Lovirea sau alte violențe (art. 180 cod penal). Decizia 569/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 569/R/2009

Ședința publică din data de 29 septembrie 2009

Instanța constituit din:

PREȘEDINTE: Livia Mango

JUDECĂTORI: Livia Mango, Săndel Macavei Ana Covrig

: - -

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.62/17.06.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prev.și ped.de art.180 alin.2/1 penal.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul personal și apărătorul ales al părții civile, av., din cadrul Baroului S, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile civile și Spitalul Județean de Urgență

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, inculpatul învederează instanței că-și menține recursul declarat. Depune la dosar copia minutei deciziei penale nr.62/2009 a Tribunalului Sălaj, solicită să-i fie admis recursul deoarece este nevinovat.

Instanța, pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului declarat de inculpat.

Apărătorul părții civile solicită respingerea recursului ca inadmisibil și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Reprezentantul Parchetului, având în vedere că inculpatul a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, solicită respingerea lui ca inadmisibil.

CURTEA:

Prin sentința penală nr. 365/2008 a Judecătoriei Zalău în baza art. 334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului în sensul adăugării prevederilor alin. 2 al art. 180 Cod penal alături de alin. 2/1 al aceluiași articol.

În baza art.180 alin.2 și 2/1 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.d pen. a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 15.05.1942, în loc., jud. S, cetățean român, pensionar, fără antecedente penale, domiciliat în loc. Z,-/A, jud. S, la pedeapsa de:

- 8 ( opt ) luni inchisoare pentru comiterea infractiunii de lovire asupra părții vătămate ( ).

În baza art. 81 si art. 82.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani si 8 luni care constituie termen de incercare pentru inculpat.

În baza art. 359.proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83.pen. privind revocarea beneficiului suspendării in cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin.1 pen. și art. 64 lit. a, b pen., iar in baza art. 71 alin.5 pen. pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei închisorii s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a, b pen.

În baza art.14 și art. 346.proc.pen. raportat la art.998 civ. s-a admis în parte cererea părții civile ( ) și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale și la suma de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea acestei părți civile.

În baza art. 14 și art. 346.proc.pen. raportat la art.998 civ. și art. 313 din OUG nr. 72/2006 s-a admis cererea părții civile Spitalul Județean de Urgență Z și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.197,99 lei despăgubiri civile în favoarea acestei părți civile.

S-a constatat că Serviciul Județean de Ambulanță S nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Partea vătămată ( ) și inculpatul au fost căsătoriți până la data de 13.05.2008 când prin sentința civilă nr. 1542/13.05.2008 a Judecătoriei Zalău ( definitivă și irevocabilă ) s-a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul părților.

Inculpatul și partea vătămată locuiesc împreună în imobilul situat în localitatea Z,-/A, jud.S, dar începând din luna martie 2008, între acestea au apărut neînțelegeri legate de faptul că inculpatul își petrece timpul în compania martorei căreia îi lucrează în gospodărie și despre care partea vătămată susține că inculpatul ar avea o relație extraconjugală, aspect confirmat și de martorii audiați în cauză.

Pe fondul acestor neînțelegeri, inculpatul a manifestat un comportament agresiv și violent la adresa părții vătămate, mai mult inculpatul a încercat să întrerupă legăturile pe care partea vătămată le avea cu vecinii sau rudele, motiv pentru care, a blocat ușa de acces în curte cu o cheie pe care o ținea asupra sa, urmărind astfel să o împiedice să părăsească curtea imobilului.

În data de 24.04.2008, partea vătămată a solicitat inculpatului cheia de la ușa de acces în curte (poartă) pentru a ieși din curtea casei și a se deplasa la o vecină, și întrucât inculpatul a refuzat să-i înmâneze cheia, partea vătămată s-a deplasat către o ușă secundară aflată în curte, moment în care inculpatul i-a pus o cu piciorul pentru aoî mpiedica să-și continue deplasarea, în urma căreia aceasta a căzut la pământ, în curte, după care inculpatul a apucat o piatră de jos și a aruncat-o spre partea vătămată cu care a lovit-o în regiunea temporală dreaptă a capului și în continuare a luat bățul pe care partea vătămată îl utiliza pentru sprijin și i-a aplicat cu acesta câteva lovituri peste brațe.

Conform certificatului medico - legal nr. 745/I/a/169/06.05.2008, în urma agresiunii partea vătămată a suferit leziuni traumatice pentru îngrijirea cărora au fost necesare un număr de 14-16 zile (19).

După ce a lovit -o pe partea vătămată, inculpatul a rămas indiferent la solicitarea părții vătămate și la rugămințile acesteia de a i se oferi ajutor.

de ajutor ale părții vătămate au fost auzite de martora, care a asistat și a văzut momentul în care inculpatul i-a aplicat loviturile părții vătămate și a chemat organele de poliție.

Având în vedere leziunile suferite de partea vătămată ( traumatism cranian acut deschis, plagă a regiunii temporale drepte, plagă cu lipsă de substanță a brațului stâng și drept, leziuni ce s-au produs prin lovire cu un corp dur), instanța nu a luat în considerare apărarea inculpatului că, partea vătămată s-a aruncat din proprie inițiativă, pentru a-și crea probe în procesul civil, având ca obiect evacuarea inculpatului din imobilul proprietate comună.

În drept, fapta inculpatului, care în data de 24.04.2008, i-a pus părții vătămate ( ), după care i-a aplicat lovituri cu o piatră pe care a aruncat-o în capul părții vătămate și cu un băț a lovit -o peste ambele brațe, cauzându-i astfel leziuni care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale, în condițiile în care partea vătămată era soția inculpatului, s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe asupra unui membru al familiei, prevăzută de art.180 alin. 21Cod penal..

Deoarece prin actul de sesizare al parchetului nu a fost reținut și alin. 2 al art. 180.pen. alături de alin. 21al aceluiași articol, în temeiul art. 334.proc.pen. instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului, în sensul adăugării și a prevederilor alin. 2 al art. 180.pen. alături de alin. 21al aceluiași articol.

Deoarece inculpatul nu are antecedente penale, instanța a reținut în sarcina acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal, cu efectele de atenuare a pedepsei conform art. 76 lit. d Cod penal.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal, ținând cont de efectul circumstanțelor atenuante, instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de lovire asupra părții vătămate ( ).

Referitor la modul de executare al pedepsei, având în vedere că pedeapsa închisorii aplicată nu este mai mare de 3 ani, iar inculpatul nu este recidivist, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, astfel că în baza art. 81 Cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei susmenționată pe o perioadă de 2 ani și 8 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, în condițiile art. 82 Cod penal.

Totodată, instanța a făcut aplicarea art. 71 alin1 Cod penal și art. 71 alin 5 Cod penal.

De asemenea, în baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

Cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, s-a constatat că partea vătămată () s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.000 lei daune morale și plata cheltuielilor judiciare efectuate cu purtarea procesului, iar Spitalul Județean de Urgență Z s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.197,99 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuielile de spitalizare efectuate cu îngrijirea părții vătămate.

Din cuprinsul probelor administrate în cauză a rezultat că inculpatul a comis infracțiunea de lovire, iar partea vătămată a suferit leziuni traumatice (traumatism cranian acut deschis, plagă a regiunii temporale drepte, plagă cu lipsă de substanță a brațului stâng și drept) necesitând 16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Având în vedere că în sarcina inculpatului sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prev. de art. 999.civ. (fapta ilicită, prejudiciu, vinovăție și legătura de cauzalitate) și ținând cont de suferințele fizice și psihice încercate de partea vătămată, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă (), iar inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 2.000 lei cu titlu de daune morale și 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorar avocațial 83) în favoarea acestei părți civile.

De asemenea, în temeiul art. 14 și art. 346.proc.pen. raportat la art. 998.civ. și art. 313 din nr.OUG 72/2006 s-a admis și cererea părții civile Spitalul Județean de Urgență Z, iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.197,99 lei despăgubiri civile în favoarea acestei părți civile.

Văzând și prevederile art. 189 și art. 191 Cod procedură penal, inculpatul a fost obligat să suporte și cheltuielile judiciare avansate de stat cu purtarea procesului, apreciate la suma de 300 lei, pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea și conservarea mijloacelor materiale de probă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul, apel ce a fost respin ca nefondat prin decizia penală nr.11/2009 a Tribunalului Sălaj.

Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei Tribunalului Sălaj, recurs ce a fost admis prin decizia penală nr.325/2009 a Curții de APEL CLUJ, casată decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Sălaj, cu motivarea că, în mod greșit calea de atac promovată împotriva sentinței Judecătoriei Zalăua fost judecată ca și apel, hotărârea făcând parte din categoria celor atacabile doar cu recurs.

În rejudecarea căii de atac ca și recurs, prin decizia penală nr.62 din 17 iunie 2009 Tribunalului Sălaj, s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.365 din 19.11.2008 a Judecătoriei Zalău și a fost obligat acesta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat și 3750 cheltuieli judiciare către partea vătămată.

Instanța de recurs a apreciat că instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt, în baza probelor administrate în cauză dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu. S-a aplicat inculpatului o pedeapsă în limite legale și, totodată, în mod corect instanța de fond a obligat pe inculpat la plata daunelor morale în sumă de 2000 lei către partea vătămată.

Împotriva deciziei Tribunalului Sălaj, pronunțată în recurs, inculpatul a formulat un nou recurs.

Calea de atac promovată de inculpat este inadmisibilă deoarece, hotărârea atacată, pronunțată de tribunal ca instanță de recurs a rămas definitivă la data pronunțării - 17 iunie 2009, conform art. 417 lit.c pr.pen. care reglementează data rămânerii definitive a hotărârii a instanței de recurs și, totodată, deciziile pronunțate de tribunale ca instanțe de recurs, nu figurează printre hotărârile prev. de art.385/1 pr.pen. ce pot fi supuse recursului.

Așa fiind, în baza art.385/15 pct.1 lit.a pr.pen. se va respinge ca inadmisibil recursul în cauză, iar în temeiul art.192 alin.2 pr.pen. va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului 300 lei, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul, domiciliat în loc. Z,-/A, jud. S, împotriva deciziei penale nr. 62 din 17 iunie 2009 Tribunalului

Obligă pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 29 septembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - -

Red./Dact.

2 ex./05.10.2009

Președinte:Livia Mango
Judecători:Livia Mango, Săndel Macavei Ana Covrig

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Lovirea sau alte violențe (art. 180 cod penal). Decizia 569/2009. Curtea de Apel Cluj