Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 189/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - art.184 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR.189
Ședința publică din 11 mai 2009
PREȘEDINTE: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 2: Motan Traian
JUDECĂTOR 3: Ilieș Titiana
Grefier C -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpatul și partea civilă prin reprezentant legal, împotriva deciziei penale nr.47 A din data de 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani.
La apelul nominal se prezintă partea civilă recurentă și reprezentantul legal al acestuia și avocat ales pentru inculpatul, lipsă fiind acesta și reprezentanții părților civile intimate Spitalul Județean "" B și Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. "
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, nefiind chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Partea civilă recurent, având cuvântul, solicită admiterea recursului pentru motivele prezentate în scris, casarea deciziei pronunțate de Tribunalul Botoșani și menținerea sentinței primei instanțe.
Avocat, pentru inculpatul recurent, solicită admiterea recursului declarat, care vizează două aspecte privind latura civilă a cauzei. Primul aspect este cel legat de cuantumul de 20% al culpei procentuale reținute în sarcina părții civile de către instanța de apel, considerând că acesta ar trebui să depășească 50%. Arată că, atunci când inculpatul a mers în curtea în care se jucau copii cu acea petardă, printre care și ai lui, acesta a aruncat petarda într-o direcție total opusă celei în care se afla partea civilă, numai că aceasta a ricoșat, producând urmările știute. A mai arătat că instanța de apel a reținut o culpă și în sarcina părții civile, însă baza de calcul a pornit de la suma de 100.000 lei, sumă acordată de către Judecătoria Botoșani ca daune morale. Solicită diminuarea acestei baze de calcul și micșorarea cuantumului despăgubirilor morale.
Cu privire la recursul declarat de partea civilă, solicită respingerea, ca nefondat, a acestuia.
Partea civilă recurent, având cuvântul cu privire la recursul inculpatului, solicită respingerea acestuia și menținerea soluției instanței de fond.
Procurorul, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat, și totodată de admitere a recursului declarat de partea civilă, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de către Judecătoria Botoșani.
Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2505 din 17 octombrie 2008 Judecătoria Botoșanil -a condamnat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.2, 4 Cod penal la pedeapsa de 8 luni închisoare.
Inculpatului i-au fost interzise drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal.
În temeiul art. 81 și 71 alin. 5 Cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a celei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni.
În temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul să plătească Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. " I suma de 5.126,01 RON și Spitalului Județean ""B suma de 1.343,572 RON, reprezentând cheltuielile cu spitalizarea părții vătămate.
A admis în parte acțiunea civilă.
În temeiul art. 14 Cod proc. penală raportat la art. 998 Cod civil, a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 3.000 RON cu titlu de daune materiale și suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 193 alin. 2 Cod proc. penală a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 2.020 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat).
În temeiul art. 359 Cod proc. penală s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 și 84 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei infracțiuni sau în cazul neexecutări obligațiilor civile.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod proc. penală, a obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în ziua de 7.01.2006 inculpatul se afla împreună cu familia și rude apropiate la locuința socrului său din sat V, com. -, jud. La un moment dat inculpatul a ieșit în curtea locuinței unde se aflau minorii, și, care se jucau cu o petardă, urmând aoa prinde. Văzând acest lucru, inculpatul a luat petarda din mâna părții vătămate spunându-le acestora să se îndepărteze întrucât va da foc petardei, după care acesta a aprins-o și aruncat-o peste un gard în grădina de legume.
În momentul imediat următor, inculpatul s-a întors cu spatele față de locul unde a aruncat petarda, cu scopul de a nu fi lovit, iar partea vătămată, care nu a ascultat de inculpat să se depărteze, ci a rămas pe loc să se uite cum explodează aceasta, a fost lovit în ochiul drept de mai multe fragmente explodate din petardă, în urma lovirii acesteia de unui copac din apropiere. Imediat partea vătămată a fost dusă în locuința bunicii sale, unde i s-a îndepărtat fragmentul de petardă ce îl avea în, și văzând să aceasta se simțea rău, inculpatul a chemat un taxi care a transportat-o imediat la Spitalul de Pediatrie
În perioada 01-20 februarie 2006 partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic de Urgență " Treime" din I (cu noua denumire Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. " I), clinica oftalmologie, cu diagnosticul "OD - contuzie forte. OD - cataractă traumatică operată. OD - pseudofakie de CA. OD - hemoftalmus".
În perioada 03 - 20 martie 2006, partea vătămată a fost din nou internată la această instituție spitalicească, cu diagnosticul "OD - glaucom secundar operat. OD
- pseudofakie".
Potrivit raportului de constatare medico legală nr. 987 din 4.09.2006 emis de Serviciul de Medicină Legală B, partea vătămată a prezentat un traumatism al globului ocular drept cu hematom palpebral, hemoragie conjunctivală, eroziune și plagă corneeană, hemoftalmos, glaucom secundar pentru care s-a intervenit chirurgical.
Partea vătămată a fost expertizată la data de 29.09.2008 concluzionându-se că aceasta datorită acțiunii infracționale a inculpatului a suferit un traumatism complex al globului ocular stabilindu-se diagnosticul de "OD - glaucom secundar decompensat. OD leucom corneean. OD - degenerescentă edematoasă corneeană. OD
- pseudofakie CP, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 110 -120 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare, recomandându-se transplant de cornee.
Situația de fapt a fost dovedită cu declarațiile părții vătămate, proces verbal de cercetare la fața locului, rapoartele de constatare medico legală, declarațiile martorilor, înscrisuri medicale, coroborate și cu declarațiile inculpatului, care atât la urmărirea penală cât și în instanță a arătat împrejurările în care a fost comisă fapta.
În ceea ce privește latura civilă s-a avut în vedere că în cauză s-au constituit părți civile, partea vătămată și cele două instituții spitalicești respectiv Spitalul Județean "" B și respectiv Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. "
Referitor la acțiunea civilă formulată de partea vătămată prin reprezentantul ei legal, s-a avut în vedere că aceasta, cu înscrisurile depuse la dosar filele 14 - 16, 18-19, 20-22, 23-35, 47-51, dovedit un prejudiciu material în cuantum de 3000 lei și un prejudiciu moral de 100.000 lei având în vedere că partea vătămată a suferit numeroase internări și intervenții chirurgicale, și că i s-a recomandat un transplant de cornee, ochiul drept nefiind funcțional, fiind la o vârstă fragedă și deci implicit suferind atât fizic cât și psihic.
Pentru aceste sume apreciate de către instanță a fost obligat inculpatul să o despăgubească pe partea vătămată.
De asemeni inculpatul a fost obligat în temeiul art. 313din Legea 95/2006 să despăgubească cele două instituții spitalicești cu sumele cu care s-au constituit părți civile în cauză, sume reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu internarea părții vătămate.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel atât partea vătămată cât și inculpatul.
Partea vătămată a criticat sentința pentru netemeinicie, doar cu privire la faptul că termenul de încercare stabilit inculpatului este de 2 ani și 8 luni, apreciind că este prea mare pentru executarea silită a laturii civile, arătând totodată că este mulțumit de cuantumul sumelor stabilite de prima instanță cu titlu de daune materiale, morale și cheltuieli judiciare.
Inculpatul a criticat sentința doar în ce privește rezolvarea laturii civile, apreciind că daunele au fost acordate într-un cuantum prea mare, și având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, a solicitat a se reține și părții vătămate o culpă de 50 % întrucât și aceasta se face vinovată de urmările accidentului.
Prin decizia penală nr.47 A din 10 martie 2009 s-a respins apelul declarat de partea civilă prin reprezentant legal și s-a admis apelul inculpatului doar în ce privește soluționarea laturii civile în sensul că s-a reținut în sarcina părții vătămate o culpă concurentă de 20%.
În temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul să plătească Spitalului de Urgență "Prof. Dr. " I, suma de 4100,81 RON, (în loc de 5126,01 RON) și Spitalului Județean B suma de 1074,858 RON, (în loc de 1343,572 RON) cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
În temeiul art. 14 Cod proc. penală rap. la art. 998 cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 2400 RON, (în loc de 3000 RON) cu titlu de daune materiale și suma de 80.000 RON în loc de 100.000 RON cu titlu de daune morale.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că partea vătămată nu a fost îndeajuns supravegheată de către părinți, care aveau obligația să-i aducă la cunoștință că nu are voie să se joace cu petarde. De asemenea, s-a reținut că inculpatul i-a rugat pe cei trei minori și le-a pus în vedere să se îndepărteze pentru a nu fi în pericol la aruncarea petardei, astfel încât rămânerea părții vătămate în acel loc justifică reținerea culpei acesteia în proporție de 20%.
În ce privește apelul declarat de partea vătămată s-a arătat că termenul de încercare stabilit cu privire la suspendarea executării pedepsei nu are nicio legătură cu modalitatea de executare a despăgubirilor civile acordate.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat recurs atât inculpatul cât și partea vătămată.
Inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul laturii civile, în sensul că suma acordată cu titlu de daune morale este prea mare, solicitând reducerea cuantumului de 100.000 lei de la care s-a aplicat reducerea de 20%.
Partea vătămată a criticat decizia penală pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând menținerea sentinței penale pronunțată de Judecătoria Botoșani.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate cât și a celor care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art.3859alin.3 Cod procedură penală, Curtea reține că numai recursul părții vătămate este fondat din următoarele considerente:
Pentru a reține culpa părții vătămate în producerea vătămării sale, ce a avut ca urmare un traumatism complex al globului ocular și care a necesitat pentru vindecare 110 - 120 zile îngrijiri medicale, este necesar să se stabilească care a fost conduita culpabilă a părții vătămate și dacă există un raport de cauzalitate între această culpă și rezultatul produs.
În speță, inculpatul i-a văzut pe cei trei minori, între care și partea vătămată, că aveau în mână o petardă. Datorită vârstei celor trei copii minori, inculpatul era singurul care putea conștientiza pericolul pe care îl reprezintă aprinderea petardei. Astfel, luarea acestui obiect din mâna copiilor, aprinderea acestuia și aruncarea într-o zonă nesigură, ceea ce a determinat lovirea sa de unui copac urmată de explozia petardei din ale cărei bucăți au lovit ochiul părții vătămate, nu constituie o împrejurare care să atragă culpa acesteia din urmă.
Faptul că partea vătămată nu s-a îndepărtat așa cum i-a spus inculpatul nu constituie o împrejurare favorizantă producerii vătămării din moment ce inculpatul a aruncat petarda la întâmplare, fără o direcție sigură și chiar el a rămas în locul respectiv fără a suferi vreo traumă.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că în mod greșit s-a reținut în sarcina părții vătămate o culpă de 20% în producerea accidentului, astfel încât o va înlătura.
În ce privește recursul inculpatului, Curtea reține că este nefondat.
În cauză s-a stabilit că partea vătămată a suferit, ca urmare a infracțiunii săvârșite de inculpat, un traumatism complex al globului ocular, iar după efectuarea operațiilor și tratamentelor necesare vindecării, prognosticul vizual este defavorabil (vederea nu înregistrează niciun progres), recomandându-se, la ultimul examen oftalmologic, transplant de cornee după normalizarea presiunii intraoculare.
Față de urmările produse, care o împiedică practic pe partea vătămată să ducă o viață normală, adecvată preocupărilor specifice vârstei, reducându-i-se șansa de a alege orice profesie sau meserie pentru care ar fi avut aptitudini fizice, Curtea reține că suma de 100.000 lei la care a fost obligat inculpatul este în măsură să acopere prejudiciul moral suferit și nu se impune reducerea cuantumului ei.
Examinând din oficiu cauza nu se constată alte motive de casare care să fie luate în considerare în conformitate cu art.3859alin.3 Cod procedură penală.
În consecință, în conformitate cu art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat și în baza art.38515pct.2 lit.a Cod procedură penală va admite recursul părții vătămate și va menține hotărârea instanței de fond.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 47 din 10.03.2009 a Tribunalului Botoșani ( 2505/17.10.2008 a Judecătoriei Botoșani ).
Admite recursul declarat de partea civilă împotriva aceleiași decizii.
Casează, în totalitate, decizia penală nr. 47 din 10.03.2009 a Tribunalului Botoșani și în rejudecare:
Menține sentința penală nr. 2505 din 17.10.2008 a Judecătoriei Botoșani. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
Celelalte cheltuieli judiciare din recurs rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Red.
Thred.
2 ex.29.05.2009
Jud. fond
apel
Poziție executări 257,258/2009
Președinte:Frunză SandaJudecători:Frunză Sanda, Motan Traian, Ilieș Titiana