Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 733/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
R O MA NIA
CURTEA DE APEL BACAU
SECTIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 733
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 27 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Pocovnicu Dumitru
JUDECĂTORI: Pocovnicu Dumitru, Crîșmaru Gabriel Ene Ecaterina
- -
GREFIER- - -
***********
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACAU -reprezentat legal prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.454/A din 28.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Reprezentantul parchetului având cuvântul, precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul, pentru dezbateri.
Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită respingerea ca nefondat recursului declarat de inculpat, menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr.126 din 03.03.2008 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr-, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a cu aplicarea art. 10 lit. b Cod procedură penală, achitarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 13.10.1976 în mun. Târnăveni, jud. M, cu același domiciliu,-, cetățean român, studii 8 clase și școala profesională, stagiul militar satisfăcut, conducător auto, căsătorit, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin.2,4 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, față de părțile vătămate -, și.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a cu aplicarea art. 10 lit. d Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul cu datele de stare civilă de mai sus, pentru infracțiunea de fals în declarații, prev. de art. 292 Cod penal.
În baza art. 36 alin.2 din Decretul 328/1966 cu aplicarea art. 13 Cod penal a fost condamnat inculpatul cu datele de stare civilă de mai sus la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul după ce de conducere i-a fost reținut în vederea anulării
În baza art.1 din Legea 543/2002 s-a constat grațiată în totalitate pedeapsa.
S-a atras atenția inculpatului asupra art. 7 din Legea 543/2002,în sensul că dacă în termen de trei ani va săvârși o altă infracțiune intenționată va executa alături de pedeapsa pentru acea faptă și pedeapsa grațiată.
S-a constatat că inculpatul a avut apărător ales.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin 2,4 cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Pe data de 18.02.2002, părțile vătămate - și, se deplasau cu o căruță pe ruta - Dofteana. Autotractorul marca cu nr. -, la volanul căruia se afla inclpatul, se deplasa pe celălalt sens de mers pe ruta Dofteana -.
In dreptul KM 90+200 a avut loc impactul autotractorului cu căruța părților vătămate, calul de la căruță fiind omorât iar cele două părți vătămate aruncate în șanțul de la marginea drumului, producându-li-se leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 105-110 zile de îngrijiri medicale pentru - și 85-90 zile îngrijiri medicale pentru.
Inculpatul a susținut că accidentul s-a produs deoarece calul s-a speriat și a trecut pe contrasens, căruța nemaiputând fi evitată.
La urmărirea penală au fost efectuate 3 expertize auto, cu aceleași obiective: stabilirea vitezei de deplasare a autotractorului anterior producerii accidentului; dinamica producerii accidentului și posibilitățile tehnice de evitare a impactului și din partea cărui participant la trafic.
Expertiza efectuată de expert, a concluzionat că viteza de deplasare în momentul premergător accidentului a fost de 88 km/, opinând că din variantele prezentate de părți cea a martorilor oculari care au declarat că autotractorul s-a angajat în depășire acroșând căruța la efectuarea manevrei este cea posibilă.
Cât privește posibilitatea evitării impactului, expertul menționează că accidentul putea fi evitat dacă autovehicolul respecta viteza legală.
Mai menționează expertul, că manevra de frînare și viraj spre stânga a fost neinspirată.
A doua expertiză a fost efectuată de expert din cadrul Biroului pentru Expertize Tehnice Judiciare
Acesta a stabilit că viteza autovehicolului în faza premergătoare accidentului era de 59 km/ iar cauza producerii accidentului, virajul făcut brusc spre stînga de către căruțaș, impactul producându-se pe de rulaj a autocisternei.
Precizează expertul că din cauza virajului brusc efectuat de către căruțaș, inculpatul a avut la dispoziție 1,8 secunde pentru evitare, cauza accidentului fiind imprudența căruțașului și manevra bruscă făcută de căruță, viraj stînga necontrolat.
Deoarece concluziile celor 2 expertize erau în contradicții totală, s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice la Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice
In acest raport s-a stabilit că viteza de deplasare a autovehicolului în momentul premergător accidentului era de 57,6 km/ și că autovehicolul nu și-a părăsit sa de mers în momentul impactului.
La dosar s-a depus o xerocopie a unei diagrame tahograf de către inculpat, care a susținut că a fost efectuată după diagrama originalăcare exista în momentul producerii accidentului, din care rezultă că în jurul orei 9,14 autovehicolul a frînat energic de la o viteză de cca. 52 - 54 km/.
Cu privire la posibilitățile de evitare a accidentului, se concluzionează că inculpatul putea evita impactul dacă s-ar fi deplasat cu o viteză de cel mult 36 km/, însă pe sectorul de drum respectiv nu existau restricții de viteză.
Partea vătămată -, putea preveni accidentul dacă s-ar fi deplasat pe drumurile publice în conformitate cu normele legale în vigoare, respectiv: să se asigure în momentul schimbării direcției de mers, să fi circulat legal cât mai aproape de marginea din dreapta carosabilului și să nu fi circulat pe DN 12 dacă ar fi avut alte drumuri laterale.
În decizia de casare nr. 972/A/2005 există inserată mențiunea potrivit căreia dată fiind contradicția dintre expertizele analizate se impunea dispunerea de către instanța de fond a efectuării unei noi expertize la Institutul Național de Expertize Criminalistice B, dacă se impunea chiar a unei expertize efectuate de către o comisie de experți, care să aibă în vedere întregul material probator.
Din expertiza astfel efectuată (filele 238-247) rezultă că inculpatul se deplasa cu viteza de 50 km/oră, și că în condițiile determinate acesta nu putea evita producerea evenimentului rutier. Accidentul ar fi putut fi prevenit de către -, conducătorul atelajului hipo, dacă ar fi păstrat controlul asupra direcției, evoluând în limitele sensului său normal de deplasare, fără a pătrunde pe contrasens în condițiile în care din direcție opusă circula autotractorul cu semiremorcă.
S-a efectuat și un supliment la această expertiză în care se face precizarea că nu exista date pe baza cărora să se poată afirma că autotrenul rutier a efectuat o manevră de depășire anterior producerii accidentului. Probele materiale administrate, respectiv urme pe carosabil indica faptul că impactul s-a produs pe sensul de mers al autovehiculului, atelajul hipo pătrunzând în totalitate cu partea din față a sa pe contrasens. Chiar dacă autotrenul ar fi efectuat o depășire a unui alt atelaj care ar fi rulat în același sens, poziția locului impactului indică o încheiere a acestei manevre la momentul coliziunii.
Instanța trebuie să aibă în vedere la stabilirea situației de fapt, toate probele din cauză, o importanță majoră având probele directe, respectiv declarațiile martorilor care au văzut producerea accidentului.
In faza de urmărire penală li s-au luat declarații numiților: -, și.
Din declarațiile martorului -, care circula într-o căruță în spatele căruței implicată în accident, la o distană de 80-100, se reține că cisterna care rula cu viteză dinspre Dofteana s-a angajat în depășirea unui alt autovehicol, moment în care a depășit axul drumului și a lovit căruța în două, târând calul și restul căruței și orindu-se în poziția anterioară efectuării manevrei de depășire. A mai declarat martorul că nu a văzut vreo schimbare în deplasarea căruței înainte, calșul mergând liniștit. Aceeași descriere o face și martorul în declarația sa.
Chiar dacă cei doi martori relatează o altă situație de fapt decât cea descrisă în expertiză, instanța apreciază că nu poate reține depoziție celor doi ca fiind corespunzătoare adevărului, întrucât declarația unui martor poate conține elemente subiective de care nici cel care dă declarația să nu fie conștient. Astfel situația la care s-au referit cei doi este una limită, cu care nu s-a întâlnit niciodată sau foarte rar. În acesta condiții percepția în sine și relatarea situației percepute poate suferi raportat la mai mulți factori, și anume experiență, educație, mediul social, și altele. Instanța nu poate să nu aibă în vedere că cel care face declarația este tot căruțaș, astfel că în mod implicit mesajul transmis de însăși eveniment este unul negativ pentru acesta.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține că probele administrate în cauză nu duc la concluzia vinovăției inculpatului, cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă întrucât acestea sunt contradictorii prin ele însele și nu se coroborează. Art. 66 alin. 1 Cod procedură penală, instituie în favoarea inculpatului prezumția de nevinovăție, care nu este anulată decât prin certitudinea dovedită a vinovăției acestuia. Dacă probele administrate de acuzare nu au un conținut cert, dacă nu sunt decisive, complete, dacă ele lasă nesiguranță în privința vinovăției inculpatului, atunci se aplică principiul potrivit căruia "orice îndoială este în favoarea acuzatului" (in dubio pro reo). Această regulă constituie un complement necesar, o manifestare și o expresie a prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului se regăsește în materia probațiunii.
Interesele superioare sociale ale înfăptuirii justiției penale presupun ca o hotărâre de condamnare să nu se bazeze pe probabilitate ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, adică pe credința izvorâtă din dovezile administrate în cauză că realitatea obiectivă este fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită cu ajutorul probelor. Ori în cazul de față probele nu pot duce la concluzia vinovăției inculpatului.
Față de considerentele de mai sus, instanța a dat întâietate probei științifice administrate în cauză, respectiv expertiza criminalistică cu privire la stabilirea detaliilor evenimentului rutier, și având în vedere că prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis în judecată pentru nerespecatrea dispozițiilor referitoare la depășire va dispune pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin.2,4 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a cu aplicarea art. 10 lit. b Cod procedură penală.
Raportat la soluția din latura penală în baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei.
Cu privire la infracțiunea de fals în declarații imputată inculpatului, constând în aceea că după producerea unui accident mortal la data de 29.10.2000 pe raza municipiului Târnăveni jud. Mad eclarat în mod neadevărat că a pierdut de conducere pentru a rămâne în posesia acestui document și pentru a conduce fără drept un autovehicul, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 292 Cod penal, "eclararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe, se pedepsește".
Instanța a observat că declarația făcută de către inculpat lucrătorilor de poliție chiar dacă ar fi fost falsă nu ar fi servit potrivit legii la producerea unei consecințe juridice, respectiv păstrarea dreptului de a conduce un autovehicul întrucât reținerea, anularea sau reținerea în vederea anulării cu consecința imediată ridicării dreptului de a conduce nu sunt condiționate de reținerea sau predarea fizică ui de conducere. Dreptul de a conduce este suspendat prin efectul legii. Acest fapt rezultă de altfel din chiar faptul că inculpatul fost trimis în judecată și pentru conducerea unui autovehicul având de conducere reținut, astfel că acea consecință juridică avută în vedere în momentul declarației nu și-a produs efectul. În aceste condiții declarația făcută de inculpat nu poate produce prin ea însăși nici o consecință juridică, motiv pentru care instanța apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații sub aspect obiectiv, motiv pentru care în baza art. 11 pct. 2 lit. a cu aplicarea art. 10 lit. d Cod procedură penală, a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de fals în declarații.
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. 2 din Decretul 328/1966 cu aplicarea art. 13 Cod penal constând în aceea că în data de 18.07.2002 a condus pe drumurile publice un autoturism având de conducere reținut, instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 40 din Decretul 328/1966 "Organele miliției sau, după caz, comitetele executive ale sfaturilor populare care au în subordine întreprinderi de transport în comun cu tramvaie sau troleibuze, anulează de conducere în cazul când titularul acestuia a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă:
a) pentru infracțiunile de omor sau vătămare foarte gravă a integrității corporale ori sănătății uneia sau mai multor persoane, sau pentru distrugerea unuia sau mai multor autovehicule, săvârșite prin imprudenta, ca urmare a nerespectării regulilor de circulație;
b) pentru infracțiunea de conducere a autovehiculului în stare de ebrietate ori cu îmbibație alcoolică în sânge ce depășește limita legală, sau de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei;
c) la interdicția de a exercita profesia sau ocupația de conducător de autovehicule.
de conducere se poate anula și în cazul când titularul acestuia a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitiva pentru orice alta infracțiune dacă aceasta privește circulația pe drumurile publice sau dacă la săvârșirea ei făptuitorul s-a folosit de un autovehicul, în calitate de conducător.
În cazurile prevăzute la alin. 1 lit. a și b de conducere va fi reținut, în vederea anulării, odată cu constatarea săvârșirii infracțiunii, iar în cazurile prevăzute la alin. 1 lit. c și alin. 2, după rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești de condamnare.".
În declarația sa de la urmărirea penală (fila 110-dosar urmărire), inculpatul declară că are cunoștință de prevederile Decretului 328/1966 întrucât este șofer profesionist. Arată însă că după accidentul din 2000 nu i s-a pus în vedere că nu are dreptul să conducă un autovehicul.
Din adresa nr. -/12.05.2004 (fila 116 dosare urmărire), rezultă că inculpatul " a declarat că în împrejurări necunoscute pierdut de conducere. I s-a pus în vedere că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule
pe drumurile publice până la soluționarea definitivă cauzei, aflându-se în poziția "reținut în vederea anulării". Nu a fost eliberată dovadă înlocuitoare pentru de conducere."
Instanța a apreciat că dispozițiile art. 40 alin. 3 D 328/66 sunt exacte, precise, nu pot da naștere la interpretări, și imperative. Astfel, în condițiile în care inculpatul în data de 29.10.2000 a condus pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,20 %0, și a produs un accident care s-a soldat cu decesul unei persoane, el a declarat că nu își găsește de conducere cu intenția de a îl păstra asupra sa pentru a conduce în continuare. Însă intenția sa a rămas fără consecințe întrucât său figura ca reținut în vederea anulării. Astfel că continuând să conducă inculpatul a săvârșit infracțiunea de conducere fără permis, întrucât textul de lege nu condiționează existența acestei infracțiuni nici de aducerea la cunoștința inculpatului ridicării dreptului de a conduce, nici de predarea fizică ui.
Mai mult inculpatul este șofer profesionist, avea după propriile spuse cunoștință de dispozițiile 328/66, și chiar dacă nu ar fi avut nu s-ar fi putut prevala de necunoașterea legii pentru a justifica o încălcare a acesteia.
Față de considerentele sus expuse, instanța a apreciat că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, care prezintă pericolul social al unei infracțiuni, și a fost săvârșită cu forma de vinovăție a intenției directe, și pentru aceasta va aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoarea. La dozarea pedepsei, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare legală prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, periculozitatea infractorului și împrejurările concrete în care s-a comis infracțiunea. Se va avea de asemenea în vedere și persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale și a nu recunoscut săvârșirea faptei în nici una din declarațiile sale.
În baza art.1 din Legea nr.543/2002 a constatat grațiată în totalitate pedeapsa.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești, inculpatul și părțile vătămate.
Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
-greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății, fiind apreciate în mod greșit probele administrate în cauză;
-împlinirea termenului de prescripție pentru art.292 din Cod penal, având în vedere data comiterii faptei 29.10.2000;
-încheierea de ședință din 27.03.2007 nu este semnată de judecător ceea ce atrage nulitatea hotărârii;
Pentru aceste motive s-a solicitate admiterea apelului și desființarea sentinței penale apelate.
Apelanții-părți vătămate au criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
-lipsa minutei din dosarul instanței de fond;
-încheierile de amânare a pronunțării din 4.02.2008 și 18.02.2008 sunt nule deoarece magistratul în acea perioadă se afla în concediu medicale;
-nepronunțarea asupra laturii civile;
-greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.184 alin.2 din Cod penal.
Apelantul-inculpat a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate sub aspectul greșitei condamnări pentru art.36 al.2 din Decretul nr.328/1966, faptă pentru care solicită achitarea conform art.10 lit.a din Cod pr.penală.
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și din oficiu, a constatat următoarele:
Potrivit art.309 Cod pr.penală, rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii, iar conform art.357 din același cod, dispozitivul trebuie să cuprindă toate datele privitoare la persoana inculpatului, soluția dată de instanță cu privire la infracțiune, indicându-se textele de lege în care se încadrează, aspectele legate de executare și alte măsuri luate, toate pentru justa soluționare a cauzei.
Întocmirea minutei constituie garanția că rezultatul judecății înscris în dispozitiv este expresia deliberării judecătorilor care au pronunțat hotărârea și care o semnează.
Or, din dosarul Judecătoriei Moinești lipsește această minută. Dacă minuta nu se află la dosar - ceea ce face imposibilă verificarea concordanței dintre rezultatul deliberării și dispozitivul sentinței - hotărârea pronunțată este lovită de nulitate absolută în sensul art.197 al.2 din Cod pr.penală.
Mai mult, la dosar sunt două încheieri de amânare a pronunțării hotărârii la data de 4.02.2008 și 18.02.2008 pe motivul că președintele completului de judecată se află în concediu medical situație în care cauza ar fi trebuit repusă pe rol, întrucât lipsind efectiv de la instanță, judecătorul fiind în concediu medical nu putea să dispună nici măcar amânarea pronunțării.
Față de considerentele mai sus expuse s-a apreciat că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate, motiv pentru care în baza art.379 pct.2 lit.b din Cod pr.penală, s-au admis apelurile, s-a desființat sentința penală apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
S-au menținut actele procedurale îndeplinite în cauză până la termenul de judecată din 8.01.2008, inclusiv.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal inculpatul, în cererea scrisă invocând existența motivelor de casare prevăzute de art-. 385/9 pct.18 și 19
C.P.P.În dezvoltarea motivelor de recurs inculpatul a susținut că instanța de apel a pus în discuție lipsa minutei, dar la dosar există certificatul eliberat de Judecătoria Moinești la solicitarea lui, iar acest certificat reprezintă copia certificată a minutei sentinței pronunțate și față de această situație, nu se impunea trimiterea cauzei la rejudecare pentru treia oară.
Verificând decizia pe baza motivelor invocate,Curtea constată că recursul este fondat pentru considerente ce se vor expune.
Dispunând desființarea sentinței penale și trimiterea la rejudecare, instanța de apel și- întemeiat soluția pe două motive:
a) lipsa minutei din dosarul de fond, ceea ce face imposibilă verificarea concordanței dintre rezultatul deliberării și dispozitivul sentinței, sentința pronunțată fiind- din acest motiv - lovită de nulitate absolută, în sensul art. 197 alin. 2
C.P.P.b) la dosarul cauzei sunt două încheieri de amânare pronunțării hotărârii din o4.02.2008 și 18.02.2008, pe motivul că președintele completului de judecată se află în concediu medical, situație în care cauza ar fi trebuit repusă pe rol, întrucât lipsind efectiv de la instanță, judecătorul fiind în concediu medical, nu putea să dispună nici măcar amânarea pronunțării.
Potrivit art. 309 alin. 1 C.P.P. rezultatul deliberării se consemnează într- minută, iar în conformitate cu dispozițiile alineatului 3, aceasta se întocmește în două exemplare originale, din care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune spre conservare, la dosarul de minute al instanței.
În mod greșit însă, instanța de apel a motivat că lipsa minutei din dosar atrage nulitatea hotărârii.
Potrivit legii este obligatorieîntocmireaminutei și neîndeplinirea acestei obligații atrage nulitatea sentinței. Evident că suportul material pe care se consemnează minuta constituie dovada întocmirii acesteia. În cauză există și alte dovezi decât cele obișnuite ( ex: dispozitivul hotărârii) că minuta a fost întocmită, la fila 95 dosar fond existând un certificat eliberat la 5.03.2008( după două zile de la întocmirea minutei ) și care constituie copia certificată a acesteia.
În plus, instanța de apel avea posibilitatea de a cere de la udecătoria Moinești, copia certificată după exemplarul doi al minutei.
În recurs s-au solicitat aceste relații, fiind înaintată o astfel de copie, dovadă întocmirii minutei în cauză.
În ce privește cel de-al doilea motiv reținut de Tribunalul Bacău, este de observat că legea nu reglementează situația în care, la data când s-a amânat pronunțarea hotărârii, din motive obiective, judecătorul nu poate fi prezent la instanță.
însă raționamentul instanței de apel, potrivit căruia judecătorul aflat în concediu medical nu putea să dispună amânarea pronunțării hotărârii, este evident că acestea nu ar fi putut să dispună nici repunerea pe rol.
Analizând cele două categorii de încheieri, de amânare pronunțării și de repunere pe rol, Curtea constată că pentru aceasta din urmă trebuia, potrivit legii, să se dispună mai multe măsuri: fixarea termenului de judecată, indicarea motivului de repunere pe rol, precum și citarea părților, producând astfel mai multe efecte decât prima.
În lipsa unei reglementări exprese, în mod greșit instanța de apel, a apreciat și în această din urmă situație incidența sancțiunii nulității absolute, soluția de trimitere la rejudecare fiind nelegală.
Din considerentele expuse, în baza art. 385/15 pct.2 lit. c C.P.P. se va admite recursul, se va casa decizia și se va trimite cauza la ribunalul Bacău pentru continuarea judecării apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva deciziei penale nr.454/A din data de 28.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Casează decizia penală recurată și dispune trimiterea cauzei pentru continuarea judecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești și apelantei -părți civile și - împotriva sentinței penale nr.126 din data de 03.03.2008, pronunțată de Judecătoria Moinești, județul B, Tribunalului Bacău.
În baza art.385/17 alin.4 Cod procedură penală, cu art.383 alin.3 Cod procedură penală, menține actele procedurale efectuate în cauză de instanța de apel până la termenul de judecată din data de 23.09.2008, precum și cele efectuare până la intrarea în dezbaterea pe fond a apelurilor.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.11.2008.
PREȘEDINTE: Pocovnicu DumitruJUDECĂTORI: Pocovnicu Dumitru, Crîșmaru Gabriel Ene Ecaterina
-- -
- -
GREFIER,
- -
Red.
Red. D/
Red. //16.12.2008
Tehnored.PE/16.12.2008/4 ex
Președinte:Pocovnicu DumitruJudecători:Pocovnicu Dumitru, Crîșmaru Gabriel Ene Ecaterina
