Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 565/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 565/R/2009

Ședința publică din data de 29 septembrie 2009

Instanța constituit din:

PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR 2: Săndel Macavei Ana Covrig

JUDECĂTORI: - -

: - -

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin

PROCUROR:.

S-a luat spre examinare recursul declarat de partea civilă, împotriva deciziei penale nr.61/A/09.04.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, privind pe inculpata, trimisă în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev.și ped.de art.184 alin.2 și 4.penal.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpata personal asistată de apărător ales, av., din cadrul Baroului M, cu delegație avocațială depusă la dosar și apărătorul ales al părții civile, av., din cadrul Baroului M, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile civile, Spitalul Județean de Urgență Dr. B M și asigurator de răspundere civilă SC SA Agenția B

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul părții civile, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și rejudecând cauza, să se dispună,în principal, înlăturarea culpei comune în producerea accidentului și obligarea la plata despăgubirilor solicitate iarîn subsidiar, reducerea procentului de culpabilitate de la 30% la 10-15% și obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de judecată în apel. Apreciază că s-au încălcat regulile de circulație, culpa aparținând în exclusivitate inculpatei, aceasta dând dovadă de imprudență în conducere. Partea vătămată nu a încălcat nici o dispoziție legală, ca urmare a accidentului acesta a suferit 150-180 zile de îngrijiri medicale.

Apărătorul inculpatei, solicită respingerea recursului ca nefondat apreciind că soluțiile pronunțate de prima instanță și cea de apel sunt corecte și au fost acceptate de inculpată. Apreciază că din toate probele administrate în cauză rezultă că vinovăția în producerea accidentului aparține și părții vătămate. Arată că accidentul s-a produs pe o șosea deosebit de îngustă și circulată pe două sensuri. Partea vătămată nu a fost surprinsă lateral ci în momentul când aceasta a coborât și a vrut să treacă în spatele mașinii, dar pentru că nu a reușit a trecut pe lângă dubiță intenționând să intre în față dar accidentul s-a produs pentru că a coborât din cabină fără a lua în seamă semnalele luminoase și acustice. Apreciază că și despăgubirile solicitate sunt exagerate însă, inculpata nu a declarat recurs.

Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinice și legale a hotărârilor pronunțate de instanța de fond și cea de apel.

Inculpata, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului arătând că regretă cele întâmplate.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 367 din 11 decembrie 2008 Judecătoriei Sighetu Marmațieis -a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin.2, 4.pen. cu aplic. art. 74 lit. a, c și 76 lit. c pen.

În baza art. 81,82.pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani 3 luni.

Inculpata a fost obligată la plata către partea civilă Spitalul Jud. de Urgență Dr. BMs uma de 3.906 lei cu titlu de despăgubiri civile.

Inculpata a mai fost obligată și la plata către partea vătămată a sumei de 15.000 lei - despăgubiri pentru daune materiale, a sumei de 5.000 lei - despăgubiri pentru daune morale și a sumei de 50 lei - cheltuieli judiciare.

S-a dispus obligarea inculpatei la plata către stat a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În considerentele sentinței s-a reținut faptul că în după amiaza zilei de 17 octombrie 1006 partea vătămată s-a deplasat cu autoutilitara marca "Volswagen" cu numărul de înmatriculare -, pe strada - - din S M și a oprit autovehiculul pe partea dreaptă după intersecția cu strada - -.

Partea vătămată a coborât de la volan cu intenția de a traversa carosabilul la atelierul de tinichigerie, împrejurări în care a observat că din același sens se apropie un autoturism marca " " la volanul căruia se afla inculpata și în spatele acesteia, o ambulanță având puse în funcțiune mijloacele de avertizare luminoase și sonore. În zonă pe sensul de deplasare al autoturismului condus de inculpată erau parcate mai multe autovehicule.

Întrucât inculpata în încercarea de a permite ambulanței să o depășească rula fără a păstra o distanță laterală corespunzătoare față de vehiculele depășite, partea vătămată a încercat inițial să se refugieze pe trotuar în spatele autoutilitarei însă realizând că nu are timp suficient a fugit spre partea frontală a acesteia.

În aceste împrejurări inculpata a efectuat și ea o manevră de viraj spre dreapta deoarece în fața autoutilitarei era un spațiu liber și a acroșat cu partea din față dreapta,piciorul drept al părții vătămate care se afla în alergare.

Ca urmare a accidentului partea vătămată a suferit "un traumatism cu fractură deschisă a ambelor oase de la gamba dreaptă" leziuni ce au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale (16).

La producerea accidentului a contribuit culpa ambelor părți, cea a inculpatei constând în nerespectarea dispozițiilor art. 150 lit."c" și "d" din Regulamentul de aplicare a nr.OUG 195/2002,care obligă conducătorii auto să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit și să reintre pe de circulație inițială după ce s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță.

Partea vătămată nu a respectat dispozițiile art. 178 al.1 din același act normativ care interzice conducătorului auto să coboare din autovehicul fără să se asigure că nu creează un pericol pentru circulație.

Starea de fapt prezentată rezultă din:

- procesul verbal de cercetare la fața locului (3-6).

- planșa cu fotografii judiciare (7-10)

- procesul verbal de verificare tehnică (11).

- certificatul medico-legal nr. 1080/2006 și completarea acestuia (l5,l6).

- declarația părții vătămate (23).

- declarația inculpatei (f,33).

- declarațiile martorilor 8f.35), (37) și (40).

- procesul verbal de prezentarea materialului de urmărire penală (46).

În drept, fapta inculpatei,care în data de 17 octombrie 2006 prin nerespectarea dispozițiilor privind circulația pe drumurile publice a cauzat un accident de circulație în urma căruia partea vătămată a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale, constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al.2 și 4.pen.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că:

- partea vătămată a menționat în declarațiile sale că o să-și precizeze pretențiile civile în fața instanței de judecată (24).

- Spitalul Județean de Urgență "Dr. " B M se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3906 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate (22).

Referitor la persoana inculpatei: aceasta este în vârstă de 35 de ani și nu posedă antecedente penale, (43).

În cauză acțiunea penală urmează să fie pusă în mișcare față de inculpată pentru infracțiunea descrisă mai sus.

Față de cele de mai sus, instanța a reținut în sarcina inculpatei comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev.de art.184 alin.2 și 4.pen. față de care i-a aplicat pedeapsa prev.în dispozitiv.

La stabilirea pedepsei instanța a ținut seama de gradul de pericol social al faptei prin care partea vătămată a fost grav accidentată,și de faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră în fața organelor judiciare, motiv pentru care a făcut aplicarea dispozițiilor art 74 lit. a și c și art 76 lit. d

Cod Penal

În cea ce privește introducerea în cauză a SC SA Agenția BMi nstanța a constatat că aceasta este introdusă în calitate de asigurător de răspundere civilă pentru ca sentința pronunțată să-i fie opozabilă, având în vedere faptul că autoturismul inculpatei avea asigurare de răspundere civilă obligatorie încheiată cu această societate.

În cea ce privește culpa părților, la producerea accidentului, instanța având în vedere probele administrate în cauză, a ajuns la concluzia că este vorba de culpă comună, din care 70% aparține inculpatei și 30% părții vătămate, în raport cu care va stabili despăgubirile civile pe care inculpata o va plăti părții vătămate.

În cea ce privește latura civilă a cauzei, partea vătămată s-a constituit inițial parte civilă cu suma de 50.000 lei daune morale, și despăgubiri civile a cărui cuantum l-a solicitat conform constituirii de parte civilă de la fila 21-22.

Ulterior, la fila 264, partea vătămată și-a precizat constituirea de parte civilă raportat la faptul că, între timp, a intrat în pensie de boală, motiv pentru care a solicitat diferența dintre pensia ce i-a fost calculată și achitată și salariul pe care l-a avut.

- dovedirea laturii civile, partea vătămată a depus la dosar statele de plată filele 49-62, pentru a dovedi veniturile respectiv salarul de care a beneficiat și diferența dintre acesta și îndemnizația de concediu de boală, a cărui cuantum s-a ridicat la suma de 1527 lei.

Celelalte cheltuieli ocazionate cu spitalizarea sa, un nr. de 45 de zile la Spitalul de Urgență BMr espectiv cheltuielile de transport ale familiei la această unitate, precum și alimentația necesară părții vătămate pe perioada spitalizării, au fost dovedite cu martorii audiați în cauză, (filele 140-143)instanța apreciind o valoare de 100 lei/zi contravaloare transport și alimente pentru cele 45 de zile.

De asemenea, la calcularea laturii civile a cauzei, s-a luat în calcul facturile și chitanțele depuse de partea vătămată, privind achiziționarea de medicamente, tije și proteze, necesare operației pe care a suferit-o (fila 63-77) în cuantum de 2228 lei.

Cu privire la diferența calculată între pensia de boală stabilită pe seama părții vătămate, și salariul pe care acesta l-a avut anterior producerii accidentului, instanța a luat în calcul perioada mai 2007- august 2008 aceasta deoarece conform ultimului raport de expertiză întocmit în cauză de Institutul de Medicină legală C (fila 244-246) rezultă că în urma accidentului gradul de invaliditate al părții vătămate este 0, raportul fiind depus la dosar la 26 august 2008.

- motivele arătate anterior, instanța luând în calcul și gradul de culpă al părților implicate în accident, a stabilit despăgubirile civile datorate conform dispozitivului hotărârii.

De asemenea, instanța a obligat partea vătămată și la plata despăgubirilor civile solicitate de Spitalul de Urgență BMc onform dispozitivului hotărârii.

Văzând și dispoz.art.191 pr.pen. partea vătămată a fost obligată și la plata cheltuielilor judiciare față de stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât inculpata, cât și partea civilă și asiguratorul "" - Sucursala M fără a și-l motiva în scris. În ședința publică din 19 martie 2009 însă apărătorul inculpatei a precizat faptul că solicită reducerea despăgubirilor civile la care a fost obligată cu motivarea, în esență, că gradul ei de culpă este cel puțin egal cu cel al apelantului-parte civilă întrucât aceasta neputând opri pentru a permite trecerea autovehiculului de la serviciul ambulanță, s-a apropiat de locul cel mai propice în acest sens. Obligația de păstrare a distanței laterale se referă la autovehicule nu la pietoni. Singura soluție de a permite trecerea ambulanței a fost cea pe care adoptat-o apelanta-inculpată.

În aceeași ședință publică apelantul-parte civilă a solicitat înlăturarea culpei sale și majorarea despăgubirilor pentru daune materiale conform constituirii de parte civilă de la 264 din dos. judecătorie (la nivelul sumei de 127.810 lei) cu motivarea, în esență, că depășirea se poate face doar după ce persoana în cauză s-a asigurat cu păstrarea distanței laterale și nu se poate acorda prioritate comițând o infracțiune, apelantul-parte civilă a avut timp să coboare din autovehiculul său și a încercat să o evite pe apelanta-inculpată.

Verificând apelul inculpatei, tribunalul l-a apreciat ca fiind tardiv, aceasta fiind prezentă la ultimul termen de judecată (cel din data de 4 dec.2008), termenul de apel d e 10 zile a curs pentru aceasta de la data pronunțării sentinței (11 dec.2008). Or, aceasta a depus apelul la oficiul poștal la data de 23 dec.2008, deși termenul de apel s-a împlinit la 22 dec.2008 (într-o zi de luni astfel că termenul nu se poate prelungi până în ziua următoare). - aceste motive, apelul inculpatei va fi respins ca fiind tardiv.

Examinând sentința penală apelată prin prisma dispozițiilor art. 371.pr.pen. tribunalul a reținut următoarele:

Din probele administrate în cauză rezultă că la data de 17 oct.2006 apelantul-parte civilă s-a deplasat cu autoutilitara marca "Volkswagen" având nr. de înmatriculare - pe strada -. - din S M, apoi a oprit pe partea dreptă, a coborât din autovehicul și s-a deplasat în fugă în fața mașinii sale. În acest timp apelanta-inculpată aflată la volanul autoturismului marca "" înmatriculat sub nr. MM--(în spatele căreia circula un autovehicul al serviciului ambulanță din cadrul Spitalului SMa vând semnalele luminoase și sonore în funcțiune) a încercat să facă loc ambulanței apropiindu-se de autoutilitara condusă de apelantul-parte civilă și virând apoi înspre dreapta l-a accidentat pe acesta care se afla în fața autoutilitarei sale.

Apelantului-parte civilă i-au fost cauzate astfel leziuni corporale vindecabile în 150-180 zile de îngrijiri medicale, o incapacitate adaptativă de 10 % și se încadrează în gradul 0 de invaliditate, conform raportului de nouă expertiză medico-legală nr. 4143/VI/a/35 din 12.08.2008 a CN avizat de același institut prin avizul nr. 6011/XI/87/19.08.2008 (243-246 dos. judecătorie).

În raport de această stare de fapt, judecătoria a dat încadrarea juridică legală faptei apelantei-inculpate (art. 184 alin. 2,4.pen.).

Culpa apelantei-inculpate constă în aceea că deși avea obligația de a permite ambulanței să o depășească, acest fapt nu se putea realiza în orice condiții și chiar cu riscul producerii unui accident rutier și al vătămării integrității corporale a unei alte persoane, ci doar în condiții de siguranță. Pe de altă parte, apelantul-parte civilă a avut suficient timp să coboare din autoturism și să se refugieze, dar nu într-atât încât să poată să ajungă pe trotuar și să-i permită apelantei-inculpate să acorde prioritate ambulanței.

Prin urmare, culpa de 70 % reținută în sarcina apelantei-inculpate și de 30 % reținută pentru apelantul-parte civilă a fost în mod temeinic reținută de prima instanță.

Pedeapsa aplicată apelantei-inculpate a fost în mod judicios individualizată, ea corespunzând gradului de pericol social al faptei comise (dat de modalitatea în care a fost săvârșită, de condițiile în care a fost comisă și de urmările produse) și al acesteia (nu are antecedente penale, și-a recunoscut fapta). În mod legal și temeinic s-a dat eficiență în raport de aceste ultime două elemente prev. art. 74 lit. a, c pen.

Față de natura infracțiunii, tribunalul a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea ei efectivă și văzând și faptul că, în speță, sunt îndeplinite și celelalte cerințe prev. de art. 81.pen. apreciază că în mod legal și temeinic s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a constatat în apelul părții civile și al asiguratorului faptul că apelantul-parte civilă solicitat despăgubiri civile potrivit constituirii de parte civilă de la 21 și 264 dos. judecătorie. Cu privire la despăgubirile pentru daune materiale instanța de apel reține faptul că apelantul-parte civilă a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Dr. C-tin BMo perioadă de cca 45 zile, iar potrivit depozițiilor martorilor și soția acestuia s-a deplasat zilnic la spital, cheltuielile zilnice în acest sens (incluzându-se și cheltuielile cu alimentația acesteia) ridicându-se la suma de 100-200 lei/zi. Prin urmare, se vor acorda acesteia despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea transportului și a hranei suplimentare a apelantului-parte civilă în sumă totală de 4.500 lei (100 lei x 45 zile). Cheltuielile suportate cu medicamente, proteze în sumă de 2.228 lei au fost probate cu chitanțele și facturile de la 63 și urm-. dos. judecătorie. Nu s-au probat despăgubirile solicitate cu titlu de beneficiu nerealizat după orele de serviciu și cu titlu de cheltuieli făcute cu asistența medicală pe perioada internării și recuperării astfel că ele nu pot fi acordate.

În privința venitului nerealizat în perioada de după accident, s-a constatat că în luna septembrie 2006 apelantul-parte civilă a obținut un salariu net în sumă de 1.132 lei (62 dos.judecătorie). În perioada octombrie 2006 - aprilie 2007 acesta s-a aflat în concediu medical, fiind lipsit de un venit net în sumă totală de 1.527 lei, conform statelor de plată de la 44-61 dos.judecătorie (126 lei + 302 lei + 175 lei + 218 lei + 109 lei + 597 lei). Din luna aprilie 2007 acesta a fost încadrat în gr. III de invaliditate, fiind stabilit termen de revizuire pentru data de 23 aprilie 2009 (26 dos.judecătorie), însă prin raportul de expertiză întocmit în luna august 2008 de C avizat de același institut de la 243-246 dos.judecătorie s-a stabilit că acesta se încadrează în gr. 0 de invaliditate. Prin urmare, beneficiind în mod efectiv de pensie de invaliditate din luna aprilie 2007 și stabilindu-se în luna august 2008 că se mai încadrează în gr. 0 de invaliditate, i se cuvine venitul nerealizat în această perioadă (o medie de 300 lei/lună x 16 luni = 4.800 lei; 1.132 lei x 16 luni = 18.112 lei; 18.112.lei - 4.800 lei = 13.312 lei).

Procedând la însumarea sumelor de mai sus (4.500 + 2.228 + 1.527 lei + 13.312 lei = 21.567 lei), văzând și gradul de culpă al apelantei-in-culpate, tribunalul apreciază că apelantului-parte civilă i se cuvin despăgubiri pentru daune materiale în sumă de 15.000 lei (21.567 x 70 % = 15.096 lei. Prin urmare, suma acordată de prima instanță cu acest titlu a fost stabilită în mod temeinic.

Nu s-a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale, iar cele acordate de prima instanță se justifică raportat la suferințele fizice și psihice ce i-au fost produse apelantului-parte civilă (care a suferit leziuni corporale vindecabile în 150-180 zile de îngrijiri medicale).

Cu privire la cheltuielile de spitalizare la care a fost obligată apelanta-inculpată în favoarea intimatului Spitalul Județean de Urgență "Dr. C-tin " B M se constată că primul decont (pentru suma de 3.906 lei) s-a trimis în faza de urmărire penală, iar cel de-al doilea (pt.2.032 lei) după citirea actului de sesizare a instanței (176 dos.judecătorie) fără ca apelanta-inculpată să fie de acord și cu plata acestei din urmă sume. Prin urmare, apelanta-inculpată trebuia obligată doar la plata primei sume dar calculată în raport de gradul de culpă ce i s-a reținut în producerea accidentului. Întrucât însă apelul acesteia este tardiv, iar în apelul asiguratorului această sumă nu poate fi redusă (pentru că acesta nu suportă și aceste cheltuieli), soluția primei instanțe a fost menținută și sub acest aspect.

- toate aceste considerente s-au respins apelurile părții civile și al asiguratorului "" - Sucursala M ca fiind nefondate și al inculpatei ca fiind tardiv.

În temeiul art.192 alin.2.pr.pen. fiecare apelant a fost obligat la plata către stat a sumei de câte 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal partea civilă, fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.

În ședința publică din data de 29 septembrie 2009, prin apărător ales, partea civilă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și rejudecând cauza, să se dispună,în principal, înlăturarea culpei comune și obligarea la plata despăgubirilor solicitate iarîn subsidiarreducerea procentului de culpabilitate de la 30% la 10-15%, cu obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de judecată în apel, arătând că s-au încălcat regulile de circulație, culpa aparținând în exclusivitate inculpatei, aceasta dând dovadă de imprudență în conducere. Partea vătămată nu a încălcat nici o dispoziție legală, ca urmare a accidentului acesta a suferit 150-180 zile de îngrijiri medicale.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514pr.pen. curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, starea de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond și cea de apel fiind susținută de ansamblul probelor administrate în cauză.

A rezultat din ansamblul probator că la data de 17 octombrie 2006 inculpata nu a respectat dispozițiile privind circulația pe drumurilpublice și acauzat un accident de circulație în urmacăruia partea vătmată a suferit leziuni vindecabile în 80-90 zile de îngrijiri medicale.

Accidentul s-a produs în condițiile în care partea vătămată a oprit autoutilitara cu care se deplasa pepartea dreaptă a străzii G - din S M, a coborât din autoturism intenționând să traverseze pe partea opusă la un atelier de tinichigerie, timp în care din același sens s-a apropiat inculpata la volanul unui autoturism marca, iar în spatele acesteia rula o ambulanță cumijloacelede avertizareluminoase și sonore puseînfuncțiune.

Inculpata a încercat să facă loc ambulanței, partea vătămată a încercat să se refugieze pe trotuar în spatele autoutilitarei sale, dar a considerat că nu va avea timp suficient, astfel că a fugit spre partea frontală a autoutilitarei.

- a da prioritate ambulanței inculpata a efectuat o manevră de virare spre dreapta, observând un loc liber în fața autoutilitarei părții vătămate, dar a acroșat cu partea din dreapta față piciorul drept al părții vătămate.

În mod corect au reținut instanțele de fond și apel o culpă de 70% în producerea accidentului în sarcina inculpatei și o culpă de 30% în sarcina părții vătămată, câtă vreme accidentarea părții vătămate s-a produs pe partea carosabilă și nu pe trotuar și într-un loc în care nu era trecere de pietoni, partea vătămată coborând din mașină fără a se asigura corespunzător, deși avea posibilitatea să audă semnalele acustice ale ambulanței și ar fi trebuit să fie atent la ce se întâmplă.

Astfel se costată că și partea vătămată a încălcat regulile de circulație pe drumurile publice, în speță fiind reținută în mod corect încălcarea prevederilor art.178 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 - HG 85/2003, în prezent reglementat la art.145 din /2006 care interzice conducătorului de autovehicul si pasagerilor ca in timpul opririi sau staționării sa deschidă ori sa lase deschise ușile acestuia sau sa coboare fără sa se asigure ca nu creează un pericol pentru circulație.

Procentul de culpă reținut în sarcina părții vătămate a fost corect dozat ca fiind 30%, având în vedere împrejurările concrete de producere a accidentului - pe o stradă îngustă, cu mașini parcate pe o parte, lăsând spațiu insuficient pentru trecerea autoturismelor unul pe lângă celălalt în situații de urgență, precum cea ivită la data de 6.10.2007, în condițiile în care partea vătămată a putut auzi semnalele acustice ale ambulanței, ceea ce trebuia să îl determine să se asigure corespunzător înainte de a coborî din autoturism pentru a traversa strada.

- considerentele prezentate, ținând seama că partea civilă a solicitat majorarea despăgubirilor doar ca efect al înlăturării sau diminuării culpei sale, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală sub aspectul criticat, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă, în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen.

În baza art.192 alin.2 pr.pen. va fi bligată partea civilă să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă, domiciliat în S M,-, jud.M, împotriva deciziei penale nr.61 din 9.04.2009 a Tribunalului Maramureș.

Obligă pe partea civilă să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - - -

Red./

4 ex. - 02.10.2009

Jud.fond.

Jud.apel:;

Președinte:Livia Mango
Judecători:Livia Mango, Săndel Macavei Ana Covrig

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 565/2009. Curtea de Apel Cluj