Purtarea abuzivă (art. 250 cod penal). Decizia 566/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.566/R/2009
Ședința publică din data de 29 septembrie 2009
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE: Livia Mango
JUDECĂTORI: Livia Mango, Săndel Macavei Ana Covrig
: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpatul și partea civilă, împotriva deciziei penale nr. 168/A/2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de purtare abuzivă, prev.de art.250 alin.2 penal și vătămare corporală, prev.de art.181 alin.1 penal, cu aplicarea art.33 lit.a și art.13 penal.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul personal asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar și partea civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că a fost audiat și-și menține declarațiile date până în prezent însă este de acord să mai dea o declarație și în fața instanței de recurs.
Se procedează la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului verbal de la dosar.
Partea vătămată arată că-și menține declarațiile date, cele menționate fiind consemnate conform procesului verbal de la dosar.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.
Partea vătămată susține recursul declarat și motivat în scris solicitând admiterea lui fiind nemulțumit de despăgubirile acordate solicitând acordarea acestora la nivelul suferințelor pricinuite. Consideră că inculpatul a săvârșit infracțiunile de fals și uz de fals, acesta făcându-se vinovat de infracțiunea de vătămare corporală gravă.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea soluțiilor pronunțate de instanța de fond și cea de apel și rejudecând cauza, să se dispună,în principal, achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a pr.pen. întrucât fapta nu există iarîn subsidiar, achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d pr.pen. întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii. Astfel, în mod cert, prin indicarea faptului că partea vătămată a fost agresată, există dubiu în ceea ce privește persoana care l-a agresat, la dosar nu există nicio probă directă care să confirme acte de agresiune din partea inculpatului. Din dosarul cauzei reies multe contradicții în declarațiile părții vătămate. Apreciază că aceasta, anterior, a participat la o altercație unde a suferit leziuni și că acestea nu se datorează acțiunii inculpatului. Cu onorar din.
Partea vătămată, cu privire la recursul inculpatului solicită respingerea lui.
Apărătorul inculpatului cu privire la recursul părții vătămate solicită respingerea lui.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor inculpatului și a părții vătămate ca nefondate și menținerea soluțiilor pronunțate de instanța de fond și cea de apel ca fiind temeinice și legale.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat și lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pornunța în cauză.
CURTEA
Prin sentința penală nr.641 din 30.10.2008 pronunțată de Judecătoria D e j, a fost condamnat inculpatul fiul lui și născut la data de 03.12.1967, în municipiul P, județ H, CNP. -, de cetățenie română, studii Școala de subofițeri de poliție S, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, doi copii minori, fără antecedente penale, agent de poliție la Poliția municipiului D, domiciliat în municipiul G-.2,.30, județ C, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă prev.de art. 250 al.2 din Codul penal cu aplicarea art. 13 cod penal, raportat la art.20 din Constituția României și art.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 al.l din Codul penal cu aplicarea art. 13 cod penal la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În temeiul art.33 lit.a, art.34 Cod penal inculpatul execută pedeapsa mai grea de 1 an închisoare.
În temeiul art.81,82 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani.
I-a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 14 lit.b Cod proc.penal și art.998 cod civil a fost obligat inculpat să plătească părții civile din D-, bloc.2,.39, județ C daune materiale de 2000 lei și 10.000 lei daune morale cu dobânda legală aferentă de la rămânerea definitivă a sentinței până la achitarea integrală a despăgubirilor.
În temeiul art. 313 din Legea 95/2006 a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea Spitalului Municipal D suma de 412,55 lei cheltuieli de spitalizare a părții vătămate, în perioada 06.02.2004-14.02.2004 cu dobânda legală începând cu 15.02.2004 până la achitarea integrală.
În temeiul art. 191 Cod proc.penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului în sumă de 2000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În noaptea de 05/06 februarie 2004, în jurul orelor 01,00, Poliția municipiului Daf ost sesizată telefonic de către numita asupra faptului că, la locuința părții vătămate, din D,-,.39, jud.C are loc un scandal, care tulbură liniștea locatarilor.
În acest sens, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, format din învinuiții și, care, observând în imediata apropiere a imobilului menționat prezența părții vătămate, vizibil aflat sub influența băuturilor alcoolice și prezentând un comportament verbal destul de agresiv, au procedat la legitimarea acestuia, precum și a persoanei care îl însoțea.
Întrucât partea vătămată a avut o atitudine necooperantă, refuzând să prezinte datele de identificare, în scopul stabilirii identității acesteia, declarând că se numește " din ", învinuitul a apreciat că se impune conducerea acesteia la sediul Poliției. În acest sens, s-a încercat conducerea părții vătămate spre autoturismul poliției, însă pe fondul opunerii rezistenței de către aceasta, a avut loc o altercație fizică între cei doi, aceștia căzând la un moment dat la pământ.
La fața locului a sosit un echipaj de jandarmi, compus din numiții serg.maj. și serg.maj., solicitat în scopul de a sprijini acțiunea inculpatului de a conduce partea vătămată la sediul poliției.
Partea vătămată a încercat să se opună conducerii la sediul poliției, între părți având loc o altercație, în urma căreia s-a reușit urcarea acesteia în autoturismul poliției, după ce anterior, pe fondul încercării de aoi mobiliza pe partea vătămată, s-a creat o învălmășeală între cei doi jandarmi, învinuitul, și partea vătămată.
La sediul Poliției municipiului D partea vătămată a fost condusă în camera nr.2, situată lângă camera ofițerului de poliție, unde a rămas timp de 40-50 minute, motivul fiind necesitatea stabilirii identității acesteia și întocmirea proceselor-verbale de contravenție.
Nu s-a constatat ca starea de sănătate a părții vătămate să fi fost afectată la momentul introducerii acesteia în sediul poliției, aceasta deplasându-se în condiții normale până în camera numărul 2.
În intervalul de timp cât partea vătămată a stat în sediul poliției, martorii - fratele părții vătămate, - fosta soție a părții vătămate și - fiul părții vătămate, care se aflau în fața sediului poliției, pe trotuar, au auzit partea vătămată strigând continuu: "Doamne ajută-mă, doamne nu mă lăsa!"și solicitând ajutor.
În ciuda insistențelor aparținătorilor părții vătămate, care i-au solicitat ofițerului de serviciu să le permită accesul în incinta sediului poliției, întrucât erau vizibil afectați de tratamentul la care era supus, fiind evident că acesta era agresat fizic de către polițiști, le-a fost refuzat accesul în instituție. Din depozițiile acestora a rezultat că, abia în momentul în care au comunicat ofițerului de serviciu că vor reclama conduita agenților de poliție, partea vătămată a fost scoasă din sediul poliției.
Partea vătămată a fost dusă până la scările de la ieșirea din sediul poliției de către învinuitul și încă un polițist, iar datorită faptului că aceasta nu se putea deplasa singur, în urma leziunilor suferite, a fost scos din sediu de către martorii și.
Din fața sediului Poliției partea vătămată a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Municipal În instanță au fost audiați martorii (475), (477), (499), (54O), (442), (441). Din declarațiile acestor martori a rezultat că starea de fapt reținută în rechizitoriu corespunde cu realitatea, partea vătămată a refuzat să prezinte datele de identificare la solicitarea polițistului, a opus rezistență atunci când a fost invitat să urce în mașina poliției pentru a se deplasa la sediu, astfel că între părți au avut loc altercații, a intrat în sediul Poliției în biroul nr.2, unde a stat un interval de cca. 40-50 minute, iar în momentul în care a ieșit din incita sediului poliției, nu putea să se deplaseze fiind transportat de urgență cu salvarea la Spitalul mun.
Martorii, (500-501) (543), (562), (563) au declarat că asupra părții vătămate nu au fost exercitate violențe pe perioada cât a stat în biroul nr.2, al poliției, existând posibilitatea ca leziunile constatate ulterior să fi fost determinate de atitudinea violentă a inculpatului înainte de a urca în mașina poliției și pe perioada transportului de la locul în care i s-a cerut părții vătămate să se legitimeze și sediul poliției.
Declarațiile acestor martori s-au coroborat cu declarația inculpatului potrivit căreia nu ar fi exercitat nici un fel de violențe asupra părții vătămate, pe durata în care a fost în incinta biroului nr.2 din sediul Poliției
Cu privire la aceste declarații, s-a constatat că intră în contradicție cu datele din declarațiile martorilor, și care se aflau în fața sediului Poliției pe trotuar, în timp ce partea vătămată era în incintă și au auzit strigătele acesteia, solicita ajutor, afirmând doamne ajută-mă, doamne nu mă lăsa
De altfel Raportul întocmit de Poliție (455-469) privind verificările efectuate în legătură cu reclamația formulată de partea vătămată, a relevat că partea vătămată a stat în incinta biroului cca. 45 minute, a intrat în incinta biroului fără să aibă nevoie de ajutorul unei terțe persoane. În concluziile raportului s-a precizat că traumatismul de gambă cu hematon extins i s-a putut produce părții vătămate fie atunci când a căzut peste trunchiul tufei de din fața blocului 2, fie cu ocazia busculadei create la urcarea în autoutilitarea poliției (458).
Nu s-a putut reține ca o cauză a traumatismului constatat pe corpul părții vătămate această împrejurare deoarece în această ipoteză partea vătămată ar fi avut nevoie de susținerea fizică a unei terțe persoane, în momentul în care a intrat în sediul poliției. Din declarațiile martorilor a rezultat că atunci când a ieșit din incinta biroului poliției, partea vătămată nu se putea ține pe picioare, a căzut pe scări și a fost nevoie de ajutorul celor care îl așteptau la ieșire pentru a-1 deplasa până la o jardinieră aflată în fața sediului, unde s-a așezat și a așteptat venirea salvării.
Deși partea vătămată a afirmat că atât cei doi jandarmi cât și polițiștii au exercitat violențe asupra sa, în rechizitoriu s-a reținut că jandarmii au stat foarte puțin în încăperea în care a fost introdusă partea vătămată în sediul Poliției. În declarația învinuitului s-a arătat că "la sosirea agentului la camera nr.2, eu împreună cu jandarmii am ieșit din această încăpere iar în camera nr.2 a rămas doar partea vătămată și " precum și cu declarația inculpatului potrivit căreia "în acea încăpere nu a mai intrat nimeni în afară de noi, cei doi polițiști și cei doi jandarmi care-1 conduseseră la sediul Poliției"( 117).
În consecință, a rezultat fără dubiu că inculpatul a fost in incinta biroului nr.2 poliție, împreună cu partea vătămată în interval de 40-45 minute cu excepția unui interval de 2-3 minute când inculpatul a ieșit pentru a-i verifica telefonic datele de identificare ale părții vătămate.
Din fața sediul Poliției partea vătămată a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul mun.
Din foaia de observație clinică generală întocmită părții vătămate la momentul internării de urgență la Spitalul Municipal D, a rezultat că aceasta a fost internată în data de 06 februarie 2004, orele 03,20, diagnosticul stabilit la internare fiind: contuzie forte gambă dreaptă, afirmativ prin agresiune corporală.(filele 256-261).
La aceeași oră, respectiv 03,20 din data respectivă, este consemnat și în caietul de sesizări al Poliției municipiului D, faptul că s-a primit un apel telefonic de la Spitalul Municipal prin care se încunoștința asupra faptului că, în vârstă de 44 ani, necesită internare, având o contuzie forte gambă dreaptă.
Actele medicale în care sunt consemnate leziunile suferite, de partea vătămată sunt: certificatul medico-legal nr.l009/I/a/228 din 18 februarie, respectiv 24 martie 2004, conform concluziilor căruia: Numitul prezintă leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, care pot data din 06.02.2004, și care până la data completării au necesitat 28-30 zile de îngrijiri medicale, urmând ca numărul total de zile de îngrijiri medicale să fie stabilit după stabilirea tratamentului medico-chirurgical aplicat.
Raportul de expertiză medico-legală nr. 335/II/h/l din 4.04.2006,(264) a stabilit următoarele concluzii:
Numitul a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin cădere în condițiile unui accident de muncă;leziunile au necesitat 100-120 de zile de îngrijiri medicale;sus-numitul nu se încadrează în nici o formă de invaliditate și prezintă o tulburare de adaptabilitate de 10%;ca urmare a accidentului și leziunilor constatate la data de 24 iunie 2005 de către medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă D, există legătură de cauzalitate, pareza de nerv sciatic provocând o dezechilibrare și cădere în momentul accidentului, leziunile au putut data din 10 noiembrie 2004 (filele 263-265).
În raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 6398/VI/a/49 din 13 octombrie 2006 (327) s-a arată că:
- din documentația medicală a cazului a rezultat că numitul a prezentat ca urmare a evenimentului traumatic din 05/06 februarie 2004 leziuni corporale de tipul " contuzie gamba dreaptă, hematom posttraumatic și pareză de nerv sciatic popliteu intern drept ".
- leziunile suferite s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure în condiții ce se vor stabili prin anchetă.
- nu există elemente obiective medico-legale care să permită stabilirea poziției ipotetice a celor implicați în evenimentul traumatic.
- leziunile suferite în cadrul traumatismului din data de 05/06 februarie 2004 au putut necesita 28-30 de zile de îngrijiri medicale în totalitate.
- cu ocazia examinării neurologice de specialitate din luna iulie 2004 efectuat la Clinica de Neurologie I C-N s-a constatat că pareza de nerv sciatic popliteu intern drept era remisă.
- examenul neurologic efectuat la solicitarea acestei instituții în iulie 2006 constatat pareza de nerv sciatic popliteu extern drept.
- sus-numitul nu prezintă sechele posttraumatice consecutive traumatismului suferit la data de 05/06 februarie 2004.
Conform adresei nr. 6648/XI/62 din 30 octombrie 2006, Institutului de Medicină Legală C-N, comisia de avizare și control a actelor medico-legale din cadrul IML C-N, analizând raportul de expertiză medico-legală nr. 6398/VI/a/49 din 13 octombrie 2006 privind pe numitul a avizat atât conținutul cât și concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală.
Există legătură de cauzalitate intre leziunile suferite de către partea vătămată și activitatea inculpatului prin prisma prezumției instituite de jurisprudența CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI, în soluționarea cauzelor având ca obiect încălcarea art.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căreia: " îndată ce o persoană, care a intrat în stare de sănătate bună în custodia autorităților statale, probează existența unor leziuni, se consideră că există o legătură de cauzalitate între acestea și pretinsele rele tratamente din partea agenților statului".
Prezumția instituită de către CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI este consacrată în numeroase cauze având ca obiect încălcarea art.3 al Convenției, potrivit căruia: " Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante".Acest drept este unul intangibil, căruia nu i se pot aduce limitări, nici chiar în situații excepționale, și de la care nu se poate deroga în nici un caz. ( A se vedea în acest sens hotărârea CEDO din 12 octombrie 2004, în cauza BURSUC împotriva României, hotărârea CEDO din 3 iunie 2003 în cauza PANTEA împotriva României, cauza BARBU împotriva României, prin hotărârea CEDO din 5 octombrie 2004, hotărârea CEDO din 11 iulie 2000, în cauza DIKME contra Turciei, hotărârea CEDO din 20 iulie 2004, în cauza BALOGH contra Ungariei).
Potrivit art.20 din Constituție, legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte, astfel încât jurisprudența CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI are o aplicare directă în dreptul intern, impunându-se ca izvor de drept.
Deși partea vătămată a susținut că leziunile cauzate prin violențele exercitate asupra sa de către inculpat nefiind vindecate până la data la care a suferit accidentul de muncă din 10.11.2004 au avut o contribuție esențială la producerea accidentului, această susținere este infirmată de Raportul de expertiză medico legală efectuat la 13.10.2006 conform căruia (pct.7) partea vătămată nu prezenta sechele post traumatice consecutive traumatismului suferit la 05/06 02.2004. De altfel prin Raportul de expertiză medico legală întocmit la 13.10.2006, se concluzionează că pareza de nerv sciatic popliteu intern drept s-a vindecat la data la care a avut loc accidentul de muncă, afecțiunea nervului era remisă în iulie 2004, cu câteva luni anterior accidentului de muncă din nov.2005 iar restul afecțiunilor de care suferă partea vătămată sunt ulterioare accidentului de muncă(330,335).
Starea de fapt reținută mai sus a fost dovedită cu plângerea și declarațiile părții vătămate (filele 5-9, 28-29, 34, 85-86, 99-101, 109-114, 270-275, 344-353,424), declarațiile inculpatului (filele 88-90, 116-122,422,423) declarațiile învinuiților (filele 123-138,362,478),declarațiile martorilor (filele 17-25, 27, 93-96, 102-105, 139-172,307-308,440,442,478,499,501,543,56 l-563), procese-verbale de confruntare (filele 173-192) raportul efectuat de Poliția municipiului D (filele 71-87,455-469) caietul de sesizări al Poliției (fila 88), acte medicale ( filele 10, 48-56, 202-220, 257-262, 318-326), rapoarte de expertiză medico-legală (filele 199-201, 264-266,327-336,354).
În drept, faptele învinuitului care, la data de 05/06 februarie 2004 aplicat lovituri părții vătămate, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 28-30 de zile de îngrijiri medicale, folosind amenințări și expresii injurioase la adresa acestuia, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de purtare abuzivă prev. de art. 250 al. 2 Cod penal și vătămare corporală prev. de art. 181 al. 1 Cod penal, raportat la art.20 din Constituția României coroborat cu art.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Deoarece inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, există concurs și prin urmare sunt aplicabile prevederile art. 33 lit. a Cod penal.
Deoarece prin Legea nr.278/2006 art.I, pct.60 conținutul art.250 Cod penal a fost modificat astfel încât s-ar agrava situația inculpatului, în cauză devin aplicabile prevederile art. 13 Cod penal - aplicarea legii penale mai favorabile.
La individualizarea pedepselor care s-au aplicat inculpatului s-a luat în considerare pericolul social al infracțiunilor, împrejurările în care au fost comise, atât în ceea ce privește conduita părții vătămate care a determinat o ripostă din partea inculpatului, vădit disproporționată raportat la calitatea acestuia și atribuțiile ce îi reveneau privind asigurarea ordinii publice, a siguranței cetățeanului și a respectării normelor legale ce guvernează un stat de drept. Inculpatul nu a mai fost condamnat, nu are antecedente penale, este căsătorit, are 2 copii minori, are un comportament decent în familie și societate.
Luând în considerare aceste elemente de individualizare, limitele speciale ale pedepselor, valoarea prejudiciului cauzat părții vătămate a fost condamnat inculpatul la pedepsele de:
- 1 an închisoare pentru infracțiunea de purtare abuzivă prev.de art.250 al.2 cod penal, cu aplic, aret.13 cod penal, rap.la art.20 din Constituția României și art.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
- 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev.de art.181 al.l Cod penal cu aplic, art. 13 cod penal.
În temeiul art.33 lit.a, 34 Cod penal, inculpatul execută pedeapsa mai grea de 1 an închisoare.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile art.81,82 cod penal, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat tară executarea acesteia.
În consecință s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termen ului de încercare de 3 ani.
S- făcut aplicarea art.83 cod penal.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 597.000 lei daune morale și 3000 lei daune materiale (424).
Prejudiciul material cauzat părții vătămate constă în contravaloarea alimentației necesare pe perioada cât a fost spitalizat, a medicamentelor necesare pentru tratarea leziunilor cauzate. Raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale și la faptul că ulterior externării partea vătămată a avut nevoie de o alimentație suplimentară și medicamente care să contribuie la însănătoșirea acestuia, s-a constatat că, prejudiciul material cauzat părții vătămate este de 2000 lei.
În afara daunelor materiale suferite de partea vătămată acesta a suferit și un prejudiciu moral decurgând din internarea în spital, traumele fizice și psihice suferite, sechele posttraumatice care au afectat negativ participarea sa la viața socială, profesională, și de familie. psihică suferită de partea vătămată presupune o compensație sub forma unor daune morale pentru prejudiciu nepatrimonial ce i s-a cauzat, stabilit într-un cuantum suficient pentru a constitui o justă reparație.
În lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, instanța de fond a stabilit întinderea acestora în raport de gravitatea vătămărilor produse și cu intensitatea suferințelor cauzate.
Au fost îndeplinite condițiile angajării răspunderii delictuale a inculpatului, astfel că, în temeiul art. 14 lit.b cod proc.penală și art.998 Cod civil a fost obligat acesta să-i plătească părții civile 2000 lei daune materiale și 10.000 lei daune morale, cu dobânda legală aferentă de la rămânerea definitivă a sentinței până la achitarea integrală a despăgubirilor.
În temeiul art.313 din Legea 95/2006 a fost obligat inculpatul să plătească Spitalului municipal D suma de 412,55 lei cheltuieli de spitalizare a părții civile, conform decontului de cheltuieli depus la fila 591, cu dobânda legală pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi următoare datei externării victimei 15.02.2004 până la achitarea integrală.
În temeiul art. 191 Cod proc.penală, a fost obligat inculpatul la 2000 lei cheltuieli judiciare statului.
Partea civilă nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată pretinse.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termenul legal inculpatul și partea vătămată.
Împotriva acestei soluții a declarat apel solicitând în esență schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 al. 1 Cod Penal in infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 Cod Penal plecându-se de la premiza ca printr-un act medical existent la fila 264 se afirma ca totalul îngrijirilor medicale ar fi intre 100 si 120 de zile; modificarea implicit a despăgubirilor si a daunelor morale, partea vătămată a suferit un accident de muncă datorat dezechilibrării care s-a produs pe fondul parezei de nerv sciatic survenită datorită agresiunii inculpatului din cursul anului 2005. Menționează că a fost bătut de mai multe persoane și că viața i-a fost afectată negativ după cele întâmplate, cuantumul despăgubirilor stabilite de prima instanță fiind extrem de redus în comparație, de exemplu, cu daunele care se acordă pentru calomnie.
Inculpatul a apreciat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate si achitarea sa cu respingerea despăgubirilor solicitate și obligarea părții vătămate la cheltuieli de judecata atât la fond cat si la recurs.
S-a considerat că trebuia să-și facă datoria și să conducă la sediul poliției pe partea vătămată recalcitrantă și disprețuitoare, agresivă prin lovirea dubei poliției și a inculpatului, că nu a lovit partea vătămată în sediul poliției, că nu avea timp suficient să facă acest lucru în intervalul de timp de circa 15-20 de minute cât a stat partea vătămată în biroul nr. 2 deoarece întocmirea proceselor verbale de contravenție i-a luat destul de mult timp, că nu s-a ținut cont de atitudinea zeflemitoare și provocatoare a părții vătămate, de certificatul medico-legal care atestă leziunile suferite de inculpat cu ocazia incidentului, precum nici de împrejurarea că inculpatul, anterior incidentului, a mai participat la o altercație, ocazie cu care putea să sufere leziunile la care a făcut referire. Nu se putea lua în considerare nici practica CEDO deoarece premisa era ca inculpatul să intre pe picioarele lui în sediul poliției, ori inculpatul a dovedit că partea vătămată a participat la o altercație anterioară, s-a lovit cu ocazia incidentului din fața blocului și s-a manifestat agresiv și pe perioada transportului până la poliție. Inculpatul a considerat că partea vătămată a înscenat toate aceste agresiuni și că în nici un caz nu avea cum să sufere leziuni care să necesite pentru vindecare 100-120 zile de îngrijiri medicale. A solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a din Codul d e procedură penală deoarece nu există fapta de agresare a părții vătămate, iar dacă se va considera că totuși există, achitarea în temeiul art. 10 lit. d din Codul d e procedură penală deoarece lipsește raportul de cauzalitate între eventuala faptă a inculpatului și leziunile suferite de partea vătămată. S-a mai arătat că însăși partea vătămată a afirmat de mai multe ori că a fost bătută de mai multe persoane, ceea ce înseamnă că există un dubiu asupra identității agresorului, dubiu ce profită inculpatului. A solicitat respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice. În concluziile scrise inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c din Codul d e procedură penală și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea introducerii în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a IPJ
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate de partea vătămată și inculpat, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul a constatat că apelul este fondat doar în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 13 din Codul penal, ca atare a încadrării juridice dată faptei și a omisiunii interzicerii drepturilor inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie.
Astfel, prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului deoarece din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul, polițist de serviciu în noaptea de 5/6.02.2004 în mun. D, fiind chemat la fața locului pentru un scandal petrecut în apropiere, a constatat că în fața blocului partea vătămată se manifesta recalcitrant față de fiul și soția sa și a crezut ( de altfel în mod întemeiat) că acesta este motivul pentru care a fost chemat pe strada - C. A solicitat părții vătămate să vorbească pe un ton mai scăzut, însă acesta s-a revoltat devenind recalcitrant, moment în care inculpatul a cerut părții vătămate să se legitimeze, acesta răspunzând că se numește din, este un și face ce vrea. Inculpatul a cerut părții vătămate să urce în duba poliției pentru a fi condus la sediu în vederea stabilirii identității, moment în care a început să se manifeste agresiv, ajungându-se la o întreagă învălmășeală, colegul inculpatului - martorul solicitând sprijinul jandarmilor. La fața locului s-au deplasat doi jandarmi cu un taxi, aceștia, împreună cu inculpatul și colegul său încercând să introducă partea vătămată în dubă. Aceasta a adresat amenințări inculpatului, l-a lovit și au căzut la pământ până la urmă reușindu-se introducerea părții vătămate în dubă. Pentru faptele sale partea vătămată a fost în final condamnată la pedeapsa de 350 lei amendă penală cu suspendarea condiționată a executării acesteia pentru comiterea infracțiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. 2 din Codul penal prin sentința penală nr. 415/2006 a Judecătoriei D e j, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 708/2006 a Curții de APEL CLUJ.
Deși este posibil ca partea vătămată să fi suferit leziuni și la fața locului, este cert că în sediul poliției a intrat pe picioarele sale, a fost introdus în Biroul nr. 2 unde a rămas cca. 45 de minute, iar când a ieșit nu a mai putut merge fiind nevoie să fie sprijinit, iar, dus cu ambulanța la spital, s-a dovedit că suferise o contuzie forte a gambei drepte. Pe toată perioada cât s-a aflat în sediul poliției, partea vătămată s-a aflat în supravegherea inculpatului care este singura persoană ce poartă răspunderea faptului că în momentul în care partea vătămată a ieșit din sediu nu mai putea merge. Deși partea vătămată a făcut referire la faptul că a fost lovit de mai multe persoane, s-a stabilit definitiv prin decizia nr. 34/19.10.2006 a Tribunalului Militar Teritorial B că jandarmii și (cei doi veniți la fața locului cu taxiul) nu l-au lovit în sediul poliției, față de aceștia neîncepându-se urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de purtare abuzivă și vătămare corporală. De precizat este și faptul că celălalt polițist - - a ieșit din biroul nr. 2 pentru a stabili telefonic identitatea părții vătămate.
Inculpatul a declarat că a rămas singur cu partea vătămată cât timp i-a întocmit procesele verbale de contravenție în biroul nr. 2, deci persoana ce putea să agreseze în mod cert partea vătămată era. Împrejurarea că a fost nevoie de 4 persoane pentru a introduce partea vătămată în dubă duce la concluzia că partea vătămată a fost agresată în sediul poliției de mai multe persoane însă numărul acestora și identitatea lor nu se mai poate stabili de vreme ce jandarmii nu au fost trimiși în judecată iar din datele cauzei, pe parcursul cercetărilor, nu s-a stabilit eventuala contribuție și a altor agresori, declarația părții vătămate în sprijinul acestei ipoteze fiind singulară.
Împrejurarea că partea vătămată a rămas în interiorul sediului poliției C puțin 30-40 de minute este dovedită, pe lângă declarațiile membrilor familiei părții vătămate și de raportul ofițerului de serviciu ( 461 dos. ) întocmit imediat după incident.
În ceea ce privește leziunile suferite de partea vătămată, tribunalul a constatat că s-au făcut toate demersurile pentru a se stabili care sunt acestea, peste concluziile Comisiei de avizare și control a actelor medico-legale din cadrul Institutului de Medicină Legală C-N, care avizează concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală, tribunalul neavând cum să treacă. Raportul de nouă expertiză medico-legală a stabilit că numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării în urma leziunilor suferite în noaptea de 5/6.02.2004 este de 28-30 și că nu există legătură de cauzalitate între acestea și accidentul de muncă suferit de partea vătămată în cursul lunii noiembrie 2005. De altfel, acest lucru se desprinde în mod logic din actele medico-legale de la dosarul cauzei deoarece sechela cu care a rămas partea vătămată după incident - pareza nervului sciatic popliteu intern drept era remisă în iulie 2004, în nici un act medical sau medico-legal întocmit înaintea accidentului de muncă suferit în noiembrie 2004 nefăcându-se referire la pareza unui alt nerv. Faptul că în anul 2006 partea vătămată prezenta pareza nervului sciatic popliteu extern drept nu poate fi pusă decât pe seama accidentului de muncă. Concluzia este că, de vreme ce până la data accidentului inculpatul suferise doar pareza nervului intern, care era remisă (nu mai exista) încă înainte de accident, între leziunile suferite de partea vătămată din cauza inculpatului și accidentul de muncă datorat dezechilibrării din noiembrie 2004 nu există legătură de cauzalitate. În aceste condiții nu se poate discuta în cauză de vătămare corporală gravă ci doar de vătămare corporală simplă, schimbările de încadrare juridică solicitate de partea vătămată fiind respinse.
În ceea ce privește susținerile inculpatului că prima instanță nu a ținut cont de manifestările agresive și recalcitrante ale părții vătămate s-a reținut că partea vătămată a fost condamnată pentru ultraj la adresa inculpatului prin sentința penală mai sus menționată la pedeapsa de 350 lei amendă penală. În ce privește provocarea ce se solicită a fi reținută ca circumstanță atenuantă legală s-a arătat că aceasta putea fi reținută doar dacă la fața locului inculpatul săvârșea infracțiunea de purtare abuzivă ceea ce nu e cazul. Între incidentul din fața blocului și intrarea în biroul nr. 2 trecut un interval de timp suficient de pentru a nu mai discuta de provocare ci de o hotărâre a inculpatului de a se răzbuna "pe teritoriul propriu" și nu față de eventuali martori oculari civili, pe partea vătămată, pentru impertinența acesteia.
Revenind la motivul pentru care apelul inculpatului este fondat, s-a menționat că la data comiterii faptei articolul 250 din Codul penal avea doar două aliniate iar infracțiunea de purtare abuzivă nu absorbea în conținutul său decât infracțiunea de lovire, nu și pe cea de vătămare corporală sau vătămare corporală gravă. Ca atare, încadrarea juridică a faptei inculpatului era aceea de purtare abuzivă și vătămare corporală, infracțiuni în concurs. La data la care a fost însă trimis în judecată inculpatul și la data judecării lui de către instanța de fond intervenise Legea nr. 278/2006 care modificase Codul penal, aliniatul 4 al art. 250 prevăzând că vătămarea corporală săvârșită de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu față de o persoană se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani.
Prima instanță, făcând aplicarea legii penale mai favorabile a considerat însă în mod greșit că legea veche e mai favorabilă deoarece maximul pedepsei pentru infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 este de doar 5 ani (al alin. 1 al purtării abuzive fiind mult mai mic) deoarece în modalitatea în care a fost trimis în judecată inculpatul a comis 2 infracțiuni în concurs, iar în modalitatea prevăzută de legislația actuală a comis doar una. Ori, se știe că una din stările de agravare a pedepsei este concursul de infracțiuni. Drept urmare, în situația inculpatului, a comite o infracțiune este mai puțin grav decât a comite 2 infracțiuni, iar legea penală mai favorabilă este cea nouă care statuează că fapta inculpatului de a pricinui integrității corporale a părții vătămate o vătămare ce necesită pentru vindecare 28-30 de zile de îngrijiri medicale, în timp ce funcționar public fiind, inculpatul se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. 4 din Codul penal. Acest lucru cu atât mai mult cu cât instanța de fond, și la rândul său și tribunalul, au optat pentru aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special.
Drept urmare, în temeiul art. 250 alin. 4 cu aplicarea art. 13 din Codul penal inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, cuantumul pedepsei fiind stabilit în funcție de criteriile prev. de art. 72 din Codul penal, dar și de atitudinea sfidătoare a părții vătămate care era în stare de ebrietate la data incidentului, respectiv de circumstanțele concrete ale comiterii faptei.
Datorită celor mai sus arătate în speță nu se poate adopta soluția de achitare pe niciunul din temeiurile prev. de art. 10 literele a (s-a dovedit că fapta există), c (s-a dovedit în mod cert că persoana care putea produce leziunile suferite de partea vătămată este inculpatul) sau d (există legătură de cauzalitate între lovituri și leziuni de vreme ce partea vătămată a intrat pe picioare în sediul poliției și nu a mai putut umbla la ieșire).
În ce privește apelul părții vătămate, acesta a fost admis doar sub aspectul omisiunii aplicării pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prev. de art. 64 1 lit. a teza a II-a din Codul penal, inculpatului atrăgându-i-se atenția și asupra împrejurării că în caz de neplată cu rea-credință a despăgubirilor civile stabilite se poate revoca beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei.
În legătură cu cuantumul daunelor materiale și morale, tribunalul a considerat că acestea au fost legal și temeinic stabilite de prima instanță și că raportat la leziunile suferite de partea vătămată în urma incidentului din februarie 2004 sumele sunt suficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit de partea civilă.
În ce privește solicitarea inculpatului de trimitere a cauzei spre rejudecare în vederea introducerii în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a IPJ C, s-a reținut că potrivit art. 16 alin. 1 din Codul d e procedură penală partea responsabilă civilmente poate fi introdusă în proces până, C mai târziu, la citirea actului de sesizare, iar potrivit alin. 2 aceasta poată să intervină în proces până la terminarea cercetării judecătorești în primă instanță, ambele momente procesuale fiind deja epuizate. Ca atare nu este posibilă trimiterea cauzei în rejudecare la prima instanță pentru acest motiv.
Împotriva deciziei, în termen legal s-au exercitat căile de atac a recursului de către aceleași părți, respectiv ca parte vătămată și civilă și inculpatul, ce a contestat hotărârea de condamnare și obligațiile în latură civilă în întregul lor. În esență s-au reiterat aceleași critici invederate și la nivelul instanței de apel.
Partea vătămată este nemulțumită de despăgubirile acordate solicitând acordarea acestora la nivelul suferințelor pricinuite. Consideră că inculpatul a săvârșit infracțiunile de fals și uz de fals, acesta făcându-se vinovat de infracțiunea de vătămare corporală gravă. Inculpatul solicită admiterea recursului, casarea soluțiilor pronunțate de instanța de fond și cea de apel și rejudecând cauza, să se dispună, în principal, achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a pr.pen. întrucât fapta nu există iarîn subsidiar, achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d pr.pen. întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii. Astfel, în mod cert, prin indicarea faptului că partea vătămată a fost agresată, există dubiu în ceea ce privește persoana care l-a agresat, la dosar nu există nicio probă directă care să confirme acte de agresiune din partea inculpatului. Din dosarul cauzei reies multe contradicții în declarațiile părții vătămate. Apreciază că aceasta, anterior, a participat la o altercație unde a suferit leziuni și că acestea nu se datorează acțiunii inculpatului.
Instanța de recurs analizând căile de atac exercitate de persoanele declarante, motivele expres invocate ce trebuie analizate prin prisma cazurilor de casare înscrise în disp.art.385/9 pr.pen. reține următoarele:
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului deoarece din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul, polițist de serviciu în noaptea de 5/6.02.2004 în mun. D, fiind chemat la fața locului pentru un scandal petrecut în apropiere, a constatat că în fața blocului partea vătămată se manifesta recalcitrant față de fiul și soția sa și a crezut că acesta este motivul pentru care a fost chemat pe strada - C. A solicitat părții vătămate să vorbească pe un ton mai scăzut, însă acesta s-a revoltat devenind recalcitrant, moment în care inculpatul a cerut părții vătămate să se legitimeze, acesta răspunzând că se numește din, este un și face ce vrea. Inculpatul a cerut părții vătămate să urce în duba poliției pentru a fi condus la sediu în vederea stabilirii identității, moment în care a început să se manifeste agresiv, ajungându-se la o întreagă învălmășeală, colegul inculpatului - martorul solicitând sprijinul jandarmilor. La fața locului s-au deplasat doi jandarmi cu un taxi, aceștia, împreună cu inculpatul și colegul său încercând să introducă partea vătămată în dubă. Aceasta a adresat amenințări inculpatului, l-a lovit și au căzut la pământ până la urmă reușindu-se introducerea părții vătămate în dubă. Pentru faptele sale partea vătămată a fost în final condamnată la pedeapsa de 350 lei amendă penală cu suspendarea condiționată a executării acesteia pentru comiterea infracțiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. 2 din Codul penal prin sentința penală nr. 415/2006 a Judecătoriei D e j, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 708/2006 a Curții de APEL CLUJ.
Deși este posibil ca partea vătămată să fi suferit leziuni și la fața locului, este cert că în sediul poliției a intrat pe picioarele sale, a fost introdus în Biroul nr. 2 unde a rămas cca. 45 de minute, iar când a ieșit nu a mai putut merge fiind nevoie să fie sprijinit, iar, dus cu ambulanța la spital, s-a dovedit că suferise o contuzie forte a gambei drepte.
Ori, strict juridic, pe toată perioada cât s-a aflat în sediul poliției, partea vătămată s-a aflat în supravegherea inculpatului care este singura persoană ce poartă răspunderea faptului că în momentul în care partea vătămată a ieșit din sediu nu mai putea merge.
Deși partea vătămată a făcut referire la faptul că a fost lovit de mai multe persoane, s-a stabilit definitiv prin decizia nr. 34/19.10.2006 a Tribunalului Militar Teritorial B că jandarmii și (cei doi veniți la fața locului cu taxiul) nu l-au lovit în sediul poliției, față de aceștia neîncepându-se urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de purtare abuzivă și vătămare corporală. De precizat este și faptul că celălalt polițist - - a ieșit din biroul nr. 2 pentru a stabili telefonic identitatea părții vătămate.
Împrejurarea că partea vătămată a rămas în interiorul sediului poliției C puțin 30-40 de minute este dovedită, pe lângă declarațiile membrilor familiei părții vătămate și de raportul ofițerului de serviciu ( 461 dos. ) întocmit imediat după incident.
În ceea ce privește leziunile suferite de partea vătămată, tribunalul a constatat cu corectitudine că s-au făcut toate demersurile pentru a se stabili care sunt acestea, peste concluziile Comisiei de avizare și control a actelor medico-legale din cadrul Institutului de Medicină Legală C-N, care avizează concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală, tribunalul neavând cum să treacă. Raportul de nouă expertiză medico-legală a stabilit că numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării în urma leziunilor suferite în noaptea de 5/6.02.2004 este de 28-30 și că nu există legătură de cauzalitate între acestea și accidentul de muncă suferit de partea vătămată în cursul lunii noiembrie 2005. Sechela cu care a rămas partea vătămată după incident - pareza nervului sciatic popliteu intern drept era remisă în iulie 2004, în niciun act medical sau medico-legal întocmit înaintea accidentului de muncă suferit în noiembrie 2004 nefăcându-se referire la pareza unui alt nerv. Faptul că în anul 2006 partea vătămată prezenta pareza nervului sciatic popliteu extern drept nu poate fi pusă decât pe seama accidentului de muncă. Concluzia este că, de vreme ce până la data accidentului inculpatul suferise doar pareza nervului intern, care era remisă (nu mai exista) încă înainte de accident, între leziunile suferite de partea vătămată din cauza inculpatului și accidentul de muncă datorat dezechilibrării din noiembrie 2004 nu există legătură de cauzalitate.
Datorită celor mai sus arătate în speță nu se poate adopta soluția de schimbare a încadrării juridice dar nici de achitare pe niciunul din temeiurile prev. de art. 10 literele a, c sau
de față apare a fi mai mult decât interesantă într-o dezbatere a sa de ordin juridic raportat la contextul social și politc în care este antrenată România, cu o conformare din partea autorităților statului la toate standardele și cerințele impuse la nivel european, inclusiv prin prisma dispozițiilor instituite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și implicit jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Dacă într-un regim polițienesc, prin care de altfel România a și trecut anterior, în contextul regimului comunist ce a funcționat, o astfel de cauză penală se reducea simplist la cuvântul unei persoane lezate contra cuvântului unui polițist agresor, având mai totdeauna câștig de cauză cea din urmă persoană, standardele actuale impun o dezbatere mai amănunțită a speței, cu funcționarea inclusiv a unei prezumții ce decurge din jurisprundența Curții Europene a drepturilor omului raportat la art.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Există legătură de cauzalitate între leziunile suferite de către partea vătămată și activitatea inculpatului prin prisma prezumției instituite de jurisprudența CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI, în soluționarea cauzelor având ca obiect încălcarea art.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căreia: " îndată ce o persoană, care a intrat în stare de sănătate bună în custodia autorităților statale, probează existența unor leziuni, se consideră că există o legătură de cauzalitate între acestea și pretinsele rele tratamente din partea agenților statului". Prezumția instituită de către CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI este consacrată în numeroase cauze având ca obiect încălcarea art.3 al Convenției, potrivit căruia: " Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante".Acest drept este unul intangibil, căruia nu i se pot aduce limitări, nici chiar în situații excepționale, și de la care nu se poate deroga în nici un caz.
Cert este a se stabili dacă în sediul poliției partea vătămată a intrat pe picioarele sale, era sau nu lezionată din cadrul unor conflicte anterioare în care nu ar fi fost inclus inculpatul. S-a confirmat pe deplin că partea vătămată a intrat în sediul poliției într-o stare medicală bună, fără a fi consemnate oficial leziuni, acolo a rămas circa 45 minute, iar la ieșire s-a confirmat de asemenea și aspectul că nu putea merge de una singură fiind nevoie de a fi sprijinită. A fost deplasată inclusiv la spital unde s-a dovedit că suferise o contuzie. Juridic activitatea de supraveghere a părții vătămate a căzut în sarcina inculpatului, singura persoană responsabilă de situația părții vătămate. ca inculpatul să nu înțeleagă acest lucru, să nu își asume acest simț al răspunderii iar anumite evenimente anterioare petrecute, respectiv altercații la care partea vătămată să fi participat nu influențează la modul efectiv activitatea de răspundere din partea inculpatului raportat la situația părții vătămate aflată în biroul poliției. Mai mult, partea vătămată a făcut vorbire de lovirea sa de mai multe persoane, inclusiv de către jandarmi, aspect neînlăturat de către inculpat, certă fiind iarăși situația juridică a neînceperii urmăririi penale față de aceștia deși s-a derulat o anchetă penală în acest sens.
În legătură cu cuantumul daunelor materiale și morale, tribunalul a considerat că acestea au fost legal și temeinic stabilite de prima instanță și că raportat la leziunile suferite de partea vătămată în urma incidentului din februarie 2004 sumele sunt suficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit de partea civilă.
Așa fiind, pentru considerentele arătate recursurile de față vor fi respinse, nu se poate constata vreo eroare de fapt sau orice alte împrejurări ce s-ar putea încadra pe criteriile vreunor cazuri de casare înscrise în disp.art.385/9 pr.pen. ce să poate fi luate în considerare.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă .în D-, -.39 și de inculpatul domiciliat în municipiul G-.2,.30, județ C, împotriva deciziei penale nr. 168 din 25 mai 2009 a Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial, iar pe partea vătămată o obligă la plata sumei de 200 lei.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 29 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
RED.SM/MB
09.10.09/5 EX.
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango, Săndel Macavei Ana Covrig
