Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 732/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 7164/94/2007
790/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 732
Ședința publică de la 15 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lucia Rog
JUDECĂTOR 2: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 3: Florică Duță
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de către partea civilă, împotriva sentinței penale nr. 526/27.11.2008, pronunțată de Judecătoria sector 6 B și a deciziei penale nr. 149/A din data de 04.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Ia Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - inculpat personal, lipsind recurent - parte civilă, pentru care se prezintă avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -, emisă de Baroul București - Cabinet individual, Spitalul Clinic de Urgență "" și intimat - asigurator de răspundere civilă, -Reasigurare "".
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul recurentei - părți civile, depune la dosar motivele de recurs.
Constatând că, nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, trece la dezbateri.
Apărătorul recurentei - părți civile având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea în parte a soluției instanței de apel în baza art. 3859pct. 10 Cod procedură penală, raportat la art. 246 alin. 1 și art. 14 din Codul d e procedură penală și obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei, astfel cum a hotărât instanța de fond. Consideră că, micșorarea cuantumului daunelor morale este nefirească, având în vedere dinamica producerii accidentului, concluziile raportului de expertiză medicală efectuat în cauză, numărul mare al zilelor de îngrijiri medicale primite și gravitatea traumatismelor ivite în urma accidentului.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat, solicitând menținerea soluției instanței de apel, considerând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 3859pct. 10 Cod procedură penală, având în vedere că, instanța s-a pronunțat asupra cuantumului daunelor morale. Mai solicită obligarea recurentei - părți civile la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Intimatul - inculpat având cuvântul, declară că lasă la aprecierea instanței decizia ce se va lua.
CURTEA,
Prin sentința penală nr.526/ 27.11.2008, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul penal nr-, în temeiul art.184 alin. 2 și 4 Cod penal cu aplicarea art.74 alin. 1 lit. a și c Cod penal, art. 74 alin. 2 Cod penal, art.15 alin. 2 Cod penal, art. 80 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala din culpa.
În temeiul art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a Ii-a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale pe o durata de 3 ani, termen de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal.
În temeiul art.71 alin.5 Cod penal, s-a suspendat pe durata suspendării executării pedepsei principale, executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 359 Cod procedura penala, s-au pus inculpatului în vedere dispozițiile art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate.
În temeiul art. 346 alin.1 Cod procedura penala și art.14 Cod procedura penala raportate la art. 998 și urm. Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorul -. A, astfel cum a fost precizată.
A fost obligat inculpatul să plătească pârtii civile suma de 50.000 lei, cu titlul de daune morale, asigurătorul răspunzând în condițiile Legii nr. 136/1995, modificata.
În temeiul art.346 alin.1 Cod procedura penala si art. 14 Cod procedura penala, raportate la art. 998 si urm. cod civil si art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenta B - împotriva inculpatului si in contradictoriu cu asigurătorul -.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgenta B - suma de 3878,91 lei și dobânda legală de la data pronunțării prezentei sentințe pana la achitarea integrala a debitului, cu titlul de daune materiale, asigurătorul răspunzând în condițiile Legii nr. 136/1995, modificată.
In temeiul art. 193 alin. 6 Cod procedură penală, s-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli judiciare.
In temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pe data de 29.09.2005, în jurul orelor 09.30- 09.45, autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare B-44- condus de inculpatul se deplasa pe 1, pe a doua a sensului de mers, dinspre B către P și, în același timp, pe marcajul pietonal situat în dreptul din orașul Otopeni, jud. I, se afla în traversare de la stânga la dreapta, raportat la direcția de mers a autoturismului, partea civilă. Inculpatul nu a oprit înaintea trecerii de pietoni, autoturismul condus de acesta intrând în coliziune, pe trecerea de pietoni, cu victima. În momentele premergătoare accidentului acesta circula cu o viteza de circa 43 km/ și în apropiere de trecerea de pietoni ar fi avut posibilitatea de evitare a accidentului dacă ar fi oprit înainte de marcajul pietonal pentru a acorda prioritate pietonului în traversarea regulamentară - conform art. 180 alin. 7 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (HG nr. 85/2003, în vigoare la data producerii accidentului), în prezent art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006 -, în timp ce victima se afla, în momentele premergătoare accidentului, în condiții legale de trafic, neavând posibilitatea evitării accidentului.
Din raportul de expertiză medico-legală nr. Al/J/573/2005 din data de 11.07.2008 întocmit de Iar ezultat că aceste leziuni au necesitat, spre vindecare, un număr de 135 de zile de îngriji medicale, aceste leziuni nepunând în pericol viata victimei, însă putând conduce la instalarea unei infirmități fizice permanente - aspect incert în prezent.
In drept, fapta inculpatului de a provoca, din culpa, vătămarea corporală a unei persoane, în timpul exercitării unei activități reglementate de lege - conducerea unui autoturism pe drumurile publice -, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale incidente (nerespectarea obligației de a acorda prioritate pietonilor angajați în traversarea drumurilor publice, pe trecerile marcate sau semnalizate cu indicator), provocând victimei o vătămare corporală ce a necesitat, spre vindecare, 135 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzuta de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.
Pentru a decide cu privire la pedeapsa ce a fost aplicata, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal.
Astfel, având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are în general o conduită corespunzătoare, a recunoscut și regretat în parte fapta comisă, a dat dovadă de o conduită cooperantă pe parcursul desfășurării procesului penal, instanța a reținut în beneficiul inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal.
Având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului - vârsta acestuia, problemele sale de sănătate -, instanța a reținut în beneficiul inculpatului incidența art. 74 alin. 2 Cod penal.
Însă, având în vedere gravitatea faptei - in special prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea victimei -, având în vedere și conduita oscilanta a inculpatului - care a încercat să inculpe, parțial, victima - instanța a reținut în sarcina inculpatului incidența art. 75 alin. 2 Cod penal.
În consecința, instanța, văzând și dispozițiile art. 80 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 1 an.
Pentru a decide astfel cu privire la pedeapsa ce a fost aplicată, instanța a avut în vedere gravitatea leziunilor produse părții civile, apreciind că aplicarea unei pedepse cu amenda penală, chiar dacă s-ar dispune executarea acesteia, nu ar răspunde gradului relativ ridicat de pericol social al faptei reținute în sarcina inculpatului.
În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a Il-a și lit. b Cod penal, drepturi apreciate de instanță ca incompatibile cu fapta reținută în sarcina acestuia.
Astfel, în privința interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a Il-a și lit. b Cod penal, instanța a apreciat că exercitarea dreptului de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat nu sunt posibile, având în vedere antecedentul penal creat, forma de executare.
De asemenea, pentru a decide astfel cu privire la drepturile ce au fost interzise pe durata executării pedepsei principale, instanța a avut în vedere faptul că dreptul de a alege constituie un drept politic fundamental pentru un cetățean român, interzicerea sa fiind condiționată de comiterea unor fapte grave - ipoteza ce nu este incidența în cauza de față.
S-a avut în vedere și Decizia CEDO în cauza Sabou si României.
Apreciind că scopul pedepsei, astfel cum este acesta reglementat prin dispozițiile art. 52 Cod penal, poate fi atins și fără executarea acesteia, în temeiul art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durata de 3 ani, termen de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal.
In temeiul art.71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, executarea pedepsei accesorii.
In temeiul art. 359 Cod procedură penală, s-au pus inculpatului în vedere dispozițiile art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, cu privire la acțiunea civilă formulată de partea civilă împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorul Reasigurare, instanța a reținut că fapta inculpatului care, din culpă, a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a părții civile, producându-i părții civile un prejudiciu moral (suferința produsă părții civile prin leziunile produse), întrunește, conform art. 998 și urm. Cod civil, condițiile răspunderii civile delictuale, atât sub aspect obiectiv (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate), cât și sub aspect subiectiv (culpa).
Cu privire la valoarea daunelor morale solicitate de partea civilă, instanța a apreciat că, deși asemenea daune nu pot fi cuantificate, pentru a reține temeinicia pretențiilor părții civile se impune a se avea în vedere suferința fizică și morală, în mod vădit intense și de durată, produse părții civile prin leziunile produse, prin raportare la gravitatea leziunilor suferite de aceasta, la durata tratamentului, la natura afecțiunilor suferite de partea civila și efectele acestora.
In consecința, instanța a apreciat că suma de 50.000 lei corespunde prejudiciului moral produs părții civile.
În raport cu acestea, în temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală și art. 14 Cod procedură penală, raportat la art. 998 și urm. Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorul Reasigurare
A fost obligat inculpatul să plătească acestei pani civile suma de 50.000 lei cu titlul de daune morale, asigurătorul răspunzând în condițiile Legii nr. 136/1995.
Cu privire la acțiunea civila formulată de partea civila Spitalul Clinic de Urgenta B, instanța a reținut că fapta inculpatului care, din culpă, a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a victimei, fiind necesara acordarea de îngrijiri medicale acestuia și producându-i părții civile Spitalul Universitar de Urgență B un prejudiciu material reprezentat de contravaloarea cheltuirilor de spitalizare a victimei, întrunește, conform art. 998 și urm. Cod civil, condițiile răspunderii civile delictuale, atât sub aspect obiectiv (fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate), cât și sub aspect subiectiv (culpa).
In consecința, în temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală și art. 14 Cod procedură penală, raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată, art. 998 și urm. Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorul Reasigurare
A fost obligat inculpatul să plătească acestei părți civile suma de 3878,91 lei și dobânda legala de la data pronunțării prezentei sentințe până la achitarea integrata a debitului, cu titlul de daune materiale, asigurătorul răspunzând în condițiile Legii nr. 136/1995, modificata.
Pentru a reține angajarea răspunderii asigurătorului Reasigurare în cauza de față, instanța a avut în vedere faptul că polița de asigurare obligatorie de răspundere civila auto seria - nr. - emisă de Reasigurare, deși a fost depusă doar în copie la dosar, nu a fost contestată de asigurător, a fost utilizară și în fața unei alte instituții -Instituția Prefectului Mun. B - -, nefiind dovedită împrejurarea că aceasta poliță nu ar corespunde realității.
În temeiul art. 193 al 6 Cod procedură penală, s-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel asigurătorul SC - Reasigurare SA, criticând-o sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile. Astfel, cu referire la pretențiile solicitate de partea civilă drept daune morale, s-a arătat că trebuie să se aibă în vedere faptul că indemnizația acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte o reparare a acestuia, în sensul unei compensații sau satisfacții compensatorii, iar nu o sursă de îmbogățire fără just temei a părții civile. De aceea, această indemnizație nu se acordă arbitrar, la întâmplare, chiar dacă prejudiciul moral nu poate fi eventual în bani, ci trebuie stabilită în baza unei aprecieri a prejudiciului moral în ansamblu, a unor criterii de apreciere cel puțin aproximative.
S-a mai arătat că în doctrină au fost identificate câteva criterii după care ar trebui evaluate despăgubirile bănești pentru daune morale, cum ar fi importanța prejudiciului moral, durata și intensitatea, durerile fizice și psihice, tulburările și neajunsurile suferite de victima prejudiciului moral, criteriul gravității prejudiciului moral și cel al echității.
S-a solicitat ca, în măsura în care instanța va obliga la plată asigurătorul, să se respecte limitele de despăgubire statuate prin Ordinul nr.3108/2004 al CSA; totodată, să nu se statueze o solidaritate pasivă a inculpatului cu asigurătorul, neexistând temeiuri legale pentru o astfel de solidaritate.
In ceea ce privesc cheltuielile de judecată în procesul penal au fost avute în vedere dispozițiile art.42 din Legea nr. 133/1995 și art.22 pct.6 și 7 din Ordinul nr.3108/2004, conform cărora,asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat deținătorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, precum și cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor și nici pentru cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă".
În aceste condiții, s-a solicitat Tribunalului să dispună diminuarea pretențiilor referitoare la daunele morale acordate potrivit sentinței penale nr.526/ 27.11.2008 a Judecătoriei Buftea, considerate total exagerate, raportat la jurisprudența din România.
Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform art.371 Cod procedură penală, Tribunalul a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect că în cauză sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 998("orice faptă a omului carecauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara")și de art.999 Cod Civil{"omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa")pentru a atrage răspunderea civilă delictuală a inculpatului. Astfel, inculpatul a săvârșit o faptă ilicită (constând în accidentarea părții vătămate), partea vătămată a suferit un prejudiciu, cert și nereparat încă, (constând în suferințele fizice și disconfortul psihic generate de gravitatea traumatismelor suferite), iar între faptă și prejudiciu există o strânsă legătură de cauzalitate (cum o demonstrează și raportul de expertiză medico legală efectuat în cauză, potrivit căruia leziunile traumatice suferite de partea vătămată au putut fi produse în condițiile unui accident rutier). Sub raport subiectiv, inculpatul a acționat cu vinovăția cerută de lege, dat fiind că răspunderea civilă delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă.
Prejudiciul reclamat de partea vătămată a fost estimat la 50.000 lei și constă în daune morale. Prima instanță a apreciat că acest prejudiciu este întemeiat și se cuvine a fi acordat, "față de suferința fizică și morală, în mod vădit intense și de durată, produse părții civile prin leziunile suferite, prin raportare la gravitatea acestor leziuni, la durata tratamentului, la natura afecțiunilor suferite de parte și efectele acestora". Tribunalul a constatat însă că, deși criteriile avute în vedere de instanța de fond sunt judicioase, totuși cuantumul despăgubirilor stabilite nu corespunde întru totul acestor criterii, impunându-se reducerea acestuia. Astfel, fără a nega nici măcar un moment suferințele fizice și psihice ale părții vătămate și fără a încerca să le minimizeze, Tribunalul a remarcat faptul că partea vătămată avea o vârstă înaintată la data producerii accidentului (92 de ani), pe fondul căreia preexistau, în plus, o serie de afecțiuni, or, în acest context, nu numai că efectele accidentului au fost resimțite mai intens de parte, dar și recuperarea sa a fost, inerent, mai dificilă.
Reducerea cuantumului daunelor morale se impune cu atât mai mult cu cât, din modul în care a fost formulată acțiunea civilă (fila 66 dosar de primă instanță), dar și din concluziile scrise depuse în apel d e partea civilă, reiese că,în realitatela estimarea acestora au fost avute în vedere șidaunele materiale(cheltuieli efectuate de-a lungul timpului pentru alimentație, medicamentație etc), pentru care însă partea civilă nu avea dovezi, după cum ea însăși arăta, nepăstrând chitanțele și celelalte documente doveditoare.
Față de toate aceste împrejurări, Tribunalul a apreciat că suma de 35.000 lei este aptă să conducă la o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea vătămată ca urmare a faptei ilicite săvârșite de inculpat.
Cât privește răspunderea asigurătorului, aceasta intervine în condițiile prevăzute de Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, astfel că dispozițiile primei instanțe în acest sens sunt legale, dar și întemeiate, față de polița de asigurare obligatorie RCA seria - nr. - din 14.06.2005 (necontestată, de altfel, de apelant). Pe de altă parte, niciunde în hotărârea apelată nu se statuează o solidaritate pasivă a inculpatului cu asigurătorul, astfel încât criticile apelantului în această privință sunt vădit nefondate.
Referitor la solicitarea apelantului asigurător, de a se respecta limitele de despăgubire statuate prin Ordinul nr.3108/2004 a CSA, Tribunalul a constatat că aceasta este lipsită de finalitate, în condițiile în care au fost respectat aceste limite. Astfel, potrivi-; actului normativ indicat,"limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorii RCA pentru prejudiciile cauzate în unui si același accident de autovehicul, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, aplicabile asigurărilor obligatorii RCA a căror valabilitate începe în anul 2005 si în cazul accidentelor produse în anul calendaristic 2005 sunt până la 1.000.000.000 lei(vechi)pentru fiecare persoana, dar nu mai mult de 5.000.000.000 lei(vechi),indiferent de numărul persoanelor accidentate, in caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial";or, nici cuantumul despăgubirilor stabilite de prima instanță, dar nici cel la care s-a oprit instanța de control judiciar nu depășește plafonul maxim mai sus arătat.
In fine, cât privește critica formulată de apelant cu privire la cheltuielile de judecată în procesul penal, s-a constatat că aceasta nu are acoperire în datele speței, câtă vreme, pe de o parte, instanța de fond a luat act că părțile nu solicită cheltuieli judiciare, iar pe de altă parte, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat a fost obligat doar inculpatul, iar nu și asigurătorul.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, prin decizia penală nr.149/A / 04.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală s-a admis apelul declarat de asigurătorul SC -. SA, s-a desființat în parte sentința apelată și în fond, rejudecând:
In temeiul art.346 alin. Cod procedură penală rap. la art.14 Cod procedură penală, coroborat cu art.998 și urm. Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorul SC -. SA și în consecință, l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile suma de 35.000 lei cu titlu de daune morale, asigurătorul răspunzând în condițiile Legii nr.136/1995, modificată.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs partea civilă criticând prin invocarea cazului de casare prev. de art. 3859pct. 10.proc.pen. reducerea cuantumului daunelor morale.
Analizând decizia recurată atât prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare invocat, dar și din perspectiva celor care ar putea fi luate în considerare din oficiu, conform att. 3859alin. 3.proc.pen. Curtea constată că recursul nu este întemeiat, criticile formulate de către partea civilă privind reducerea cuantumului daunelor morale necircumscriindu-se cazului de casare invocat, și nici vreunui alt caz de casare prevăzut de către art. 3859alin.1 proc.pen.
Astfel, cazul de casare prev. de art. 3859pct.10 proc.pen. este incident atunci când se constată că instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția asupra procesului.
În cauză se reține că recurentul nu invocă nepronunțarea asupra cererii de acordare de daune morale, ci reducerea cuantumului acestuia, astfel că critica sa nu poate fi analizată din perspectiva cazului de casare invocat.
Reindividualizarea cuantumului daunelor morale, pe care o solicită de altfel partea civilă, nu este posibilă nici din perspectiva altor cazuri de casare ce ar putea fi luate în considerare din oficiu de către instanța de recurs (recursul nefiind motivat în termenul prevăzut de art. 38510alin. 2.proc.pen.). Aceasta, întrucât recursul este o cale de atac eminamente devolutivă asupra chestiunilor de drept, și care nu permite (cu excepția cazului de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 14, privind individualizarea pedepsei), cenzurarea elementelor stabilite de instanțele inferioare în urma unui proces de interpretare a probelor administrate. Or, daunele morale se raportează, în esență, la un prejudiciu de ordin afectiv, nesusceptibil de determinări obiective pe baza unor criterii preexistente, ci supus unor aprecieri esențial subiective ale instanțelor de judecată.
În raport de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de partea civilă, soluție în raport de care va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de partea civilă împotriva deciziei penale nr.149/A/ 4.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală privind pe inculpatul.
Obligă recurenta partea civilă la 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.LR 10.06.2009
Dact.EA-01.06.2009/2ex
-Sect.I pen. - Jud.C și
Președinte:Lucia RogJudecători:Lucia Rog, Silvia Cerbu, Florică Duță
