-asigurator a criticat decizia recurată pentru următoarele motive.
În fapt, instanța de apel a motivat soluția dată doar pe simplul considerent că plafonul maxim de despăgubire prevăzut de Ordinul CSA este de 5 mld. ROL, fără însă a motiva hotărârea în concret raportat la situația de fapt dedusă prezentei judecăți.
Or, în conformitate cu prevederile art. 356 lit. c Cod procedură penală, expunerea hotărârii trebuie să cuprindă analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză.
Soluția de acordare a daunelor morale fără o motivare corespunzătoare conduce la nulitatea hotărârii judecătorești, prevăzută de art.197 alin.1 Cod procedură penală. Hotărârea este motivată pe latura civilă doar pe sintagma generalăsumele solicitate drept despăgubiri sunt pe deplin justificate.Instanța nu precizează cum anume consideră că este justificat cuantumul daunelor civile, nu analizează practic în nici un mod aceste daune.
Orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, cu arătarea motivelor de fapt și de drept care au stat la baza luării acesteia, cu menționarea dovezilor și analiza mijloacelor de probă care au determinat luarea hotărârii, contrar acest fapt fiind sancționat cu nulitatea absolută a hotărârii.
Din motivarea hotărârii pronunțată de prima instanță se deduce faptul că, nu trebuie cuantificată suferința fizică și psihică a persoanelor implicate în accident sau a părților civile, din moment ce, prin Ordinul CSA s-a stabilit ca limita de despăgubire să fie de 5 mld. ROL.
Raportat la o astfel de motivare se desprinde concluzia că, în cazul a două accidente rutiere diferite soldate cu victime, nu are importanță dacă o victimă a avut doar o fractură, iar victima unui alt accident a decedat - pentru fiecare caz în parte putându-se acorda cu titlu de despăgubiri suma maximă de despăgubire prevăzută de Ordinul CSA aplicabil.
Or, pentru fiecare cauză în parte, instanța are obligația de a analiza în concret motivele acordării sumelor solicitate ca despăgubiri, iar nu doar prin raportare la suma maximă ce se stabilește prin Ordinele CSA.
Acest fapt duce la concluzia inevitabilă că, motivul real al solicitării/acordării cuantumului excesiv de mare a daunelor morale și materiale îl constituie doar prezența în cauză a unui asigurător, în lipsa acestuia, s-ar fi solicitat/acordat despăgubiri mult mai mici.
În ce privește, cuantumul daunelor morale, la stabilirea cuantumului acestora, prima instanță trebuia să analizeze ca aceste daune să aibă într-adevăr un efect compensatoriu pentru partea civilă, fără însă să constituie în același timp nici amenzi excesive pentru autorul daunei și nici venituri nejustificate pentru victimele daunei, sumele de bani acordate trebuind calificate numai ca despăgubiri, pentru a nu constitui o îmbogățire fără justă cauză.
Pentru aceste motive, s-a solicitat diminuarea despăgubirilor morale solicitate de partea civilă într-un cuantum rezonabil.
Analizând decizie penală recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, desigur pentru motivele de recurs prevăzute de acest text, Curtea constată că recursul urmează a fi admis, dar pentru considerentele care vor fi prezentate.
Prin sentința pronunțată de instanța de fond, asiguratorul a fost obligat să plătească părții civile suma de 10.000 lei cu titlul de daune materiale și suma de 70.000 lei cu titlul de daune morale.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond asiguratorul nu a declarat apel.
Așa cum rezultă din motivele de recurs, acesta vizează doar cuantumul daunelor morale acordate părții civile, cuantum care a fost majorat de instanța de apel d e la 70.000 lei, la 200.000 lei, astfel că, în prezenta cauză, Curtea va examina decizia penală recurată doar sub aspectul cuantumului despăgubirilor civile cu titlul de daune morale acordate acestei părți civile.
În motivele de recurs, recurentul-contestator a susținut că decizia penală recurată este lovită de nulitate relativă, prevăzută de art.197 alin.1 Cod procedură penală, deoarece nu a fost motivată sub aspectul laturii civile, concret cu privire considerentele pentru care a fost majorat cuantumul despăgubirilor civile cu titlul de daune morale.
În primul rând se impune a arăta că despăgubiri cu titlul de daune morale au fost acordate intimatei - părți civile și de instanța de fond și prima instanță a motivat corespunzător acordarea acestora. Așa cum se arăta, asiguratorul nici a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond.
Instanța de apel, a majorat cuantumul acestor despăgubiri cu titlul de daune morale și a motivat considerentele pentru care a apreciat că se impune acordarea cu acest titlul a sumei de 200.000 lei, motivare pe care instanța de recurs și-o însușește, cu următoarele completări.
Așa cum este cunoscut acțiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și părții responsabile civilmente, iar în cauza noastră a asiguratorului de răspundere civilă, desigur atunci când aceștia sunt părți într-o cauza penală, în vederea obligării lor la repararea justă și integrală a pagubelor cauzate prin infracțiunea săvârșită de inculpat.
Pentru ca acțiunea civilă să poată fi exercitată în cadrul procesului penal trebuie îndeplinite,cumulativ,anumitecondiții,și anume:
a)infracțiunea săfi cauzat un prejudiciu material sau moral;
b)între infracțiunea săvârșită și prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate;
c)prejudiciultrebuie să fie cert;
d)prejudiciul să nu fi fost reparat;
e)în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exercițiu să existe cererea de constituire caparte civilă în cadrul procesului penal.
Așa cum este cunoscut, în dreptul românesc, unul dintre principiile fundamentale este cel al reparării integrale a prejudiciului suferit, acest lucru presupunând înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei(restitutio in integrum).
Potrivit dispozițiilor art.14 din Codul d e procedură penală cu referire la art. 998-999 Cod civil, despăgubirea părții vătămate trebuie să constituie o justă și integrală reparație a daunelor morale și materiale suferite în urma infracțiunii, care formează obiectul cauzei.
Despăgubirile bănești, care constă într-o sumă de bani, trebuie să reprezinte valoarea, atât a pierderii suferite(damnum emergens ),cât și a folosului de care a fost lipsită partea civilă(lucrum cessans).
În cauza dedusă judecății nu se poate pune în discuție decât pierderea efectiv suferită(damnum emergens).
Înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană.
"Prejudiciul moral" fiind strâns legat de persoana umană, lezează direct și nemijlocit și sentimente de și afecțiune, cum este cazul în speță.
În ceea ce privește prejudiciul moral, în cauza dedusă judecății s-a făcut dovada acestuia de soțul victimei, de caracterul ilicit al faptei inculpatului și de legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de intimata-parte civilă și fapta inculpatului.
În cauză, obligarea asiguratorului de răspundere civilă la plata daunelor morale către intimata-parte civilă este justificată în raport de urmarea produsă, decesul soției sale, în vârstă de doar 34 ani, deces care implică și suferințe psihice, generate de lezarea sentimentului de afecțiune existent între soți, pentru a recompensa cel puțin în parte prejudiciul pe care l-a suferit prin pierderea soției, ca urmare a infracțiunii săvârșite de inculpat.
Față de dovedirea despăgubirilor civile cu titlul de daune materiale, unde sunt incidente prevederile din dreptul civil, în sensul că partea civilă trebuie să facă dovada nu numai a prejudiciului suferit prin infracțiunea săvârșită de inculpat, dar și întinderea acestuia (facturi, chitanțe, alte înscrisuri, martori,etc.), în cazul despăgubirilor cu titlul de daune morale, la stabilirea cuantumului sumelor acordate cu acest titlul, acesta este lăsat la aprecierea magistratului, astfel că nu se impune a fi făcute probe cu privire la întinderea acestui prejudiciu.
Deci, în ceea ce privește acordarea daunelor morale în dreptul românesc nu sunt criterii exacte de determinare, stabilirea cuantumului sumelor acordate cu acest titlul fiind lăsată la aprecierea magistratului.
De altfel, este forte greu să cuantifici bănește suferința pricinuită părții vătămate prin pierderea ființei iubite, soția sa.
Însă, așa cum rezultă din considerentele deciziei penale recurate, instanța de apel a motivat majorarea despăgubirilor civile cu titlul de daune morale pe dispozițiile "Ordinului nr.3108/2004 (publicat în Monitorul Oficial nr.1214/17.12.2004), act normativ în vigoare la data producerii accidentului, plafonul maxim de acordare a despăgubirilor de către asigurator în asemenea accidente rutiere soldate cu decesul victimei este de 5.000.000.000 lei vechi."
În conformitate cu dispozițiile Ordinului nr.3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor: "Limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de Asiguratorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de autovehicul, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, aplicabile asigurărilor obligatorii RCA a căror valabilitate începe în anul 2005 și în cazul accidentelor produse în anul calendaristic 2005 sunt următoarele:b) până la 1.000.000.000 lei rol pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 5.000.000.000 lei indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv prejudicii fără caracter patrimonial."
Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că pentru fiecare persoană care a suferit vătămări corporale, sau a decedat într-un accident de autovehicul care beneficiază de asigurare obligatorie RCA, accident produs în anul calendaristic 2005, limita maximă a despăgubirilor, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial,este de 1.000.000.000 lei.
maximă de 5.000.000.000 lei rol, prevăzut de acest text, se referă la situația în care într-un astfel de accident ar fi fost vătămate corporal sau ar fi decedat mai multe persoane, condiții în care pentru toate aceste persoane se pot acorda despăgubiri civile în limita maximă de 5.000.000.000 lei rol. iar nu pentru fiecare persoană, cum din eroare a interpretat instanța de apel.
Ori, instanța de apel a majorat cuantumul despăgubirilor civile cu titlul de daune materiale pentru intimata-parte civilă de la 10.000 lei la 12.000 lei, astfel că suma maximă care putea fi acordată cu titlul de daune morale nu putea depăși suma de 88.000 lei (100.000 RON-12.000 RON), sumă care, pentru considerentele mai sus arătate, este pe deplin justificată, intimata-parte civilă pierzându-și soția la o vârstă tânără și rămânând cu două fetițe, rezultate din căsătoria cu victima accidentului produs de inculpat, I - și -, în vârste de 7 ani și, respectiv, 14 ani la data decesului mamei lor.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.385/15 alin.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de recurentul-asigurator INSURANCE - Sucursala B, va fi asată în parte decizia penală recurată, numai cu privire la cuantumul sumei la care a fost obligat asiguratorul Vienna Insurance - Sucursala B, către partea civilă, cu titlul de daune morale, se va reține cauza spre rejudecare și se va reduce cuantumul sumei la care a fost obligat asiguratorul de răspundere civilă Vienna Insurance - Sucursala B, către partea civilă, cu titlul de daune morale, de la suma de 200.000 lei la suma de 88.000 lei.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
Se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 alin.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-asigurator INSURANCE - Sucursala B împotriva deciziei penale nr.228/A din data de 14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Casează în parte decizia penală recurată, numai cu privire la cuantumul sumei la care a fost obligat asiguratorul Vienna Insurance - Sucursala B către partea civilă, cu titlul de daune morale, reține cauza spre rejudecare și în consecință;
Reduce cuantumul sumei la care a fost obligat asiguratorul de răspundere civilă Vienna Insuracnce - Sucursala B, către partea civilă, cu titlul de daune morale, de la suma de 200.000 lei la suma de 88.000 lei.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu, în sumă de 200 lei, avocat.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI,
- - -
- -
GREFIER,
Red.sentința penală
Pronunțat decizia apel - a
Red.dec.recurs
16.12/16.12.2009
Președinte:Gabriel CrîșmaruJudecători:Gabriel Crîșmaru, Dumitru Pocovnicu Arin Alexandru